Omor. Art.188 NCP. Decizia nr. 446/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 446/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 28-04-2014 în dosarul nr. 9866/105/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR._
Decizia penală nr.446
Ședința publică din data de 28 aprilie 2014
PREȘEDINTE – D. D.
JUDECĂTOR – P. M. F.
GREFIER – D. C.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. I. P. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de inculpatul B. C. fiul lui F. și E., născut la data de 07 februarie 1951 în ., domiciliat în Bușteni, .. 23, județul Prahova, CNP_, în prezent aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Mărgineni, împotriva sentinței penale nr. 54 din data de 31 ianuarie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova prin care, în baza disp.art.20 Cod penal raportat la disp. art. 174 alin.1. Cod penal, și a disp.art.21 alin.2, teza a I a Cod penal și a dispozițiilor art.320/1 alin. 1-4 și 7 Cod procedură penală, inculpatul B. C., a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de disp. art. 64 lit. a,b, și e Cod penal, cu excepția dreptului de a alege, ca pedeapsă complementară.
S-au aplicat dispozițiile art.71 Cod penal raportat la disp.art.64 lit. a,b și e Cod penal, cu excepția dreptului de a alege.
S-a dispus ca pedeapsa complementară aplicată inculpatului să fie executată în condițiile prevăzute de art. 66 Cod penal.
Potrivit disp. art. 350 alin.1. Cod procedură penală s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.
În baza disp.art.88 Cod penal s-a scăzut din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării sale preventive începând cu data de 04.11.2013 la zi.
Conform art. 14-15 Cod procedură penală s-a luat act că partea vătămată N. S., nu a exercitat acțiune civilă în cadrul procesului penal împotriva inculpatului B. C. în sensul că nu solicită daune materiale sau morale de la acesta.
În baza art. 346 alin.1 Cod procedură penală raportat la disp.art.14-15 Cod procedură penală, cu aplicarea disp.art.1357,1385 și 1387 cod civil și a disp.art. 313 din Legea 95/2006, s-a admis acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de S. Județean de Urgență Ploiești și a fost obligat inculpatul să plătească acestei unități spitalicești suma de 6535,42 lei cu titlu de despăgubiri civile reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare ocazionate de internarea părții vătămate N. S. în acest spital în perioada 04.11._13 la care se va adăuga dobânda legală calculată la această sumă de la data rămânerii definitive a sentinței și până la achitarea integrală a debitului datorat.
Potrivit disp.art.118 litera b Cod penal s-a confiscat de la inculpat un cuțit cu plăsele din lemn maro deschis, având lungimea de 15 cm, prinse în trei nituri cu lamă în lungime de 11 cm, și vârful ascuțit cu lățimea lamei de 2 cm, folosit de inculpat la comiterea infracțiunii.
În baza disp.art.7 din Legea 76/2008, privind organizarea si funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, instanța de fond s-a dispus prelevarea în condiții legii a probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J (baza de date).
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul-inculpat B. C., în stare de arest preventiv asistat de avocat I. G. în substituirea apărătorului desemnat din oficiu Elenga Liz P. din Baroul Prahova, lipsă fiind intimatul-parte civilă S. Județean de Urgență Ploiești și intimatul – persoană vătămată N. S..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Conform dispozițiilor art.356 alin.2 Cod procedură penală, cu permisiunea instanței, apărătorul desemnat din oficiu a luat legătura cu apelantul – inculpat B. C. aflat în stare de arest preventiv după care arată că nu mai are cereri noi de formulat.
Curtea aduce la cunoștința apelantului – inculpat B. C. că potrivit disp. 420 alin.4 rap. la art.83 alin.1 lit. a) Noul Cod de procedură penală are dreptul de a nu da nici o declarație pe parcursul procesului penal, atrăgându-i-se atenția că dacă refuză să dea declarații nu va suferi nicio consecință defavorabilă, iar dacă va da declarații acestea vor putea fi folosite ca mijloace de probă împotriva sa, apelantul – inculpat precizând că nu dorește să dea o nouă declarație în fața instanței de apel, menținându-și cele declarate în cauză până în prezent, neavând nimic de completat.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul precizează că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat și solicită cuvântul în dezbateri.
Curtea ia act de susținerile părților, în sensul că nu au cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat și, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată, iar în temeiul disp. art.420 alin.6 Cod procedură penală, acordă cuvântul părților pe apelul declarat în cauză.
Avocat I. G. apărător din oficiu al apelantului – inculpat B. C. învederează instanței că motivele de apel ale inculpatului vizează netemeinicia hotărârii instanței de fond, în sensul că pedeapsa aplicată este mult prea aspră, iar modalitatea de executare este drastică, în raport de atitudinea sinceră a inculpatului care la instanța de fond a solicitat aplicarea disp. art. 320/1 Cod procedură penală.
Prima instanță, în mecanismul de individualizare a pedepsei nu a dat eficiență disp. art. 74 Cod penal referitoare la criteriile generale de individualizare a pedepsei, astfel, nu a ținut cont de persoana inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale, se află la primul conflict cu legea penală.
Apelantul inculpat este o persoană cu studii profesionale, în vârstă de 62 ani și o sănătate precară, iar separat de acestea precizează, că în cauză nu există prejudiciu, persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză, aspecte pe care, solicită instanței de apel să le aibă în vedere la reindividualizarea pedepsei.
În raport de toate cele susținute, solicită admiterea apelului, reducerea pedepsei și stabilirea unui cuantum corect cu aplicarea disp. art. 75 Cod penal referitoare la circumstanțele atenuante.
De asemenea, în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei solicită suspendarea sub supraveghere a acesteia, instanța de apel în acest sens, având la îndemână disp. art. 91 Cod penal ce-i sunt incidente apelantului – inculpat.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul în dezbateri pune concluzii de respingere a apelului ca nefondat, atât pedeapsa aplicată inculpatului cât și modalitatea de executare a acesteia au fost corect stabilite de către prima instanță, neimpunându-se reducerea pedepsei sau schimbarea modalității de executare.
Apelantul – inculpat B. C. în ultimul cuvânt potrivit disp. art.389 alin.1 Cod procedură penală învederează că lasă la aprecierea instanței cu privire la calea de atac exercitată.
CURTEA
Asupra apelului penal de față,
Prin sentința penală nr.54 din data de 31 ianuarie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, s-au dispus următoarele:
În baza disp.art.20 Cod penal raportat la disp.art. 174 alin.1. Cod penal, art.21 alin.2, teza a I a Cod penal și a dispozițiilor art.3201 alin. 1-4 și 7 Cod procedură penală, infracțiunea de tentativă la omor, faptă din data de 04.11.2013, parte vătămată N. S., parte civilă S. Județean de Urgență Ploiesti, inculpatul B. C. a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de disp.art. 64 lit. a, b, și e Cod penal, cu excepția dreptului de a alege, ca pedeapsă complementară.
S-au aplicat dispozițiile art.71 Cod penal raportat la disp.art.64 lit. a,b și e Cod penal, cu excepția dreptului de a alege.
S-a dispus ca pedeapsa complementară aplicată inculpatului să fie executată în condițiile prevăzute de art. 66 Cod penal.
În baza dispozițiilor art. 350 alin.1 Cod procedură penală s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.
În baza disp.art.88 Cod penal s-a scăzut din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării sale preventive începând cu data de 04.11.2013 la zi.
În baza disp.art. 14-15 Cod procedură penală s-a luat act că partea vătămată N. S., nu a exercitat acțiune civilă în cadrul procesului penal împotriva inculpatului B. C. în sensul că nu solicită daune materiale sau morale de la acesta.
În baza art. 346 alin.1. Cod procedură penală raportat la disp.art.14-15 Cod procedură penală, cu aplicarea disp.art.1357,1385 și 1387 Cod civil și a disp.art. 313 din Legea 95/2006, s-a admis acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de S. Județean de Urgență Ploiești și a fost obligat pe inculpatul să plătească acestei unități spitalicești suma de 6535,42 lei cu titlu de despăgubiri civile reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare ocazionate de internarea părții vătămate N. S. în acest spital în perioada 04.11._13 la care se va adăuga dobânda legală calculată la această sumă de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe și până la achitarea integrala a debitului datorat.
În baza disp.art.118 litera b Cod penal s-a confiscat de la inculpat un cuțit cu prăsele din lemn maro deschis, având lungimea de 15 cm, prinse în trei nituri cu lamă în lungime de 11 cm, și vârful ascuțit cu lățimea lamei de 2 cm, folosit de inculpat la comiterea infracțiunii.
În baza disp.art.7 din Legea 76/2008, privind organizarea si funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, instanța de fond a dispus prelevarea în condiții legii a probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J (baza de date).
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr.933/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului B. C., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor prev și ped. de art. 20 rap. la art.174 C.pen, constând în aceea că la data de 04.11.2013, pe fondul unui conflict domestic cu ginerele său N. S. l-a lovit cu un cuțit în zona hemitorace stâng producându-i leziuni care i-au pus viața în primejdie.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova a reținut această situație de fapt pe baza următoarelor probatorii administrate în faza de urmărire penală, respectiv: procesul verbal de cercetare a locului faptei și planșe foto, declarațiile martorilor N. D. și N. E.(minor), declarația părții vătămate N. S., raportul de expertiză medico-legală nr. 1053/05.11.2013 (N. S.), raportul de expertiză medico-legală nr._/05.11.2013 (B. C.), declarațiile inculpatului B. C..
La termenul de judecată din data de 29.01.2014 instanța de fond a pus în discuția părților regularitatea actului de sesizare a acesteia, constatând că potrivit disp.art. 300 Cod procedură penală a fost legal sesizată cu soluționarea cauzei, iar actul de sesizare (rechizitoriu) cuprinde toate mențiunile prevăzute de lege, iar instanța este competentă din punct de vedere material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
În virtutea rolului activ, instanța de fond, în baza art. 320 Cod procedură penală rap.la art. 76 Cod procedură penală, a procedat la citarea părții vătămate care însă nu s-au prezentat în fața instanței pentru a preciza dacă exercită sau nu acțiune civilă în cadrul procesului penal împotriva inculpatului.
După consultarea cu apărătorul ales inculpatul B. C. a precizat că solicită aplicarea în cauză a disp. art. 320/1 Cod procedură penală privind judecata cauzei pe baza recunoașterii vinovăției.
Inculpatul a fost ascultat în condițiile prev. de art. 3201 al.1,2, 3 și 7 Cod procedură penală, acesta precizând personal că recunoaște săvârșirea faptei reținută în sarcina sa prin actul de sesizare al instanței, în modalitatea descrisă în rechizitoriul parchetului, își însușește în întregime probatoriile administrate în faza de urmărire penală pe care le cunoaște și pe baza cărora solicită să fie judecat, că nu solicită administrarea altor probatorii cu excepția înscrisurilor în circumstanțierea personală.
Instanța de fond a pus în discuția părților admisibilitatea cererii inculpatului de a se judeca potrivit disp.art. 3201 Cod procedură penală. și constatând că nu există nici un impediment, a admis cererea de a judecare potrivit disp.art. 320/1 Cod procedură penală pe baza recunoaștere a vinovăției făcute de inculpat și a acordat cuvântul părților în dezbateri.
După examinarea probelor administrate în faza de urmărire penală așa cum prevăd disp.art.3201 al.1. Cod procedură penală precum și declarația inculpatului, instanța de fond a reținut următoarele:
În după-amiaza zilei de 04.11.2013 pe fondul consumului de băuturi alcoolice B. C. și N. S. au început să se certe și să se agreseze reciproc.
În cursul urmăririi penale partea vătămată N. S. a arătat că socrul său a inițiat . și l-ar fi lovit însă certificatul medico-legal al inculpatului atestă leziuni care, în conformitate cu situația de fapt reținută nu au putut fi produse decât înainte de lovitura de cuțit probabil letală.
În același sens a arătat că partea vătămată prezintă leziuni care au fost produse în cadrul conflictului inițial.
Astfel, pe holul locuinței partea vătămată l-a agresat pe inculpat și când N. S. a ieșit din locuință a fost urmărit de inculpat care s-a înarmat cu un cuțit și l-a lovit în spate, în torace pe ginerele său, producându-i leziuni care i-au pus viața în primejdie.
Partea vătămată a ripostat și a aruncat cu o gheată spre inculpat după care a căzut la pământ unde a fost găsit de soția sa N. D. care a anunțat Serviciul de Ambulanță.
S-a constatat de instanța de fond că, în drept, fapta inculpatului B. C. care la data de 04.11.2013, pe fondul unui conflict domestic cu ginerele său N. S. l-a lovit cu un cuțit în zona hemitorace stâng producându-i leziuni care i-au pus viața în primejdie, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor prev. de art. 20 Cod penal,rap.la art.174 Cod penal.
Instanța de fond a reținut vinovăția inculpatului în modalitatea precizată anterior, din examinarea probatoriilor administrate în faza de urmărire penală potrivit principiului libertății de apreciere a probelor, statornicit de art. 63 al.2. din Codul de procedură penală, mai ales în mod relevant din declarațiile inculpatului care a recunoscut cu sinceritate comiterea infracțiunii reținută în sarcina sa, în modalitatea descrisă în actul de sesizare al instanței, declarație ce se coroborează cu declarația părții vătămate N. S., a martorei N. D., cu concluziile din raportul de expertiză medico legală privind pe partea vătămată cât și cu restul declarațiilor administrate în cauză.
Astfel, declarația inculpatului de recunoaștere a comiterii faptei se coroborează cu declarația părții vătămate care precizează că în urma unui conflict cu soțul său - inculpatul B. C., care a avut loc la domiciliul acestora, inculpatul l-a lovit pe acesta cu un cuțit in spate, situație care a fost văzută și de fiul său E. în vârsta de 6 ani.
De asemenea, martora N. D. - fiica inculpatului și soția părții vătămate a precizat în declarația dată că a fost apelată de soțul său că a fost lovit cu un cuțit de către tatăl acesteia, iar când a ajuns la domiciliu împreună cu numita Moraldi G., l-a văzut pe soțul acesteia pe scările de acces în locuință căzut pe burtă, iar pe cămașă a observat o tăietură în zona omoplatului stâng și o pată brun roșcată, iar după ce a dat cămașa la o parte, a observat și tăietura de cuțit, iar soțul acesteia i-a spus că a fost lovit cu un cuțit de către socrul său.
Aceste declarații se coroborează și cu concluziile din raportul de expertiză, medico legală efectuat în cauză, din care reiese că partea vătămată a prezentat leziuni traumatice produse prin lovire, cu un corp tăietor înțepător, acestea putând data din data de 4.11.2013, iar aceste leziuni au pus în primejdie viața victimei.
Instanța de fond a apreciat că fapta inculpatului de a lovi cu cuțitul pe partea vătămată într-o zonă vitală punându-i viața în primejdie, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor.
Față de obiectul vulnerant folosit și anume un cuțit, zona corpului vizată, respectiv hemitorace stâng, de intensitatea loviturii aplicate și consecințele acesteia, constând in punerea in primejdie a vieții părții vătămate, așa cum reiese din concluziile raportului de expertiză medico legală, instanța de fond a apreciat că intenția inculpatului nu a fost aceea generală de a vătăma, ci o intenție indirectă de a ucide, în sensul că deși nu a urmărit producerea acestui rezultat, l-a acceptat, deoarece lovind victima cu cuțitul într-o zona vitală, a acceptat și faptul că prin aceasta s-ar putea produce decesul victimei.
De asemenea, instanța de fond a apreciat că sub aspectul laturii subiective inculpatul a acționat cu intenție indirectă, așa cum prevăd disp.art. 19 pct.1. lit.b Cod procedură penală, în sensul că a prevăzut rezultatul faptei sale și deși nu l-a urmărit, a acceptat însă posibilitatea producerii lui, iar fapta inculpatului de a lovi victima într-o zonă vitală cu un cuțit, punându-i viața în primejdie, întrunește atât sub aspectul laturii obiective cât și subiective elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor prev. și ped. de art. 20 Cod penal rap.la disp.art. 174 Cod penal.
S-a făcut de către instanța de fond aplicarea în speță a disp.art. 3201 al.1 și 4 Cod procedură penală și alin.7.Cod procedură penală în sensul că a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea de tentativă la omor calificat reduse cu 1/3 așa cum prevăd disp.art.3201 al.7. Cod procedură penală, în speță fiind aplicabile dispozițiile legii penale mai favorabile inculpatului.
La individualizarea judiciara a pedepsei instanța de fond a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de textele de lege incriminatoare ,ținând seama și de disp.art. 3201 al.1,4 și 7 Cod procedură penală, de gradul de pericol social concret al faptei penale comise de inculpat, care rezultă în principal din modalitatea de săvârșire a infracțiunii, inculpatul a lovit-o pe victimă cu un cuțit în zona hemitorace stâng producându-i leziuni care i-au pus viața în primejdie, de urmările faptei penale comise, aceasta punând în primejdie viața victimei cât și de circumstanțele personale ale inculpatului care a recunoscut cu sinceritate comiterea infracțiunii reținute în sarcina sa și nu are antecedente penale, fiind cunoscut cu un comportament bun in familie și societate înainte de comiterea faptei penale.
S-a apreciat de instanța de fond că scopul preventiv educativ al pedepsei se poate atinge prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea sub minimul special prevăzut de textele de lege și a reținut aplicarea disp.art. 20 Cod penal și art.21 al.1 teza I a din Codul penal precum și disp.art. 3201 al.1-4 și 7 Cod procedură penală, aplicând inculpatului o pedeapsă de 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev.de art. 64 al.a,b,și e Cod penal, cu excepția dreptului de a alege ca pedeapsă complementară.
De asemenea, instanta de fond a apreciat că în cauză, în raport de gradul de pericol social deosebit al faptei penale comise de către inculpat nu se impune a se mai face în speță și aplicarea disp.art. 74 lit.a și c Cod penal, întrucât s-a dat deja eficienta acestora prin orientarea pedepsei la minimul special prevăzut de textele de lege incriminatoare, ținându-se seama de faptul că inculpatul a recunoscut și regretat comiterea faptei penale reținută în sarcina sa.
Astfel, potrivit criteriilor de individualizare, instanța de fond, în baza disp.art.20 Cod penal raportat la disp.art. 174 alin.1. Cod penal, art.21 alin.2, teza I Cod penal și a dispozițiilor art.3201 alin. 1-4 și 7 Cod procedură penală, infracțiunea de tentativă la omor, faptă din data de 04.11.2013, parte vătămată N. S., parte civilă S. Județean de Urgență Ploiești, l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare și 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prevăzute de disp.art. 64 litere a,b și e Cod penal, cu excepția dreptului de a alege, ca pedeapsă complementară.
În baza art. 71 Cod penal a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev.de art. 64 lit.a.b si e cu excepția dreptului de a alege, pe toată durata executării pedepsei principale.
Având în vedere practica judiciară în materie a instanței supreme care prin decizia nr. 74/2007 admițând un recurs în interesul legii, soluție obligatorie pentru instanțele judecătorești prin care s-a arătat ca disp. art. 71 Cod penal referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul ca interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.a. (teza I)- lit.c din Codul penal, nu se face în mod automat prin efectul legii ci se va supune aprecierii instanței în funcțiile de criteriile stabilite de art. 71 al.3. Cod penal.
Instanța de fond față de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite de inculpat, împrejurările comiterii acestora, cât și circumstanțele personale ale inculpatului, a apreciat că se impune a se interzice acestuia cu titlul de pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau funcții elective și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat drepturi prev.de disp.art. 64 lit.a.b. Cod penal, cu excepția dreptului de a alege, apreciind că nu se justifică în cauză interzicerea dreptului de a alege, sau interzicerea drepturilor prev.de art. 64 lit.c. și nici interzicerea drepturilor părintești, inculpatul nefolosindu-se de profesia sa pentru săvârșirea infracțiunilor.
În privința drepturilor părintești s-a apreciat de instanța de fond că interzicerea acestora nu se justifică, în raport de modul de comitere a faptei penale, de gravitatea acesteia, cât și de atitudinea anterioară a inculpatului care nu a fost cunoscut ca fiind violent în familie și societate și nu sunt date precum că acesta ar fi prejudiciat vreodată interesul superior al copilului, dimpotrivă în speță, una din fiicele acestuia locuia împreuna cu el și după majoratul acesteia.
În ceea ce privește dreptul de alege al inculpatului instanța de fond a avut în vedere și practica constanta CEDO în materie ( cauza Hirst contra Marii Britanii) și a apreciat în raport de același criterii și ținând seama și de principiul proporționalității învederat în practica arătată, că nu se justifică interzicerea dreptului de a alege al inculpatului nici pe perioada executării pedepsei principale și nici după aceea, cu titlu de pedeapsă complementară.
Pentru aceleași argumente instanța de fond a interzis cu titlu de pedeapsă complementară inculpatului numai drepturile prev.de art. 64 lit.a.b.si e Cod penal, cu excepția dreptului de a alege, precum și dreptul de a fi tutore ori curator, apreciind că față de gravitatea și natura faptei comise de către acesta, inculpatul nu prezintă garanțiile necesare pentru a i se încredința sarcina de curator, pedeapsă complementară care se va executa după executarea pedepsei principale aplicate inculpatului în condițiile art. 66 Cod penal.
În raport de gradul de pericol social deosebit, de rezonanța socială a faptei penale comise de inculpat, mai ales în rândul comunității din care provine, instanța de fond a apreciat că subzistă în continuare pericolul concret pentru ordinea publică avut în vedere cu ocazia luării măsurii arestării preventive a inculpatului, motive pentru care în baza disp.art. 350 al.1 Cod procedură penală a menținut starea de arest preventiv a acestuia.
În baza disp.art.88 Cod penal instanța de fond a scăzut din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării sale preventive începând cu data de 04.11.2013 la zi.
În baza disp. art. 14-15 Cod procedură penală s-a luat act că partea vătămată N. S., nu a exercitat acțiune civilă în cadrul procesului penal împotriva inculpatului B. C. în sensul că nu a înțeles că solicite daune materiale sau morale de la acesta.
De asemenea, instanța de fond a constatat sub aspectul acțiunii civile exercitată în procesul penal de partea civilă, respectiv spitalul unde a fost internată victima că prin fapta inculpatului s-a ajuns la internarea părții vătămate și fiind stabilită culpa acestuia și existența legăturii de cauzalitate între prejudiciu și faptă, a obligat inculpatul la despăgubiri civile către unitatea spitalicească respectivă.
Astfel, în baza art. 346 alin.1 Cod procedură penală raportat la disp.art.14-15 Cod procedură penală, cu aplicarea disp.art.1357,1385 și 1387 Cod civil și a disp. art. 313 din Legea 95/2006, a admis acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de S. Județean de Urgență Ploiești și a obligat inculpatul să plătească acestei unități spitalicești suma de 6535,42 lei cu titlu de despăgubiri civile reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare ocazionate de internarea părții vătămate N. S. în acest spital în perioada 04.11._13 la care se va adăuga dobânda legală calculată la această sumă de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe și până la achitarea integrală a debitului datorat.
Întrucât la săvârșirea faptei inculpatul a folosit un cuțit, în baza disp.art.118 litera b Cod penal s-a dispus confiscarea de la inculpat a cuțitului cu prăsele din lemn maro deschis, având lungimea de 15 cm, prinse în trei nituri cu lamă în lungime de 11 cm, și vârful ascuțit cu lățimea lamei de 2 cm.
În baza disp.art.7 din Legea 76/2008, privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, instanța de fond a dispus prelevarea în condiții legii a probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J (baza de date).
Împotriva acestei sentințe inculpatul B. C. a formulat apel, în termen legal, criticând-o pentru netemeinicie.
Calea de atac exercitată nu a fost motivată în scris, iar în cadrul dezbaterilor, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, inculpatul a susținut că pedeapsa aplicată este mult prea aspră, iar modalitatea de executare este drastică, în raport de atitudinea sinceră a acestuia, care a solicitat și s-a judecat în procedura simplificată, prevăzută de disp. art. 320/1 Cod procedură penală. Prima instanță, în mecanismul de individualizare a pedepsei nu a dat eficiență disp. art. 74 Cod penal referitoare la criteriile generale de individualizare a pedepsei, astfel, nu a ținut cont de persoana inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale, se află la primul conflict cu legea penală.
Apelantul inculpat este o persoană cu studii profesionale, în vârstă de 62 ani și o sănătate precară, iar separat de acestea precizează, că în cauză nu există prejudiciu, persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză, aspecte pe care, solicită instanței de apel să le aibă în vedere la reindividualizarea pedepsei.
Curtea, examinând sentința apelată, în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului, în limitele prevăzute de art.417 alin. 1 și 2 C.p.p., constată că instanța de fond a reținut o situație de fapt corectă, evaluând corespunzător materialul probator administrat în cauză, cu respectarea dispozițiilor art. 103 C. proc. pen., pe baza căruia a stabilit fără echivoc împrejurările comiterii faptelor, încadrarea juridică dată acestora și vinovăția inculpatului.
Curtea reține că judecata a avut loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, ca urmare a declarației inculpatului de recunoaștere în totalitate a faptelor reținute în actul de sesizare a instanței, declarație dată conform dispozițiilor art. 3201 alin.2 Cod procedură penală anterior.
Astfel, coroborând materialul probator administrat, respectiv procesul verbal de cercetare a locului faptei și planșe foto, declarațiile martorilor N. D. și N. E.(minor), declarația părții vătămate N. S., raportul de expertiză medico-legală nr. 1053/05.11.2013 (N. S.), raportul de expertiză medico-legală nr._/05.11.2013 (B. C.), declarațiile inculpatului B. C., în mod corect s-a reținut și rezultă că, fapta inculpatului B. C. care la data de 04.11.2013, pe fondul unui conflict domestic cu ginerele său N. S. l-a lovit cu un cuțit în zona hemitorace stâng producându-i leziuni care i-au pus viața în primejdie.
Așadar, reținând că pronunțarea hotărârii de condamnare se întemeiază pe probe sigure, certe și decisive, care nu lasă loc niciunui dubiu în privința vinovăției inculpatului, Curtea apreciază că instanța de fond a soluționat corect acțiunea penală dedusă judecății.
De asemenea, se constată că instanța de fond a stabilit o încadrare juridică adecvată stării de fapt reținute și dispozițiilor legale ce reglementează fapta inculpatului, aceasta întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor, prev. de art. 20 rap.la art.174 Cod penal anterior.
În ceea ce privește schimbarea încadrării juridice a faptei în raport de legea penală nouă, Curtea observă că de la pronunțarea hotărârii atacate și până la soluționarea acestei căi ordinare de atac a avut loc o succesiune de legi penale, respectiv la data de 01.02.2014 a intrat în vigoare Noul Cod Penal (Legea nr.286/2009 privind Codul penal), care, prin dispozițiile art.5 NCP, impune identificarea și aplicarea legii penale mai favorabile cauzelor ce nu au fost definitiv judecate.
Astfel, potrivit acestui text de lege, ,,în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai favorabilă”.
Procedând în speță la această analiză imperativă, Curtea constată că în privința infracțiunii de omor, prevăzută de legea veche în art.174 Cod penal anterior, iar de legea nouă în art.188 Cod penal, în condițiile unui conținut constitutiv identic, niciuna dintre cele două legi nu poate fi considerată mai favorabilă, ambele prevăzând o pedeapsă principală cu închisoarea cuprinsă între aceleași limite, respectiv de la 10 la 5 de ani. Precum și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.
Prin urmare, Curtea apreciază că nu sunt incidente dispozițiile art.5 Cod penal privind aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, iar schimbarea încadrării juridice a faptei în raport de noua lege penală ar fi pur formală.
În ceea ce privește temeinicia hotărârii, cu referire la cuantumul pedepsei și a individualizării modalității de executare a pedepsei, criticată de inculpat, dar analizată și de instanța de control judiciar din oficiu, Curtea reține că infracțiunea comisă de apelantul-inculpat are un grad de pericol social însemnat, relevat atât de limitele de pedeapsă prevăzute de lege cât și de modul și împrejurările în care a fost comisă și de consecințele produse sau care s-ar fi putut produce.
Individualizarea pedepsei presupune atât analizarea aspectelor defavorabile cât și a celor favorabile inculpatului, precum și a tuturor celorlalte criterii stabilite de art.74 Cod penal care se referă la împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, natura și gravitatea rezultatului produs ori care s-ar fi putut produce dar și cele cu caracter personal ce ar putea determina atenuarea sau agravarea răspunderii penale.
Pedeapsa stabilită pentru săvârșirea unei infracțiuni trebuie în același timp individualizată pentru a răspunde principiului proporționalității în sensul unui raport echitabil și echilibrat între fapta comisă și răspunderea penală și a unei corecte, necesare și corespunzătoare adecvări a pedepsei la scopul legii penale.
Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită cât și referitor la comportamentul infractorului care trebuie astfel să se convingă că nerespectarea legii presupune pedepsirea sa și să evite în viitor comiterea unor alte fapte antisociale.
În acești termeni, Curtea constată că pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatului pentru infracțiunea de tentativă la infracțiunea de omor, în contextul concret al cauzei și în prezența datelor ce caracterizează persoana inculpatului, este una proporțională, fiind coborâtă aproape de limita minimă prevăzută de lege, limitele de pedeapsă în acest caz fiind cuprinse între 3 ani și 4 luni și 6 ani și 8 luni închisoare, limite stabilite ca urmare a aplicări cauzelor legale de reducere, respectiv dispozițiile legale privind pedeapsa în cazul tentativei și cele privind recunoașterea vinovăției.
În acest sens, Curtea, reține că inculpatul a acționat de o manieră și în împrejurări care nu justifică aplicarea unei pedepse mai mici decât cea stabilită de instanța fondului, fiind persoana care a acționat extrem de violent, lovind puternic victima cu un obiect vulnerant, un cuțit, apt să producă decesul, într-o zonă care putea produce leziuni incompatibile cu viața.
Această faptă, de o gravitate ridicată, nu poate fi contrabalansată de o atitudine și o conduită normale oricărei persoane, cum sunt poziția sinceră și lipsa antecedentelor penale ale inculpatului.
În raport de toate aceste elemente, se observă că adaptarea, dozarea pedepsei concrete s-a realizat de către instanța de fond cu respectarea criteriilor de individualizare, cele privind persoana și conduita inculpatului fiind valorificate suficient de instanța fondului, în raport cu cele ce privesc gravitatea faptei, iar acestea nu converg către o reducere mai mare a sancțiunii.
În egală măsură, modalitatea de individualizare a executării pedepsei aleasă de prima instanță, este una adecvată care asigură realizarea funcțiilor și scopului pedepsei, date fiind gradul de pericol social ridicat al faptei și periculozitatea dovedită a inculpatului.
Ca atare, critica formulată de inculpat este nefondată, nefiind justificată aplicarea unei pedepse mai mici în prezența stării de fapt reținute și cu atât mai puțin a schimbării modalității de executare.
Față de aceste considerente, Curtea, în baza art. 421 al.1 pct.1 lit.b Cod procedură penală, va respinge apelul declarat de către inculpatul B. C. împotriva sentinței penale nr. 54 din data de 31 ianuarie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, ca nefondat.
În baza art. 422 Cod procedură penală va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada detenției preventive de la data de 04 noiembrie 2013, la zi.
În baza art. 275 alin. 2 din același cod, va obliga apelantul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând a se dispune ca suma de 200 lei, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu inculpatului, să se plătească din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul B. C. fiul lui F. și E., născut la data de 07 februarie 1951 în ., domiciliat în orașul Bușteni, .. 23, județul Prahova, C.N.P._, în prezent aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Mărgineni, împotriva sentinței penale nr. 54 din data de 31 ianuarie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării sale preventive începând cu data de 04 noiembrie 2013, la zi.
Obligă pe apelantul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Dispune plata sumei de 200 lei, reprezentând onorariu avocat desemnat din oficiu inculpatului, din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 aprilie 2014.
Președinte, Judecător,
D. DinuPaul M. F.
Grefier
D. C.
Red.DD/ Tehnored.DD/DC
5 ex./08.05.2014
Dosar fond -_ Tribunalul Prahova
Judecător fond - M. V.
Operator de date cu caracter personal;
Notificare nr.3113/2006
| ← Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 688/2014. Curtea de Apel... | Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 243/2014.... → |
|---|
