Purtarea abuzivă. Art. 250 C.p.. Decizia nr. 56/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 56/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 21-01-2014 în dosarul nr. 4615/232/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR._
Decizia penală nr. 56
Ședința publică din data de 21 ianuarie 2014
Președinte – M. V. T.
Judecător – P. M. F.
Judecător – F. T.
Grefier – D. C.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror V. I.
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de către inculpații B. G., fiul lui D. și M., născut la data de 10.06.1976 în Găești, județul Dâmbovița, domiciliat în comuna P., ., județul Dâmbovița și B. D., fiul lui N. și P., născut la data de 06.08.1983 în Găești, județul Dâmbovița, domiciliat în comuna P., . și părțile civile N. F. domiciliat în ., județ Prahova și M. F. - .. 133, județ Dâmbovița, împotriva sentinței penale nr. 198 din 08 mai 2013 pronunțată de Judecătoria Găești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenții inculpați B. D. și B. G., personal și asistați de apărător ales F. O. din Baroul Dâmbovița, conform împuternicirilor avocațiale nr._/2013 și nr._/2013 aflate la dosar, lipsă fiind recurenții părți civile N. F. și M. F., reprezentați de apărător ales P. C. din Baroul Dâmbovița, cu împuternicire avocațială nr._/2013, intimații părți vătămate C. M., R. D. și P. G., precum și intimata parte responsabilă civilmente R. Națională a Pădurilor Romsilva Dâmbovița.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat P. C. apărător ales al recurenților părți civile N. F. și M. F., precum și al intimatului – parte vătămată R. D., arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat și solicită cuvântul în dezbateri.
Avocat F. O. apărător ales al recurenților inculpați B. G. și B. D., de asemenea precizează că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat și solicită cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul precizează că nu are cereri de formulat n cauză și solicită cuvântul în dezbateri.
Curtea ia act de susținerile părților, în sensul că nu au cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat și, analizând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată, iar în temeiul disp. art.385/13 Cod procedură penală, acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Avocat F. O. apărător ales al recurenților – inculpați B. G. și B. D. dând citire motivelor de recurs susține că prin sentința recurată inculpatul a fost în mod greșit condamnat pentru infracțiunile imputate.
În mod greșit instanța de fond a dat valoare probatorie înscrisurilor emise de Ocolul Silvic Găiești și de Direcția Silvică Târgoviște care relevă că inculpatul se afla în ziua de 10.10.2010, duminica, zi de repaus săptămânal, în exercițiul atribuțiilor de serviciu. Susținerile celor două entități, fără personalitate juridică sunt nelegale și netemeinice, nemotivând în drept cele susținute.
Motivarea Direcției Silvice Dâmbovița a acestei susțineri prin invocarea
prevederilor art. 112 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă nr. 16/24.02.2010,
stipulează că munca suplimentară nu poate fi efectuata fără acordul salariatului, iar acest lucru nu s-a dovedit, inculpatul nedându-si acordul în acest sens, neexistând nici un act adițional la contractul individual de muncă al acestuia.
Art. 185 din același contract prevede că, „contractele individuale de muncă încheiate de conducerile unităților din structura Romsilva, respectiv Ocolul Găiești, nu vor putea cuprinde dispoziții contrare sau mai puțin favorabile decât cele consemnate în contractul colectiv de muncă”, iar art.195 prevede că „respectivul contract intră în vigoare la 01.03.2010 ceea ce dovedește că pe 10.10.2010 era în vigoare”.
Astfel, în contractul individual de muncă la secțiunea „Durata muncii" lit. „g" ultimul alineat, lit. „c" se menționează că: „Nu se va efectua ore suplimentare cu excepția cazurilor de forță majoră....etc.” ceea ce contrazice cele susținute de Direcția Silvică Târgoviște.
Totodată, nu s-au avut în vedere dispozițiile art.111 din Legea 53/2003, în vigoare la acea dată care reglementa timpul de muncă, dispozițiile art. 132 care spune că repausul săptămânal ce se acordă în două zile consecutive, sâmbăta si duminica, dispozițiile art. 137 din Codul Muncii care reglementează munca suplimentară și la alin. II se arată că acesta nu poate efectua fără acordul salariatului, acord care în cazul inculpatului nu există.
Apreciază că inculpatul în ziua de 10.10.2010, zi de duminică, de repaus săptămânal, nu era în exercițiul atribuțiilor de serviciu, condiție esențială pentru întrunirea elementelor a infracțiunii comise de un funcționar public.
Nici acuzarea și nici instanța de fond nu a făcut dovada că angajatorul a stabilit program individualizat de muncă cu acordul său la solicitarea inculpatului.
Nu s-a dovedit că prin contractul colectiv de muncă s-a negociat să se lucreze în zilele de repaus săptămânal sau în timpul de odihnă.
Instanța de fond nu a ținut seama nici de faptul că inculpatul B. G., urmare a sesizării telefonice de către martorul S. V., s-a deplasat în ziua de 10.10.2010 de la domiciliu în cantonul de responsabilitate unde i-a găsit pe inculpați și alte persoane înarmați cu unelte pentru tăiat și scos din rădăcina arbori.
Acesta era îndreptățit conform dispozițiilor H.G._ - pentru aprobarea regimului de pază a fondului forestier, fișei postului și OG nr._ - art. 35, să procedeze la legitimarea, somarea și identificarea acestora și la efectuarea manevrei de asigurare a securității armei, evaluarea acestei acțiuni depinzând de toate circumstanțele cazului.
Sub aspectul laturii obiective, infracțiunea de purtare abuzivă presupune lovirea sau alte acte de violență, expresii jignitoare și vătămarea corporală a părților vătămate săvârșite de un funcționar public în exercițiul atribuțiilor de serviciu.
În cauză, pe lângă faptul că elementul material nu este întregit deoarece pădurarul nu are calitatea de funcționar public și nu se află în exercițiul atribuțiunilor de serviciu, leziunile prezentate de N. F. și M. F. nu s-a dovedit a fi produse cu intenție directă sau indirectă de către inculpat și puteau fi create și prin cădere sau lovire de corp dur, fie din culpa inculpatului, care fiind bruscat de cei doi a căzut în șanț peste aceștia având arma la piept.
În consecință, acțiunea pădurarului B. G., a fost aceea de a-și proteja arma și muniția din dotare și a fost lovit de partea vătămată, N. F., împrejurare în care inculpatul s-a dezechilibrat și a căzut în șanț peste M. F..
O altă critică este aceea că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, caz de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 17/2 Cod procedură penală.
Instanța de fond a reținut situația de fapt, bazându-se pe concluziile certificatelor medico-legale nr. 1107/11.10.2010 respectiv 1106/11.10.2010, eliberate de SML Dâmbovița care sunt probabile privind leziunile prezentate de cele doua părți vătămate, atât în ceea ce privește mecanismul de producere cât și al datei producerii acestora.
Acestea s-au emis doar pe baza versiunii prezentate de cele două părți vătămate prin excluderea în mod just al celorlalte probe, lăsându-se loc la incertitudini nepermise încălcându-se Ordinul nr. 1134/C/2000 al Ministerului Justiției și nr. 255 din 25.06.2000 al Ministerului Sănătății și Familiei - art. 9, 10, 24. Totodată SML Dâmbovița nu i-au fost puse la dispoziție actele și lucrările dosarului iar inculpații au fost lipsiți de posibilitatea de a formula întrebări, obiecțiuni, etc.
În mod nereal și injust, instanța de fond și-a întemeiat condamnarea pe refuzul inculpatului de a fi testat cu poligraful, iar dreptul la tăcere al inculpatului (art.70 Cod procedură penală), nu trebuie ignorat și nu poate fi interpretat ca probă de vinovăție cu atât mai mult cu cât, dreptul la tăcere la acestuia este reglementat de lege.
Nelegal și injust dosarul de urmărire penală nr. 2231/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Găești nu s-a conexat la prezenta deși erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 32-34 Cod procedură penală, dovedindu-se părtinire și subiectivitate. De observat că inculpații, în declarațiile date în dosarul sus menționat nu au susținut că au suferit vreo leziune.
În mod eronat instanța de fond susține că situația de fapt reținuta rezultă și din declarațiile martorilor B. S., P. C., S. V., Foianu C., B. M., F. M. și S. V. în contextul în care dispozițiile acestora pe tot parcursul instrucției penale susține nevinovăția inculpatului B. G..
Condamnarea a avut ca suport probator doar declarațiile părților vătămate și a soțiilor acestora părți interesate moral și material în dosar, care au prezentat în mod subiectiv situația de fapt.
Nelegal și netemeinic s-au apreciat de către instanța de fond că pădurarul face parte din categoria funcționarilor publici, când potrivit legislației în vigoare, respectiv HG nr. 229/4.03.2009 - privind organizarea Romsilva, OG nr. 59/26.05.2000 - privind statutul personalului silvic, HG nr.1009 din 26.10.2000 - privind corelarea gradelor profesionale prevăzute în statutul personalului silvic cu categorii, clase și grade aferente funcției publice; HG 1076/23.09.2009 - pentru aprobarea Regulamentului de pază a fondului forestier - pădurarul nu este funcționar public.
Instanța de fond nu a ținut seama de pozițiile contradictorii, oscilante ale părților vătămate pe tot parcursul cercetărilor cu privire la situația de fapt, care nu răstoarnă prezumția de nevinovăție a inculpatului.
Referitor la inculpatul B. D. susține aceleași concluzii cu precizarea că în ceea ce-l privește pe acestea, în afara declarațiilor contradictorii ale părților civile nu se desprind alte probe care să conducă la vinovăția acestuia, la momentul respectiv nici nu se afla la fața locului.
Pentru motivele expuse solicită admiterea recursurilor, casarea sentinței recurate și reținând cauza spre rejudecare să se dispună achitarea inculpatului B. G., în baza disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) Cod procedură penală, iar pentru inculpatul B. D. achitarea în baza disp. art. 11 pct. 2 lit. a), rap. la art. 10 lit. a) Cod procedură penală.
Avocat P. C. apărător ales al recurenților părți civile N. F. și M. F. precum și pentru intimatul – parte vătămată R. D. solicită respingerea recursurilor formulate de către recurenții – inculpați și admiterea recursurilor declarate de către părțile civile N. F. și M. F..
Astfel, în speță sunt aplicabile disp. art. 75 alin 2 Cod penal, în sensul că faptele au fost săvârșite de către persoane înarmate, sub amenințarea armelor letale, cu violență, punând victimele în imposibilitatea de a se apăra sau de a părăsi locul incidentului. Totodată din probele administrate rezultă că inculpații au urmărit umilirea victimelor, obligându-le să stea culcate în șanț, cu fața la pământ și arma la tâmplă, inculpații batjocorind victimele și spunând că le vor omorî prin împușcare în ordinea descrescătoare vârstei, după care le vor îngropa.
Singura circumstanță atenuantă a inculpaților o reprezintă conduita bună înaintea săvârșirii faptei, în sensul că nu au mai fost condamnați anterior.
Având în vedere și art. 80 alin 1 și 2 Cod procedură penală nu se impune coborârea pedepsei aplicată inculpaților, sub minimul special, însă ca modalitate de executare a acesteia trebuie a se face aplicarea disp. art. 86/1 Cod procedură penală, aplicarea art. 81 nu este suficientă în speța de față pentru atingerea scopurilor pedepsei penale, raportate la gravitatea faptelor inculpaților.
Pe latură civilă, în temeiul art. 193 alin 4 Cod procedură penală solicită obligarea inculpaților în solidar cu partea responsabilă civilmente R. Națională a Pădurilor Romsilva Dâmbovița la plata cheltuielilor judiciare efectuate de părțile vătămate, instanța de fond în mod eronat obligând doar inculpații la plata acestor cheltuieli.
În temeiul art. 14 alin 5 Cod procedură penală solicită obligarea inculpaților în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata daunelor morale către părțile civile, 50.000 lei către partea civilă M. F. și 30.000 lei către partea civilă N. F..
Cu privire la daunele morale cerute, precizează că în literatura de specialitate daunele morale sunt definite ca fiind acele prejudicii cauzate unei sau mai multor persoane, constând în suferințe de ordin psihic.
Prejudiciile morale sunt cele care rezultă din vătămarea unui interes personal nepatrimonial. Față de aspectul că acest tip de prejudiciu (moral) nu poate fi evaluat direct în bani, cel puțin nu în sensul în care se concepe această evaluare în cazul prejudiciului patrimonial, și având în vedere că legiuitorul nu a fixat nici măcar niște limite sau criterii orientative, singura soluție care se impune și care de altfel, a fost consacrată și de practica noastră judecătorească este aceea că „nu se poate apela la probe materiale, judecătorul fiind singurul care trebuie să aprecieze o anumită sumă globală, care să compenseze pentru partea civilă ceea ce îi lipsește ca urmare a faptei săvârșite de inculpat”.
Trebuie reparate prejudiciile morale a căror evaluare are în mod necesar ceva arbitrar: durerea psihică, suferința pur psihologică.
Aprecierea prejudiciului moral nu se rezumă la determinarea „prețului” suferinței psihice care este inestimabilă, ci înseamnă aprecierea multilaterală a tuturor consecințelor negative ale prejudiciului și a implicației acestuia pe toate planurile vieții sociale ale persoanelor vătămate. Trebuie să se aprecieze ce a pierdut persoana vătămată pe plan psihic, social, și familial din ceea ce ar însemna o viata normală, liniștită și fericită pentru acestea în momentul respectiv, dar și în viitor în societatea respectivă. Se face, deci, o apreciere a prejudiciului moral și apoi, în raport cu acesta, se stabilește indemnizația.
Referitor la circumstanțele reale ale speței, solicită a se avea în vedere că faptele delictuale au fost săvârșite de către persoane înarmate, sub amenințarea armelor letale, cu violență, punând victimele în imposibilitatea de a se apăra sau de a părăsi locul incidentului.
Avocat F. O. apărător ales al recurenților – inculpați cu privire la recursurile părților civile, deși în principal solicită respingerea acestora, a invocat o . neregularități și la instanța de fond, însă fără rezultat, astfel că lasă la aprecierea instanței cu privire la acestea.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursurilor declarate de către inculpați, ca nefondate, situația de fapt și de drept fiind susținută de probele administrate în cauză, încadrarea juridică a faptelor imputate acestora au fost corect încadrate, vinovăția fiind pe deplin dovedită.
Referitor la recursurile părților civile, acestea urmează a fi admise, în raport de consecințele produse se justifică acordarea daunelor morale astfel cum au fost solicitate.
Recurenții – inculpați B. G. și B. D., pe rând având ultimul cuvânt solicită admiterea recursului întrucât sunt nevinovați.
CURTEA
Asupra recursului penal de față,
Prin sentința penală nr198 din 08.05.2013 pronunțată de Judecătoria Găești a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor.
În baza art.250 alin.1, 2 și 3 cod penal cu art.33 lit. a și b cod penal inculpatul B. G., a fost la 6 luni închisoare pentru fapta săvârșită împotriva părții vătămate N. F..
În baza art.250 alin.1, 2 și 4 cod penal cu art.33 lit. a și b cod penal același inculpat a fost condamnat la 1 an închisoare, pentru fapta săvârșită împotriva părții vătămate M. F..
Conform art.250 alin.1 și 2 cod penal cu art.33 lit. a și b cod penal a fost condamnat la trei pedepse de câte 6 luni închisoare, pentru faptele săvârșite împotriva părții vătămate P. G., C. M. și R. D..
În baza art.71 cod penal s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor civile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a-II-a și lit.b cod penal, din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.
În temeiul disp. art.34 cod penal au fost contopite pedepsele aplicate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 închisoare.
În baza art.81,82 cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii pe durata unui termen de încercare de 3 ani.
Conform art.359 cod procedură penală inculpatului i s-a atras atenția cu privire la prevederile art.83 cod penal.
Potrivit disp. art.71 alin.5 cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
În baza art.250 alin.1 și 2 cod penal cu art.33 lit. b cod penal inculpatul B. D. a fost condamnat la cinci pedepse de câte 6 luni închisoare pentru faptele săvârșite împotriva părților vătămate N. F., M. F., P. G., C. M. și R. D..
În baza art.71 cod penal s-au interzis inculpatului exercițiul drepturilor civile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a-II-a și lit. b cod penal, din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.
În temeiul disp. art.34 cod penal s-au contopit pedepsele aplicate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6luni închisoare.
Conform art.81,82 cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni.
În temeiul art.359 cod procedură penală s-a atras atenția inculpatului cu privire la prevederile art.83 cod penal.
În baza art.71 alin.5 cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
Au fost respinse ca nefondate cererile de acordare a daunelor morale formulate de părțile vătămate N. F. și M. F..
În baza art.193 cod procedură penală inculpații au fost obligați în solidar să plătească părților vătămate cheltuieli judiciare după cum urmează: părții vătămate M. F. 1277,55 lei, din care 1000 lei onorariu avocat; părții vătămate N. F. 2077,55 lei, din care 1800 lei onorariu avocat.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
În data de 10.10.2010 P. G., N. F., M. F., C. M. și R. D. au mers în pădurea de pe malul râului Argeș, în apropiere de satul Potlogeni V. și au săpat în zona unor conducte de azbociment dezafectate cu scopul a lua 2 tuburi și de a le duce acasă în . ce săpau au fost văzuți de o persoană care era cu caprele la păscut și care l-a contactat telefonic pe pădurarul B. G. căruia i-a relatat că n sectorul pe care îl are în pază sunt persoane care sapă după conducte.
Pădurarul B. G. l-a sunat pe pădurarul B. D. și i-a cerut ajutorul, iar acesta a venit la locul de întâlnire însoțit de B. M.. În continuare B. G. s-a despărțit de B. D. și B. M. și au mers pe trasee diferite cu scopul de a le tăia calea celor cinci, în cazul în care aceștia ar încerca să fugă. B. G. a ajuns primul la locul unde P. G., N. F., M. F., C. M. și R. D., săpau după conducte și imediat ce a ajuns lângă aceștia i-a înjurat și amenințat că îi omoară dacă nu fac ce spune el. Cele cinci părți vătămate, întrucât B. G. avea la el pistolul mitralieră din dorate, s-au culcat imediat la pământ dar B. G. i-a pus să intre în șanțul pe care îl săpaseră. Imediat la fața locului au sosit B. D., B. M. și Foianu C..
B. D. avea la el un pistol și în momentul în care a sosit la fața locului a spus „ hai să omorâm pe unul dintre ei să-i învățăm minte” și a îndreptat pistolul spre tâmpla lui C. M. după care a supus „ hai să îl omorâm pe acesta că este mai bătrân” și a îndreptat pistolul spre R. D. iar, B. G. i-a răspuns că mai bine îi omoară pe toți și îi îngroapă acolo. În acel moment a intervenit M. F. care a spus să nu-i împuște că nu au făcut nimic, fapt ce l-a enervat pe B. G. care imediat i-a aplicat lovituri cu piciorul și cu patul puștii. În apărarea lui M. F. a intervenit verbal N. F., acesta spunându-i lui B. G. să nu îl mai lovească și să cheme poliția dacă au făcut ceva rău, dar B. G. s-a enervat mai tare și i-a aplicat lui N. F. lovituri cu piciorul și cu țeava de la pușcă. În urma loviturilor aplicate lui N. F., acesta și-a pierdut cunoștința iar patul puștii lui B. G. s-a rupt.
După ce și-a rupt patul puștii B. G. i-a înjurat pe cei cinci, a încetat agresiune fizică și le-a permis să plece.
În urma loviturilor primite partea vătămată M. F. a avut mâna stângă fracturată și a avut nevoie de 5-55 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare iar partea vătămată N. F. a avut nevoie de 2-3 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Deși infracțiunile s-au comis într-o zi de duminică din cercetări a rezultat că cei doi învinuiți se aflau în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu în momentul în care au săvârșit faptele.
Aceasta situatie de fapt s-a apreciat că rezulta din declarațiile părților vătămate N. F., M. F., P. G., C. M., Raduta D., care se coroborează cu declarațiile martorilor B. S., N. M. R., P. F., M. E., S. G., S. V., Foianu C., P. C., B. M., F. M., S. V., parțial, declarațiile inculpaților B. G. si B. D., certificatele medico-legale nr.1106/CML/11.10.2010, 1107/CML/11.10.2010, planșe foto, raport de constatare tehnico științifică nr._/21.02.2011, proces verbal de cercetare la fața locului.
Din probatoriul administrat în cauză, declarațiile martorilor, respectiv adresa nr.3180/01.04.2013,eliberata de Direcția S. Dâmbovița, rezulta ca inculpații sunt angajați în cadrul Ocolului Silvic Găești, in funcția de pădurar, iar la data incidentului, 10.10.2010, se aflau in exercitarea atribuțiilor de serviciu, astfel ca cererea de schimbarea a încadrării faptelor, s-a apreciat ca fiind neîntemeiată.
Fapta inculpatului B. G. s-a apreciat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 250 alin.1, 2 și 3 cod penal cu art.33 lit. a și b cod penal, iar fapta inculpatului B. D. întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 250 alin.1 și 2 cod penal cu art.33 lit. a și b Cod penal.
Inculpatul B. G. urmează să răspundă penal, în temeiul art. 250 alin.1,2 și 3 cod penal cu art.33 lit.a și b cod penal, iar la individualizarea pedepsei, conform art.72 Cod penal, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile părții generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă, gradul de pericol social al faptei, persoana inculpatului și contextul in care s-a săvârșit infracțiunea.
Constatând că sunt îndeplinite în mod cumulativ toate condițiile reglementate de art.81 al.1 Cp, instanța de fond a dispus suspendarea executării pedepsei, pe un termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 al.1 Cp.
Având în vedere hotărârea CEDO în cauza C. c. României (ca și în cauza Hirst c. Marii Britanii), instanța de fond a aplicat art. 64 C pen raportat la art 71 Cpen, interzicând inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 al.1 lit a, teza a II-a și lit. b C pen, executarea acestor pedepse accesorii fiind suspendată pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, conform art. 71 al.5 C pen.
Astfel, potrivit hotărârii CEDO menționate, s-a dispus că: urmărind criteriul proporționalității interferenței, Curtea reamintește că a mai statuat în alte cauze că restricțiile totale ale dreptului de a vota pentru toți condamnații care execută pedepse, care se aplică în mod automat acestora, indiferent de durata pedepsei lor și independent de natura sau gravitatea încălcării pe care aceștia au săvârșit-o și independent de situația lor personală, depășește limitele unei aprecieri rezonabile, astfel că este incompatibilă cu articolul 3 din Protocolul la Convenție.
Întrucât în speță, persoana inculpatului și natura infracțiunii săvârșite nu impun restricționarea dreptului de a vota al inculpatului, pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 al.1 lit. a, teza I C pen a fost exceptată de la aplicare.
Părțile vătămate N. F. si M. F. s-au constituit părți civile împotriva inculpaților, solicitând, atât daune materiale, cât si daune morale.
Față de întreg contextul de împrejurării in care s-au desfășurat faptele, părțile vătămate, prin atitudinea lor nepotrivită, determinând reacția nefirească a celor doi inculpați, s-a apreciat că acestea nu sunt îndreptățite la a solicita daune morale, asumându-și toate riscurile, prin modul in care au acționat, inclusiv oprobriul public.
In privința daunelor materiale, in legătură cu incidentul din data de 10.10.2010, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, partea vătămată M. F. a cheltuit suma de 1277,55 lei, din care 1000 lei reprezintă onorariu avocat, iar N. F. a cheltuit suma de 2077,55 lei, din care 1800 lei reprezintă onorariu avocat, sume la care au fost obligați inculpații, in solidar.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs inculpații B. G. și B. D., precum și părțile civile N. F. și M. F..
În motivarea recursurilor, inculpații susțin în esență, prin apărător ales, că în primul rând greșit prima instanță a reținut că ei se aflau în exercițiul atribuțiilor de serviciu, invocând prevederile legale care reglementează funcția de pădurar, așa cum sunt arătate în practicaua prezentei decizii.
În esență, apărătorul inculpaților consideră că, potrivit contractului colectiv de muncă și cel individual, dar și disp. art. 137 din Codul Muncii, cei doi recurenți – inculpați se aflau într-o zi nelucrătoare la data faptelor (duminică), motiv pentru care nu erau în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Totodată același apărător susține că potrivit HG,. Nr. 1070/2009 și OG nr. 58/2000 ce reglementează paza fondului forestier, inculpații – pădurari erau obligați să someze, legitimeze și să identifice persoane ce comit fapte sancționate de legislația în materia fondului forestier.
În legătură cu leziunile suferite de părțile vătămate N. F. și M. F., apărătorul inculpaților susține că în cauză nu s-a dovedit că acestea au fost provocate de acțiunile inculpaților și cu intenția cerută de lege ci, s-au produs prin căderea acestora în șanț peste părțile vătămate, în momentul în care au fost bruscați.
Se mai susține de inculpatul recurent, că nu pot fi luate în considerare certificatele medico legale depuse de părțile vătămate deoarece, ei au fost lipsiți de dreptul de a formula întrebări organelor medicale, organe ce au luat în calcul doar versiunile prezentate de către părțile vătămate.
Apărătorul părților civile critică hotărârea atacată pentru neacordare daunelor morale, susținând că prejudiciul nepatrimonial trebuie să fie acoperit de către persoanele vinovate, chiar dacă legiuitorul nu a stabilit criterii obiective de care trebuie să țină seama.
Prin faptele comise de către cei doi inculpați s-au cauzat părților vătămate suferințe psihice și chiar fizice, iar acestea trebuie acoperite prin despăgubiri bănești.
Mai critică apărătorul părților civile hotărârea atacată pentru faptul că cei doi inculpați nu au fost obligați în solidar cu partea responsabilă civilmente (Romsilva Dâmbovița), la plata cheltuielilor judiciare efectuate de către părțile vătămate.
Examinând hotărârea atacată, în raport de probele administrate în cauză, de criticile invocate dar și din oficiu, conform art. 385/6 alin.3 Cod procedură penală, Curtea va constata că recursurile sunt nefondate.
Astfel, în ceea ce privește situația de fapt (și care este contestată de inculpați), Curtea apreciază că aceasta a fost corect reținută de prima instanță.
Din probele administrate reiese în mod neechivoc, că la data de 10.10.2010 a avut loc un incident între cei doi inculpați – recurenți, pe de o parte și părțile vătămate N. F. și M. F., P. G., C. M. și R. D., pe de altă parte, ce se aflau în pădurea aparținând de Ocolul Silvic Găești, în apropiere de satul Potlogeni V., județ Dâmbovița.
Cei doi inculpați, ce ocupau funcția de pădurari, au fost sesizați telefonic de către o persoană ce se afla cu animalele la pășunat, că în zona lor de pază se află mai multe persoane ce sapă după conducte (fier vechi pentru a fi valorificat), astfel că aceștia s-au deplasat însoțiți și de martorul B. G. la fața locului unde au găsit pe părțile vătămate săpând la un șanț.
Ajunși în locul incidentului inculpații B. G. și B. D. au început să adrese injurii și să amenințe părțile vătămate cu armele de foc din dotare, afirmând, în esență, că ar trebui să-i împuște și să-i îngroape în șanț ocazie cu care, partea vătămată M. F. a vociferat afirmând, printre altele, că nu se află la tăiat și furt de lemne ci, sapă după fier vechi, lucru ce l-a enervat pe inculpatul B. G. care imediat a ripostat lovind partea vătămată cu piciorul și cu patul armei (pușcă) în cap.
În apărarea părții vătămate M. F. a intervenit verbal partea vătămată N. F., dar inculpatul B. G. la lovit și pe acesta cu picioarele și arma din dotare.
Ca urmare a loviturii aplicate cu arma, de către inculpatul B. G., părții vătămate Nebrea F., patul armei s-a rupt, moment în care inculpații – recurenți au încetat ostilitățile și le-au spus pe părțile vătămate să plece.
De față la acest incident s-a aflat și numitul Foianu C. care i-a însoțit pe cei doi inculpați și pe inculpatul B. M..
Inculpații – recurenți recunosc că au avut o altercație cu părțile vătămate la data și locul indicat în actul de sesizare, dar au propria lor versiune a incidentului, în sensul că nu au lovit părțile vătămate, iar leziunile prezentate de cele două părți civile (M. F. și N. F.) se datorează faptului că au căzut în șanț peste părțile vătămate în momentul în care acestea au încercat să-i deposedeze de armele de foc din dotare.
În această privință, prima instanță nu a argumentat în baza căror probe a reținut că cei doi inculpați – recurenți au lovit cu intenție cele două părți civile, mărginindu-se a arăta la modul general că situația de fapt reținută rezultă din probele enumerate.
Însă, acest neajuns al considerentelor sentinței atacate, nu constituie un motiv de nelegalitate încât să conducă la casarea hotărârii, instanța de recurs având căderea de a complini acest aspect.
În acest sens, Curtea va aprecia că legiunile menționate în certificatele medico legale prin examinarea nemijlocită a părților civile – recurente (unde se arată în detaliu fiecare urmă de violență – fila 43 și 138-139 dosar urmărire penală), se coroborează întru-totul cu declarațiile celor cinci părți vătămate și în parte cu declarațiile inculpaților – recurenți (în ceea ce privește recunoașterea altercației cu consecința producerii unor leziuni părților civile dar prin alt mecanism).
Declarația martorului ocular Foianu C. dată în fața primei instanțe (fila 200-201) în mod justificat nu a fost luată în considerare de către instanța de fond, întrucât martorul se contrazice în legătură cu un aspect important al faptelor, respectiv prezența și a inculpatului B. D. și a martorului B. M., în timp ce recurenții – inculpați au susținut că se aflau împreună la fața locului în momentul incidentului referitor la ruperea armei. De aici reiese că martorul are o versiune ce nu corespunde nici cu declarațiile inculpaților nici cu ale părților vătămate.
Din declarațiile date de către părțile vătămate, inculpați și martorul menționat nu reiese că la fața locului s-ar mai fi aflat alte persoane ce ar fi putut da relații importante despre incident.
În concluzie, Curtea reține comiterea faptelor de folosire de expresii jignitoare și amenințări de către cei doi inculpați – recurenți față de cele cinci părți vătămate, lovirea părții vătămate N. F., precum și vătămarea corporală a părții vătămate M. F., comise de către inculpatul recurent B. G..
Referitor la critica recurenților – inculpați în sensul că ei nu se aflau în exercițiul funcțiunii, deoarece la data faptelor era o zi nelucrătoare (duminică), nu poate fi reținută de instanța de recurs.
Conform legislației privind paza și protecția fondului forestier de către personalul silvic, pădurarul este funcționar public atât în sensul legii speciale în materie (art. 2 din HG 1009/2000 și art. 58 din OUG nr. 59/2000 privind statutul personalului silvic) cât și în sensul legii penale (art. 147 alin.1 Cod penal), iar conform legislației în domeniu pădurarul exercită o funcția publică (și chiar o funcție ce implică exercițiul autorității publice – art.3 din OUG nr. 59/2000) nu numai în zilele lucrătoare, ci și în zilele de repaus săptămânal atunci când situația o impune (art. 5 din HG nr. 1076/2009 prevede că organizarea pazei fondului forestier se face conform principiului de asigurare a nivelului adecvat de continuitate juridică, instituțională și operațională).
În consecință, Curtea constată că la data săvârșirii faptelor cei doi inculpați – recurenți se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu privind paza fondului forestier, ceea ce înseamnă că folosirea cuvintelor jignitoare, a amenințărilor și a loviturilor constituie infracțiunea de purtare abuzivă, așa cum a reținut prima instanță.
În ceea ce privește individualizarea pedepsei, instanța de recurs constată că prima instanță a făcut o corectă individualizare a pedepsei ținând seama de criteriile prev. de art. 72 Cod penal, respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de lege, de gradul de pericol social al faptelor, de persoana inculpaților și împrejurările săvârșirii faptelor.
Având în vedere datele personale ale inculpaților – recurent (persoane fără antecedente penale, cu un loc de muncă ce implică exercitarea unei funcții publice), dar și împrejurările săvârșirii infracțiunii (părțile vătămate se aflau în pădure pentru a sustrage țevi din pământ, iar inculpații au crezut că sunt în zonă pentru a tăia și sustrage lemne), Curtea consideră că pedepsele aplicate de prima instanță și orientate către minimul special sunt corect dozate.
De asemenea, față de datele personale ale inculpaților și întrunirea condițiilor legale, Curtea apreciază că scopul pedepsei rezultante poate fi atins și fără privare de libertate, în modalitatea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În ceea ce privește criticile părților civile referitoare la despăgubirile morale, Curtea, în acord cu cele reținute și de prima instanță în sensul, că deși, se aflau în zonă în vederea comiterii unor fapte ilicite, au avut și o atitudine ce a determinat reacția nejustificată a recurenților – inculpați, astfel că nu se impune acordarea de daune morale.
În legătură cu critica privind obligarea în solidar a Direcției Silvice Dâmbovița cu inculpații la plata cheltuielilor judiciare (onorariu apărător), instanța de recurs observă că potrivit disp. art. 193 alin.4 Cod procedură penală, obligația părții responsabile civilmente este condiționată de admiterea acțiunii civile, ceea ce în speță nu s-a realizat.
Față de toate aceste considerente, Curtea în baza art. 385/15 pct.1 lit.b) Cod procedură penală, va respinge ca nefondat recursul.
Văzând și disp. art. 192 alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de către inculpații B. G. și B. D., ambii domiciliați în P., ., și de către părțile civile N. F. și M. F., împotriva sentinței penale nr. 198 din 08 mai 2013 pronunțată de Judecătoria Găești.
Obligă recurenții la plata sumei de câte 400 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 21 ianuarie 2014.
Președinte, Judecători,
M. V. T. P. M. F. F. T.
fiind în concediu medical
semnează președintele de complet
Grefier
D. C.
Red. PMF/tehnored. DC
2 ex. 07.02.2014
d.f._ – Judecătoria Găești
j.f. M. D.
operator de date cu caracter personal
notificare nr.3113/2006
| ← Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr.... | Ucidere din culpă. Art.192 NCP. Decizia nr. 1023/2014. Curtea... → |
|---|
