Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 307/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 307/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 03-07-2014 în dosarul nr. 761/120/2014/a3
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR._
DECIZIA NR. 307
Ședința publică din data de 3 iulie 2014
Președinte - S. P. B.
Grefier - B. Năvîrcă
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a fost reprezentat de procuror M. D.
Pe rol fiind soluționarea contestației declarate de contestatorul-inculpat A. E. A., fiul lui E. și B., născut la 3 decembrie 1990, CNP_1, arestat preventiv în Penitenciarul Mărgineni împotriva încheierii pronunțate la data de 24 iunie 2014 de Tribunalul Dâmbovița prin care în baza art.362 alin. 2, raportat la art. 208 Cod proc.penală s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii preventive și s-a menținut starea de arest preventiv față de inculpat, cercetat pentru săvârșirea unei tentative la infracțiunea de omor asupra unui membru de familie prevăzută de art. 32 alin.1 rap. la 188 alin.1-199 alin.1 Cod penal și în baza art.275 alin.3 Cod proc.penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatorul-inculpat, aflat în stare de deținere, personal și asistat de avocat desemnat din oficiu T. L. din cadrul Baroului Prahova, conform delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr. 1079/03.07.2014 aflată la fila 13 dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care:
Avocat T. L., având cuvântul pentru contestatorul-inculpat, după ce în prealabil cu acordul instanței a luat legătura cu acesta, arată că nu mai are cereri de formulat sau excepții de invocat, apreciind cauza în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că nu mai are cereri de formulat sau excepții de invocat, apreciind cauza în stare de judecată.
Curtea, ia act că nu sunt cereri de formulat sau excepții de invocat, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbaterea contestației.
Avocat T. L., având cuvântul pentru contestatorul-inculpat A. E. A., arată că acesta a înțeles să formuleze contestație împotriva încheierii din data de 24 iunie 2014 a Tribunalului Dâmbovița, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând revocarea măsurii având în vedere circumstanțele personale ale inculpatului, faptul că acesta și-a recunoscut fapta și dorește să colaboreze cu organele judiciare.
Totodată, mai arată că acesta trebuie să beneficieze de prezumția de nevinovăție, că nu prezintă un pericol social concret, iar în cauză nu există date că acesta ar încerca să împiedice bunul mers al procesului penal.
În concluzie, solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată, revocarea măsurii arestării preventive și înlocuirea acesteia cu măsura controlului judiciar sau cea a arestului la domiciliu.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere a contestației ca nefondate, arătând că instanța de fond a dispus în mod corect măsura arestării preventive, reținând în cauză faptul că victima este văr primar cu contestatorul, pedeapsa prevăzută pentru această infracțiune fiind de 5 ani închisoare sau mai mare, dar și faptul că inculpatul s-a sustras procesului penal, fiind prins în Italia si predat autorităților judiciare române.
Contestatorul-inculpat A. E. A., având ultimul cuvânt, solicită instanței să fie judecat în libertate, deoarece nu reprezintă niciun pericol social așa cum a susținut reprezentantul Parchetului și nici nu s-a sustras procesului penal, fiindcă în realitate a fugit în Italia la mama sa de frica rudelor sale.
CURTEA
Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor
dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea pronunțată la data de 24 iunie 2014 de Tribunalul Dâmbovița în baza art.362 alin. 2 raportat la art. 208 Cod proc.penală s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii preventive și s-a menținut starea de arest preventiv față de inculpatul A. E. A., cercetat pentru săvârșirea unei tentative la infracțiunea de omor asupra unui membru de familie prevăzută de art. 32 alin.1 rap. la 188 alin.1-199 alin.1 Cod penal iar în baza art.275 alin.3 Cod proc.penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța aceasta soluție, instanța de fond verificând dacă temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau dacă ele mai subzistă, ori dacă nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, instanța fondului a constatat că se impune în continuare menținerea măsurii arestului preventiv a inculpatului deoarece nu sunt motive, date și indicii certe care să impună revocarea acestei măsuri sau prin prisma cărora să se constate că arestarea preventivă a încetat de drept sau că este nelegală.
Conform dispozițiilor art.223 alin.1 Cod procedură penală, măsura arestării preventive poate fi luată dacă, din probe, rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o infracțiune și există una din următoarele situații: a) inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată, ori a făcut pregătiri de orice natură pentru asemenea acte.
Conform dispozițiilor art.223 alin.2 Cod procedură penală, măsura arestării preventive a unui inculpat poate fi luată, printre altele, și dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit, printre altele, o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Astfel s-a constata că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, emis în dosarul nr. 413/P/2012 la 17.12.2014, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul A. E. A., pentru săvârșirea unei tentative la infracțiunea de omor asupra unui membru de familie, prevăzută de art. 32 alin.1 rap. la 188 alin.1-199 alin.1 Cod penal reținându-se în fapt că în ziua de 6.07.2012, implicat într-un conflict în sprijinul tatălui său A. E., inculpatul a aplicat cu o bucata de scândura mai multe lovituri vărului sau primar A. C. B., cauzându-i leziuni traumatice pentru care au fost necesare 40-45 zile de îngrijiri medicale, viața părții vătămate fiind pusa în primejdie.
Situația de fapt a fost stabilită de organele de cercetare penală pe baza declarației părții vătămate care se coroborează cu declarațiile martorilor direcți A. V., A. E. C., A. L. C., A. F. E., Pinca C., A. Amaliu C., Rudareasa S., dar si cu actele medicale aflate la dosarul cauzei, cu referire la certificatul medico-legal nr. 648/CML / 17.07.01 emis de S.M.L. Dâmbovița, biletul de ieșire din spital emis de Spitalul Clinic de Urgenta „ B.- A. ” din care a rezultat că partea vătămata a fost internata in perioada 7.07.01-13.07.2013, cu diagnosticul traumatism cranio-cerebral mediu produs prin agresiune, fiind supus unei intervenții chirurgicale.
Deși alte rude ale inculpatului precum martora A. I. a încercat sa acrediteze ideea ca nu el ar fi lovit-o pe partea vătămată, acestea sunt contrazise inclusiv de martora S. L. I., concubina fratelui inculpatului, care a confirmat că acesta din urmă a lovit pe partea vătămată cu o blană în zona capului, după care, speriindu-se, a părăsit locul faptei ( fila 60 dosar U.P.).
Un alt indiciu în sprijinul tezei că inculpatul este autorul pretinsei fapte l-ar putea reprezenta și poziția procesuală adoptată de acesta, așa cum rezultă din actele dosarului, fiindcă a părăsit imediat după comiterea fapteim domiciliul și apoi și teritoriul țării, așa cum au declarat cu ocazia succesivelor căutări întreprinse de către organele de politie, bunica sa: A. F. și tatăl A. E., aspecte relevate în actele întocmite de organele de urmărire penală, în același sens fiind și cele susținute de fratele sau, martorul A. M. E. (fila 58 dos. U.P. ) care, in cuprinsul declarației date în fața procurorului a menționat că atunci când a ajuns acasă după incident, fratele sau era deja plecat și, în zilele următoare a ajuns în Italia la mama sa.
Inculpatul este cercetat de mai bine de un an de zile, perioadă în care a fost căutat de organele de politie periodic, întocmindu-se în acest sens procese verbale de căutare începând cu luna octombrie 2012 ( filele 114-124 dosar U.P.) și emițându-se mai multe mandate de aducere pe numele sau, ultimul în iulie 2013 ( filele 125-132 dosar U.P.) în vederea efectuării urmăririi penale, inclusiv de către instanță, la data de 9.08.2013, în vederea soluționării propunerii de arestare preventivă, dar acesta nu s-a prezentat și nici nu a putut fi depistat de către organele de poliție, fiind evident că acesta a fugit ori s-a ascuns în vederea sustragerii de la urmărire penală și eventual de la judecată.
În condițiile existenței probelor arătate mai sus, coroborate cu recunoașterea faptei de către inculpat, s-a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.223 alin.2 din Codul procedură penală și de art.5 pct.1 lit.c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în vederea menținerii măsurii arestării preventive luate față de inculpatul A. Eugeniu A..
Instanța a avut în vedere, pe de o parte, gradul de pericol social ridicat al faptei, în modalitatea concretă în care a rezultat din probe, faptul că inculpatul s-a sustras cercetării judecătorești o lungă perioadă de timp, faptul că au existat indicii că ar fi încercat intimidarea martorilor din dosar. Susținerea avocatului inculpatului în sensul că, de fapt, inculpatul ar fi încercat să evite o răzbunare a membrilor familiei părții vătămate nu a rezultat din nicio probă și nu a fost primită de instanță, mai ales că cei doi fac parte din aceeași familie extinsă.
A existat temerea rezonabilă că, odată lăsat în libertate, inculpatul ar proceda din nou la sustragerea de la cercetare judecătorească, motivul invocat de către acesta pentru a justifica sustragerea de la cercetări pentru o lungă perioadă de timp – anume faptul că s-a temut de represaliile violente ale familiei – nefiind credibil. De altfel inculpatul, prin avocat, a încercat să acrediteze ideea că s-ar fi împăcat cu partea vătămată, fapt neadevărat, întrucât aceasta a infirmat acest lucru. Mai mult, a susținut că inculpatul, prin apropiații săi, a încercat să intimideze martorii, prin amenințări și chiar violențe direct aplicate.
Pentru motivele anterior expuse, instanța de fond a constatat legalitatea și temeinicia măsurii preventive față de inculpatul A. E. A. și a menținut această măsură iar, în fondul cauzei, a acordat termen pentru obținerea de informații cu privire la arestul preventiv al inculpatului, pe teritoriul Italiei.
Împotriva acestei încheieri a formulat contestație inculpatul A. E. A. (filele 4-5) care prin apărătorul desemnat din oficiu a invocat circumstanțele sale personale, faptul că și-a recunoscut vinovăția și dorește să colaboreze cu organele judiciare precizând că nu prezintă un pericol social concret, iar în cauză nu există date că acesta ar încerca să împiedice bunul mers al procesului penal în condițiile în care a părăsit teritoriul țării imediat după săvârșirea faptei de teama rudelor victimei.
Curtea, verificând încheierea contestată în raport de susținerile formulate de contestator, de actele și lucrările dosarului precum și pe baza dispozițiilor legale ce au incidență în cauză, constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, pentru considerentele care succed:
Sub un prim aspect se constată că inițial, arestarea preventivă a inculpatului s-a dispus în lipsa acestuia pe o durată de 10 zile, conform încheierii nr.32 din 9 august 2013 când s-a emis mandatul de arestare preventivă nr.74/U însă privarea efectivă de libertate a inculpatului s-a făcut la data de 24 ianuarie 2014 când Tribunalul Dâmbovița a confirmat executarea respectivului mandat(dosar nr._ atașat).
Cu prilejul audierii sale la data de 24 ianuarie 2014, inculpatul a declarat că la aproximativ două săptămâni după comiterea agresiunii săvârșite împotriva vărului său a plecat în Italia, de frica rudelor victimei(fila 80 dosar nr._ atașat) aflând în lina august 2013 de la tatăl lui că este căutat de poliție.
Ulterior arestării sale preventive, măsura a fost verificată sub aspectul legalității și temeiniciei atât de Judecătorul de Drepturi și Libertăți(dosar nr._ atașat) cât și de cel de cameră preliminară al tribunalului(dosar_ 14 atașat) inclusiv în căile legale de atac exercitate de inculpat față de care măsura arestului preventiv a fost prelungită și apoi, menținută repetat, ultima dată prin încheierea contestată în cauza de față.
În aceste împrejurări Curtea constată că contestația de față sunt reiterate în majoritatea lor, criticile și argumentele pe care contestatorul-inculpat le-a opus în apărare cu prilejul verificărilor legalității și temeiniciei măsurii preventive în fața instanțelor de fond și a celor de control judiciar.
D. urmare, vor fi analizate succint aceste susțineri în măsura în care valabilitatea dezlegării ce le-a fost dată nu poate fi pusă la îndoială fiind consfințită în cadrul procesual al hotărârilor anterior soluționate în mod definitiv.
Astfel, s-a stabilit deja, fără posibilitate obiectivă și justificată de contestare că prin încheierea de la 24.01.2014 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul Dâmbovița, confirmând un mandat de arestare preventivă în lipsă, l-a arestat preventiv pe inculpat, predat în ziua respectivă de autoritățile statului italian care l-au identificat pe teritoriul lor în baza unui mandat de urmărire internațională(nr.4/25.09.2013) și a unui mandat european de arestare/nr.7 emis la 25.09.2013).
După o primă prelungire a acestei măsuri preventive așa cum s-a arătat(dosarul nr._ ) cauza a trecut în procedură de Cameră preliminară și apoi a ajuns în fața instanței de judecată competente să o soluționeze în fondul său.
În această fază procesuală, în conformitate cu art.362 cod pr.pen., a fost verificată din nou legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului pronunțându-se încheierea contestată de acesta.
Curtea constată că soluția dispusă este legală și temeinică sub toate aspectele în condițiile în care criticile aduse acesteia-reluate parțial din contestațiile anterioare, nu sunt justificate.
Sub un prim aspect, nu există niciun motiv pentru a se afirma încălcarea prevederilor art.202 alin.3 cod pr.pen., potrivit cu care orice măsură preventivă trebuie să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia, în condițiile în care nu s-a susținut și probat în vreun fel că există o disproporție vădită între lipsirea de libertate a inculpatului și gravitatea faptei ce compune acuzația penală împotriva sa.
Faptul că sub aspect probator, existența sau întinderea activităților cu caracter pretins infracțional, se va contura numai după administrarea tuturor dovezilor, nu diminuează pericolul pentru ordinea de drept pe care îl constituie acțiunea pretins violentă îndreptată împotriva unei rude, indiferent de mobilul sau scopul acesteia și care a produs o vătămare corporală ce a pus în primejdie viața persoanei agresate și a necesitat un mare număr de zile de îngrijiri medicale, inclusiv o intervenție chirurgicală.
Sub un alt aspect, conduita de recunoaștere a faptei nu are o relevanță decisivă atunci când se pune în discuție măsura preventivă luată față de inculpat câtă vreme acesta a fugit inițial în încercarea de a scăpa de ancheta penală, a stat ascuns în pădure câteva ore și apoi la un prieten, după care a părăsit țara, așa cum el însuși a declarat cu prilejul audierii din 24 ianuarie 2014.
În plus, faptul că inculpatului tatăl său i-a adus la cunoștință în luna august 2012, că este căutat de poliție, că a și revenit în țară în luna octombrie 2013 pentru circa 2 săptămâni după care a plecat din nou în Republica Italia, unde a și fost depistat datorită procedurilor de urmărire internațională, demonstrează că atitudinea reală a inculpatului nu este aceea de cooperare cu organele judiciare de anchetă penală dar și că acesta nu poate oferi suficiente și verosimile garanții, pentru a fi pus în libertate fiindcă s-a sustras urmăririi penale o îndelungată perioadă de timp, ceea ce a generat declanșarea procedurii de localizare înternațională în spațiul european prin emiterea unui mandat european de arestare, astfel cum rezultă din actele dosarului(filele 72-74 dosar fond) .
Astfel fiind, constatând și că nu există nici un motiv care să impună revocarea măsurii preventive așa cum s-a solicitat, iar cererea de înlocuire a acestei măsuri cu o alta mai puțin restrictivă de libertate nu este întemeiată, în baza art.4251 alin.7 pct.1 lit.b cod pr.pen., Curtea va respinge contestația ca fiind nefondată cu consecința obligării contestatorului-inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art.275 alin.2 din același cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.4251 alin.7 pct.1, lit.b cod pr.pen., respinge ca nefondată contestația inculpatului A. E. A. fiul lui E. și B., născut la 3 decembrie 1990, CNP_1, arestat preventiv în Penitenciarul Mărgineni împotriva încheierii pronunțate la data de 24 iunie 2014 de Tribunalul Dâmbovița.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 3 iulie 2014.
Președinte,
S. P. B.
Grefier,
B. Năvîrcă
Red. S.P.B
5 ex./10.07.2014
d.f. nr._ 14/ Trib. Dâmbovița
j.f. R. R.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3113/2006
| ← Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160... | Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr.... → |
|---|
