Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 195/2014. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 195/2014 pronunțată de Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ la data de 10-06-2014 în dosarul nr. 2342/308/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU M.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ Nr. 195/A
Ședința publică din 10 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. C. B.
Judecător M. R. C.
Grefier G. C.
Pe rol pronunțarea asupra apelului declarat de inculpatul P. A. (fiul lui A. și E., născut la data de 17.06.1964, domiciliat în ., ., județul M., CNP:_), împotriva sentinței penale nr. 301 din 18 noiembrie 2013, pronunțată de Judecătoria Sighișoara, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților și lipsa reprezentantei Ministerului Public, domnul procuror D. Z., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu-M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 26 mai 2014, prin care s-a dispus amânarea pronunțării asupra apelului promovat în cauză, pentru data de azi, respectiv 10 iunie 2014. Încheierea amintită face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Prin sentința penală nr. 301/18.11.2013, Judecătoria Sighișoara a dispus după cum urmează:
În baza art. 345 al. 2 Cod procedură penală raportat la art 87 al. 1 din OUG 195/ 2002 Rep. privind circulația pe drumurile publice cu aplicarea art 37 lit. b Cod penal, condamnă pe inculpatul P. A., fiul lui A. și E., născut la data de 17.06.1967 în N., jud M., cetățean român, cu antecedente penale, domiciliat în Tigmandru nr. 161, ., posesor al CI . nr._, CNP_, la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare pentru săvârșirea la data de 22.11.2008 a infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală.
În baza art 71 Cod penal interzice inculpatului drepturile prev de art 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art 191 al. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 300 lei din faza de urmărire penală, 200 lei din faza de judecată și 200 lei onorariu avocat din oficiu din faza de judecată, sumă ce va fi avansată din fondurile MJ, către Baroul M. .
În motivare, prima instanță arată că în urma deliberării asupra probelor administrate în faza de urmărire penală, și readministrate în faza de judecată, stabilește dincolo de orice dubiu că starea de fapt și încadrarea juridică a acesteia sunt cele din actul de sesizare, că inculpatul P. A., pe baza întregului probatoriu, este vinovat de comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală ,faptă prev. de art 87 al. 1 din OUG 195/2002 R.
Inculpatul a recunoscut cu ocazia primelor declarații fapta săvârșită, iar cu ocazia reaudierii lui în februarie 2011, la un interval de peste 2 ani afirmă că de fapt a băut după producerea accidentului, de necaz. Declarația lui inițială se coroborează cu declarația lui K. și cu întreg materialul probator administrat în cauză.
În drept, fapta inculpatului care în 22.11.2008 orele 23 a condus pe drumurile publice din Albești – Tigmandru – Sighișoara, autoturismul marca Ford cu număr provizoriu_ după ce a consumat băuturi alcoolice, fiind testat cu aparatul etilotest indicând un nivel al alcoolului pur în aerul expirat de 0,71 ml/l, iar din analiza toxicologică – alcoolemie a rezultat o alcoolemie de 1,30 %o proba de la ora 1,10 și 1,20 %o proba de la ora 2,10, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală prev de art 87 al. 1 din OUG 195/2002 rep.
Din fișa de cazier a inculpatului rezultă că infracțiunea care face obiectul prezentei cauze a fost săvârșită în stare de recidivă postexecutorie față de infracțiunea de furt calificat pentru care a fost condamnat la 4 ani închisoare prin Decizia penală nr. 74/A/19.05.1999 a Curții de Apel Tg M. . A fost liberat condiționat la 1.10. 2004 cu un rest de pedeapsă rămas neexecutat de 516 zile închisoare. Se vor reține în acest caz, la încadrarea juridică a faptei și prevederile art 37 lit. b Cod penal.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul P. A..
Inculpatul nu și-a motivat apelul, dar în declarația dată în apel și-a menținut poziția anterioară, în sensul că a consumat alcool doar după ce a coborât din mașină, ulterior accidentului provocat.
Apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Poziția actuală a inculpatului este contrazisă de declarația lui olografă, dată în data de 22.11.2008, în care arăta că a consumat 200 de ml de bere înaintea accidentului, iar după accident, în parcarea unui hotel a constatat daunele, apoi și-a continuat drumul. Poziția inițială a inculpatului este confirmată de martorul kalanyos R.: Când inculpatul a fost oprit de polițiști în trafic, se observa că era beat și a recunoscut că a consumat alcool. Dimpotrivă, cealaltă variantă a apărării, în sensul că inculpatul a băut după accident, pe lângă că este tardivă, este ilogică, lipsită de credibilitate și nesusținută de nici un element probator.
Pedeapsa aplicată este justă, dată fiind perseverența infracțională a inculpatului, dovedită atât de cazier cât și de gestul, lui, de a continua să conducă în starea în care se afla, chiar după ce a provocat un accident rutier.
În drept, fapta inculpatului a fost în mod corect încadrată juridic de prima instanță. Nu se impune reținerea dispozițiilor noului Cod penal, chiar dacă acestea prevăd posibilitatea aplicării amenzii, deoarece această pedeapsă este inoportună în cauză. În plus, dată fiind starea de recidivă în care inculpatul a comis fapta, tratamentul sancționator aplicabil potrivit noului Cod penal este mai sever.
Pentru aceste considerente, instanța va respinge în baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod pr. pen. ca nefondat apelul declarat de inculpatul P. A..
În baza art. 5 Cod penal va constata neîntemeiată schimbarea încadrării juridice a faptei pusă în discuție de instanță, din art. 87 alin. 1 OUG 195/2002 cu aplic. art. 37 lit. b din Codul penal din 1969 în art. 336 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 37 lit. b din Codul penal din 1969.
În baza art. 275 alin. 2, 3 Cod pr. pen. va obliga inculpatul să plătească statului suma de 100 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod pr. pen. respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul P. A. (fiul lui A. și E., născut la data de 17.06.1964, domiciliat în ., ., județul M., CNP:_) împotriva sentinței penale nr. 301/18.11.2013 a Judecătoriei Sighișoara.
În baza art. 5 Cod penal constată neîntemeiată schimbarea încadrării juridice a faptei pusă în discuție de instanță, din art. 87 alin. 1 OUG 195/2002 cu aplic. art. 37 lit. b din Codul penal din 1969 în art. 336 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 37 lit. b din Codul penal din 1969.
În baza art. 275 alin. 2, 3 Cod pr. pen. obligă inculpatul să plătească statului suma de 100 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 10.06.2014.
Președinte, Judecător
I.-C. B. M. R. C.
Grefier,
pentru C. G.
fiind în concediu de odihnă
semnează grefierul șef de secție
L. K.
Red./tehnr: I.B./06.08.2014
Jud.fond: G.B.
Listat: P.K./2 ex./07.08..2014
| ← Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr.... | Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 4/2014. Curtea de... → |
|---|








