Cerere de reabilitare. Art.494 şi urm. C.p.p., art.134 şi urmă. C.p.. Sentința nr. 30/2014. Tribunalul CLUJ
Comentarii |
|
Sentința nr. 30/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 23-01-2014 în dosarul nr. 10436/117/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
SENTINȚA PENALĂ Nr. 30/D/2014
Ședința publică din 23 Ianuarie 2014
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE: R. M.
Grefier: D.-P. Oneș
S-a luat spre examinare cauza penală privind pe petentul-condamnat H. V., având ca obiect cerere de reabilitare (art.494 și următoarele C.p.p., art.134 și următoarele C.p..).
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă petentul H. V..
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat de procuror D. M. P..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, petentul depune la dosarul cauzei două chitanțe în original (chitanța nr._ și chitanța nr._), precum și un certificat de atestare fiscală din care rezultă că acesta nu figurează cu obligații de plată. (f.26, 27, 28)
La întrebarea instanței, părțile arată că nu au cereri de formulat, ori excepții de invocat.
Față de împrejurarea că nu sunt cereri de formulat, ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a cauzei.
Petentul solicită admiterea cererii de reabilitare formulată.
Reprezentanta Parchetului solicită de asemenea admiterea cererii formulate, apreciind că sunt îndeplinite toate condițiile legale.
TRIBUNALUL
Prin cererea de reabilitare formulată de către petentul H. V. și înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21.10.2013, s-a solicitat să se dispună reabilitarea judecătorească cu privire la condamnarea dispusă față de acesta, de 5 ani închisoare dispusă prin Sentința penală nr. 183/21.04.1998 pronunțată de către Tribunalul Cluj în dosarul cu nr. 5159/1997 al aceleiași instanțe, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 179/02.07.1998 a C.A Cluj.
În motivare s-a arătat în esență că de la executarea pedepsei aplicate prin sentința de condamnare și până în prezent nu a mai comis nici o infracțiune.
Analizând cererea de reabilitare formulată pe baza actelor de la dosarul cauzei și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul reține următoarele:
Prin Sentința penală nr. 183/21.04.1998 pronunțată de către Tribunalul Cluj în dosarul cu nr. 5159/1997 al aceleiași instanțe, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 179/02.07.1998 a C.A Cluj s-a dispus condamnarea inculpatului H. V., petentul din prezenta cauză, la o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare, aplicată pentru comiterea infracțiunii prev. de art.208 - art.209 C.pen.
Prin aceeași sentință penală s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de_ lei (ROL) despăgubiri civile în favoarea părții civile . precum și la plata sumei de 400.000 lei (ROL) cheltuieli judiciare către stat.
Sentința penală nr. 183/21.04.1998 pronunțată de către Tribunalul Cluj în dosarul cu nr. 5159/1997 al aceleiași instanțe a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 179/02.07.1998 a C.A Cluj.
Potrivit art.135 alin.1 lit.a C.pen. condamnatul poate fi reabilitat la cerere de instanța judecătorească, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de un an până la 5 ani, după trecerea unui termen de 4 ani la care se adaugă jumătate din durata pedepsei pronunțate, termen care se calculează de la data când a luat sfârșit executarea pedepsei principale, conf. art.136 al.1 C.pen.
De asemenea, conf. art.137 C.pen., cererea de reabilitare judecătorească se admite dacă cel condamnat întrunește următoarele condiții: nu a suferit o nouă condamnare în intervalul prev. de art.135 C.pen. ; își are asigurată existența prin muncă sau prin alte mijloace oneste ; a avut o bună conduită și a achitat în întregime cheltuielile judiciare și despăgubirile civile la plata cărora a fost obligat.
Examinând cererea de reabilitare formulată de către petentul H. V. prin prisma dispozițiilor legale invocate, instanța constată că aceasta este întemeiată.
Astfel, în ceea ce privește termenul de reabilitare prev. de art.135 al.1 lit.a C.pen., acesta este de 6 ani și 6 luni și a început să curgă la data de 18.05.2002, dată la care se consideră executată pedeapsa aplicată, prin împlinirea termenului de liberare condiționată. La data de 21.10.2013, data formulării cererii, termenul de reabilitare judecătorească se împlinise, încă din data de 18.11.2008.
Din adresa nr.431 din 29.11.2013 a . că petentul a achitat despăgubirile civile la plata cărora a fost obligat prin sentința penală de condamnare, în favoarea părții civile . din înscrisurile existente la filele 26-28 rezultă că H. V. a achitat de asemenea cheltuielile judiciare dispuse prin hotărârea judecătorească sus indicată, fiind astfel îndeplinite condițiile prev. de art.137 al.1 lit.d C.pen.
De asemenea, din declarațiile martorilor M. S. și O. G. D. rezultă că de la data executării pedepsei de 5 ani închisoare petentul H. V. a avut o bună conduită în familie și în societate și că își are asigurată existența prin muncă (f.24-25) iar din fișa de cazier judiciar a petentului ( fila 20) rezultă că acesta nu a suferit alte condamnări după executarea pedepsei de 5 ani închisoare, fiind satisfăcute astfel și cerințele art. 137 al.1 lit. a, b și c C.pen.
Pentru aceste considerente, constatând că în cauză sunt îndeplinite condițiile reabilitării judecătorești, astfel cum s-a arătat anterior, instanța va admite cererea formulată și va dispune reabilitarea judecătorească a petentului H. V. cu privire la condamnarea de 5 ani închisoare dispusă prin Sentința penală nr. 183/21.04.1998 pronunțată de către Tribunalul Cluj în dosarul cu nr. 5159/1997 al aceleiași instanțe, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 179/02.07.1998 a C.A Cluj.
Văzând și dispozițiile art.192 al.3 C.pr.pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite cererea de reabilitare judecătorească formulată de către petentul H. V. cu domiciliul în loc. Cluj- N., ..3, jud. Cluj.
În temeiul art. 498 al.1 C.pr.pen. coroborat cu art. 137 C.pen, art. 135 C.pen. dispune reabilitarea judecătorească a petentului H. V. cu privire la condamnarea de 5 ani închisoare dispusă prin Sentința penală nr. 183/21.04.1998 pronunțată de către Tribunalul Cluj în dosarul cu nr. 5159/1997 al aceleiași instanțe, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 179/02.07.1998 a C.A Cluj.
În temeiul art. 192 al. 3 cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.01.2014.
Președinte Grefier
R. M. D. P. Oneș
Red. Dact. RM
06.02.2014
← Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... | Traficul de persoane. Legea 678/2001 art. 12. Sentința nr.... → |
---|