Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 284/2014. Tribunalul CLUJ

Decizia nr. 284/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 22-09-2014 în dosarul nr. 1199/219/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ Nr. 284/2014

Ședința publică din data de 22 septembrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE A. Ț.

Grefier C. B.

S-a luat spre examinare contestația formulată de către condamnatul T. I. împotriva sentinței penale nr. 466/16.06.2014 pronunțată de Judecătoria D., cauza având ca obiect liberarea condiționată (art.587 NCPP).

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă petentul condamnat T. I., aflat în stare de deținere, asistat de apărătorul desemnat din oficiu, av.Feier A. I., cu delegație avocațială depusă la dosar.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat prin procuror D. M. P..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, petentul-condamnat T. I., arată că își menține contestația formulată și este de acord să fie asistat de către apărătorul desemnat din oficiu.

Instanța întreabă participanții dacă sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat.

Atât reprezentanta Ministerului Public cât și apărătorul petentului-condamnat arată că nu au alte cereri de formulat sau excepții de invocat.

Față de împrejurarea că nu s-au formulat alte cereri și nu s-au invocat excepții, instanța constată că, prezenta contestație a fost formulată în termenul legal, se află în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri judiciare.

Apărătorul condamnatului, având cuvântul, solicită instanței admiterea contestației formulată de către petentul condamnat T. I. împotriva sentinței nr. 466/16.06.2014 pronunțată de Judecătoria D., considerând că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege pentru ca această cerere să fie admisă. Arată că, inculpatul a executat mai mult de 20 de ani în detenție, timp în care a și muncit, a și participat la multe programe social psihologice, educative, și, într-adevăr a fost sancționat disciplinar de 7 ori pe parcursul acestei perioade, însă, a fost recompensat cu ridicarea tuturor acestor măsuri disciplinare. Consideră că acesta nu este un motiv întemeiat pentru ca instanța de fond să respingă cererea formulată de condamnat, astfel că solicită admiterea contestației. Solicită de asemenea avansarea onorariului avocațial din F.M.J.

Reprezentanta Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea contestației formulată de către petentul condamnat T. I. împotriva sentinței prin care a fost respinsă cererea de liberare condiționată, întrucât, apreciază că, în mod corect a procedat astfel instanța de judecată, onorând propunerea comisiei de amânare până la data de 26.11.2014 a rediscutării cererii de liberare condiționată a condamnatului T...

Condamnatul T. I., având ultimul cuvânt, arată că nu știe de ce i-a fost respinsă cererea de liberare condiționată și nu știe ce ar trebui să mai facă pentru a demonstra că nu mai este ceea ce a fost acum 20 de ani, a muncit, a depus eforturi pentru a demonstra că s-a schimbat, nu a avut probleme cu alți deținuți, nici cu cadrele din penitenciar, considerând că a răspuns în fața legii.

TRIBUNALUL

Prin sentința penală nr. 466/16.06.2014 pronunțată de Judecătoria D., a fost respinsă cererea de liberare condiționată formulată de petiționarul T. I. fiul lui N. și E. născ.la 12.02.1975, aflat în prezent în Penitenciar Spital D..

S-a menținut termenul de 26.11.2014 fixat de comisie, după care cererea poate reînnoită.

A fost obligat petiționarul la 200 lei cheltuieli judiciare statului din care 100 lei onorariu pentru apărător din oficiu.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea formulată de petentul T. I. s-a solicitat liberarea condiționată din executarea pedepsei de 4 ani închisoare, cu motivarea că îndeplinește condițiile legale în acest sens.

Petentul se găsește în executarea unei pedepse privative de libertate pe viață aplicată prin sentința penală nr.129/2006 a Tribunalului D. pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav.

Pentru a deveni propozabil în vederea liberării trebuie să execute 20 ani, respectiv 7305 zile. Condamnatul a executat de la 27.11.1993 până la 27.11.2013 -7306 zile, prin muncă a mai câștigat 53 zile. Total zile câștigat și executate 7359 zile. A fost analizat în comisia de propuneri pentru liberare condiționată la data de 27.11.2013 de comisia Penitenciarului Drobeta Turnu Severin și amânat până la data de 26.11.2014.

Așa cum rezultă din procesul verbal al comisiei petentul nu îndeplinește condițiile pentru a fi liberat condiționat, fiind sancționat disciplinar, ulterior sancțiunile fiind ridicate, dar care indică în mod evident o continuare a comportamentului antisocial instanța a respins cererea pentru liberarea condiționată formulată de petent și va menține termenul de 26.11.2014, fixat de comisie, după care cererea poate fi reînnoită.

A obligat petiționarul la 200 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocat din oficiu.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație în termenul legal, condamnatul T. I. solicitând solicitând admiterea sa, desființarea sentinței penale atacate, cu consecință admiterii cererii de liberare condiționată, precizând că hotărârea nu este temeinică și legală, deoarece sunt întrunite cerințele legale pentru liberarea sa condiționată.

Verificând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale în materie, tribunalul constată că prezenta contestație nu este întemeiată pentru argumente ce vor fi expuse în continuare.

Petentul se afla la data formulării prezentei cereri de liberare condiționată în Spitalul Penitenciar D., fiind încarcerat din data de 20.09.2011, în executarea unei pedepse privative de libertate pe viață aplicată prin sentința penală nr.129/2006 a Tribunalului D..

La dosarul cauzei a fost depus procesul verbal nr. 621 din data de 27.11.2013 întocmit de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Drobeta Turnu Severin, precum și o caracterizare a comportamentului deținutului în timpul detenției.

Raportat la datele cuprinse în aceste acte, prima instanță, față de condițiile de acordare a liberării condiționate cuprinse în art. 59 din Codul penal din 1969 apreciată ca lege penală mai favorabilă, a concluzionat în mod corect că din cele trei cerințe prevăzute de lege sunt îndeplinite cele referitoare la fracția de pedeapsă prevăzută de lege care trebuie executată ori considerată executată și la existența unor dovezi din care să rezulte stăruința în muncă a condamnatului reținând că acesta a câștigat prin muncă doar 53 de zile.

Totodată, instanța a opinat că cea de a treia cerință prevăzută de lege nu este îndeplinită, respectiv a constatat că petentul nu a dat dovezi temeinice de îndreptare, acesta fiind sancționat disciplinar în mod repetat.

Considerăm că această concluzie a instanței de fond este pe deplin justificată, deoarece condamnatul se află la prima analiză iar pe parcursul executării pedepsei a fost sancționat disciplinar de mai multe ori, fiind și recompensat în mod repetat.

Pe de altă parte, având în vedere comportamentul necorespunzător al deținutului pe parcursul detenției fără a nu putea observa și o îmbunătățire a conduitei sale în ultima perioadă, apreciem că amânarea stabilită de către comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiționată este justificată, fiind astfel menținut termenul de 26.11.2014 după care condamnatul poate reînnoi cererea de liberare condiționată, acest interval de timp fiind necesar acestuia, pentru a face dovada reeducării sale printr-un comportament corespunzător.

Ca atare, în temeiul art. 425/1 al. 7 pct. 1 lit. b C.p.pen. tribunalul va respinge contestația formulată de condamnatul T. I., fiul lui N. și E., născut la data de 12.02.1975, deținut în prezent în Penitenciarul G. împotriva sentinței penale nr.466/16.06.2014 a Judecătoriei D..

Se va stabili în favoarea Baroului de Avocați Cluj suma de 100 lei reprezentând onorariul avocațial din oficiu (cuvenit av. Feier A. I. ), sumă care se va avansa din FMJ.

În temeiul art. 275 al. 2 C.p.pen. va obliga pe condamnat la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În temeiul art. 425/1 al. 7 pct. 1 lit. b C.p.pen. respinge contestația formulată de condamnatul T. I., fiul lui N. și E., născut la data de 12.02.1975, deținut în prezent în Penitenciarul G. împotriva sentinței penale nr.466/16.06.2014 a Judecătoriei D..

Stabilește în favoarea Baroului de Avocați Cluj suma de 100 lei reprezentând onorariul avocațial din oficiu (cuvenit av.Feier A. I.), sumă care se avansează din FMJ.

În temeiul art. 275 al. 2 C.p.pen. obligă condamnatul la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 22.09.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

A. Ț. C. B.

Red. 2 ex./A.Ț./D.M.

24.10.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 284/2014. Tribunalul CLUJ