Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Sentința nr. 252/2014. Tribunalul CLUJ
Comentarii |
|
Sentința nr. 252/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 28-03-2014 în dosarul nr. 1718/117/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
SENTINȚA PENALĂ NR. 252/C/2014
Ședința publică din data de 28 martie 2014
Instanța constituită din:
Președinte: L. ANIȘOARA C.
Grefier: M. D.
Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind sesizarea formulată de către Comisia de Evaluarea a Incidenței aplicării Legii Penale mai Favorabile, constituită în baza HG 836/2013 rap. la art. 23 din L. 255/2013 de punere în aplicare a Noului Cod de Procedură Penală la nivelul Penitenciarul G., cu privire la condamnatul B. C. R..
Cererea se examinează fără citarea persoanei condamnate și fără participarea procurorului.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța reține cauza în pronunțare, pe baza actelor de la dosar.
TRIBUNALUL
Prin sesizarea formulată de către Comisia de Evaluarea a Incidenței aplicării Legii Penale mai Favorabile, constituită în baza HG 836/2013 rap. la art. 23 din L. 255/2013 de punere în aplicare a Noului Cod de Procedură Penală, la nivelul Penitenciarul G., cu privire la condamnatul B. C. R., înregistrată la Tribunalul Cluj la data de 25.03.2014 sub număr unic de dosar_, s-a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile în privința sentinței penale nr. 217/2001 a Tribunalului C. S..
În motivarea cererii se arată că prin sentința penală nr. 217/2001 a Tribunalului C. S., condamnatului B. C. R. i s-a aplicat pedeapsa de 25 de ani închisoare și 6 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b și c din Codul Penal din 1969, astfel că se impune aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la pedeapsa complementară de 6 ani interzicerea drepturilor mai sus precizate, deoarece durata acesteia depășește maximul admis de art. 66 din Noul Cod Penal, care este de 5 ani.
La dosarul cauzei s-au depus o copie a sentinței penale nr. 217/2001 a Tribunalului C. S., copie de pe decizia penală nr. 223/A/2002 a Curții de Apel Timișoara, copie de pe mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în baza sentinței mai sus arătate, toate acestea însoțite fiind de fișa de evaluare a condamnatului întocmită de comisia din cadrul penitenciarului.
Analizând actele dosarului și dispozițiile legale, instanța reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 217/15.11.2001 a Tribunalului C. S., definitivă prin decizia penală nr. 5199/28.11.2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost condamnat numitul B. C. R. la pedeapsa de 25 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prev. de art. 174 rap. la art. 176 lit. a din Codul Penal din 1969 și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b și c din Codul Penal din 1969.
Potrivit art. 6 al 1 din Noul Cod Penal, cu denumirea marginală „Aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei”, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
În conformitate cu aliniatul 5 al aceluiași text de lege, când legea noua este mai favorabila in condițiile alin. (1)-(4), pedepsele complementare si masurile de siguranță neexecutate si neprevăzute in legea noua nu se mai executa, iar cele care au corespondent in legea noua se executa in conținutul si limitele prevăzute de aceasta.
Pentru aplicarea dispozițiilor art. 6 din Noul Cod Penal în speța de față instanța urmează să analizeze, în ordinea de mai jos, următoarele aspecte:
- aplicarea legii mai favorabile în ceea ce privește limitele maxime de pedeapsă pentru infracțiunea reținută în sarcina petentului și
- aplicarea legii mai favorabile în ceea ce privește pedepsele complementare.
În privința pedepsei de 25 ani închisoare aplicată condamnatului pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav prev. de art. 176 lit. a din Codul Penal din 1969, vom observa că această infracțiune este în prezent prevăzută de art. 188 al. 1 rap. la art. 189 al. 1 lit. h Cod Penal, și este sancționată cu pedeapsa detențiunii pe viață alternativ cu pedeapsa închisorii de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi. Așadar pedeapsa de 25 de ani închisoare nu depășește maximul prevăzut de noul text legal, prin urmare nu se impune reducerea acestei pedepse.
Însă potrivit art. 66 al. 1 Cod Penal, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi constă în interzicerea exercitării, pe o perioadă de la 1 la 5 ani, a unuia sau mai multor drepturi din cele enumerate de acest text de lege. Așadar pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi se poate lua numai pe o durată maximă de 5 ani, ori în speța de față condamnatului i-au fost interzise drepturile pe o durată de 6 ani, ceea ce depășește durata maximă prevăzută de legislația nouă.
Cum drepturile interzise condamnatului prin sentința penală nr. 217/2001 a Tribunalului C. S., prev. de art. 64 lit. a, b și c din Codul Penal din 1969 au în prezent corespondent în prevederile art. 66 lit. a, b, d și g din Noul Cod Penal, instanța, in baza art. 6 al. 5 din Noul Cod Penal, va reduce de la 6 ani la 5 ani durata pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b, d și g din Noul Cod Penal, aplicată prin Sentința penală nr. 217/15.11.2001 a Tribunalului C. S., definitivă prin decizia penală nr. 223/A/30._ a Curții de Apel Timișoara, la data de 16.12.2002.
Față de cele mai sus reținute, în baza art. 23 din Legea nr. 255/2013 rap. la art. 6 al. 5 și art. 66 al. 1 din Noul Cod Penal, instanța va admite sesizarea formulată de Comisia de evaluare a incidenței aplicării legi penale mai favorabile constituită în temeiul HG 836/2013 la nivelul Penitenciarului G., cu privire la condamnatul B. C. R., și, în consecință, în baza art. 6 al. 5 din Noul Cod Penal, va reduce de la 6 ani la 5 ani durata pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b, d și g din Noul Cod Penal, aplicată prin Sentința penală nr. 217/15.11.2001 a Tribunalului C. S., definitivă prin decizia penală nr. 223/A/30._ a Curții de Apel Timișoara, la data de 16.12.2002.
În baza art. 275 al. 3 din Noul Cod de Procedură Penală cheltuielile judiciare avansate de stat, vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 23 din Legea nr. 255/2013 rap. la art. 6 al. 5 și art. 66 al. 1 din Noul Cod Penal, admite sesizarea formulată de Comisia de evaluare a incidenței aplicării legi penale mai favorabile constituită în temeiul HG 836/2013 la nivelul Penitenciarului G., cu privire la condamnatul B. C. R., fiul lui I. și D. R. B., născut la data de 29.09.1972, în prezent deținut în Penitenciarul G. și, în consecință:
În baza art. 6 al. 5 din Noul Cod Penal, reduce de la 6 ani la 5 ani durata pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b, d și g din Noul Cod Penal, aplicată prin Sentința penală nr. 217/15.11.2001 a Tribunalului C. S., definitivă prin decizia penală nr. 223/A/30._ a Curții de Apel Timișoara, la data de 16.12.2002.
În baza art. 275 al. 3 din Noul Cod de Procedură Penală cheltuielile judiciare avansate de stat, rămân în sarcina acestuia.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică din 21.02.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
L.-ANIȘOARA C. M. D.
Red. 4 ex./L.A.C./D.M.
← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 91/2014.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 153/2014.... → |
---|