Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Sentința nr. 304/2014. Tribunalul CLUJ

Sentința nr. 304/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 04-04-2014 în dosarul nr. 1936/117/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal 3184

SENTINȚA PENALĂ NR. 304/C/2014

Ședința publică din data de 04 aprilie 2014

Instanța constituită din:

Președinte: I. N. B.

Grefier: M. D.

Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe condamnatul N. C., cauza având ca obiect sesizarea Comisiei privind aplicarea legii penale mai favorabile, conform art. 23 din Legea de aplicare a Codului de Procedură Penală.

Cererea se examinează fără citarea persoanei condamnate și fără participarea procurorului.

S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constată că, la data de 01.04.2014, prin serviciul registratură, s-a depus la dosar de către Comisia de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile din cadrul Penitenciarului G., copia fișei de evaluare a condamnatului, copia mandatului de executare a pedepsei și copia sentinței de condamnare a condamnatul N. C., astfel că, reține cauza în pronunțare, pe baza actelor de la dosar.

TRIBUNALUL

Prin sesizarea înregistrată sub nr. de mai sus, Comisia de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile constituită în temeiul HG 836/2013 la nivelul Penitenciarului G. a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la durata pedepsei complementare aplicată condamnatului N. C. alături de pedeapsa de 19 ani închisoare dispusă prin S.P. nr. 185/05.05.2009 a Tribunalului Cluj, definitivă prin D.P. nr. 480/09.02.2010 a ICCJ.

S-au depus la dosar fișa de evaluare a sus-numitului, copii după hotărârea de condamnare și mandatul de executare.

Prin S.P. nr. 185/05.05.2009 a Tribunalului Cluj, definitivă prin D.P. nr. 480/09.02.2010 a ICCJ, sus-numitul a fost condamnat la pedeapsa de 19 ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a-II-a și b C.p. din 1969, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prev. de art.174, 175 lit.c și i C.p. din 1969.

Pentru aplicarea dispozițiilor art.6 C.p., instanța urmează să analizeze aplicarea legii mai favorabile în ceea ce privește limitele maxime de pedeapsă potrivit N.C.P.

În ce privește pedeapsa de 19 ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a-II-a și b C.p. din 1969, aplicată pentru comiterea infracțiunii de mai sus, instanța constată că și în prezent este incriminată de art.188, art.199 al.1 C.p., fiind sancționată cu închisoare de la 10 ani la 25 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

Prin urmare, în raport de pedeapsa aplicată condamnatului pentru această infracțiune, nu se pune problema aplicării legii penale mai favorabile.

Potrivit art.6 al.6 C.p., dacă legea nouă este mai favorabilă numai sub aspectul pedepsei complementare, acestea se execută în conținutul și limitele prevăzute de legea nouă.

Potrivit art. 66 C.p., pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi constă în interzicerea exercitării, pe o perioadă de la unul la 5 ani, a unuia sau mai multor drepturi.

Ori, în raport de aceste dispoziții legale, instanța constată că, pedeapsa complementară pe o durată de 7 ani a interzicerii drepturilor prev. de art.64 al.1 lit.a teza a-II-a și b C.p. din 1969, cu corespondent în art.66 al.1 lit.a și b C.p., aplicată alături de pedeapsa de 19 ani închisoare mai sus menționată, depășește ca și durată, perioada maximă actuală - de 5 ani - pe care se poate dispune pedeapsa complementară.

Față de cele de mai sus, tribunalul, în baza art.23 din Legea 255/2013 modif, va admite sesizarea Comisiei de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile constituită în temeiul HG 836/2013 la nivelul Penitenciarului G., privind pe condamnatul N. C. și, în consecință:

În baza art.6 al.6 C.p., va reduce de la 7 ani la 5 ani durata pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi prev. de art. 66 lit.a și b C.p., aplicată prin S.P. nr. 185/05.05.2009 pronunțată în dosar nr._ al Trib. Cluj, definitivă prin D.P. 480/09.02.2010 a ICCJ.

În baza art. 275 al.3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat, vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art.23 din Legea 255/2013 modif, admite sesizarea Comisiei de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile constituită în temeiul HG 836/2013 la nivelul Penitenciarului G., privind pe condamnatul N. C., fiul lui C. și F., ns. la data de 17.10.1968, CNP _, deținut în prezent în PNT G. și, în consecință:

În baza art.6 al.6 C.p., reduce de la 7 ani la 5 ani durata pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi prev. de art. 66 lit.a și b C.p., aplicată prin S.P. nr. 185/05.05.2009 pronunțată în dosar nr._ al Trib. Cluj, definitivă prin D.P. 480/09.02.2010 a ICCJ.

În baza art. 275 al.3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat, rămân în sarcina acestuia.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică din 04.04.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

I. N. B. M. D.

Red. 4 ex./R.M./D.M.

04.05. 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Sentința nr. 304/2014. Tribunalul CLUJ