Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Sentința nr. 440/2014. Tribunalul CLUJ

Sentința nr. 440/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 16-05-2014 în dosarul nr. 2825/117/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal 3184

SENTINȚA PENALĂ NR. 440/C/2014

Ședința publică din data de 16 mai 2014

Instanța constituită din:

Președinte: R. M.

Grefier: M. D.

Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe contestatorul condamnat R. A., cauza având ca obiect contestație la executare privind aplicarea legii penale mai favorabile, conform art. 23 din Legea de aplicare a Codului de Procedură Penală.

Cererea se examinează fără citarea persoanei condamnate și fără participarea procurorului.

S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constată că la data de 16.05.2014, prin e-mail, s-a depus la dosar de către Comisia de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile din cadrul Penitenciarului G., copia fișei de evaluare a condamnatului și copia minutei sentinței penale de condamnare în forma rămânerii definitive a condamnatului R. A..

Instanța reține cauza în pronunțare, pe baza actelor de la dosar.

TRIBUNALUL

Prin sesizarea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj sub nr._, contestatorul condamnat R. A. a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la durata pedepsei cu închisoarea aplicată și în acărei execuție se află.

În motivarea sesizării formulate contestatorul condamnat R. A. a arătat că urmare a noilor dispoziții penale se impune analizarea situației sale juridice cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 6 C. pen., art. 595 C. proc. pen. și art. 23 din Legea nr. 255/2013.

La dosarul cauzei s-au depus copia sentinței penale menționate, fișa de evaluare și mandatul de executare a pedepsei închisorii.

Analizând actele dosarului și dispozițiile legale, instanța reține următoarele:

Prin Sentința penală nr. 260/2013 pronunțată de către Judecătoria T. s-a dispus condamnarea inculpatului R. A. la pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare, aplicată pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 al.1, art. 209 al.1 lit. ași g C.pen. al.3 lit.h C.pen. cu aplicarea art. 75 lit. c C.pen. și art.320 ind.1 C.pr.pen. și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.a, b C. pen. pe o durată de 3 ani .

Prin Sentința penală nr. 189/2011 pronunțată de către Tribunalul Cluj s-a dispus condamnarea inculpatului R. A. la pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii prev. de art.13 al.1, 2 și 3 rap. la art. 12 lit. a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 al.2 C.pen. și art. 40 C.pen. precum și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.a, b și e C. pen. pe o durată de 5 ani .

Prin Sentința penală nr. 559/2011 pronunțată de către Judecătoria T. s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 al.1- art.209 al.1 lit.e și i C.pen. cu aplicarea art. 37 lit.b C.pen., art. 74 lit.c și art. 320 ind.1 C.pr.pen.

Prin Sentința penală nr. 326/2012 a Judecătoriei T. s-a dispus condamnarea inculpatului R. A. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 al.1, art. 209 al.1 lit. a, g, i C.pen .cu aplicarea art.37 lit.a C.pen.

Pentru aplicarea dispozițiilor art. 6 Cod proc. pen., instanța urmează să analizeze aplicarea legii penale mai favorabile în ceea ce privește limitele maxime de pedeapsă, prevăzute actualmente în C.pen., dispozițiile privind infracțiunea continuată precum și cele privind recidiva .

Astfel, în ceea ce privește infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208 al.1 art. 209 al.1 lit. a și g, al.3 lit.h C.pen. cu aplicarea art. 75 lit. c C.pen. și art.320 ind.1 C.pr.pen. pentru care s-a aplicat pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare, prin Sentința penală nr. 260/2013 pronunțată de către Judecătoria T., instanța de judecată reține că aceasta se regăsește în legislația penală actuală în dispozițiile art. 229 al.1 lit.b, al.3 lit.h C.pen., ce prevede o pedeapsă de la 3 la 10 ani închisoare. Prin urmare, pedeapsa concret aplicată - de 2 ani și 8 luni închisoare - nu depășește maximul actual de 10 ani închisoare.

În ceea ce privește infracțiunea de trafic de minori prev. de art.13 al.1, 2 și 3 rap. la art. 12 lit. a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 al.2 C.pen. și art. 40 C.pen. pentru care s-a aplicat pedeapsa de 10 ani închisoare, prin Sentința penală nr. 189/2011 pronunțată de către Tribunalul Cluj, instanța de judecată reține că aceasta se regăsește în legislația penală actuală în dispozițiile art. 211 al.1 și 2 rap. la art. 210 al.1 lit.a C.pen., ce prevede o pedeapsă de la 5 la 12 ani închisoare. Prin urmare, pedeapsa concret aplicată - de 10 ani închisoare - nu depășește maximul actual de 12 ani închisoare.

În ceea ce privește infracțiunea de furt calificat prev. de art. . 208 al.1- art.209 al.1 lit.e și i C.pen. cu aplicarea art. 37 lit.b C.pen., art. 74 lit.c și art. 320 ind.1 C.pr.pen. C.pr.pen. pentru care s-a aplicat pedeapsa de 3 ani închisoare, prin Sentința penală nr. 559/2011 pronunțată de către Judecătoria T., instanța de judecată reține că aceasta se regăsește în legislația penală actuală în dispozițiile art. 229 al.1 lit.d, al.3 lit.h C.pen., ce prevede o pedeapsă de la 1 la 5 ani închisoare. Prin urmare, pedeapsa concret aplicată - de 3 ani - nu depășește maximul actual de 5 ani închisoare. Situația este similară și în cazul pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 326/2012 a Judecătoriei T..

Față de cele de mai sus, tribunalul, în baza art. 23 din Legea nr. 255 din 2013 și art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., va respinge contestația la executare formulată de către condamnatul R. A. privind aplicarea legii penale mai favorabile .

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga condamnatul la plata sumei de 50 lei cheltuielile judiciare în favoarea statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 23 din Legea nr. 255 din 2013 și art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., respinge contestația la executare formulată de către condamnatul R. A. fiul lui natural și V., născut la data de 09.12.1988, aflat în prezent în Penitenciarul G. privind aplicarea legii penale mai favorabile .

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. obligă condamnatul la plata sumei de 50 lei cheltuielile judiciare în favoarea statului.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 16.05.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

R. M. M. D.

Red. 4 ex./R.M./D.M.

27.06.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Sentința nr. 440/2014. Tribunalul CLUJ