Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 276/2014. Tribunalul CLUJ

Decizia nr. 276/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 17-09-2014 în dosarul nr. 677/235/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal:3184

DECIZIE PENALĂ NR 276/2014

Ședința publică din 17 septembrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: L. F.

GREFIER: A. D.

Pe rol se află soluționarea contestației declarate de contestatorul-condamnat Z. G. M., împotriva sentinței penale nr. 610/28.03.2014 pronunțată de Judecătoria G..

La apelul nominal făcut în ședință, au răspuns contestatorul-condamnat, asistat de apărătorul desemnat din oficiu av. C. M., cu delegație avocațială la dosar, fila 8.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj a fost reprezentat de procuror D. M. P..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

La întrebarea instanței, condamnatul arată că își menține contestația formulată în cauză. Arată că este de acord să fie reprezentat de apărătorul din oficiu desemnat în cauză.

Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea judiciară a contestației.

Reprezentanta contestatorului-condamnat solicită admiterea contestației formulate privind aplicarea legii penale mai favorabile, respectiv aplicarea unei pedepse de 5 ani închisoare condamnatului. Cu onorariu FMJLC.

Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea contestației formulate de către contestator, cu consecința menținerii hotărârii instanței de fond pe care o apreciază legală și temeinică, întrucât în mod corect s-a constatat că niciuna dintre pedepsele aplicate condamnatului nu depășesc limita maximă prevăzută pentru aceleași infracțiuni în noul Cod Penal, iar tratamentul sancționator al recidivei postcondamnatorii este mai puțin favorabil pe legea nouă. Prin urmare, apreciază că în mod corect s-a respins sesizarea condamnatului.

Contestatorul-condamnat, având ultimul cuvânt, solicită instanței stabilirea unei pedepse de 5 ani închisoare.

Instanța reține cauza spre soluționare.

TRIBUNALUL

Prin sentința penală nr. 610/28.03.2014 a Judecătoriei G. a fost respinsă sesizarea formulată de petentul Z. G.-M., fiul lui N. și M., CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul G..

În temeiul art. 275 alin. 2, C. proc. pen., a fost obligat petentul la plata sumei de 150 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. sub nr._, petentul Z. G.-M. a solicitat acordarea beneficiilor prevăzute de legea penală mai favorabilă.

Cererea nu a fost întemeiată în drept.

În probațiune a fost depusă la doar copia sentinței penale de condamnare a petentului.

Analizând probele administrate și dispozițiile legale aplicabile în cauză, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 107/2010 a Judecătoriei T. petentul a fost condamnat la următoarele pedepse: 10 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 85, alin. 1, din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 74, alin. 1, lit. a, 76, din Codul penal din 1969; 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 86, alin. 1, din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 74, alin. 1, lit. a, 76, din Codul penal din 1969.

Prin sentința penală nr. 323/2010 a Judecătoriei T. petentul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 2 ani și 11 luni pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208, alin. 1, 209, alin. 1, lit. a și i, cu aplicarea art. 74, alin. 2, 76, lit. c, din Codul penal din 1969.

Prin aceeași sentință au fost contopite toate celei trei pedepse de 1 an, 11 luni și 2 ani și 11 luni închisoare prin aplicarea pedepsei celei mai grele de 2 ani și 11 luni sporită cu o lună, în final trei ani de închisoare. Pentru pedeapsa rezultantă s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Prin sentința penală nr. 165/2013 a Judecătoriei Câmpeni petentul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 3 ani pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208, alin. 1, 209, alin. 1, lit. a, alin. 2, lit. a, cu aplicare art. 41, alin. 2 și 37, lit. a, din Codul penal din 1969. S-a dispus revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată anterior, cu consecința cumulului aritmetic a celor două pedepse.

Instanța de fond a constatat că infracțiunile pentru care au fost condamnat petentul sunt în continuare prevăzute de art. 334, alin. 1, 335, alin. 1, 228, alin.1, 229, alin. 1, lit. d și 228, alin. 1, 229, alin. 2, lit. a, cu aplicarea art. 35, C. pen. și art. 43, C. pen.

Instanța de fond a constatat că în cauză nu este incident vreun motiv de reducere a pedepselor cu închisoarea, întrucât fiecare pedeapsă aplicată se încadrează în limitele prevăzute de legea nouă. Tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni este mai favorabil decât cel prevăzut de art. 39, C. pen. și a fost menținut. Tratamentul sancționator special al recidivei postcondamnatorii prevăzut de art. 86, ind. 4 din Codul penal din 1969 a fost menținut fiind la fel de server ca cel prevăzut de art. 96, alin. 4 raportat la art. 43, alin. 1, C. pen.

Din aceste motive, instanța de fond a respins sesizarea formulată de petent.

În temeiul art. 275 alin. 2, C. proc. pen., a fost obligat petentul la plata sumei de 150 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație, în termenul legal, condamnatul Z. G. M., solicitând reducerea pedepsei la 5 ani închisoare, fără a motiva în vreun fel această solicitare.

Analizând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor dosarului, a motivelor de contestație invocate și din oficiu, prin prisma normelor și dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul reține că prezenta contestație este nefondată, urmând a fi respinsă ca atare.

În mod corect a reținut judecătorul fondului că infracțiunile pedepsite prin sentințele penale nr. 134/2013 pronunțată de Judecătoria Câmpeni (aflată în execuție și în care s-au contopit pedepsele aplicate prin sentințele penale nr. 323/2010 pronunțată de Judecătoria T. și nr. 107/2010 a Judecătoriei T.) își găsesc corespondentul în legea nouă, după cum urmează:

- infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1- art. 209 alin. 1 lit. a, alin. 2 lit. a C.pen. de la 1969 (sentința penală nr. 134/2013 pronunțată de Judecătoria Câmpeni), pentru care i s-a aplicat pedeapsa de 3 ani închisoare, își găsește în prezent corespondentul în prevederile art. 228, alin. 1- 229, alin. 2 lit. a C.pen., maximul special al pedepsei fiind de 7 ani închisoare, superior pedepsei stabilite în concret;

- infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1- art. 209 alin. 1 lit. a, i C.pen. de la 1969 (sentința penală nr. 323/2010 pronunțată de Judecătoria T.), pentru care i s-a aplicat pedeapsa de 2 ani și 11 luni închisoare, își găsește în prezent corespondentul în prevederile art. 228, alin. 1- 229, alin. 2 lit. d C.pen., maximul special al pedepsei fiind de 5 ani închisoare, superior pedepsei stabilite în concret;

- infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, prev. de art. 85 alin. 1 din OUG 195/2002 (sentința penală nr. 107/2010 a Judecătoriei T.), pentru care i s-a aplicat pedeapsa de 10 luni închisoare, își găsește în prezent corespondentul în prevederile art. 334, alin. 1 C.pen., maximul special al pedepsei fiind de 3 ani închisoare, superior pedepsei stabilite în concret;

- infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală prev. de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 (sentința penală nr. 107/2010 a Judecătoriei T.), pentru care i s-a aplicat pedeapsa de 11 luni închisoare, își găsește în prezent corespondentul în prevederile art. 335, alin. 1 C.pen., maximul special al pedepsei fiind de 5 ani închisoare, superior pedepsei stabilite în concret;

Aceasta întrucât, potrivit dispozițiilor deciziilor nr. 7 și 8/2014, pronunțate

de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul pentru dezlegarea unor probleme de drept, nici sporul facultativ de pedeapsă pentru forma continuată a infracțiunii și nici eventualele circumstanțe atenuante sau agravante reținute condamnatului, nu vor fi avute în vedere atunci când se compară pedeapsa aplicată cu maximul special prevăzut de legea nouă.

De asemenea, față de raportul de concurență dintre infracțiunile pedepsite prin sentințele penale nr. 107/2010 a Judecătoriei T. și nr. 323/2010 pronunțată de Judecătoria T., pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare este inferioară celei la care s-ar fi ajuns urmare a aplicării regimului sancționator potrivit art. 39 lit. b C.pen., care s-ar fi situat la 3 ani și 8 luni închisoare (2 ani și 11 luni ca pedeapsă de bază, la care s-ar fi adăugat o treime din cuantumul cumulat al pedepselor de 10 și respectiv 11 luni închisoare), astfel că nu se impune reducerea acesteia.

În mod similar, tribunalul constată că și în actuala reglementare, o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare (aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 323/2010 a Judecătoriei T.) îndeplinește condițiile primului termen al recidivei, iar tratamentul sancționator al recidivei postcondamnatorii prevede și în prezent cumulul aritmetic dintre pedeapsa anterioară cu pedeapsa aplicată pentru infracțiunea care reprezintă termenul doi al recidivei, conform prevederilor art. 96, alin. 4 raportat la art. 43, alin. 1, C. pen.. Așadar, nici din această perspectivă nu se impune reducerea pedepsei rezultante finale.

Față de cele de mai sus, în baza art. 425 ind. 1 C.pr.pen. alin. 7 pct. 1 lit. b C.pr.pen. tribunalul va respinge ca neîntemeiată contestația formulată de contestatorul-condamnat Z. G. M. împotriva sentinței penale nr. 610/28.03.2014 pronunțată de Judecătoria G..

Va stabili în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, av. C. M., care se va avansa din FMJLC.

În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen. va obliga pe contestator la plata în favoarea statului a sumei de 100 lei reprezentând cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art. 425 ind. 1 C.pr.pen. alin. 7 pct. 1 lit. b C.pr.pen. respinge ca neîntemeiată contestația formulată de contestatorul-condamnat Z. G. M., fiul lui N. și M., ns. la data de 05.10.1982, în prezent deținut în Penitenciarul G. împotriva sentinței penale nr. 610/28.03.2014 pronunțată de Judecătoria G..

Stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, av. C. M., care se va avansa din FMJLC.

În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen. obligă contestatorul la plata în favoarea statului a sumei de 100 lei reprezentând cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 17.09.2014.

PREȘEDINTEGREFIER

L. F. A. D.

Red. 3 ex./L.F./D.M.

12.12.2014

Jud.fond: G. M.-I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 276/2014. Tribunalul CLUJ