Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Sentința nr. 201/2014. Tribunalul CLUJ

Sentința nr. 201/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 18-03-2014 în dosarul nr. 779/117/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal: 3184

SENTINȚA PENALĂ NR.201/2014

Ședința publică din 18 martie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE: M. L.

Grefier: M. B.

Pe rol fiind soluționarea cauzei penale privind pe condamnatul S. J., având ca obiect contestație la executare.

Cauza s-a luat fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că mersul dezbaterilor au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 11.03.2014, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA

La data de 13.02.2014 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Cluj, sub nr._, cererea formulată de condamnatul S. J., fiul lui I. și M., născut la data de 01.02.1984 în Târgu M., jud. M., deținut în Penitenciarul G., prin care acesta solicită reducerea pedepsei în a cărei executare se află ca urmare a intrării în vigoare a noului Cod penal.

La dosarul cauzei s-au depus copii ale hotărârilor penale de condamnare, însoțite de o fișă de evaluare a situației juridice a condamnatului, precum și copii ale mandatelor de executare a pedepselor privind pe condamnat.

Analizând cererea formulată în raport cu actele dosarului, precum și cu dispozițiile legale în materie, tribunalul reține următoarele:

Condamnatul S. J. se află în Penitenciarul G. unde execută o pedeapsă de 14 ani și 3 luni închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a, b, d și e C.pen. pe o perioadă de 7 ani., aplicată prin sentința penală nr.1305/20.09.2012 a Judecătoriei Bistrița (rămasă definitivă la data de 20.11.2012 prin decizia penală nr.271/R/2012 a Tribunalului Bistrița), în baza căreia a fost emis mandatul de executare a pedepsei nr.1378/2012.

Potrivit dispozițiilor art.23 alin.2 din Legea nr.255/2013, cererile având ca obiect aplicarea art.6 NCP privind persoanele aflate în executarea pedepselor se soluționează de către instanța corespunzătoare în grad instanței de executare în a cărei circumscripție se află locul de deținere.

În speță, instanța de executare este Judecătoria Bistrița, iar condamnatul se află în executarea pedepsei în Penitenciarul G., astfel încât instanța competentă să soluționeze cererea formulată de condamnat este, potrivit dispozițiilor legale sus-menționate, Judecătoria G..

În consecință, tribunalul urmează să admită excepția ridicată din oficiu și în baza art.50 NCPP rap. la art.23 alin.2 din Legea nr.255/2013 va declina competența de soluționare a contestației la executare formulată de condamnatul S. J., în favoarea Judecătoriei G..

În temeiul art.275 alin.3 NCPP cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția.

În baza art.50 NCPP rap. la art.23 alin.2 din Legea nr.255/2013 declină competența de soluționare a contestației la executare formulată de condamnatul S. J., fiul lui I. și M., născut la data de 01.02.1984 în Târgu M., jud. M., CNP_, în prezent aflat în Penitenciarul G., în favoarea Judecătoriei G..

În temeiul art.275 alin.3 NCPP cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 18 martie 2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. L. M. B.

Red. M.L./M.B./2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Sentința nr. 201/2014. Tribunalul CLUJ