Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Sentința nr. 454/2014. Tribunalul CLUJ
Comentarii |
|
Sentința nr. 454/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 20-05-2014 în dosarul nr. 2857/117/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
SENTINȚA PENALĂ NR. 454 /C/2014
Ședința publică de la 20 mai 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: L. F.
GREFIER: M. D.
Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe contestatoarea condamnată B. S., cauza având ca obiect contestație la executare privind aplicarea legii penale mai favorabile, conform art. 23 din Legea de aplicare a Codului de Procedură Penală.
Cererea se examinează fără citarea persoanei condamnate și fără participarea procurorului.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că mersul dezbaterilor și poziția procesuală a părților a fost consemnată în încheierea de ședință din data de 16.05.2014, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL
Prin contestația la executare înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus, condamnata B. S. a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile situației sale juridice, solicitând a se reduce pedeapsa rezultantă de 14 ani închisoare la care a fost condamnată prin sentința penală nr. 97/31.03.2009 a Tribunalului M., fără a indica motivele pentru care apreciază cererea ca fiind întemeiată.
La dosar au fost atașate din oficiu, fișa de evaluare a situației condamnatei, copia mandatului de executare a pedepsei nr. 103/2009 din 15.09.2010 emis de Tribunalul M. în baza sentinței penale nr. 97/31.03.2009, precum și copia minutei sentinței penale nr. 97/31.03.2009 pronunțată de Tribunalul M..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că prin sentința penală nr. 97/31.03.2009 pronunțată de Tribunalul M., definitivă prin decizia penală nr. 3126/13.09.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, contestatoarea B. S. a fost condamnată la următoarele pedepse:
- 14 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori în formă continuată, prev. de art. 13 alin. 1,2 și 3 din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. de la 1969;
- 14 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori în formă continuată, prev. de art. 13 alin. 1,2 și 3 din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. de la 1969;
- 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată, prev. de art. 12 alin. 1,2 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. de la 1969;
- 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată, prev. de art. 12 alin. 1,2 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. de la 1969;
- 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată, prev. de art. 12 alin. 1,2 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. de la 1969;
- 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism în formă continuată, prev. de art. 329 alin. 2, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. de la 1969;
- 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism în formă continuată, prev. de art. 329 alin. 2, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. de la 1969;
- 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism în formă continuată, prev. de art. 329 alin. 2, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. de la 1969;
- 6 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, prev. de art. 329 alin. 2 C.pen. de la 1969;
- 6 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, prev. de art. 329 alin. 2 C.pen. de la 1969
Pedepsele astfel stabilite au fost contopite, conform prevederilor art. 33 alin. 1 lit. a- art. 34 alin. 1 lit. b C.pen. de la 1969, dispunându-se ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 14 ani închisoare.
În baza sentinței penale nr. 97/31.03.2009 pronunțată de Tribunalul
M. a fost emis mandatul de executare a pedepsei nr. 103/2009 din 15.09.2010 emis de Tribunalul M., executarea pedepsei începând la data de 08.12.2011, cu deducerea duratei reținerii și a arestului preventiv de la 10.08.2006 până la 25.06.2007.
Pentru aplicarea dispozițiilor art. 6 Cod proc. pen., instanța urmează să analizeze, în ordinea menționată, următoarele aspecte:
- aplicarea legii mai favorabile în ceea ce privește limitele maxime de pedeapsă pentru infracțiunile săvârșite potrivit legii noi
- aplicarea legii mai favorabile în ceea ce privește tratamentul juridic sancționator privitor la concursul de infracțiuni
- În ceea ce privește limitele de pedeapsă mai favorabile, instanța
urmează să stabilească limitele maxime de pedeapsă prevăzute de legea nouă pentru infracțiunile pentru care inculpata a fost condamnată.
Astfel, infracțiunea de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. 1,2 și 3 din Legea nr. 678/2001 își găsește în prezent corespondentul în dispozițiile art. 211 alin. 2 C.pen., maximul special al pedepsei prevăzute de legea nouă fiind de 12 ani închisoare. În sarcina inculpatei s-a reținut însă comiterea faptei în formă continuată, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. 2 C.pen. de la 1969. în lipsa unie dezlegări de drept date de Înalta Curte de Casație și Justiție (la data pronunțării prezentei) cu privire la chestiunea de drept dacă la calcularea maximului special prevăzut de legea nouă se va lua sau nu în considerare și sporul de pedeapsă pentru forma continuată a infracțiunii, instanța apreciază că se impune a se lua în considerare acest spor de 3 ani închisoare, prev. de art. 36 alin. 1 C.pen., apreciind că încadrarea juridică a faptei a intrat în puterea lucrului judecat, iar prin maximul special al pedepsei prevăzut de legea nouă trebuie să se înțeleagă maximul pedepsei la care ar putea fi condamnată contestatoarea urmare a aplicării dispozițiilor legii noi, inclusiv din valorificarea sporului facultativ prevăzut de NCP. Prin urmare, în aprecierea instanței, pedepsele de câte 14 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori în formă continuată nu intră sub incidența art. 6 C.pen., maximul pedepsei prevăzut de legea nouă fiind de 12+3, adică 15 ani închisoare.
Infracțiunea de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. 1,2 lit. a din Legea nr. 678/2001 își găsește în prezent corespondentul în incriminarea prev. de art. 210 alin. 1 C.pen., maximul special al pedepsei fiind în prezent de 10 ani închisoare, astfel că nici pedepsele de 8 ani, 7 ani și respectiv 7 ani închisoare nu intră sub incidența art. 6 C.pen.
Infracțiunea de proxenetism, prev. de art. 329 alin. 2 C.pen. de la 1969 își găsește în prezent corespondentul în incriminarea prev. de art.213 alin. 1 C.pen., maximul special al pedepsei fiind de 7 ani închisoare, astfel că pedepsele de 7 ani, 7 ani, 6 ani și 4 luni și respectiv 6 ani și 4 luni închisoare nu intră sub incidența art. 6 C.pen.
Deși prin sentința de condamnare au fost aplicate inculpatei și pedepse complementare, acestea au fost omise din mandatul de executare a pedepsei, astfel că instanța nu se va preocupa de analiza eventualei incidențe a art. 6 alin. 6 C.pen., în fapt acestea nefiind puse în executare.
2. Nici în privința efectuării operațiunilor de contopire a pedepselor stabilite de instanță după regulile concursului de infracțiuni, legea nouă nu apare ca fiind mai favorabilă, atâta vreme cât noua reglementare a dispozițiilor art. 39 alin. 1 lit. b C.pen., impune aplicarea la pedeapsa cea mai grea a unui spor obligatoriu de o treime din cuantumul cumulat al restului pedepselor. În aceste condiții, potrivit legii noi condamnatei i s-ar fi aplicat o pedeapsă rezultantă de 14 ani 278 luni și 20 zile închisoare, într-un cuantum net superior pedepsei rezultante de 14 ani închisoare la care s-a oprit instanța care a dispus condamnarea contestatoarei.
Față de cele de mai sus, în baza art. 23 din Legea nr. 255 din 2013 și în baza art. 595 C. proc. pen., va respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de condamnata B. S. privind aplicarea legii penale mai favorabile.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga condamnata la plata în favoarea statului a sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 23 din Legea nr. 255 din 2013 și în baza art. 595 C. proc. pen., respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de condamnata B. S., fiica lui F. și L. R., ns. la data de 20.11.1980, în prezent deținută în Penitenciarul G., privind aplicarea legii penale mai favorabile.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă condamnata la plata în favoarea statului a sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare cu condamnata și cu P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., S. Teritorial Cluj.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.05.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
L. F. M. D.
Red. 4 ex./L.F./D.M.
29.07.2014
← Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie. Art.592 NCPP.... | Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... → |
---|