Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Sentința nr. 246/2014. Tribunalul CLUJ
Comentarii |
|
Sentința nr. 246/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 28-03-2014 în dosarul nr. 443/235/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
SENTINȚA PENALĂ NR. 246/C/2014
Ședința publică din data de 28 martie 2014
Instanța constituită din:
Președinte: L. F.
Grefier: M. D.
Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe contestatorul condamnat M. C., cauza având ca obiect contestație la executare privind aplicarea legii penale mai favorabile, conform art. 23 din Legea de aplicare a Codului de Procedură Penală.
Cererea se examinează fără citarea persoanei condamnate și fără participarea procurorului.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța reține cauza în pronunțare, pe baza actelor de la dosar.
TRIBUNALUL
Prin sesizarea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj sub nr. de mai sus, petentul-condamnat M. C. a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la condamnarea dispusă prin sentința penală nr. 37/27.01.2011 a Tribunalului Cluj, definitivă prin decizia penală nr. 3330/29.09.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, fără a indica motivele formulării prezentei contestații.
La dosarul cauzei au fost atașate din oficiu, fișa de evaluare a situației condamnatului, copie a mandatului de executare a pedepsei nr. 39/2011 emis la data de 29.09.2011 de Tribunalul Cluj, precum și fișa de cazier judiciar a inculpatului.
Analizând actele dosarului și dispozițiile legale, instanța reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 37/27.01.2011 a Tribunalului Cluj, definitivă prin decizia penală nr. 3330/29.09.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, inculpatul M. C. a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, prevăzute de art. 64 lit. a și b C.pen. de la 1969 pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 alin. 1, art. 175 alin. 1 lit. i C.pen. de la 1969, cu aplicarea art. 320 ind. 1 C.pr.pen. de la 1968 și a art. 73 lit. b C.pen. de la 1969.
S-a constatat că prin sentința penală nr. 431/2010 a Judecătoriei Cluj-N. s-a aplicat inculpatului pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare, pedeapsă care a fost descontopită, cu repunerea în individualitatea lor a pedepselor componente, după cum urmează:
- pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de sustragere de la recoltarea de probe biologice, prev. de art. 87 alin. 5 din OUG 195/2002
- pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, aplicată prin sentința penală nr. 608/20.11.2008 a Tribunalului Cluj, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. 2 C.pen. de la 1969
- sporul de 6 luni închisoare
A fost menținută anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 608/20.11.2008 a Tribunalului Cluj.
S-a constatat că infracțiunea de omor calificat este concurentă cu infracțiunea de sustragere de la recoltarea de probe biologice, iar conform art. 33 lit. a- art. 34 lit. b C.pen. de la 1969 au fost contopite pedepsele de 8 ani închisoare cu cea de 2 ani închisoare (sentința penală nr. 431/2010 a Judecătoriei Cluj-N.), aplicându-se inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare, sporită cu un an, în final 9 ani închisoare.
S-a constatat că infracțiunea de omor calificat a fost săvârșită în condițiile recidivei mari postcondamnatorii raportat la condamnarea de 3 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere dispusă prin sentința penală 608/20.11.2008 a Tribunalului Cluj.
În baza art. 39 alin. 1 și 2 C.pen. de la 1969, a fost contopită pedeapsa de rezultantă parțială de 9 ani închisoare cu restul rămas neexecutat de 2 ani 7 luni și 8 zile închisoare (rămas de executat din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală 608/20.11.2008 a Tribunalului Cluj), fiind aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 9 ani închisoare, sporită cu 2 ani, în final executând 11 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și b C.pen. de la 1969.
Pe durata executării pedepsei principale au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a tz. a II-a C.pen. de la 1969.
În baza sentinței penale menționate s-a emis MEPI nr. 39/2011 emis de Tribunalul Cluj la data de 29.09.2011, executarea pedepsei începând la data de 29.09.2011, cu deducerea duratei reținerii și a arestului preventiv de la 08.10.2010 la zi.
Pentru aplicarea dispozițiilor art. 6 Cod proc. pen., instanța urmează să analizeze aplicarea legii mai favorabile în ceea ce privește limitele maxime de pedeapsă pentru infracțiunile săvârșite potrivit legii noi.
Comparând pedepsele stabilite cu noile limite maxime speciale prevăzute de legea nouă, constatăm următoarele:
Pentru infracțiunea de omor calificat, prev. de art. 174-175 lit. i C.pen. de la 1969, sediul materiei îl constituie dispozițiile art. 188 alin. 1 C.pen.- dispărând săvârșirea faptei în public ca și agravantă specială, limitele de pedeapsă situându-se între 10 ani și 20 ani închisoare și interzicerea unor drepturi.
În favoarea inculpatului s-a reținut circumstanța atenuantă a scuzei provocării, prev. de art. 73 lit. b C.pen. de la 1969, precum și cauza specială de reducere a pedepsei prev. de art. 320 ind. 1 C.pr.pen. de la 1968.
Conform dispozițiilor art. 79 alin. 1 C.pen., în situația în care sunt incidente două sau mai multe dispoziții care au ca efect reducerea pedepsei, se impune a se acorda eficiență cu prioritate dispozițiilor referitoare la tentativă, circumstanțe atenuante și cazuri speciale de reducere a pedepsei, în această ordine.
Prin urmare, în aplicarea în această ordine a dispozițiilor care au ca efect reducerea pedepsei, în noua reglementare se va acorda inițial eficiență dispozițiilor art. 75 alin. 1 lit. a C.pen. (care reglementează scuza provocării), cu efectele prevăzute de art. 76 alin. 1 C.pen., respectiv reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, rezultând un maxim special al pedepsei de 160 luni închisoare (13 ani și 4 luni închisoare).
Subsecvent, se va acorda eficiență prevederilor art. 396 alin. 10 C.pr.pen. (cauza specială de reducere a pedepsei ca efect al aplicării recunoașterii vinovăției), cu consecința unei noi reduceri a limitelor de pedeapsă cu o treime, rezultând un maxim special de pedeapsă prevăzut de legea nouă de 8 ani 10 luni și 20 de zile închisoare, superior pedepsei de 8 ani închisoare aplicată în concret inculpatului prin sentința penală nr. 37/27.01.2011 a Tribunalului Cluj.
Legea nouă nu apare ca fiind mai favorabilă nici în privința pedepsei complementare a interzicerii pe o durată de 3 ani a drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b C.pen. de la 1969, legea nouă permițând interzicerea acestor drepturi (care își găsesc corespondentul în dispozițiile art. 66 alin. 1 lit. a,b și d C.pen.), pe o durată de până la 5 ani, potrivit dispozițiilor art. 66 alin. 1 C.pen.
Pentru infracțiunea de refuz de recoltare a probelor biologice, sediul materiei îl constituie în prezent dispozițiile art. 337 C.pen., cu limite de pedeapsă situate între 1 și 5 ani, astfel că pedeapsa de 2 ani închisoare stabilită prin sentința penală nr. 431/27.04.2010 a Judecătoriei Cluj-N. își găsește corespondentul în actuala reglementare.
În sfârșit, pentru infracțiunea de vătămare corporală gravă, sediul materiei îl constituie în prezent dispozițiile art. 194 alin. 1 C.pen., cu limite de pedeapsă situate între 2 și 7 ani, astfel că pedeapsa de 3 ani închisoare stabilită prin sentința penală nr. 608/20.11.2008 a Tribunalului Cluj își găsește corespondentul în actuala reglementare.
Constatând așadar că nici una din pedepsele componente ale pedepsei rezultante de 11 ani închisoare aplicate condamnatului M. C. nu se impun a fi reduse ca efect al aplicării legii penale mai favorabile, vom proceda subsecvent la verificarea limitei maxime de pedeapsă aplicabile inculpatului conform legii noi, după aplicarea tratamentului sancționator al pluralității de infracțiuni.
Cu titlu preliminar, constatăm faptul că dispozițiile art. 97 C.pen. impun aceleași condiții de anulare a beneficiului suspendării sub supraveghere a executări pedepsei închisorii cu cele prevăzute în Codul penal de la 1969, cu tratamentul sancționator specific formei de pluralitate de infracțiuni în care a fost săvârșită cea de-a doua faptă.
Aplicând tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni pedepselor de 8 ani închisoare stabilită prin sentința penală nr. 37/27.01.2011 a Tribunalului Cluj și celei de 2 ani închisoare stabilită prin sentința penală nr. 431/2010 a Judecătoriei Cluj-N., se constată că s-ar obține o pedeapsă rezultantă parțială de 8 ani și 8 luni închisoare, în aplicarea dispozițiilor art. 39 alin. 2 C.pen.
Subsecvent, în aplicarea tratamentului sancționator al recidivei mari postcondamnatorii, prevăzut de art. 43 alin. 2 C.pen., legea nouă ar impune cumularea pedepsei rezultante parțiale de 8 ani și 8 luni închisoare cu restul de 2 ani 7 luni și 8 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare stabilită prin sentința penală nr. 608/20.11.2008 a Tribunalului Cluj, rezultând o pedeapsă finală de 11 ani 3 luni și 8 zile închisoare, cuantum superior pedepsei rezultante de 11 ani în concret aplicată inculpatului M. C. prin sentința penală nr. 37/27.01.2011 a Tribunalului Cluj, în a cărei executare se află.
Astfel fiind, în cauză devin incidente dispozițiile art. 4 din Legea de punere în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, potrivit cărora pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre care a rămas definitivă sub imperiul Codului penal de la 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă ca urmare a intrării în vigoare a acestei legi.
Față de cele de mai sus, tribunalul, în baza art. 23 din Legea nr. 255 din 2013 și în baza art. 595 C. proc. pen., va respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de condamnatul M. C. privind aplicarea legii penale mai favorabile.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga condamnatul la plata în favoarea statului a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 23 din Legea nr. 255 din 2013 și în baza art. 595 C. proc. pen., respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de condamnatul M. C., fiul lui C. și V., ns. la data de 08.07.1975, în prezent deținut în Penitenciarul G., privind aplicarea legii penale mai favorabile.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă condamnatul la plata în favoarea statului a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare cu condamnatul și cu P. de pe lângă Tribunalul Cluj.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.03.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
L. F. M. D.
Red. 4 ex./L.F../D.M.
22.05. 2014
← Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... | Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Sentința nr.... → |
---|