Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Sentința nr. 250/2014. Tribunalul CLUJ
Comentarii |
|
Sentința nr. 250/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 28-03-2014 în dosarul nr. 550/235/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._ //2014
Cod operator de date cu caracter personal 3184
SENTINȚA PENALĂ NR. 250/C/2014
Ședința publică din data de 28 martie 2014
Instanța constituită din:
Președinte: L. ANIȘOARA C.
Grefier: M. D.
Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe contestatoarea condamnată R. L. (T.), cauza având ca obiect contestație la executare privind aplicarea legii penale mai favorabile, conform art. 23 din Legea de aplicare a Codului de Procedură Penală.
Cererea se examinează fără citarea persoanei condamnate și fără participarea procurorului.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța reține cauza în pronunțare, pe baza actelor de la dosar.
TRIBUNALUL
Prin contestația la executare privind aplicarea legii penale mai favorabile, înregistrată la Judecătoria G. la data de 13.02.2014 sub nr. unic de dosar_, condamnata R. L. (T.) a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la pedeapsa de 11 ani și 6 luni închisoare pe care o execută pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.
Prin sentința penală nr. 367/28.02.2014 a Judecătoriei G. a fost declinată competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Cluj, întrucât pedeapsa pe care o execută petenta a fost aplicată de către Tribunalul A., prin sentința penală nr. 459/2011.
La Tribunalul Cluj cauza a fost înregistrată la data de 20.03.2014 sub același nr. de dosar.
Din actele dosarului, instanța reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 459/2011 a Tribunalului A., definitivă la data de 07.06.2012, prin decizia penală nr. 1950/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție petenta a fost condamnată la pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, b, d și e din Codul Penal din 1969, pentru săvârșirea infracțiunii de grup infracțional organizat prev. de art. 7 al. 1 rap. la art. 2 lit. b pct.12 din L. 39/2003;
- la pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și b din Codul Penal din 1969, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată prev. de art. 12 al. 1, al. 2 lit. a rap. la art. 2 pct. 2 lit. c din L. 678/2001, cu aplicarea art. 41 al. 2 din Codul Penal din 1969;
- pedeapsa de 10 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, b, d și e din Codul Penal din 1969, stabilită pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori în formă continuată prevăzută de dispozițiile art. 13 al. 1, 2 și 3 teza a II-a rap. la art. 2 pct. 2 lit. c din L. 678/2001, cu aplicarea art. 41 al. 2 din Codul Penal din 1969;
- pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată prin sentința penală nr. 478/2006 a Judecătoriei Cluj N., și a cărei suspendare a fost revocată, conform art. 83 din Codul Penal din 1969 prin sentința penală nr. 459/03.11.2011 a Tribunalului A..
Conform art. 33 lit. a și 34 lit. b din Codul Penal din 1969 au fost contopite pedepsele de mai sus aplicându-i-se condamnatei pedeapsa cea mai grea și anume aceea de 10 ani la care s-a adăugat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a,b, d și e din Codul Penal din 1969, pe o durată de 4 ani.
În baza art. 83 din Codul Penal din 1969 a rost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată condamnatei prin sentința penală nr. 478/2006 a Judecătoriei Cluj N. și s-a dispus executarea acesteia alături de pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 459/2011 a Tribunalului A., urmând ca petenta să execute în final pedeapsa de 11 ani și 6 luni închisoare.
Potrivit art. 6 din Noul Cod Penal, cu denumirea marginală „Aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei”, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
Pentru aplicarea dispozițiilor art. 6 din Noul Cod Penal în speța de față, instanța urmează să analizeze, în ordinea de mai jos, următoarele aspecte:
- aplicarea legii mai favorabile în ceea ce privește limitele maxime de pedeapsă;
- aplicarea legii penale mai favorabile în raport de pedeapsa aplicată pentru o infracțiune comisă în minorat și
- aplicarea legii mai favorabile în ceea ce privește tratamentul juridic sancționator privitor la concursul de infracțiuni.
Este de observat că pedepsele de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de grup infracțional organizat prev. de art. 7 al. 1 rap. la art. 2 pct. 12 din L. 39/2003; 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată prevăzută de dispozițiile art. 12 al. 1, al. 2 lit. a rap. la art. 2 pct. 2 lit. c din L. 678/2001, cu aplicarea art. 41 al. 2 din Codul Penal din 1969 și de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori în formă continuată prevăzută de dispozițiile art. 13 al. 1, 2 și 3 teza a II-a rap. la art. 2 pct. 2 lit. c din L. 678/2001, cu aplicarea art. 41 al. 2 din Codul Penal din 1969 aplicate condamnatei prin sentința penală nr. 459/2011 a Tribunalului A. nu depășesc maximul prevăzut de legea nouă, respectiv de art. 367 al. 1 din Noul Cod Penal, care prevede limite de la 1 la 5 ani, respectiv art. 210 al. 1 cu aplicarea art. 35 al. 1 și 36 al. 1 din Noul Cod de Procedură Penală, respectiv art. 211 al. 2 cu aplicarea art. 35 al. 1 și 36 al. 1 din Noul Cod Penal, care prevăd limite de la 3 la 10 ani și respectiv de la 5 la 12 ani, astfel că nu se impune reducerea acestora sub cuantumul stabilit prin sentința menționată.
Potrivit art. 114 din Noul Cod Penal față de minorul care, la data savarsirii infractiunii, avea varsta cuprinsa intre 14 si 18 ani se ia o masura educativa neprivativa de libertate, dar față de acest minor se poate lua și o masura educativa privativa de libertate in urmatoarele cazuri:
a) daca a mai savarsit o infractiune, pentru care i s-a aplicat o masura educativa ce a fost executata ori a carei executare a inceput inainte de comiterea infractiunii pentru care este judecat;
b) atunci cand pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea savarsita este inchisoarea de 7 ani sau mai mare ori detentiunea pe viata
în conformitate cu art. 125 din Noul Cod Penal, masura educativa a internarii . detentie consta in internarea minorului . in recuperarea minorilor, cu regim de paza si supraveghere, unde va urma programe intensive de reintegrare sociala, precum si programe de pregatire scolara si formare profesionala potrivit aptitudinilor sale. Internarea se dispune pe o perioada cuprinsa intre 2 si 5 ani, afara de cazul in care pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea savarsita este inchisoarea de 20 de ani sau mai mare ori detentiunea pe viata, cand internarea se ia pe o perioada cuprinsa intre 5 si 15 ani. Daca in perioada internarii minorul savarseste o noua infractiune sau este judecat pentru o infractiune concurenta savarsita anterior, instanta prelungeste masura internarii, fara a depasi maximul de 15 ani, determinat in raport cu pedeapsa cea mai grea dintre cele prevazute de lege pentru infractiunile savarsite. Din durata masurii educative se scade perioada executata pana la data hotararii.
În conformitate cu art. 21 din L. 187/2012 privind punerea în aplicare a Codului Penal, pedeapsa inchisorii executabila, aplicata in baza Codului penal din 1969 pentru infractiuni comise in timpul minoritatii, se inlocuieste cu masura educativa a internarii . detentie pe o perioada egala cu durata pedepsei inchisorii.
Pedeapsa inchisorii care depaseste 20 de ani, aplicata pentru infractiuni comise in timpul minoritatii, se va inlocui cu internarea . detentie pe o perioada de 15 ani.
In cazul pluralitatii de infractiuni, inlocuirea prevazuta la alin. (1) si (2) se face cu privire la pedeapsa rezultanta.
Partea executata din pedeapsa inchisorii, precum si durata retinerii si arestarii preventive se considera ca parte executata din durata masurii educative a internarii in centrul de detentie.
Față de dispozițiile mai sus citate, se va impune înlocuirea pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată condamnatei R. L. prin sentința penală nr. 478/2006 a Judecătoriei Cluj N. cu măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru de detenție pe o durată de 1 an și 6 luni.
În temeiul art. 6 al. 5 din Noul Cod Penal instanța va constata că pedepsele complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b și f din Noul Cod Penal pe durata de 3 ani, pe lângă pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de grup infracțional organizat; a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a și b din Noul Cod Penal pe durata de 3 ani, pe lângă pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane; a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b, e și f din Noul Cod Penal pe durata de 4 ani, pe lângă pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, corespund ca și natură, conținut și durată celor prevăzute de noua legislație și nu se impune reducerea lor.
În baza art. 38 alin. 1 din Noul Cod Penal raportat la art. 39 alin. 1 lit. b din Noul Cod Penal instanța va contopi pedepsele de 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b și f din Noul Cod Penal, stabilită pentru săvârșirea infracțiunii de grup infracțional organizat prev. de art. 367 al. 1 din Noul Cod Penal, 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a și b din Noul Cod Penal, stabilită pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată prevăzută de dispozițiile art. 210 al. 1 din Noul Cod Penal, cu aplicarea art. 35 al. 1 din Noul Cod Penal, pedeapsa de 10 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b, e și f din Noul Cod Penal, stabilită pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori în formă continuată prevăzută de dispozițiile art. 211 al. 2 din Noul Cod Penal, cu aplicarea art. 35 al. 1 din Noul Cod Penal, în pedeapsa cea mai grea de 10 (zece) ani închisoare la care se va adăuga, potrivit art. 45 al. 3 lit. a din Noul Cod Penal pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a, b, e și f din Noul Cod Penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, drepturile părintești și dreptul de a fi tutore sau curator pe o durată de 4 ani.
Potrivit art. 129 din Noul Cod Penal, cu denumirea marginală „Pluralitatea de infracțiuni”, în caz de concurs de infractiuni savarsite in timpul minoritatii se stabileste si se ia o singura masura educativa pentru toate faptele, in conditiile art. 114, tinand seama de criteriile prevazute in art. 74, iar în cazul savarsirii a doua infractiuni, dintre care una in timpul minoritatii si una dupa majorat, pentru infractiunea comisa in timpul minoritatii se ia o masura educativa, iar pentru infractiunea savarsita dupa majorat se stabileste o pedeapsa, dupa care:
a) daca masura educativa este neprivativa de libertate, se executa numai pedeapsa;
b) daca masura educativa este privativa de libertate, iar pedeapsa este inchisoarea, se aplica pedeapsa inchisorii, care se majoreaza cu o durata egala cu cel putin o patrime din durata masurii educative ori din restul ramas neexecutat din aceasta la data savarsirii infractiunii comise dupa majorat.
Prin urmare numai limita minimă cu care se majorează pedeapsa este impusă de norma mai sus citată, maximul fiind lăsat la latitudinea instanței, și poate merge până la paritatea dintre măsura educativă cu pedeapsa. Pentru a nu afecta autoritatea de lucru judecat, instanța apreciază că se impune ca întreaga durată a măsurii educative privativă de libertate să se adauge la pedeapsa de 10 ani închisoare.
Așadar, în temeiul art. 129 al. 2 lit. b și 4 din Noul Cod Penal instanța va aplica pedeapsa de 10 ani închisoare care o va majora cu durata măsurii educative a internării într-un centru de detenție, de 1 an și 6 luni, urmând ca condamnata să execute în final pedeapsa de 11 (unsprezece) ani și 6 (șase) luni închisoare.
În baza art. 45 al. 2 și 3 lit. a din Noul Cod Penal se va aplica condamnatei și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b, e și f din Noul Cod Penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, drepturile părintești și dreptul de a fi tutore sau curator pe o durată de 4 ani.
Se va deduce din pedeapsă durata executată de la data de 31.03. 2011 la zi.
Instanța va dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 711/2011 din 08.06.2012 emis în baza sentinței penale nr. 459/2011 a Tribunalului A. și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.
În baza art. 275 alin. 3 Noul Cod de Procedură Penală cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 23 din Legea 255/2013 raportat la art. 595 Cod Procedură Penală, admite contestația la executare formulată de către condamnata R. L. (T.), fiica lui natural și L., născută la data de 11.08.1987, CNP_, în prezent aflată în Penitenciarul G.,
Descontopește pedeapsa rezultantă de 11 ani și 6 luni închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, b, d și e din Codul Penal din 1969, aplicată prin sentința penală nr. 459/03.11.2011 a Tribunalului A., definitivă prin decizia penală nr. 1950/07.06.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și repune în individualitatea lor pedepsele componente, după cum urmează:
- pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, b și e din Codul Penal din 1969, stabilită pentru săvârșirea infracțiunii de grup infracțional organizat prev. de art. 7 al. 1 rap. la art. 2 pct. 12 din L. 39/2003;
- pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b din Codul Penal din 1969, stabilită pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată prevăzută de dispozițiile art. 12 al. 1, al. 2 lit. a rap. la art. 2 pct. 2 lit. c din L. 678/2001, cu aplicarea art. 41 al. 2 din Codul Penal din 1969;
- pedeapsa de 10 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, b, d și e din Codul Penal din 1969, stabilită pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori în formă continuată prevăzută de dispozițiile art. 13 al. 1, 2 și 3 teza a II-a rap. la art. 2 pct. 2 lit. c din L. 678/2001, cu aplicarea art. 41 al. 2 din Codul Penal din 1969;
- pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată prin sentința penală nr. 478/2006 a Judecătoriei Cluj N., și a cărei suspendare a fost revocată, conform art. 83 din Codul Penal din 1969 prin sentința penală nr. 459/03.11.2011 a Tribunalului A..
Constată incidența art. 6 din Noul Cod Penal în privința condamnatei R. L., și pe cale de consecință, în baza 114 alin. 2 din Noul Cod Penal rap. la art. 125 alin. 1 și 2 din Noul Cod Penal cu aplicarea art. 21 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Noului Cod Penal, înlocuiește pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată condamnatei R. L. prin sentința penală nr. 478/2006 a Judecătoriei Cluj N. cu măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru de detenție pe o durată de 1 (un) an și 6 (șase) luni.
Constată că pedepsele de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de grup infracțional organizat prev. de art. 7 al. 1 rap. la art. 2 pct. 12 din L. 39/2003; 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată prevăzută de dispozițiile art. 12 al. 1, al. 2 lit. a rap. la art. 2 pct. 2 lit. c din L. 678/2001, cu aplicarea art. 41 al. 2 din Codul Penal din 1969 și de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori în formă continuată prevăzută de dispozițiile art. 13 al. 1, 2 și 3 teza a II-a rap. la art. 2 pct. 2 lit. c din L. 678/2001, cu aplicarea art. 41 al. 2 din Codul Penal din 1969 aplicate condamnatei prin sentința penală nr. 459/2011 a Tribunalului A. nu depășesc maximul prevăzut de legea nouă, respectiv de art. 367 al. 1 din Noul Cod Penal, respectiv art. 210 al. 1 cu aplicarea art. 35 al. 1 și 36 al. 1 din Noul Cod de Procedură Penală, respectiv art. 211 al. 2 cu aplicarea art. 35 al. 1 și 36 al. 1 din Noul Cod Penal, astfel că nu se impune reducerea acestora sub cuantumul stabilit prin sentința menționată.
În temeiul art. 6 al. 5 din Noul Cod Penal menține pedepsele complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b și f din Noul Cod Penal pe durata de 3 ani, pe lângă pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de grup infracțional organizat; a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a și b din Noul Cod Penal pe durata de 3 ani, pe lângă pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane; a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b, e și f din Noul Cod Penal pe durata de 4 ani, pe lângă pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori.
În baza art. 38 alin. 1 din Noul Cod Penal raportat la art. 39 alin. 1 lit. b din Noul Cod Penal contopește pedepsele de 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b și f din Noul Cod Penal, stabilită pentru săvârșirea infracțiunii de grup infracțional organizat prev. de art. 367 al. 1 din Noul Cod Penal, 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a și b din Noul Cod Penal, stabilită pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată prevăzută de dispozițiile art. 210 al. 1 din Noul Cod Penal, cu aplicarea art. 35 al. 1 din Noul Cod Penal, pedeapsa de 10 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b, e și f din Noul Cod Penal, stabilită pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori în formă continuată prevăzută de dispozițiile art. 211 al. 2 din Noul Cod Penal, cu aplicarea art. 35 al. 1 din Noul Cod Penal, în pedeapsa cea mai grea de 10 (zece) ani închisoare la care se adaugă, potrivit art. 45 al. 3 lit. a din Noul Cod Penal pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a, b, e și f din Noul Cod Penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, drepturile părintești și dreptul de a fi tutore sau curator pe o durată de 4 ani.
În temeiul art. 129 al. 2 lit. b și 4 din Noul Cod Penal aplică pedeapsa de 10 ani închisoare care se majorează cu durata măsurii educative a internării într-un centru de detenție, de 1 an și 6 luni, urmând ca condamnata să execute în final:
- 11 (unsprezece) ani și 6 (șase) luni închisoare
În baza art. 45 al. 2 și 3 lit. a din Noul Cod Penal se aplică condamnatei și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b, e și f din Noul Cod Penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, drepturile părintești și dreptul de a fi tutore sau curator pe o durată de 4 ani.
Deduce din pedeapsă durata executată de la data de 31.03. 2011 la zi.
Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 711/2011 din 08.06.2012 emis în baza sentinței penale nr. 459/2011 a Tribunalului A. și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.
În baza art. 275 alin. 3 Noul Cod de Procedură Penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare cu petenta și cu procurorul (D.I.I.C.O.T.).
Pronunțată în ședință publică din data de 28 martie 2014.
PREȘEDINTE GREFIER
L.-ANIȘOARA C. M. D.
Red. 4 ex./L.A.C../D.M.
← Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr. 3/2014.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 91/2014.... → |
---|