Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi urm. C.p.. Decizia nr. 129/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 129/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 11-02-2014 în dosarul nr. 9065/256/2013
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.129
Ședința publică din data de 11 02 2014
PREȘEDINTE – L. I. B.
GREFIER – A.-M. G.
Ministerul Public reprezentat de PROCUROR – N. Z.
S-a luat în examinare contestația declarată de P. DE PE L. JUDECĂTORIA MEDGIDIA - împotriva sentinței penale nr.3271 data de 06.12.2013 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, cu respectarea dispozițiilor art.358 alin.1 Cod pr.penală, se prezintă intimatul condamnat P. C. C. – în stare de deținere și asistat de apărător din oficiu dan I. F., în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar și apărător ales P. C., în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar.
Procedura este legal îndeplinită, citarea fiind efectuată cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 257 – 261 și art. 353 cod procedură penală.
Instanța, având în vedere dispozițiile art.3 din Legea nr.255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr.135/2010 privind Codul de Procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale („legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare”), în referire la art.10 din același act normativ, dispune recalificarea prezentei căi de atac înregistrate ca recurs, în contestație, urmând ca prezenta cauză să fie judecată de către un complet format dintr-un singur judecător.
Apărătorul din oficiu D. I. F., având cuvântul, solicită acordarea onorariului parțial pentru studiul dosarului și prezența la termenul de astăzi.
Instanța constată că a încetat împuternicirea avocațială a apărătorului desemnat din oficiu D. I. F., urmare depunerii delegației de către apărătorul ales P. C. și, apreciind întemeiată cererea formulată de apărătorul din oficiu, instanța o încuviințează, dispunând avansarea sumei de 50 lei reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, sumă care se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, către Baroul C., în favoarea doamnei avocat D. I. F..
Apărătorul intimatului condamnat P. C. C. menționează că dorește să depună la dosarul cauzei înscrisuri în circumstanțiere pentru intimat, respectiv caracterizări, adeverință din care rezultă că va fi angajat în situația în care va beneficia de liberarea condiționată.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, menționează că nu se opune depunerii acestor înscrisuri.
Deliberând, instanța încuviințează depunerea la dosar în circumstanțiere pentru intimatul condamnat P. C. C. a înscrisurilor prezentate de către apărătorul acestuia.
Instanța întreabă dacă mai exista cereri, excepții sau alte chestiuni prealabile de formulat și având în vedere că nu sunt, constată contestația în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, admiterea contestației formulată de către P. de pe lângă Judecătoria Medgidia împotriva sentinței penale nr.3271 data de 06.12.2013 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._, desființarea sentinței atacate și, rejudecând, să se respingă cererea de liberare condiționată formulată de către petentul P. C. C., întrucât apreciază că nu s-a făcut în cauză dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute în vechiul cod de procedură penală privind liberarea condiționată.
Solicită a se constata că intimatul condamnat nu a dat suficiente dovezi de îndreptare, având în vedere că acesta a comis noi infracțiuni aflându-se în stare de recidivă, nu a recunoscut comiterea faptei având o poziție oscilantă, munca prestată pe perioada detenției a fost modică, iar atitudinea manifestată nu a fost una din care să rezulte că petentul și-ar fi îndreptat comportamentul, acesta fiind sancționat disciplinar.
Întrucât potrivit dispozițiilor art. 99 al.1 lit.d din noul cod de procedură penală, instanța poate dispune liberarea condiționată doar dacă are convingerea că persoana suspusă analizei s-a îndreptat, și întrucât în cauză această convingere nu poate fi reținută, solicită a fi admisă contestația formulată de parchet, desființarea hotărârii atacate și rejudecând, să fie respinsă cererea de liberare condiționată formulată de către petentul P. C. C..
Apărătorul intimatului condamnat, avocat P. C., având cuvântul, solicită respingerea contestației formulată de către P. de pe lângă Judecătoria Medgidia, urmând a se constata că în mod corect a apreciat instanța de fond că se impune liberarea condiționată a petentului, reținând în acest sens numărul de zile câștigate de către acesta prin muncă, activitățile educative la care petentul a participat, împrejurarea că acesta are posibilitatea reală de a se angaja odată lăsat în libertate, dar și împrejurarea că perioada detenției executată până în prezent este una însemnată, de natură a fi condus la reeducarea acestuia.
În subsidiar, în situația în care instanța va aprecia totuși că nu se impune liberarea condiționată a petentului, solicită a fi redusă perioada fixată de către comisie pentru o nouă analiză a situației condamnatului, la trei luni.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, menționează că este de acord cu cererea formulată în subsidiar de către apărătorul intimatului contestator, în sensul de a fi redus termenul pentru noua analiză a comisiei.
Intimatul condamnat P. C. C., în ultimul cuvânt, menționează că este de acord cu concluziile apărătorului său și lasă la aprecierea instanței.
Dezbaterile declarându-se închise, instanța rămâne în pronunțare.
După deliberare;
TRIBUNALUL
Asupra contestației de față;
Examinând actele și lucrările dosarului instanța constată că prin sentința penală nr.3271 din data de 06.12.2013 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._, s-au dispus următoarele:
Admite cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul P. C. C., deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județul C.
Dispune liberarea condiționată a condamnatului P. C. C., fiul lui N. și I., născut la 26.12.1986, deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județul C. – din executarea pedepsei de 6 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 208/2011 a Tribunalului Tulcea mandat nr. 315/2011 emis de Tribunalul Tulcea, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.
În baza art.189 Cod procedură penală;
Dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C. a sumei de 100 lei RON – onorariu avocat din oficiu P. A. M. – delegație nr. 3710/2013.
În baza art.192 alin. 3 Cod procedură penală;
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Cu recurs în termen de 3 zile de la pronunțare pentru procuror și de la comunicare pentru condamnat.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Medgidia la nr._, condamnatul P. C. C., deținut în Penitenciarul Poarta Albă, a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se dispună liberarea sa condiționată din executarea pedepsei de 6 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sent.pen. nr. 208/2011 a Tribunalului Tulcea.
Examinând lucrările dosarului constată:
Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate ce funcționează în Penitenciarul Poarta Albă în temeiul Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, a analizat situația condamnatului P. C. C. care a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sent.pen. nr. 208/2011 a Tribunalului Tulcea.
A început executarea la data de 16.08.2009 și expiră la data de 15.02.2016.
A fost folosit la muncă și a câștigat astfel 30 zile.
Posedă antecedente penale fiind recidivist.
Condamnatul a fost sancționat disciplinar de trei ori însă a fost recompensat de patru ori.
A participat la programe educaționale și a urmat un curs de calificare în meseria de frizer.
Potrivit art.59 alin.1 Cod penal, după ce a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau cel puțin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținând-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executare în întregime a pedepsei.
Analizând actele de la dosar în legătura cu cererea formulată, instanța reține că acest condamnat poate fi liberat condiționat având în vedere că s-a împlinit fracția legală, pe perioada privării de libertate deși a fost sancționat disciplinar a fost și recompensat de patru ori, are 30 zile câștig, a participat la programe educaționale și a urmat un curs de calificare.
În raport de această situație, instanța consideră că deținutul P. C. C. prezintă suficiente dovezi ale realizării unor eforturi concrete în sensul reeducării și reintegrării sale urmând astfel să-i admită cererea și să dispună liberarea sa condiționată.
………….
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.4251 alin.7, pct.2 lit.a Cod procedură penală:
Admite contestația formulată de P. de pe lângă Judecătoria Medgidia împotriva sentinței penale nr.3271 din 06.12.2013 a Judecătoriei Medgidia pronunțată în dosarul penal nr._, desființează hotărârea atacată și rejudecând dispune:
Respinge, ca nefondată, cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul P. C. C. – fiul lui N. și I., născut la data de 26.12.1986, deținut în penitenciarul Poarta Albă.
În baza art.587 alin. 2 C.p.p.:
Fixează termen de reînnoire a cererii de liberare condiționată după data de 12.05.2014.
Înlătură din sentința contestată dispozițiile contrare prezentei decizii.
În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală:
Cheltuielile judiciare avansate de stat în recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Medgidia rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.02.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
L. I. B. A.-M. G.
Red.jud.fond.A.V.V./19.12.2013;
Tehnored.jud.contestație L.I.B./ /5 ex
| ← Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie. Art.592 NCPP.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 502/2014.... → |
|---|








