Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 454/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Comentarii

0

Sentința nr. 454/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 20-08-2014 în dosarul nr. 5227/118/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 454

Ședința publică din data de 20 august 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. V.

Grefier L. Ș.

Cu participare procuror D.N.A.: B. Ș.

Pe rol, pronunțarea asupra contestației la executare formulată de condamnatul B. G., fiul lui A. și A., născut la data de 25.06.1958, deținut în P. P. Albă.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 06.08.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință penală.

Având în vedere solicitările formulate de apărătorii condamnatului, de amânarea pronunțării pentru depunerea de concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea la data de 13.08.2014, respectiv 20.08.2014, când a pronunțat următoarea soluție

TRIBUNALUL

Asupra contestației de față:

La data de 4.07.2014 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului C. contestația la executare formulată de către persoana condamnată B. G. împotriva deciziei penale nr.156 din 04.06.2013 a înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători precum și împotriva sentinței penale nr.539 din 27.06.2013 a Tribunalului București, secția I Penală, definitivă prin decizia penală nr.2176 din 26.11.2013 a Curții de Apel București, Secția I Penală.

Instanța constată că, prin sentința penală nr.588 din 17.04.2012 ÎCCJ, Secția Penală, în opinie majoritară, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a, raportat la art. 10 lit. d C.p.p. din 1968, s-a dispus achitarea inculpatului B. G. pentru două infracțiuni de dare de mită, prev. de art.255 C.p. din 1969, rap. la art.6 din Legea nr.78/2000 și fals în înscrisuri sub semnătură privată aflată în legătură cu infracțiunile de corupție, prev. de art.290 C.p. din 1969 rap. la art.17 alin.1 lit.c din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.33 lit.a C.p. ( 3 fapte) și art.75 lit.a C.p. din 1969.

Totodată, s-a dispus ridicarea măsurii asigurătorii instituite în cursul urmăririi penale asupra sumei de 1.700.000€, prin ordonanța din 8.05.2008 a Parchetului de pe lângă ÎCCJ - DNA, Secția de combatere a corupției, sumă depusă la BCR, Sucursala Unirii.

În opinia separată, s-a apreciat că se impune condamnare inculpatului B. G. pentru infracțiunile susmenționate ( la câte o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea a două infracțiuni de dare de mită prev. de art.255 C.p. din 1969 rap. la art.6 din Legea nr.78/2000 cu aplic. art.75 lit.a C.p. din 1969 și la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată aflată în legătură cu infracțiunile de corupție prev. de art.290 C.p. din 1969 rap. la art.17 alin.1 din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.75 lit.a C.p. din 1969 ) precum și suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante – 3 ani închisoare.

Prin decizia penală nr.156 din 04.06.2013 ÎCCJ, Completul de 5 Judecători a admis recursul Parchetului de pe lângă ÎCCJ - DNA, a casat sentința mai sus menționată și a dispus condamnarea inculpatului B. G. la două pedepse de cate 3 ani închisoare pentru două infracțiuni de dare de mită prev. de art. 255 din C.p. din 1969 rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și la un an închisoare pentru infracțiunea de fals sub semnătură privată prev. de art. 290 din același cod rap. la art. 17 alin. 1 lit. c din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a C.p. din 1969; in baza art. 33 lit. a din același cod s-a dispus ca inculpatul să execute, în regim de detenție, pedeapsa cea mai grea - de 3 ani închisoare.

Totodată, inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a Il-a și litera b C.p. din 1969, pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C.p. din 1969.

Potrivit art. 19 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 255 alin. 4 C.p. din 1969, s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 1.700.000€ (sumă indisponibilizată prin ordonanța dată în dosarul nr. 95/P/2006 din 08.05.2008 a Parchetului de pe lângă ÎCCJ - DNA, Secția de combatere a corupției, la B.C.R., Sucursala Unirii, în contul_ .EO1._EUR.9).

Prin aceeași decizie, în baza art.165 alin.8 C.p.p. din 1968 cu referire la art.20 din Legea nr.78/2000, s-a menținut sechestrul asigurător dispus asupra sumei de 1.700.000€, indisponibilizată prin ordonanța dată în dosarul nr. 95/P/2006 din 08.05.2008 a Parchetului de pe lângă ÎCCJ - DNA, Secția de combatere a corupției.

Prin sentința penală nr.539/27 iunie 2013 a Tribunalului București, Secția I Penală, s-a dispus:

- în baza disp. art. 449 alin.1 lit.a din C.p.p. din 1968, admiterea cererii de contopire a pedepselor formulate de petentul-condamnat B. G.;

- În baza art.33 lit.a C.p. din 1969, s-a constatat că infracțiunile pentru care petentul a fost condamnat prin sentința penala nr.830 din 24.05.2012 a Î.C.C.J. – Secția Penală, definitivă prin decizia penală nr.124/20.05.2013 a Î.C.C.J. – Completul de 5 Judecători și prin sentința penală nr.588 din 17.04.2012 a Î.C.C.J. – Secția Penală, definitiva prin decizia penala nr.156/04.06.2013 a Î.C.C.J. – Completul de 5 Judecători, sunt concurente;

- a fost descontopită pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.830 din 24.05.2012 a Î.C.C.J. – Secția Penală, definitivă prin decizia penală nr.124/20.05.2013 a Î.C.C.J. – Completul de 5 Judecători, fiind repuse în individualitatea lor pedepsele stabilite;

- s-a menținut măsura anulării suspendării sub supraveghere a pedepsei rezultante de 3 ani închisoare;

- a fost descontopită pedeapsa rezultanta de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1476 din 19.10.2011 a Î.C.C.J. – Secția Penală, definitiva prin decizia penala nr.23 din 11.02.2013 a Î.C.C.J. – Completul de 5 Judecători, în cele 3 pedepse de câte 3 ani fiecare, acestea fiind repuse în individualitatea lor;

- a fost descontopită pedeapsa rezultanta de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penala nr.588 din 17.04.2012 a Î.C.C.J. – Secția Penală, definitiva prin decizia penala nr.156/04.06.2013 a Î.C.C.J. – Completul de 5 Judecători, fiind repuse în individualitatea lor pedepsele după cum urmează: - 2 (două) pedepse a câte 3 ani închisoare, pentru săvârșirea a doua infracțiuni de dare de mita, prev. art.255 C.p. din 1969 raportat la art.6 din Legea 78/2000, - 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătura privată aflată în legătură cu infracțiunile de corupție, prev. de art.290 C.p. din 1969 raportat la art.17 alin.1 lit.c din Legea 78/2000, cu aplic. art.75 lit.a C.p. din 1969;

- în baza art.36 alin.2, art. 34 lit.b și art.35 alin.3 C.p. din 1969, s-au contopit pedepsele anterior repuse în individualitatea lor, fiind aplicată spre executare pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, pe care o sporește cu 6 luni închisoare, dispunându-se ca petentul să execute în final pedeapsa de 3 ani si 6 luni închisoare și pedeapsa complementara a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit.a si b C.p. din 1969, pe o durata de 5 ani după executarea pedepsei închisorii;

- s-a făcut aplicarea disp.art.71 și 64 alin.1 lit.a și b C.p. din 1969;

- s-a menținut confiscarea specială a sumei de 1.700.000 EURO dispusă în baza art.19 din Legea 78/2000 raportat la art.255 alin.4 C.p. din 1969, prin sentința penală nr.588 din 17.04.2012 a Î.C.C.J. – Secția Penală, definitiva prin decizia penala nr.156/04.06.2013 a Î.C.C.J. – Completul de 5 Judecători;

- în baza art.36 alin.3 C.p., s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată perioadele executate de la 02.04.2009 la 17.04.2009 (sentința penală nr. 1476/ 19.10.2011 a Î.C.C.J.) și de la 20.05.2013 la zi;

- s-a dispus anularea MEPI nr.574/20.05.2013 emis de Tribunalul București - Secția I Penală și MEPI nr.344/04.06.2013 emis de Tribunalul București – Secția I Penală și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, la rămânerea definitivă a hotărârii.

Sentința penală mai sus menționată a rămas definitivă la data de 26.11.2013, prin respingerea recursurilor declarate de către procuror și de către petentul-condamnat.

În cadrul contestației la executare ce constituie obiectul prezentei cauze, contestatorul-condamnat, apreciind că, în raport cu infracțiunile de dare de mită pentru care a fost condamnat prin decizia penală nr.156 din 04.06.2013 ÎCCJ a Completului de 5 Judecători, a intervenit legea penală de dezincriminare, a solicitat:

- descontopirea pedepsei rezultante pe care o execută în prezent, aplicată prin sentința penală nr.539/27 iunie 2013 a Tribunalului București, Secția I Penală;

- să se constate dezincriminate cele două infracțiuni de dare de mită pentru care a fost condamnat;

- drept consecințe a intervenirii legii penale de dezincriminare, a solicitat să fie înlăturat ori redus sporul de 6 luni aplicat prin sentința penală nr.539/27 iunie 2013 a Tribunalului București, Secția I Penală, restituirea sumei confiscate de 1.700.000€ precum și ridicarea sechestrului asigurator dispus asupra acestei sume.

În motivarea contestației la executare, contestatorul-condamnat a susținut în esență următoarele:

- art. 289 din Codul penal actual definește infracțiunea de luarea de mită ca fiind fapta funcționarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri iar, potrivit alin.2 al aceluiași articol, „Fapta prevăzută în alin. (1), săvârșită de una dintre persoanele prevăzute în art. 175 alin. (2), constituie infracțiune numai când este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri.”;

- art. 290 din Codul penal actual definește infracțiunea de dare de mită ca fiind promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în condițiile arătate în art. 289;

- potrivit art. 175 din Codul penal actual, funcționar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație:

a) exercită atribuții și responsabilități, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătorești;

b) exercită o funcție de demnitate publică sau o funcție publică de orice natură;

c) exercită singură, sau împreună cu alte persoane. în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuții legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia;

- potrivit alin.2 al art.175 din Codul penal actual, este considerată funcționar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public, pentru care a fost investită de autoritățile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acesteia cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public;

- art. 308 din actualul Cod penal, denumit „Infracțiuni de corupție și de serviciu comise de alte persoane”, prevede că „ Dispozițiile art. 289 - 295, 297 - 301 și 304 privitoare la funcționarii publici se aplică în mod corespunzător și faptelor săvârșite de către sau în legătură cu persoanele care exercită permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. 2, ori în cadrul oricărei persoane juridice.”;

- interpretarea per a contrario a alin. 2 al art. 289 din Codul penal actual impune concluzia că, atunci când fapta de luare este săvârșită de una dintre persoanele prev. în art. 175 alin. 2 din C.p., dar nu în legătură cu neîndeplinirea ci în legătură cu îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu, fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, această realitate juridică, a dezincriminării variantei normative a infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 din C.p. din 1969, fiind confirmată și de doctrina de specialitate în care s-a arătat că „în noua reglementare s-a renunțat la forma agravată și ca element de noutate a fost prevăzută o variantă asimilată, ce presupune săvârșirea luării de mită de către o persoană care exercită o profesie de interes public (art. 175 alin. 2 C.p.) dar numai în ipoteza în care fapta este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri;

- această modificare a condițiilor de incriminare din conținutul normativ al laturii obiective a infracțiunii de luare de mită a produs modificări și asupra conținutului incriminator al infracțiunii de dare de mită, sens în care, în doctrina de specialitate s-a arătat că „având în vedere legătura corelativă ce există între darea de mită și luarea de mită, modificările aduse conținutului normativ al infracțiunii de luare de mită se răsfrâng și asupra infracțiunii analizate (de dare de mită), ceea ce rezultă din norma de trimitere exprimată prin sintagma „în condițiile arătate în art. 289"din textul art. 290 alin. 1 din C.p. actual.

- în consecință, infracțiunea de dare de mită prevăzută în art. 290 alin. 1, săvârșită în condițiile arătate în art. 289 alin. 2, constă în promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase unei persoane prevăzute în art. 175 alin. 2 din C.p. actual, în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle legale ale persoanei prevăzute în art. 175 alin. 2 sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri";

- nu constituie infracțiune de dare de mită promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase unei persoane prevăzute în art. 175 alin. 2 C.p. actual, în legătură cu îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle legale ale persoanei prevăzute în art. 175 alin. 2 sau în legătură cu urgentarea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle legale ale persoanei prevăzute în art. 175 alin. 2"^;

- prin decizia de condamnare nr.156/04.06.2013 a ICCJ, Completul de 5 judecători, a stabilit că, faptele inculpatului B. G. de a promite la 11.05.2006 sume de bani între 5.000€ - 10.000€ jucătorilor echipei de fotbal GLORIA BISTRIȚA și de a oferi în perioada 04.05._08 suma de 1.700.000€ jucătorilor echipei de fotbal UNIVERSITATEA CLUJ, nu au fost comise în legătură cu neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu de către jucătorii de fotbal ai celor două echipe ori cu întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle de serviciu sau în legătura cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri - cum prevede textul art. 289 alin. 2 și respectiv, textul corelativ art. 290 alin. 1 din actualul Cod penal, prin norma de trimitere, în noua variantă normativă incriminatorie - ci în scopul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu prevăzute în contractele de joc și în regulamentele de fotbal de către jucătorii celor două echipe, constând în apărarea corectă a șanselor de joc și obținerea unor rezultate favorabile în meciurile ce urmau a fi jucate, astfel că, aceste fapte nu mai constituie infracțiunea de dare de mită pentru că nu mai sunt întrunite cerințele conținutului normativ al laturii obiective a infracțiunii;

- jucătorii de fotbal ai celor două echipe cărora li s-au promis și respectiv oferit sumele de bani în scopul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, nu sunt subiecți pasivi ai infracțiunii de dare de mită adică, funcționari, considerați publici (asimilați) în înțelesul prevăzut de art. 175 alin. 2 C.p.;

- sintagma „se aplică în mod corespunzător" din conținutul art.308 C.p. exprimă voința legiuitorului ca dispozițiile textului art. 289 alin. 2 și 290 alin.l, să fie incidente și să se aplice și în cazul în care subiect activ al infracțiunii de luare de mită și respectiv, subiect pasiv al infracțiunii de dare de mită este o persoană care exercită o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. 2 ori în cadrul oricărei persoane juridice, această concluzie fiind impusă de realitatea că, înțelesul sintagmei prevăzută de art. 308 din C.p. „se aplică în mod corespunzător de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin.2 ori în cadrul oricărei persoane juridice", nu poate fi disociat de rațiunile care au impus modificarea condițiilor de incriminare ale luării de mită prin art. 289 alin.2 și ale dării de mită prin art. 290 alin 1 din C.p.;

- atâta vreme cât legiuitorul a înțeles să dezincrimineze faptele de luare de mită săvârșite de funcționarii publici asimilați celor publici în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor lor legale într-un serviciu de interes public și implicit să dezincrimineze faptele constând în promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase acestor funcționari în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor lor în cadrul unui serviciu de interes public, cu atât mai mult, a fortiori, se impune concluzia că același legiuitor nu avea rațiuni și temeiuri să excludă de la această dezincriminare, faptele de luare de mită comise de persoanele prev. de art. 308 din C.p. – persoane de o mai mică importanță decât cele asimilate funcționarilor publici -, în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor lor de serviciu și, respectiv, să excludă de la această dezincriminare faptele de dare de mită către aceste persoane în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor lor legale de serviciu, exercitate în cadrul unor persoane juridice, cum sunt cele două cluburi de fotbal în care își exercitau însărcinările contractuale jucătorii de fotbal ai celor două echipe, îndatoriri care nu sunt de interes public;

- fiind cert că jucătorii de fotbal ai celor două echipe fac parte din categoria persoanelor prev. de art. 308 alin. 1 C.p., cărora li s-a promis ( în cazul celor de la GLORIA BISTRIȚA) și cărora li s-au oferit (în cazul celor de la UNIVERSITATEA CLUJ) sumele de bani în scopul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu prevăzute în contractele de joc și că prin modificările intervenite asupra condițiilor de incriminare ale infracțiunii de dare de mită prev. de art. 255 din C.p. din 1969, faptele constând în promisiunea și oferirea de bani sau alte foloase acestora în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor lor de serviciu nu mai constituie, potrivit art. 290 alin. 1 C.p., infracțiunea de dare de mită, așa cum s-a arătat în doctrina de specialitate, fiindincidente disp. art. 4 C.p. referitoare la aplicarea legii penale de dezincriminare, care prevede că legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă, în acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative și a măsurilor de siguranță, pronunțate în baza legii vechi, precum și toate consecințele penale ale hotărârilor judecătorești privitoare la aceste fapte încetează prin . legii noi.

În opinia contestatorului, exprimată prin apărătorii săi în cadrul dezbaterilor de la termenul de judecată din data de 13.08.2014, aplicarea dispozițiilor legii penale naționale care incriminează corupția este limitată prin Convenția Penală privind Corupția și prin Decizia-cadru 2003/568/JAI a Consiliului Uniunii Europene, care ar dezincrimina corupția în sistemul privat ori ar limita incriminarea și sancționarea acesteia numai în domeniul activităților comerciale.

Instanța are în vedere următoarele:

În cadrul analizei asupra contestației la executare formulate de către condamnat, se impune a se porni tocmai de la verificarea acestui ultim argument.

Instanța consideră că, argumentul potrivit căruia Convenția Penală privind Corupția și prin Decizia-cadru 2003/568/JAI a Consiliului Uniunii Europene ar limita interpretarea legislației naționale în sensul că în prezent ar fi dezincriminată corupția în sistemul privat ori că ar fi incriminată și sancționată numai în domeniul activităților comerciale, nu poate fi primit pentru următoarele considerente:

Astfel cum rezultă din preambulul Convenției Penale privind corupția semnată la Stasbourg la 27.01.1999, rațiunea adoptării acesteia a fost tocmai necesitatea protejării societății împotriva corupției, subliniindu-se faptul că acest fenomen constituie o amenințare pentru democrație, scopul fiind așadar incriminarea și sancționarea faptelor de corupție, și nicidecum determinarea statelor semnatare ale convenției să adopte un regim mai permisiv în ceea ce privește fenomenul corupției.

Pornind așadar de la faptul că această convenție este un instrument de luptă împotriva corupției considerate ca fiind un fenomen de amploare care a afectat în ultima perioadă și sfera activităților comerciale, dar și de la rațiunea adoptării acestei convenții, nu se poate accepta ideea exprimată în susținerea contestației că, referirea textelor art.7 și 8 intitulate „Corupția activă în sectorul privat”, respectiv „Corupția pasivă în sectorul privat la „ activitățile comerciale „, ar impune statelor semnatare să ia măsuri, inclusiv ,n sectorul privat numai în ceea ce privește activitățile comerciale, și să dezincrimineze ori să nu incrimineze ori faptele de corupție din sistemul privat, altele decât cele din cadrul activităților comerciale.

Referirea din articolele 7 și 8 ale Convenției la activitățile comerciale trebuie interpretată în sensul unei accent pus de statele membre ale Consiliului Europei prin încheierea convenției în discuție asupra activităților comerciale, atitudine determinată de extinderea corupției și în cadrul activităților comerciale din sectorul privat.

Și Înalta Curte de Casație și Justiție, în completul de 5 judecători care, admițând recursul procurorului, a dispus condamnarea contestatorului B. G. pentru cele două infracțiuni de corupție, a subliniat în motivarea deciziei faptul că, prin Convenție sunt stabilite standarde minime de incriminare a corupției, fiecare stat având libertatea de a adopta măsurile legislative și alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a incrimina ca infracțiuni faptele de corupție.

În același sens trebuie interpretate și prevederile Deciziei cadru nr.2003/568/JAI a Consiliului Europei, la care contestatorul a făcut referire, mai ales că, în expunerea de motive a acesteia se arată faptul că „ orice act de corupție apărut în sectorul privat al unui stat membru nu mai este doar o problemă națională, ci și o problemă transnațională împotriva căreia o acțiune comună a Uniunii Europene constituie instrumentul de luptă cel mai eficient”.

Chiar în alin.6 din expunerea de motive a Deciziei cadru se arată că „Statele membre ale Uniunii Europene acordă o importanță deosebită combaterii corupției atât în sectorul public cât și în cel privat”.

Astfel, nu poate fi primit argumentul exprimat în susținerea contestației potrivit căruia tendința la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene este de a dezincrimina corupția în sistemul privat sau de a incrimina actele de corupție comise în sectorul privat numai în cadrul activităților comerciale și că, prin Decizia-cadru mai sus menționată, s-ar fi impus necondiționat și cu putere obligatorie statelor membre o asemenea conduită legislativă, în dezacord cu realitatea economică și socială afectată de fenomenul corupției.

Scopul Deciziei-cadru este cel menționat chiar în cuprinsul alin.10 din expunerea de motive – respectiv de a stabili în principal că „ atât corupția activă cât și cea pasivă în sectorul privat constituie infracțiune în toate Statele Membre, că persoanele juridice pot fi ținute răspunzătoare pentru astfel de infracțiuni și că acestor infracțiuni le sunt aplicabile sancțiuni eficiente, proporționale și disuasive” și nicidecum de a încuraja statele membre să adopte un o legislație permisivă în ceea ce privește fenomenul corupției care a fost caracterizat astfel cum am subliniat ca fiind unul „amenințător pentru democrație” ori de a limita posibilitățile statelor membre de a lua măsuri ferme împotriva corupției în sistemul privat care a suferit o extindere care se impune a fi stopată prin astfel de măsuri.

În altă ordine de idei, articolul 2 al Deciziei-cadru, denumit „Corupția activă și pasivă în sectorul privat”, prevede că:

„1. Statele Membre adoptă măsurile necesare pentru a incrimina următoarele fapte comise intenționat, atunci când sunt săvârșite în cursul desfășurării activității profesionale:

(a) promisiunea, oferirea sau acordarea, în mod direct sau printr-un intermediar, unei persoane care ocupă o funcție de conducere sau profesională în cadrul unei entități din cadrul sectorului privat, de beneficii de orice fel, destinate acelei persoane sau unui terț, pentru ca acea persoană să îndeplinească

sau să se abțină de la îndeplinirea unui act, prin încălcarea obligațiilor sale.

(b) în mod direct sau printr-un intermediar, solicitând sau primind un beneficiu necuvenit de orice natură sau acceptând promisiunea unui astfel de beneficiu, pentru folosul personal sau al unui terț, în cursul exercitării unei funcții de conducere sau profesională în cadrul unei entități din cadrul sectorului privat, pentru îndeplinirea sau abținerea de la îndeplinire a unui act de către această persoană, prin încălcarea obligațiilor sale.”

Sintagma „încălcarea obligațiilor” este definită la art.1 al Deciziei, unde se prevede că, „încălcarea obligațiilor se interpretează în conformitate cu legislația națională. Noțiunea de încălcare a obligațiilor în dreptul național ar trebui să acopere cel puțin comportamentul neloialcare constituie o încălcare a unei obligații statutare, sau, după caz, o încălcare a unor norme sau instrucțiuni profesionale, care sunt aplicabile activităților desfășurate de o persoană care exercită o funcție de conducere sau profesională în cadrul unei entități din sectorul privat”

Modul în care este formulat acest text, „Noțiunea…….ar trebui să acopere….” conduce încă o dată la concluzia care, astfel cum am menționat, rezultă fără echivoc chiar și numai din partea introductivă a convenției și a deciziei cadru, că acestea nu restricționează dreptul statelor de a adopta o legislație fermă, prin incriminarea unei game mai largi a actelor de corupție ci oferă un cadru minimal de incriminare a acestor fapte, încurajând totodată statele membre să adopte măsuri legislative ferme și eficiente.

În plus, se observă că, sfera activităților din domeniul privat la care se referă Decizia-cadru – profesionale – este mult mai largă decât domeniul activităților comerciale la care se referă Convenția.

În legătură cu voința clară a emitentului Deciziei-cadru de a încuraja atitudinea fermă în combaterea corupției în sistemul privat, iar nu permisivitatea statelor față de acest fenomen, în Raportul Comisiei către Parlamentul European și Consiliu, în temeiul articolului 9 din Decizia-cadru 2003/568/JAI din 22 iulie 2003, raport publicat în Buletinul Legislativ European nr.23/2011, se arată că „Decizia-cadru 2003/568/JAI a Consiliului din 22 iulie 2003, privind combaterea corupției în sectorul privat, urmărește în special ca atât corupția activă, cât și cea pasivă din sectorul privat, să fie considerate infracțiuni în toate statele membre, persoanele juridice să poată fi trase la răspundere pentru aceste infracțiuni, iar sancțiunile prevăzute în acest domeniu să fie efective, proporționale și disuasive.” La momentul respectiv, Comisia menționa că „. În ceea ce privește transpunerea în sine, aceasta nu este încă satisfăcătoare, în pofida unor progrese realizate”.

În susținerea ideii în sensul că interpretarea normelor penale naționale care incriminează faptele de corupție nu este restrânsă prin Decizia-cadru nr.2003/568/JAI doar la domeniul activităților comerciale, se mai impun următoarele precizări de ordin teoretic:

Ordinea de drept a Uniunii Europene deosebește între dreptul primar și cel secundar al Uniunii.

Dreptul secundar este format din actele normative formale, emise de organele UE, în special sub formă de regulamente, directive și decizii.

Pentru statele membre, deciziile-cadru au caracter obligatoriu în ceea ce privește obiectivul care trebuie atins. Forma și mijloacele, în schimb, se aleg de către statele membre. Deciziile-cadru nu au aplicare nemijlocită în dreptul intern.

Transpunerea dispozițiilor din deciziile-cadru se face așadar prin legislația națională, legiuitorul național având o marjă mai mare sau mai mică în reglementare.

În ceea ce privește legislația națională în materie, instanța are în vedere următoarele:

Titlul V al Codului penal actual reglementează infracțiunile de corupție și de serviciu.

Astfel, art.290 alin.1 C.p. definește infracțiunea de dare de mită ca fiind promisiunea, oferirea sau orice alte foloase, în condițiile arătate în art.289 C.p..

Art.289 alin.1 C.p. definește infracțiunea de luare de mită și prevede că

„ Fapta funcționarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.

A..2 al art.289 C.p., prevede că, fapta prevăzută în alin.(1), săvârșită de una dintre persoanele prevăzute în art.175 alin.2 C.p., constituie infracțiune numai când este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri.

Potrivit art.175 alin.2 C.p., este considerată funcționar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autoritățile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.

Art.308 C.p. denumit „Infracțiuni de corupție și de serviciu comise de alte persoane „ prevede că, dispozițiile art.289-292, 295, 297-301 și 304 privitoare la funcționarii publici ( așadar nu și cele referitoare la persoanele considerate funcționari publici la care se referă art.175 alin.2 C.p.) se aplică în mod corespunzător și faptelor săvârșite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art.175 alin.(2), ori în cadrul oricărei persoane juridice, în acest caz, limitele speciale ale pedepsei reducându-se cu o treime.

Tocmai pentru transpunerea în dreptul intern a legislației europene, comparativ cu reglementarea din legislația penală anterioară datei de 1.02.2014, legiuitorul român a prevăzut în actualul Cod penal o excepție de la incriminarea faptelor de corupție. Astfel, alin.2 al art.289 C.p. prevede excepția de la incriminarea faptelor de corupție, însă numai în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, excepție referitoare strict la calitatea persoanei subiect al infracțiunii.

Reglementarea cuprinsă în art.289 alin.2 C.p., constituind o excepție, este de strictă interpretare, vizând în mod exclusiv persoanele considerate funcționari publici în înțelesul legii penale, interpretarea neputându-se extinde și la persoanele enumerate de art.308 C.p..

Pentru aceste considerente, nu poate fi primit argumentul contestatorului-condamnat potrivit căruia, atât timp cât nu sunt incriminate actele de corupție comise în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu de către categoria superioară de persoane prevăzută de alin.2 al art.175 C.p., nu ar putea fi incriminate nici actele comise de către categoria mai puțin importantă a persoanelor prev. de art.308 C.p..

În plus, reglementarea excepției de strictă interpretare din conținutul alin.2 al art.289 C.p. nu are la bază clasificarea funcționarilor pe categorii „importante” și „mai puțin importante” ci natura relațiilor de serviciu ale acestora. Activitatea funcționarilor menționați în dispozițiile art.175 alin.2 C.p. fiind de liber profesioniști, nu este supusă rigorilor și principiilor de aceeași natură ca în cazul persoanelor prevăzute de dispozițiile art.175 alin.1 și 308 C.p., motiv pentru care legiuitorul a înțeles să prevadă situația de excepție în raport cu vechea reglementare – a dezincriminării faptelor de corupție în legătură cu îndeplinirea însă întocmai a atribuțiilor de serviciu de către acești funcționari, asimilați celor publici prin faptul că activitatea lor se desfășoară în interes public, tocmai din acest motiv fiind necesar a fi investiți de către o autoritate publică ori a se afla sub controlul acesteia, funcționari cărora li s-a permis, prin această excepție ( a cărei constituționalitate ar putea fi discutată ) de strictă interpretare, primirea unui onorariu suplimentar, așa-zisul „onorariu de succes ”.

Subliniem încă odată că, în comparație cu activitatea persoanelor menționate în cuprinsul art.308 C.p., activitatea acestor funcționari, desfășurată în interes public, nu este guvernată de principul loialității angajatului față de angajator, aceste persoane fiind liber profesioniste, nefiind permis ca excepția instituită prin reglementarea cuprinsă în alin 2 al art.289 C.p. să fie extinsă și la sfera altor persoane, respectiv cele menționate în art.308 C.p.

Astfel, cum s-a subliniat și în doctrina de actualitate, în categoria funcționarilor considerați publici de dispozițiile art.175 alin.2 C.p. se înscriu persoanele cu profesii liberale ( în măsura în care își exercită activitatea în mod liberal, iar nu și în calitate de angajat cu contract de muncă ori convenție civilă, ) reglementate de acte normative cum sunt: expertul contabil și contabil autorizat ( profesie reglementată prin O.G. nr..65/1994) notarul public ( profesie reglementată prin Legea nr.36/1995 ), medicul, farmacistul ( profesii reglementate prin Legea nr.95/2006 ), auditorul financiar ( profesie reglementată prin O.U.G. nr.75/2009 ), expertul criminalist ( profesie reglementată de O.G. nr.75/2000) executorul judecătoresc (profesie reglementată de Legea nr.188/2000), asistentul social ( profesie reglementată de Legea nr.466/2004), mediatorul ( profesie reglementată de Legea nr.192/2006) etc., în condițiile în care activitatea acestei categorii de funcționari nu face obiectul unor contracte de muncă încheiate între angajator și angajat, nefiind astfel guvernată de principiul loialității față de angajator ca în situația persoanelor la care se referă art.308 C.p., loialitate care este de esența relațiilor între angajat și angajator și care, astfel cum am subliniat, este o cerință minimă impusă și prin Decizia-cadru nr.2003/568/JAI, legislația internă răspunzând din acest punct de vedere exigențelor acesteia.

Astfel cum s-a menționat în considerentele Deciziei nr.2/2014 a Curții Constituționale, decizie în a cărei motivare se face referire și la prevederile art.175 alin.2 din actualul Cod penal, „profesiile liberale se organizează și se exercită numai în condițiile legii, a statutului profesiei și codului deontologic și au statutul unei funcții autonome, care se exercită în birouri sau cabinete, în cadrul asociațiilor profesionale înființate potrivit legii. De exemplu, ar putea intră în această categorie, avocați, notari publici, mediatori, medici, farmaciști, arhitecți, experți independenți sau practicieni în insolvență, fără a exista o legislație clară cu privire la toate profesiile calificate ca fiind liberale.”

Curtea a mai precizat că, unele dintre persoanele de mai sus pot avea calitatea de "funcționar" în înțelesul art.147 alin.2 din C.p. din 1969 ( calitate preluată de art.308 din actualul C.p. ) atunci când sunt salariați în cadrul unei persoane juridice și, prin urmare, pot fi subiecți activi ai infracțiunilor de corupție sau de serviciu.

Instanța subliniază că, pentru a verifica incidența legii de dezincriminare, este necesară o analiză în concret, însă nu printr-o reinterpretare a probelor ci doar prin raportare la situația reținută prin hotărârea de condamnare a cărei autoritate de lucru judecat nu poate fi pusă în discuție sub nicio formă.

Din această perspectivă, nu poate fi primit argumentul invocat, personal, de către condamnatul B. G. în sensul că, în mod greșit a fost condamnat pentru cele două infracțiuni de dare de mită, atât timp cât nu a făcut altceva decât să premieze jucătorii altor echipe pentru a-i determina să-și joace corect șansele, această argumentație fiind invocată și analizată atât pe fondul cât și în calea de atac ordinară în cauza în care s-a pronunțat hotărârea de condamnare, opinia minoritară a judecătorului din cadrul primei instanțe și opinia instanței de control judiciar, în sensul că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de dare de mită intrând în puterea lucrului judecat.

Pentru același argument, nu poate fi primită nici susținerea personală a contestatorului care, încercând ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare o convertire a calității de salariați în înțelesul art.147 alin.1 C.p. din 1969 și al art.308 din actualul C.p. ( susținere care însă nu a fost însușită și de către apărătorii acestuia ), a fotbaliștilor cărora le-a promis, respectiv le-a oferit mită, a susținut că, de fapt, aceștia ar fi funcționari asimilați celor publici întrucât ar fi sub autoritatea Federației Române de Fotbal.

În plus, se impune a fi reamintită motivarea deciziei nr.2/2014 a Curții Constituționale.

În vederea soluționării contestației la executare formulate de către condamnat, va fi avută în vedere argumentația din decizia instanței de recurs, însă și din opinia minoritară exprimată de judecătorul fondului, însușită de către instanța de control judiciar.

Astfel, din cuprinsul deciziei penale nr.156/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (Completul de 5 judecători) prin care a fost casată sentința pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Penală în dosarul nr._, rezultă că inculpatul B. G. a fost condamnat pentru săvârșirea a două infracțiuni de dare de mită, prevăzute de art.255 C.p. din 1969 rap. la art.6 din Legea nr.78/2000, la două pedepse de câte 3 ani închisoare și pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată aflată în legătură cu infracțiunile de corupție, prev. de art.290 C.p. din 1969 raportat la art.17 alin.1 lit.c din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.75 lit.a C.p. din 1969 la pedeapsa închisorii de 1 an.

În motivarea deciziei, instanța de recurs arată că își însușește opinia minoritară a judecătorului din cadrul primei instanțe, conform căreia jucătorul de fotbal, fie că este angajat în baza unui contract de muncă, fie printr-o convenție civilă, este salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în art.147 alin.1 C.p.din 1969, persoană la care se referă și dispozițiile art.308 din actualul C.p..

În opinia minoritară a judecătorului din cadrul primei instanțe s-a arătat că cea mai mare parte din jucătorii de la „Gloria 1922 Bistița” și de la „Universitatea Cluj” aveau încheiate contracte de muncă cu cluburile respective, astfel încât, potrivit art.11 și art.12 din Regulamentul privind statutul și transferul jucătorului de fotbal, aveau calitatea de salariat, calitate pe care o au și fotbaliștii angajați în baza convenției civile, cu simpla deosebire că această ultimă categorie de jucători exercită o însărcinare în serviciul unei persoane juridice, are drepturi și obligații similare însă nu beneficiază de drepturi de asigurări sociale și nici de drepturile prevăzute în legislația privind protecția șomerilor.

Judecătorul fondului cu opinia minoritară confirmată în recurs a subliniat că fotbaliștii cărora inculpatul le-a promis, respectiv le-a oferit sume de bani cu titlu de mită sunt persoane care îndeplinesc însărcinări în interesul unor persoane juridice, cele două cluburi sportive.

Este indiscutabil astfel că, această categorie de persoane – fotbaliștii profesioniști angajați ai cluburilor sportive - prevăzută de art.147 alin.2 C.p. din 1969 se regăsește și în actualul C.p. în art.308 C.p..

S-a reținut în decizia instanței de recurs că, la data de 11.05.2006, în mod direct, inculpatul B. G. a promis jucătorilor de fotbal ai C.F. „Gloria 1922 Bistița”, sume de bani cuprinse între 5000 și_ euro, în situația obținerii unui rezultat favorabil ( egal sau victorie ) în meciul cu echipa „Rapid București”, meci ce urma a fi jucat la data de 12.05.2006, în cadrul etapei cu nr.27 a Diviziei A.

În decizie s-a arătat că, prin promisiunea unor sume de bani consistente, inculpatul a urmărit ca jucătorii profesioniști de fotbal ai Clubului „Gloria 1922 Bistița” să joace la capacitate maximă, să-și dea toată silința pentru obținerea rezultatului, adică să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu însă nu în interesul propriului club cu care aveau raporturi contractuale ci, în interesul clubului Steaua București, miza reprezentând-o posibilitatea ulterioară a echipei „Steaua București”, patronată de inculpat, de a se califica și de a participa în competiția europeană de fotbal intercluburi „U.E.F.A. Champions League”, sezonul 2006-2007, participare care ar fi adus clubului Steaua București și principaului său acționar – inculpatul B. G. – importante venituri financiare.

În cuprinsul deciziei s-a menționat ca fiind relevantă în acest sens declarația martorului Jean P., președintele clubului „Gloria 1922 Bistrița”, care, în fața instanței de fond a declarat că, într-o discuție cu jucătorii clubului său le-a spus că, „cine te plătește astăzi, te comandă și în viitor” și totodată că, existând dispoziții regulamentare care interzic premierea jucătorilor de către terțe persoane, le-a spus fotbaliștilor săi că își asumă răspunderea exclusivă dacă primesc bani de la B. G..

Instanța de recurs a subliniat că „este inacceptabil ca, într-o competiție sportivă, o echipă să fie retribuită de patronul altei echipe concurente și, mai grav, ca o echipă să joace un meci de fotbal în interesul altei echipe și nu în interesul său propriu. Practic, jucătorii echipei de fotbal „Gloria 1922 Bistița” au fost plătiți, cumpărați să joace în interesul echipei Steaua București, pentru ca, în final, aceasta să poată câștiga titlul de campioană națională de fotbal.”( fila 133 decizie ).

În referire la cea de a doua infracțiune de dare de mită, prin decizia pronunțată în cauză se reține că, inculpatul B. G., în calitate de finanțator al clubului de fotbal „Steaua București”, a oferit importante sume de bani în valută echipei de fotbal „Universitatea Cluj” și președintelui acestui club, A. D., pentru ca în ultima etapă a Campionatului Național de Fotbal – L. I, ediția 2007-2008, ce urma a fi susținută la data de 7.05.2008 în compania echipei „C.F.R. 1907 Cluj”, clubul „Universitatea Cluj” să-și apere corect șansele de joc și să facă tot ceea ce era posibil pentru obținerea unui rezultat de egalitate sau victorie.

S-a reținut că, întrucât înainte de ultima etapă a campionatului, echipele de fotbal „C.F.R. 1907 Cluj” și „Steaua București” se aflau pe primele două locuri ale clasamentului, la o diferență de un punct una de cealaltă, „C.F.R. 1907 Cluj” pe locul 1 și „Steaua București” pe locul 2, un rezultat de egalitate sau o înfrângere a echipei „C.F.R. 1907 Cluj” ar fi adus echipei „Steaua București” titlul de campioană a Ligii 1 de Fotbal, miza acestui meci de fotbal implicând, atât interese de ordin sportiv ce țin de palmaresul fiecărui club de fotbal, cât și interese de ordin financiar, întrucât, pentru prima dată, echipa campioană națională a României avea acces direct în grupele celei mai prestigioase competiții europene de fotbal intercluburi „ Champions League” aflată sub tutela forului U.E.F.A.

Urmare a participării directe în grupele „Champions League” – s-a specificat în motivarea deciziei că, clubul patronat de inculpatul B. G. ar fi primit, în mod cert, suma de 5,5 milioane de euro, reprezentând drepturi financiare acordate de U.E.F.A. pentru fiecare echipă calificată în grupe, câștiguri financiare putând fi obținute și din vânzările de bilete pentru meciurile jucate pe teren propriu și din atragerea unor importanți sponsori.

Completul de 5 judecători a mai subliniat că „În concluzie, prin oferirea celor 1,7 milioane de euro jucătorii Universității Cluj N. au fost plătiți/retribuiți să joace în interesul echipei „Steaua București” și, implicit, în interesul inculpatului B. G.. Practic jucătorii de fotbal profesioniști ai Clubului Universitatea Cluj nu mai jucau în interesul clubului cu care aveau relații contractuale, ci în interesul unui club advers și a unei terțe persoane”.

Întrucât prin decizia penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit în mod definitiv că promisiunea, respectiv oferirea sumelor de bani echipelor de fotbal „Gloria 1922 Bistița” și „Universitatea Cluj”, în condițiile expuse în motivarea acesteia, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită și întrucât, astfel cum s-a subliniat anterior, în analiza incidenței legii de dezincriminare nu sunt permise ingerința în autoritatea lucrului judecat și nici discuții asupra corectitudinii interpretării probatoriului, nu poate fi primită argumentația personală a condamnatului în susținerea contestației la executare ce constituie obiectul prezentei cauze, în sensul că nu a încercat să-i mituiască pe fotbaliști ci doar să-i stimuleze să-și apere corect șansele de joc, argument care a fost analizat și înlăturat atât de către judecătorul cu opinie minoritară din cadrul primei instanțe, cât și de către completul de recurs.

Instanța constată că, cele două fapte de dare de mită pentru care contestatorul B. G. a fost condamnat ( prima în modalitatea promisiunii, iar cea de a doua în modalitatea oferirii jucătorilor de fotbal care îndeplineau o însărcinare în serviciul altor cluburi sportive – persoane juridice, altele decât cel patronat de către contestatorul-condamnat a unor foloase care nu se cuvin în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu însă în interesul clubului advers, iar nu în interesul propriului club, ( astfel cum s-a subliniat în motivarea deciziei de condamnare ) sunt incriminate și în actualul Cod penal, fiind prevăzute și sancționate de art.290 alin.1 C.p. în referire la art.289 alin.1 C.p. cu aplicarea art.308 C.p..

Astfel cum s-a subliniat în opinia minoritară, folosirea în mod nelimitat a puterii și capacității sportive, în interesul și pentru clubul său, cu respectarea întocmai a Regulamentului intern ….” Este stipulată cu titlu de obligație în art.2 din contractele de muncă ale jucătorilor clubului „Gloria 1922 Bistița”. În opinia instanței, această obligație se grefează pe noțiunea de „comportament neloial în relațiile profesionale, la care face referire din Decizia-cadru NR.2003/568/JAI.

Cum Codul penal actual incriminează fapta de corupere a persoanei la care se referă art.308 C.p., categorie din care face parte fotbalistul profesionist, în legătură cu simpla și corecta îndeplinire a atribuțiilor de serviciu, singura excepție de la incriminare faptelor de corupție în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, fiind prevăzută de art.289 alin.2 C.p. numai cu referire strictă la categoria persoanelor prevăzute de art.175 aln.2 C.p., categorie în care nu se încadrează jucătorii de fotbal angajați ai cluburilor sportive, nu se poate poate susține că, în cauză ar fi incidentă legea de dezincriminare, respectiv dispozițiile art.4 C.p. ori ale art.3 din Legea nr.187/2012, astfel cum s-a arătat în motivarea contestației.

În concluzie, întrucât faptele de dare de mită pentru care contestatorul a fost condamnat definitiv nu au fost dezincriminate, nefiind incidente așadar nici prevederile art.4 C.p. și nici prevederile art.3 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind C.p., contestația la executare va fi respinsă, ca nefondată.

Întrucât solicitările contestatorului de restituire a sumei de 1.700.000 euro, confiscate ca urmare a condamnării pentru infracțiunea de dare de mită în varianta alternativă a oferirii și de ridicare a măsurii sechestrului asigurător instituit asupra acesteia sunt subsecvente cererii principale, vizând dezincriminarea faptelor de corupție, cerere care este nefondată, analizarea cestora nu se mai impune în cauză.

Văzând și dispozițiile art.195 alin.2 C.p.p., contestatorul-condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge, ca nefondată, contestația la executarea deciziei penale nr. 156/2013 a înaltei Curți de Casație și Justiție și a sentinței penale nr.539/2013 a Tribunalului București Secția I Penală, formulată de către condamnatul B. G., fiul lui A. și A., născut la data de 25.06.1958, deținut în P. P. Albă.

în baza art.275 alin.2 C.p.p.:

Obligă pe contestatorul-condamnat la plata sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de către stat.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică astăzi, 20.08.2014.

PREȘEDINTE,GREFIER,

M. V. L. Ș.

Tehnored.jud.fond.M.V./6 ex./17.09.2014.

← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 320/2014....		Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 691/2014.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr. 667/2014. Tribunalul CONSTANŢA Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr. 438/2014. Tribunalul CONSTANŢA Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 320/2014. Tribunalul CONSTANŢA Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 691/2014. Tribunalul CONSTANŢA Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 568/2014. Tribunalul CONSTANŢA Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 746/2014. Tribunalul CONSTANŢA Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi urm. C.p.. Decizia nr. 251/2014. Tribunalul CONSTANŢA