Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Sentința nr. 7/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 08-01-2014 în dosarul nr. 5522/118/2013
Dosar penal nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR.7
Ședința publică din data de 08.01.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: M. V.
GREFIER: C. C. D.
Cu participarea ministerului Public – P. de pe lângă tribunalul C., reprezentat prin PROCUROR: C. C. B.
Pe rol, pronunțarea asupra cauzei penale privind pe inculpatul F. A. - fiul lui I. și M., născut la data de 18.07.1972, domiciliat în Cogealac, ., ., ., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prev.de art.6, art.9, respectiv de art.9 lit.c din Legea nr.241/2005, toate cu aplic.art.33 lit.a și b Cod penal.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 03.12.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea inițial la data de 18.12.2013, ulterior la 30.12.2013, 07.01.2014, respectiv la data de 08.01.2014, când a hotărât:
TRIBUNALUL
Asupra cauzei penale de față:
Prin rechizitoriul nr.402/P/2012 emis la data de 23.05.2013 de către P. de pe lângă Tribunalul C. s-a dispus:
1) Punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților:
-F. A., născut la data de 18.07.1972 în mun. C., cu domiciliul în Sat Cogealac, ., . ., CNP_ cetățenie română, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
-evaziune fiscală - art. 6 din Legea nr.241/2005;
-evaziune fiscală - art. 9 lit.b . b din Lg 241/2005;
-evaziune fiscală - art. 9 lit. c din Legea 241/2005, toate cu aplic. art. 33 lit a și b c.penal
-. SRL - persoană juridică, CUI_,
cu sediul în Cogelac . ca. 1, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
-evaziune fiscală - art. 6 din Legea nr. 241/2005,
-evaziune fiscală - art. 9 lit. b din Lg 241/2005
-evaziune fiscală - art. 9 litt. c din Legea 241/2005, toate cu aplic. art. 33 lit a și b c.penal
2) Scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților:
9
- T. V., născut la data de 05.09.1952 în ., cu domiciliul în ., jud. C., CNP_ cetățenie română și V. C., născut la data de 02.08.1958 în . Județul Ialomița, cu domiciliul în Sat Cogealac, . jud. C., CNP_ cetățenie română, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de -evaziune fiscală - art. 6 din Legea nr. 241/2005 -evaziune fiscală - art. 9 lit. b din Lg 241/2005 și- evaziune fiscală - art. 9 lit. c din Legea 241/2005, toate cu aplic. art. 33 lit a și b c.penal, întrucât lipsește elementul subiectiv al acestei fapte penale din perspectivă constitutivă.
3) Ridicarea măsurilor asigurătorii în referire la învinuiții T. V. și V. C., în integralitate.
Prin actul de trimitere în judecată s-a reținut în fapt că, inculpatul F. A., director general/administrator statutar al . SRL - persoană juridică, a reținut și nu a vărsat, cu intenție, în peste 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă, aferente obligațiilor născute din salarizarea angajaților societății pentru perioada01.04._11, ocazie cu care au cauzat un prejudiciu în cuantum de 57.735 lei, a încasatde la Primăria Cogealac suma de 784.867 lei, conform facturilor fiscale emise în perioada aprilie 2011- februarie 2012, fără a se evidenția aceste operațiuni în contabilitate în mod corect, astfel încât nu s-a virat la bugetul consolidat al statului TVA, in cuantum de 157.011 lei și a evidențiatîn contabilitate cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale, pentru perioada iunie 2011- martie 2012, referitor la achizițiile de carburant, ocazie cu care s-a cauzat un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 169.405 lei, compus din 64.732 lei (debitele neincluse în art. 6 din legea 241/2005)și plus 104.673 lei impozit pe profit neachitat, total general 383.951 lei.
În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă:
-înscrisuri, incluzând și actele de control fiscal;
-declarațiile învinuiților T. V., V. C.;
-declarațiile martorilor;
-procesul-verbal de prezentare material de urmărire penală.
În cursul judecății, inculpatul s-a prevalat de dispozițiile art.320 ind.1 C.p.p., recunoscând în integralitate faptele astfel cum au fost reținute în rechizitoriu, fiind de acord cu plata prejudiciului astfel cum a fost stabilit prin actul de trimitere în judecată, solicitând judecarea doar în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, manifestarea sa de voință fiind consemnată în procesul-verbal aflat la dosar la fila 47.
Inculpatul a depus înscrisuri în circumstanțierea persoanei sale.
Prin încheierea de ședință din data de 12.11.2013, cererea inculpatului a fost admisă, iar prin încheierea din data de 3.12.2013 s-a dispus disjungerea cauzei față de inculpata S.C. P. S. SRL.
Din analiza și coroborarea probelor administrate în faza de urmărire penală, instanța reține situația de fapt expusă în rechizitoriu.
Astfel, se reține că, la data de 12.03.2012, lucrătorii de poliție din cadrul IPJ C. - Serviciul de Investigare a Fraudelor, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că . SRL, cu sediul în localitatea Cogealac, jud. C., prin reprezentanții legali, a înregistrat un debit la bugetul consolidat al statului, prin nevirarea în termenul prevăzut de lege de 30 zile a sumelor reținute de la salariați cu stopaj la sursă, pentru perioada aprilie 2011- martie 2012,prin omiterea evidențierii in actele contabile a operațiunilor comerciale efectuate și veniturile realizate sau prin evidențierea in actele contabile de cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale.
Din verificările efectuate, s-a stabilit că . SRL CUI_, are sediul în localitatea in localitatea Cogealac, Județul C., .. 30, este înmatriculată la ORC C. la poziția J_, și are ca obiect principal de activitate "Tratarea și eliminarea deșeurilor nepericuloase"
Conform raportului de inspecție fiscală prezentat în procesul verbal încheiat la data de 14.02.2013 de către reprezentanții D. C., societatea în cauză datorează la bugetul consolidat al statului suma total reținută de 383.951 lei.
| ← Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr.... | Nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Art. 279 C.p.,... → |
|---|








