Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr. 495/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Decizia nr. 495/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 23-07-2014 în dosarul nr. 2903/256/2014

Dosar nr. _

TRIBUNALUL C.

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 495

Ședința publică din data de 23 07 2014

PREȘEDINTE – E. G.

GREFIER – L. N.

Ministerul Public reprezentat de PROCUROR – N. Z.

S-a luat în examinare contestația formulată de condamnatul contestator M. G. - fiul lui G. și I., ns.la data de 20.03.1974, deținut în P. P.-Albă, jud.C., împotriva sentinței penale nr. 1689/08.05.2014 pronunțată de Judecătoria Medgidia, în dosar nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică, cu respectarea dispozițiilor art.358 alin.1 Cod pr.penală, se constată lipsa contestatorului condamnat reprezentat de apărător din oficiu Nula M., în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar.

Procedura este legal îndeplinită, citarea fiind efectuată cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 257 – 263 cod procedură penală.

Grefierul de ședință face referatul cauzei, învederând părților prezente stadiul procesual, părțile, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și obiectul cauzei.

Instanța constată că s-a depus la dosar o cerere din partea recurentului condamnat prin care solicită a se lua act că înțelege să-și retragă contestația.

Apărătorul recurentului condamnat având cuvântul, solicită a se lua act de manifestarea de voință în sensul că înțelege să-și retragă contestația

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită a se lua act de manifestarea de voință a recurentului condamnat, în sensul că înțelege să-și retragă recursul.

Instanța rămâne în pronunțare, pronunțarea după deliberare în ședință publică.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra contestației,de față;

Prin sentința penală nr. 1689/din 08.05.2014 pronunțată de Judecătoria Medgidia,în dosar nr._, ,s-a dispus:” Respinge ,ca nefondată, cererea privind aplicarea legii penale mai favorabile formulată de condamnatul M. G., fiul lui G. și I., născut la 20.03.1974, în prezent deținut în P. P. -Albă .

În baza art. 275 al. 2 c.pr.pen. obligă petentul la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.”

Pentru a pronunța sentința penală menționată,prima instanță a reținut cele ce urmează:

La data de 01.04.2014 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Medgidia cererea prin care condamnatul M. G. solicita aplicarea legii mai favorabile.

La solicitarea instanței au fost depuse fișa de evaluare a Comisiei constituită cf. HG nr. 836/2013, sent. pen.nr.562/01.03.2014 a Judecătoriei Medgidia, MEPÎ nr. 580/17.06.2013 emis în baza acestei sentințe.

Concluziile comisiei constituită conform HG nr. 836/2013 la nivelul Penitenciarului P.- Albă au fost că nu sunt incidente dispozițiile de aplicare a legii mai favorabile.

Analizând actele dosarului, instanța a reținut următoarele :

Condamnatul M. G. se află în executarea unei pedepse de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sent. penală .nr. 186/15.05.2013 a Judecătoriei Medgidia.

A fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru infracțiunea de furt calificat în baza art. 208 al.1 -209 al. 1 lit. a,g Cpen cu aplic. art. 320 ind. 1 c.pr.pen . Fapta a fost săvârșită în termenul de încercare a unei condamnări de 6 luni închisoare aplic. prin sent. penală nr.1037/P/02.06.2009 a Judecătoriei Medgidia.

La data de 01 februarie 2014 a intrat în vigoare noul Cod penal (Legea nr 286/2009) și Legea de punere în aplicare a acestuia –Legea nr. 187/2012.

Potrivit art. 6 din Codul penal, ,,Când, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim”.

Potrivit art. 4 din Codul penal: „ Legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative și a măsurilor de siguranță, pronunțate în baza legii vechi, precum și toate consecințele penale ale hotărârilor judecătorești privitoare la aceste fapte încetează prin . legii noi.”

Potrivit art. 3 din Legea nr.187/2012 de punere în aplicare a Codului Penal „(1)Dispozițiile art. 4 din Codul penal privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile și în situațiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracțiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracțiunii, inclusiv a formei de vinovăție, cerută de legea nouă pentru existența infracțiunii.

(2)Dispozițiile art. 4 din Codul penal nu se aplică în situația în care fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar sub o altă denumire.”

Conform noii reglementări furtul calificat prev. de art. 208 al.1 -209 al. 1 lit. a,g C.pen 1969 este prevăzut de art. 228 -229 al. 1 lit. b) C.pen 2009 și se sancționează cu o pedeapsă de la 1 la 5 ani închisoare, deci pedeapsa de 2 ani aplicată nu depășește maximul prevăzut de noua lege, nefiind incident art. 6 C.pen.

Conform art. 15 din Legea nr.187/2012 de punere în aplicare a N.C.P..prevede că dispozițiile privind aplicarea revocării suspendării condiționate se mențin, deci pedeapsa este calculată corespunzător și noilor dispoziții.

Având în vedere cele de mai sus instanța a respins cererea, pedeapsa aplicată este în limitele prevăzute de noua lege.

Împotriva sentinței penale menționate,în termen legal, a formulat contestație ,condamnatul petent M. G. -deținut în P. P.-Albă,fără a preciza și în scris motivele pentru care a exercitat această cale de atac..

La termenul de judecată din data de 23 iulie .2014,fiind prezent în ședință publică și în prezența apărătorului desemnat din oficiu, condamnatul contestator M. G. a revenit asupra contestației ,și a învederat instanței că înțelege să-și retragă această contestație pe care a formulat.-o și cu care a investit valabil instanța.

Potrivit art.425 ind.1 al.3 c.pr.pen,în ref.la art.415 c.pr.pen.până la închiderea dezbaterilor la instanța de contestație, oricare dintre părți își poate retrage contestația declarată. Retragerea trebuie să fie făcută personal de parte sau prin mandatar special,iar dacă partea se află în stare de deținere printr-o declarație atestată sau consemnată într-un proces-verbal de către administrația locului de deținere. Declarația de retragere se poate face fie la instanța a cărei hotărâre a fost atacată fie la instanța de contestații.

Se constată în prezenta cauză că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de textul de lege menționat,condamnatul contestator M. G. și-a exprimat poziția personal ,învederând instanței și în timpul procesului ,în sensul că înțelege să-și retragă această cale de atac,fiind menținută hotărârea pronunțată de către prima instanță.

În considerarea principiului disponibilității care operează în privința exercitării,menținerii sau retragerii căii de atac a contestației ,din partea persoanei care are vocație de a o introduce ,în baza art.425 ind.1 al.3 c.pr.pen,în ref.la art.415 c.pr.pen se va lua act de retragerea contestației formulate de condamnatul contestator M. G.-, deținut în P. P.-Albă, împotriva sentinței penale nr. 1689/din 08.05.2014 pronunțată de Judecătoria Medgidia,în dosar nr.2903 /256/2014..

În baza art. 275 al.2 c.pr.pen va fi obligat condamnatul contestator la plata unei sume cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

În baza art. 425 ind.1 al.3 c.pr.pen,în ref.la art.415 c.pr.pen;

Ia act de retragerea contestației formulată de condamnatul contestator M. G.-, fiul lui G. și I., născut la 20.03.1974, deținut în P. P.-Albă, împotriva sentinței penale nr. 1689/din 08.05.2014 pronunțată de Judecătoria Medgidia,în dosar nr.2903 /256/2014..

În baza art.272 c.pr.pen;

Onorariu avocat din oficiu în sumă de 100 lei în favoarea Baroului C.-av. Nula M. - deleg. nr. 3766/2014 se avansează din fondurile Min.Justiției .

În baza art. 275 al.2 c.pr.pen,

Obligă condamnatul contestator la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului .

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi 23.07.2014.

P R E Ș E D I N T E, G R E F I E R,

E. G. L. N.

Red.jud.fond. L.C.R.

Red.jud.cont.Em.G./24.07.2014/2ex/

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr. 495/2014. Tribunalul CONSTANŢA