Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr. 247/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Sentința nr. 247/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 31-03-2014 în dosarul nr. 1512/118/2014

Dosar penal nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR.247

Ședința din camera de consiliu din data de 31.03.2014

PREȘEDINTE – T.-V. G.

GREFIER – I. B.

Pe rol, examinarea sesizării formulate în temeiul 595 Cod procedură penală, de persoana privată de libertate G. M., născut la data de 24 09 1967, fiul lui S. si F., deținut în Penitenciarul Poarta Albă.

La apelul nominal făcut în ședință din camera de consiliu, se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că la data de 26 02 2014 a fost emisă adresă către administrația Penitenciarului Poarta Albă, în atenția persoanei private de libertate G. M., prin care i s-a adus la cunoștință acestuia termenul fixat de către instanță precum și posibilitatea de a formula și înainta la dosarul cauzei precizări scrise.

Instanța constată sesizarea în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

TRIBUNALUL

Cu privire la contestația la executare de față,

Prin sesizarea înregistrată sub nr_, condamnatul G. M. a solicitat analizarea situației sale juridice din perspectiva aplicării art. 6 Cod penal 2009 .

Analizând actele și lucrările dosarului tribunalul reține următoarele:

Prin sentința penală nr 42 din 13 04 1998 a Tribunalului Teleorman, numitul G. M. a fost condamnat la pedeapsa de 23 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit a) și b) cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prev de art. 174-175 lit c) Cod penal 1969.(omor săvârșit asupra soțului sau asupra unei rude apropiate).

S-a reținut în hotărârea de condamnare că G. M. a aplicat mamei sale lovituri ce au condus la decesul acesteia.

Condamnatul a început executarea pedepsei la data de 29 11 1997.

La data de 01 februarie 2014 a intrat în vigoare noul Cod penal (Legea nr 286/2009) și Legea de punere în aplicare a acestuia –Legea nr 187/2012.

Potrivit art. 6 din Codul penal, ,,Când, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim”.

Analizând pedeapsa cu închisoarea aplicată condamnatului G. M., tribunalul reține că noul Cod penal prevede infracțiunea de omor și omor calificat prevăzute de art. 188 și 189 Cod penal nu mai prevăd agravanta constând în omorul săvârșit asupra unei rude apropiate.

În schimb, art. 199 Cod penal prevede că, dacă faptele prevăzute în art. 188, 189…Cod penal sunt săvârșite asupra unui membru de familie, maximul special al pedepsei prevăzute de lege se majorează cu o pătrime.

Astfel, în condițiile în care omorul simplu este pedepsit de lege cu închisoarea de până la 20 de ani, rezultă că omorul săvârșit asupra unui membru al familiei este pedepsit de lege cu închisoare de până la 25 de ani.

Potrivit art. 177 lit a9 prin membru de familie se înțelege ..ascendenții și descendenții…. Prin urmare, mama condamnatului, în calitate de ascendent a acestuia, este membru de familie, și astfel pedeapsa maximă prevăzută de noul Cod penal pentru fapta condamnatului este de 25 de ani închisoare.

Astfel, pedeapsa aplicată condamnatului, de 23 ani închisoare, nu depășește maximul special prevăzut de noua lege, astfel încât sub acest aspect nu este incident art. 6 Cod penal .

Potrivit art. 6 alin alin 6 Cod penal ,,dacă legea nouă este mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor complementare sau măsurilor de siguranță, acestea se execută în conținutul și limitele prevăzute de legea nouă „.

Tribunalul reține că, potrivit art. 66 alin 1 din noul Cod penal, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi constă în interzicerea acestora pe o perioadă de maxim 5 ani.

Printre drepturile a căror exercitare poate fi interzisă, se regăsesc și dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice (art. 66 lit a), dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat (art. 66 lit b), precum și dreptul de a alege (art. 66 lit d). Exercițiul acestor drepturi a fost interzis condamnatului G. M., prin aplicarea art. 64 lit a) ambele teze, și lit b) Cod penal 1969 .

Având în vedere că legea nouă este mai favorabilă, în ceea ce îl privește pe condamnat, numai sub aspectul pedepsei complementare, și anume sub aspectul perioadei maxime pe care aceasta poate fi aplicată, precum și faptul că interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit a) și b) cod penal 1969 este prevăzută și de noul Cod penal la art. 66 lit a, b și d) cod penal, tribunalul va admite contestația la executare și în baza art. 6 alin 6 cod penal, va dispune executarea pedepsei complementare aplicate condamnatului, în conținutul corespondent și în limita maximă prevăzută de codul penal, respectiv 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit a, b și d Cod penal .

Tribunalul reține că, potrivit art. 562 Cod procedură penală, pedeapsa interzicerii exercitării unor drepturi se pune în executare prin trimiterea de către judecătorul delegat al instanței de executare a unei copii de pe dispozitivul hotărârii, în funcție de drepturile a căror exercitare a fost interzisă, persoanei juridice de drept public sau de drept privat autorizate să supravegheze exercitarea dreptului respectiv.

Prin urmare, prin raportare per a contrario la dispozițiile art. 555 cod procedură penală privind punerea în executare a pedepsei închisorii, pedeapsa interzicerii exercitării unor drepturi nu se pune în executare prin emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii care să conțină și aplicarea pedepsei complementare, și totodată punerea în executare a pedepsei complementare nu se efectuează de către organele penitenciarelor.

Ca atare, nu se justifică anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii emis de Tribunalul Teeorman și emiterea unui nou mandat care să cuprindă pedeapsa complementară în conținutul și limita prevăzute de legea nouă, deoarece nu aceasta este modalitatea legală de punere în executare a pedepsei complementare.

Cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 23 din Legea nr 255/2013 raportat la art. 595 Cod procedură penală:

Admite contestația la executare formulată de contestatorul condamnat G. M. (fiul lui S. și F., născut la 24 09 1967, deținut în Penitenciarul Poarta Albă)

În baza art. 6 alin 6 Cod penal:

Dispune executarea pedepsei complementare de 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit a), b) și d) Cod penal, în locul pedepsei complementare de 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit a) și b) Cod penal 1969.

În baza art. 65 Cod penal

Interzice condamnatului, pe durata executării pedepsei închisorii, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit a), b) și d) Cod penal.

În baza art. 275 alin 3 Cod procedură penală:

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 31 03 2014 .

PREȘEDINTE DE COMPLET, GREFIER,

T.-V. G. I. B.

Tehnored.hot.jud.T.V.G./02 04 2014/2 ex.;

.>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr. 247/2014. Tribunalul CONSTANŢA