Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 324/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Decizia nr. 324/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 14-05-2014 în dosarul nr. 2481/256/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.324

Ședința publică din 14.05.2014

PREȘEDINTE – I. C. S.

GREFIER – O. C.

Cu participare PROCUROR – M. V.

S-a luat în examinare cererea formulată de condamnatul contestator P. I. – născut la data de 07.10.1963, deținut în P. S. Poarta Albă, împotriva sentinței penale nr.1063/14.03.2014 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosar penal_ .

La apelul nominal făcut în ședință publică cu respectarea dispozițiilor art.358 Cod pr. penală, se prezintă condamnatul condamnat – personal, în stare de deținere, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat Margaritti E. în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită, citarea fiind efectuată cu respectarea disp.art.257-263 cod pr.penală.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează părțile, obiectul cauzei, stadiul procesual și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare. Totodată, aduce la cunoștința părților prezente că s-a depus contestația în original.

Instanța întreabă părțile dacă mai au de formulat cereri, excepții sau alte chestiuni prealabile în continuarea cercetării judecătorești, și constatând că nu sunt, în baza art.387 cod pr.penală, constată terminată cercetarea judecătorească și în baza art.388 cod pr.penală acordă cuvântul părților prezente pentru dezbateri.

Avocat Margaritti E. având cuvântul, solicită admiterea contestației formulate de contestatorul condamnat și să se constate că are de executat o pedeapsă de 12 ani închisoare, a executat peste 10 ani, executarea pedepsei a început la data de 20.06.2004 și expiră la data de 19.06.2016, pentru a fi propozabil trebuia să execute ¾ din pedeapsă, respectiv 3.287 zile, iar fracția a fost îndeplinită.

Instanța fondului a respins această cerere, motivat de faptul că nu sunt îndeplinite condițiile pentru liberarea condiționată, a avut în vedere disp.art.59 cod penal, dar este îndeplinită condiția prevăzută de lege.

Nu a executat multe zile de muncă, în primii ani a avut un regim mai viguros, după care a avut probleme medicale; nu a fost recompensat, dar nici sancționat, comisia arătând că a avut un comportament corespunzător.

Concluzionând, solicită admiterea contestației așa cum a fost formulată, iar în subsidiar, dacă se consideră că nu sunt îndeplinite disp.art.59 cod penal, să fie redus termenul pentru formularea unei noi cereri.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, opinează că în mod corect instanța fondului a respins cererea de liberare provizorie formulată de condamnat, având în vedere că nu este la prima analiză, este recidivist și anterior a mai beneficiat de instituția liberării condiționate.

Contestatorul condamnat în ultimul cuvânt, achiesează la concluziile apărătorului său.

Instanța rămâne în pronunțare, pronunțarea după deliberare în ședință publică.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra contestației formulate de condamnatul P. I.:

Prin sentința penală nr.1063 din 14.03.2014 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._ s-a dispus:

„În baza art. 587 C.proc.penală, cu aplicarea disp. art. 6 N.C.penal și art. 59 C.penal:

Respinge cererea de liberare condiționată a condamnatului P. I., fiul lui N. și A., născut la data de 07.10.1963, ca nefondată.

Stabilește termen de reînnoire a cererii/propunerii după data de 12.03.2015.

În baza art. 272 C.proc.penală:

Dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiție către Baroul C., a sumei de 100 lei, pentru avocat R. R., conform delegației . nr. 728/13.03.2014, cu titlu de onorariu apărător din oficiu.

În baza art. 275 alin. 2 C.proc.penală, obligă condamnatul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de statul român.”

Pentru a dispune în acest mod, prima instanță a reținut următoarele aspecte:

Condamnatul se află în executarea unei pedepse privative de liberate de 12 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol, conform sentinței penale nr. 207/2014 a Judecătoriei Onești.

Executarea pedepsei a început la data de 20.06.2004 și urmează să expire la data de 19.06.2016.

Condamnatul a fost folosit la muncă, considerându-se ca executate urmare a muncii prestate 3 zile.

Având în vedere cerințele liberării condiționate cuprinse în disp. art. 100 și urm. din N.C.penal, instanța a apreciat rap. la disp. art. 6 din C.penal, că disp. art. 59 C.penal sunt mai favorabile condamnatului, și vor fi avute în vedere la analizarea prezentei cauze.

S-a constatat că cerințele prevăzute de lege nu sunt îndeplinite în mod cumulativ.

Din cuprinsul procesului-verbal din data de 12.03.2014 al Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Poarta Albă, cât și din caracterizarea depusă la dosar rezultă că deținutul P. I. este recidivist, se află la prima analiză în comisia de liberare condiționată, iar pe perioada detenției a avut un comportament corespunzător, în sensul că nu a fost sancționat și că nu a fost recompensat, în prezent execută pedeapsa în regim semideschis, iar Comisia din Penitenciar în unanimitate a propus amânarea cu 1 an a condamnatului, având în vedere că nu a dat dovezi temeinice de îndreptare, nu s-a implicat în activități educative, precum și perseverența infracțională.

Beneficiul liberării condiționate nu este însă un drept al condamnatului, ci numai o vocație a acestuia, astfel că instanța din analiza datelor existente la dosar apreciază în acest moment că nu este oportună și prudentă acordarea acestui beneficiu deținutului, pentru restul de pedeapsă.

S-a considerat că pedeapsa privativă de libertate aplicată acestuia nu și-a atins scopul înainte de expirarea ei, astfel că timpul efectiv executat se apreciază că nu este suficient reeducării sale și prevenirii comiterii de alte infracțiuni, de îndată ce acesta s-ar afla în libertate, având în vedere și concluziile comisiei de liberare din penitenciar.

Liberarea condiționată ca instituție de drept penal, constituie nu numai un mijloc de individualizare administrativă a pedepsei, dar și un mijloc de reeducare a condamnaților, care au astfel posibilitatea de a dovedi că nu este necesar să execute în continuare pedeapsa, ceea ce nu se poate reține în prezent în privința condamnatului P. I., având în vedere că a mai beneficiat de liberare condiționată anterior.

Având în vedere prevederile art. 59 C.penal liberarea condiționată se acordă atunci când se consideră că scopul pedepsei a fost atins înainte de durata prevăzută în hotărârea de condamnare, fapt ce se stabilește, în mod deosebit pe comportarea condamnatului în timpul executării pedepsei și pe baza antecedentelor penale.

Urmare celor de mai sus, instanța a apreciat ca necesară pentru reeducarea condamnatului, executarea a încă unui an de închisoare, după care să se rediscute eventuala liberare condiționată a acestuia, astfel că a respins ca nefondată cererea.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație condamnatul P. I. a formulat contestație, solicitând admiterea contestației formulate împotriva sentinței penale nr.1063 din 14.03.2014 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._, anularea sentinței penale contestate și rejudecând să se dispună liberarea condiționată a contestatorului condamnat.

Tribunalul va analiza situația contestatorului prin prisma dispozițiilor Codului penal din 1969, astfel cum a fost analizată și de către prima instanță, pentru a nu crea o situație defavorabilă condamnatului deși, în opinia instanței de control judiciar, în ceea ce privește instituția liberării condiționate, legea aplicabilă este cea în vigoare la data la care condamnatul are vocația de a fi liberat condiționat.

În argumentarea acestei opinii indicăm faptul că noile dispoziții din Codul penal vizează în mod limitativ situațiile în care se poate discuta despre legea penală mai favorabilă, respectiv dispozițiile cuprinse în art.5 Cod penal care vizează aplicarea legii mai favorabile până la rămânerea definitivă a cauzei și în art.6 Cod penal, de strictă interpretare, care se referă în mod expres la condițiile de incriminare, de tragere la răspundere penală și de sancționare.

Nici în Codul penal în vigoare și nici în legea de aplicare a acestuia nu se identifică o normă care să permită aplicarea legii penale mai favorabile și în situația liberării condiționate care constituie un mijloc de individualizare administrativă a pedepsei, vizând faza de executare, astfel încât operează principiul aplicării imediate a legii noi - în situația concretă a liberării condiționate, la momentul la care persoana condamnată execută fracția legală din pedeapsă.

Instituția liberării condiționate constituie un beneficiu pentru condamnat care îi poate fi acordat de către instanță în situația în care acesta prezintă credibilitate și garanția că scopul preventiv al pedepsei precum și funcțiile acesteia de constrângere și reeducare s-au realizat prin eforturile concrete ale condamnatului înainte de executarea integrală a pedepsei astfel încât acesta se poate integra în societate.

Aceste elemente referitoare la credibilitatea și garanțiile pe care trebuie să le prezinte condamnatul se regăsesc în condițiile pe care acesta trebuie să le îndeplinească pentru a fi liberat condiționat, cerințe impuse atât de art. 59 alin. 1 Codul penal din 1969, precum și de dispozițiile art.75 și urm din Legea nr. 275/2006.

Din corolarul de norme ce reglementează instituția liberării condiționate, pentru obținerea acestui beneficiu este necesar ca persoana condamnată să fie stăruitoare în muncă, disciplinată, să dea dovezi temeinice de îndreptare, de reintegrare socială în sensul de a se evidenția prin eforturi concrete în modalitățile prevăzute de aceste dispoziții legale, și anume prin participarea la activități educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială, de instruire școlară și de formare profesională, precum și prin responsabilitățile acordate. Totodată, organele competente au obligația să analizeze situația condamnatului și din perspectiva antecedenței penale a condamnatului.

Potrivit procesului verbal P0036 din 12.03.2014 al Comisiei din cadrul Penitenciarului Poarta Albă, P. I. se află în executarea pedepsei de 12 ani închisoare, astfel cum a fost redusă de la 18 ani închisoare prin sentința penală 207/2014 a Judecătoriei Onești.

Executarea pedepsei a început la 20.06.2004 și urmează să expire la 19.06.2016.

Condamnatul este recidivist, nu a fost sancționat disciplinar și nu a fost recompensat niciodată.

Tribunalul retine ca, anterior, condamnatul a mai fost gratificat cu încrederea instanței care a dispus liberarea condiționată în 4 rânduri, însă acesta a dat dovadă de perseverență infracțională, care nu justifică la acest moment acordarea din nou a acestei încrederi.

Totodată se observă și atitudinea total pasivă a condamnatului, care nu s-a evidențiat în nici un mod, nefiind recompensat niciodată, deși este încarcerat de 10 ani.

Din evaluarea datelor prezentate anterior, Tribunalul constată că scopul pedepsei aplicate condamnatului P. I. nu a fost atins, nu a dat dovezi temeinice de îndreptare, de reeducare, de formare a unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială, astfel încât mai este nevoie de executarea unei părți din pedeapsă pentru ca reeducarea și scopul preventiv al pedepsei să fie realizate complet, iar în viitor să nu mai fie implicat în comiterea de fapte antisociale.

De asemenea, tribunalul constată că termenul fixat de către prima instanță după expirarea căruia cererea va putea fi reînnoită este corect stabilit și permite condamnatului să depună eforturi concrete în vederea reeducării și reintegrării sale sociale.

Pentru considerentele expuse, va respinge, ca nefondată, contestația declarată de condamnatul P. I. împotriva sentinței penale nr.1063 din 14.03.2014 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._ .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art.4251 alin.7 pct.1 lit.b Cod procedură penală,

Respinge, ca nefondată, contestația declarată de condamnatul P. I. împotriva sentinței penale nr.1063 din 14.03.2014 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._ .

În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală,

Obligă contestatorul la plata sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat

În baza art.272 alin.1 Cod procedură penală,

Avansează suma de 100 de lei din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C. în favoarea av.Margaritti E..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14.05.2014.

Președinte,Grefier,

I. C. SUCIUOTILIA C.

Tehnored. – I.C.S./20.05.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 324/2014. Tribunalul CONSTANŢA