Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 595/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 595/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 12-09-2014 în dosarul nr. 1462/256/2014
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 595
Ședința publică din data de 12 09 2014
PREȘEDINTE – E. G.
GREFIER – L. N.
Ministerul Public reprezentat de PROCUROR – C. B.
S-a luat în examinare contestația declarată de condamnatul A. S. G.- fiul lui I. și M., născut la data de 24.04.1984, în prezent deținut în P. Poarta-Albă,jud.C. împotriva sentinței penale nr.1338/din 04.04.2014 pronunțată de Judecătoria Medgidia,în dosar nr._ ...
La apelul nominal făcut în ședință publică, cu respectarea dispozițiilor art.358 alin.1 Cod pr.penală, se prezintă contestatorul condamnat în stare de deținere și asistat de apărător din oficiu E. R. V. O., în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar.
Procedura este legal îndeplinită, citarea fiind efectuată cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 257 – 263 și art. 353 cod procedură penală.
Grefierul de ședință face referatul cauzei, învederând părților prezente stadiul procesual, părțile, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și obiectul cauzei.
Apărătorul contestatorului condamnat, având permisiunea instanței, ia legătura cu contestatorul - condamnat.
Avocat E. R. V. O. după ce a luat legătura cu contestatorul, arată că acesta înțelege să-și retragă contestația formulată, având în vedere că s-a pronunțat decizia penală nr. 464/11.07.2014 în dosarul penal nr._, cererea fiind soluționată favorabil inculpatului. Față de aceste aspecte, solicită a se lua act de manifestarea de voință a petentului condamnat.
Reprezentantul Parchetului având cuvântul, solicită a se lua act de manifestarea de voință a petentului condamnat.
Contestatorul - condamnat, în ultimul cuvânt, arată că este de acord cu concluziile apărătorului său, arătând că își retrage contestația..
Dezbaterile declarându-se închise, instanța rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL:
Deliberând asupra contestației,de față;
Prin sentința penală nr.1388/din 04 aprilie 2014 pronunțată de Judecătoria Medgidia,în dosar nr._ ,s-a dispus:” În baza art. 595 c.pr.pen.rap.la art. 23 din Lg. nr. 255/2013-Respinge contestația la executare, din oficiu, ca urmare a sesizării formulate de Comisia constituită potrivit H.G. nr. 836/2013 în privința condamnatului A. S. G.-născut la data de 24.04.1984, fiul lui I. și M., în prezent deținut în P. S..
În baza art. 275 al. 3 c.pr.pen;
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.”
Pentru a pronunța sentința penală menționată,prima instanță asupra cauzei de față a constatat următoarele:
Comisia de evaluare a dosarelor de penitenciar din P. Poarta -Albă a sesizat instanța pentru aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la persoana privată de libertate A. S. G., odată cu . noului Cod penal.
La sesizare s-au anexat în copie mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 478/22.06.2012 emis de Judecătoria C. și sentința penală nr. 291/05.03.2012 pronunțată de Judecătoria C., precum și fișa de evaluare.
Analizând actele dosarului, instanța a reținut următoarele:
La data de 01 februarie 2014 a intrat în vigoare noul Cod penal (Legea nr 286/2009) și Legea de punere în aplicare a acestuia –Legea nr. 187/2012.
Potrivit art. 6 C:pen.,,Când, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim”.
În speță ,acest condamnat se află în executarea unei pedepse de 9 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 291/05.03.2012 pronunțată de Judecătoria C., definitivă prin decizia penală nr. 590/P/21.06.2012 a Curții de Apel C..
Prin această sentință penală, condamnatului i s-au aplicat 4 pedepse cu închisoarea de câte 8 ani, pentru săvârsirea a patru infractiuni de tâlhărie in stare de recidivă postcondamnatorie, prev. de art. 211 al.1, al.2 lit.c)c.pen., cu aplicarea art. 37 lit.a)c.pen.și art. 320 ind.1 al.7 C.pen.; s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare aplicată inculpatului prin sent. penală nr. 1091/12.10.2010 pronunțată de Judecătoria C. și s-au repus pedepsele componente în individualitatea lor astfel:
-- pedeapsa de 9 ani închisoare pentru savârsirea infractiunii de talharie in stare de recidivă postcondamnatorie, prev. de art. 211 al.1, al.2 lit.c), al. 2 ind.1 lit.a)c.pen. cu aplicarea art. 37 lit.a)c.pen.l;
-- restul neexecutat de 741 de zile inchisoare din pedeapsa de 5 ani si 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 257/18.06.2007 a Tribunalului Constanta.
În baza art. 36 al. 1 c.pen. s-au contopit toate pedepsele de mai sus, aplicate inculpatului și i s-a aplicat acestuia pedeapsa cea mai grea, de 9 ani închisoare, pentru care s-a emis M.E.P.I nr. 478 /22.06.2012.
S-a constatat că nu devine incident art. 6 N.C.pen., întrucât, deși infracțiunile de tâlhârie calificată sunt pedepsite în N.C.penal cu o pedeapsa de la 2 la 7 ani (art. 233), se constată că faptele au fost savârsite de condamnat in stare de recidivă postcondamnatorie.
În conformitate cu prevederile art. 43 al. 1 N.C.pen. restul de pedeapsă se adaugă la pedeapsa stabilită în stare de recidivă, iar conform art. 43 al. 2 N.C.pen., când înainte de executarea sau considerarea ca executata a unei pedepse sunt săvârșite mai multe infracțiuni concurente, dintre care cel puțin una în stare de recidivă, pedepsele stabilite se contopesc potrivit dispozitiilor referitoare la concursul de infracțiuni, iar pedeapsa rezultată se adaugă la pedeapsa anterioara neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta; iar în conformitate cu prevederile art. 39 N.c.pen., în caz de concurs este obligatoriu sporul de o treime din totalul restului pedepselor stabilite, ajungându-se astfel la o pedeapsă ce s-ar aplica pe noua lege penală, cu mult peste cea pe care o execută persoana condamnată în baza legii vechi.
Pentru cele arătate ,s-a constatat că nu sunt incidente dispozițiile art. 6 și nici dispozițiile art. 4 N.C.pen.și a fost respinsă cererea ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței penale menționate a formulat contestație condamnatul A. S. G. –deținut în P. Poarta-Albă- fără a preciza și în scris motivele pentru care a înțeles să exercite această cale de atac.
La termenul de judecată din data de 12.09.2014,fiind prezent în fața instanței,în ședință publică,și în prezenta apărătorului desemnat din oficiu, condamnatul contestator A. S. G. a revenit asupra contestației ,și a învederat instanței că înțelege să-și retragă această contestație pe care a formulat-o și cu care a investit valabil instanța,ținând seama de împrejurarea că a intervenit o altă hotărâre judecătorească, (d.p.nr. 464/11.07.2014 a Tribunalului C. dosar nr._ ), în baza căreia a fost emis un alt mandat de executare a pedepsei.
Potrivit art.425 ind.1 al.3 c.pr.pen,în ref.la art.415 c.pr.pen.până la închiderea dezbaterilor la instanța de contestație, oricare dintre părți își poate retrage contestația declarată. Retragerea trebuie să fie făcută personal de parte sau prin mandatar special,iar dacă partea se află în stare de deținere printr-o declarație atestată sau consemnată într-un proces-verbal de către administrația locului de deținere. Declarația de retragere se poate face fie la instanța a cărei hotărâre a fost atacată fie la instanța de contestații.
Se constată, în prezenta cauză ,că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de textul de lege menționat,condamnatul contestator A. S. G. și-a exprimat poziția în mod direct ,învederând instanței și în timpul procesului ,în sensul că înțelege să-și retragă această cale de atac,în raport de dec,penală nr.. 464/11.07.2014 a Tribunalului C..-dosar nr._ .
În considerarea principiului disponibilității care operează în privința exercitării,menținerii sau retragerii căii de atac a contestației ,din partea persoanei care are vocație de a o introduce ,în baza art.425 ind.1 al.3 c.pr.pen,în ref.la art.415 c.pr.pen se va lua act de retragerea contestației formulate de condamnatul contestator A. S. G.- în prezent deținut în P. Poarta-Albă,jud.C. împotriva sentinței penale nr.1338/din 04.04.2014 pronunțată de Judecătoria Medgidia,în dosar nr._ ...
În baza art. 275 al.2 c.pr.pen va fi obligat condamnatul contestator la plata unei sume cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art.425 ind.1 al.3 c.pr.pen,în ref.la art.415 c.pr.pen;
Ia act de retragerea contestației formulate de condamnatul contestator A. S. G.- fiul lui I. și M., născut la data de 24.04.1984, în prezent deținut în P. Poarta-Albă,jud.C. împotriva sentinței penale nr.1338/din 04.04.2014 pronunțată de Judecătoria Medgidia,în dosar nr._ ...
În baza art.272 c.pr.pen;
Onorariu avocat din oficiu în sumă de 100 lei în favoarea Baroului C.-av.E. R. V. O. deleg.nr. 4632 /2014 se avansează din fondurile Min.Justiției
În baza art. 275 al.2 c.pr.pen,
Obligă condamnatul contestator la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului .
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 12.09.2014.
P R E Ș E D I N T E, G R E F I E R,
E. GaneraLuciana N.
Red.jud.fond.D,.I.
Red.jud.cont.Em.G./15.09.2014/2ex/
| ← Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1... | Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... → |
|---|








