Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi urm. C.p.. Decizia nr. 17/2014. Tribunalul DOLJ

Decizia nr. 17/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 17-01-2014 în dosarul nr. 39038/215/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 17

Ședința publică de la 17 ianuarie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE M. E. M. – judecător

Judecător G. C.

Judecător V. S. D.

Grefier E.-S. Ț.

Ministerul Public - P. de pe lângă Tribunalul D.

a fost reprezentat prin procuror B. A.

Pe rol judecarea recursului declarat de A. F.,împotriva sentinței penale nr. 3947 din data de 26.11.2013 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, având ca obiect cerere de liberare condiționată .

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul condamnat A. F. personal și asistat de avocat din oficiu T. I. M. .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,după care:

Recurentul condamnat prin avocat din oficiu solicită încuviințarea probei cu înscrisuri .

Instanța, apreciind utilitatea și concludența probei, în temeiul art. 67 C.p.p. o încuviințează .

Recurentul condamnat prin avocat din oficiu depune la dosar un memoriu.

Nemaifiind formulate alte cereri și constatând cauza în stare de judecată s-a acordat cuvântul asupra recursului de față, fiind deschise dezbaterile:

Avocat din oficiu T. I. M. pentru recurentul condamnat a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând să se dispună liberarea condiționată a condamnatului care a îndeplinit fracția prevăzută de lege și a dat dovezi temeinice de îndreptare prin conduita manifestată la locul de deținere având mai multe recompense.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii ca fiind legală și temeinică, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat, având în vedere perseverența infracțională în comiterea acelorași infracțiuni, faptul că a beneficiat de evaluare psihologică, aspecte față de care apreciază că perioada executată nu este suficientă pentru realizarea scopurilor pedepsei .

Recurentul condamnat, având ultimul cuvânt, a achiesat la concluziile apărătorului în sensul admiterii recursului, arătând că a participat la toate activitățile recomandate .

Dezbaterile fiind închise,

TRIBUNALUL

Asupra recursului declarat de A. F.,împotriva sentinței penale nr. 3947 din data de 26.11.2013 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, constată următoarele:

Prin sentința penală menționată instanța de fond a dispus următoarele:

A respins propunerea de liberare condiționată a condamnatului A. F., deținut în Penitenciarul C..

A fixat termen de reînnoire a propunerii după data de 26.05.2014.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat oficiu.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut în fapt și în drept următoarele:

La data 21.11.2013 a înregistrat pe rol propunerea formulata de Comisia de propuneri pentru punerea in libertate conditionata din cadrul Penitenciarului C. privind liberarea conditionata a condamnatului A. F. din executarea pedepsei de 5 ani închisoare, aplicată prin sentința penala nr. 344/2011 pronunțată de Judecătoria Pitești pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat ( art. 209 C.p).

Din procesul verbal nr. N_/21.11.2013 întocmit de Penitenciarul Pelendava care însoțește propunerea de liberare condiționată, se retine că, pentru a putea fi liberat condiționat, condamnatul trebuie sa execute 1217 zile închisoare si a executat până în prezent 1328 zile închisoare. Condamnatul se află la a doua analiză în Comisia de propuneri pentru punerea în libertate conditionată, a fost discutat la data de 22.08.2013 și amânat până la data de 21.11.2013.

Din caracterizarea depusă la dosar rezultă că petentul-condamnat A. F. pe parcursul executării pedepsei a fost sancționat disciplinar o singură dată și recompensat de 9 ori, din care o dată cu ridicarea sancțiunii disciplinare. A manifestat interes față de activitățile de educație, asistență psihologică și socială, precum și față de activitățile productive.

Analizând dispozițiile legale privind materia liberării condiționate, instanța a reținut ca, potrivit art. 59 C.p., poate fi liberat condiționat condamnatul care a executat fracțiunea de pedeapsa prevăzută în mod obligatoriu de lege, este disciplinat, stăruitor in munca și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama si de antecedentele sale penale.

Raportând aceste criterii legale la situația petentului condamnat si analizând actele aflate la dosarul cauzei, instanța a apreciat că, deși petentul condamnat a executat fracțiunea de pedeapsa stabilită in mod obligatoriu de lege, aceasta împrejurare nu-i conferă un drept, ci doar o vocație la acordarea beneficiului liberării condiționate, oportunitatea acordării liberării condiționate fiind lăsată exclusiv la latitudinea instanței de judecata.

Astfel, deși petentul condamnat a executat fracțiunea de pedeapsa de 2/3, ținând cont de gravitatea faptei săvârșite (furt calificat), precum și de antecedentele sale penale, petentul fiind recidivist, condamnat anterior de nenumărate ori la pedeapsa închisorii pentru săvârșirea unor infracțiuni îndreptate împotriva patrimoniului, dar și de profilul psihologic al condamnatului, aceste având tendințe de instabilitate emoțională și comportamentală, personalitate centrată pe valori și conduite antisociale de natura deviantă infracțională, instanța a apreciat că durata de timp executată de condamnat nu este suficientă pentru realizarea scopurilor pedepsei, astfel încât a respins cererea de liberare condiționata si a dispus respingerea propunerea de liberare condiționată a condamnatului A. F. fixând termen de reînnoire a propunerii după data de 26.05.2014.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat oficiu.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul condamnat A. F. solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând să se dispună admiterea cererii de liberare condiționată, motivat de faptul că a executat fracția prevăzută de lege și a dat dovezi temeinice de îndreptare prin conduita manifestată la locul de deținere având mai multe recompense.

Verificând cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, atât prin prisma dispozițiilor art. 3856 alin. 3 C.p.p, cât și a criticilor formulate, Tribunalul apreciază recursul ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Condamnatul A. F. execută o pedeapsă de 5 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr 344/2011 a Judecătoriei Pitești pentru infracțiunea de furt calificat prev de art 209 C.pen.

Potrivit art. 59 cod penal, liberarea condiționată se acordă de către instanța de judecată dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, respectiv executarea unei fracții din pedeapsă, ca o garanție că scopul și funcțiile acesteia au fost atinse, stăruința în muncă și disciplină a condamnatului, dovezile temeinice de îndreptare, precum și antecedentele sale penale.

Astfel, așa cum a reținut și instanța de fond, la analiza unei cereri de liberare condiționată, executarea fracției de pedeapsă prevăzută de lege este numai una din condițiile pentru admisibilitatea cererii, pe lângă aceasta fiind necesare si dovezi temeinice de îndreptare a condamnatului în timpul executării pedepsei .

Constatarea dovezilor temeinice de îndreptare se face de către instanța de judecată printr-o apreciere a comportamentului condamnatului în cadrul tuturor activităților la care participă în Penitenciar (muncă, disciplină, activități cultural educative.)

Din caracterizarea înaintată de Penitenciarul de Maximă Siguranță C., rezultă că pe perioada detenției, condamnatul A. F. a fost sancționat disciplinar o singură dată și recompensat de 9 ori, din care o dată cu ridicarea sancțiunii disciplinare. A manifestat interes față de activitățile de educație, asistență psihologică și socială, precum și față de activitățile productive.

Referitor la antecedentele penale ale condamantului, în cazul condamantilor care au antecedente penale se va proceda la o examinare mult mai riguroasa a conditiilor prev de art 59 Cp, intrucat aceasta categorie de condamanti trebuie sa dea dovada de o disciplina si staruinta deosebite în munca, de o vădita si temeinica indreptare, relevata de numeroase si frecvente rasplatiri obtinute la locul de detinere. Aceasta pentru a dovedi ca indreptarea si reeducarea lor este . efectiva, iar nu un simulacru pentru obtinerea cat mai grabnica a liberarii conditionate, ca apoi sa continue viata, mai precis modul de viata care a fost interupt prin condamnarea suferita.

Ceea ce intereseaza din punct de vedere al antecedentelor penale sunt atat consecintele de ordin sanctionator care deriva, ci si masura in care ele reflecta sau nu o potentialitate criminogena . Nu pot fi ignorate – atunci cand se fac aprecieri cu privire la existenta premiselor ca persoana condamnata sa se fi indreptat - nici gravitatea infractiunilor savarsite in trecut, nici natura omogena sau eterogena a acestor infractiuni, nici intervalul de timp scurs intre savarsirea lor, nici conditiile in care ele au fost comise.

Chiar dacă antecedentele penale nu constituie un impediment absolut pentru liberarea condiționată, criteriile prev de art 59 Cp trebuie analizate cu referire directa la acestea, deoarece condamnatul este recidivist.

Se constata astfel o potentialitate infractionala a condamantului, care prezintă o anumita predilecție pentru savarsirea infractiunilor, astfel încât condamnările anterioare, nu și-au atins scopul preventiv- educativ.

In acest caz, în mod just a apreciat instanța de fond că nu există suficiente și serioase indicii în sensul că pedeapsa închisorii aplicată condamnatului și executată până la acest moment și-a atins scopul înainte de a fi expirat durata stabilită prin hotărârea de condamnare, precum și faptul că îndeplinirea condițiilor sus menționate nu creează un drept condamnatului ci o vocație lăsată la aprecierea instanței, astfel încât în mod just s-a respins cererea de liberare condiționată și s-a fixat termen pentru reînnoirea acesteia după data de 26.05.2014.

Față de aceste considerente în mod corect prima instanță a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 59 cod penal, astfel încât în baza dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b cod pr. penală se va respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul A. F. urmând ca acesta să fie obligat la cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei onorariu avocat oficiu, potrivit dispozițiilor art. 192 alin. 2 C.p.p.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b Cpp respinge recursul declarat de recurentul A. F., fiul lui natural și I., născut la data de 08.07.1974 în loc. Câmpulung Muscel, jud. Argeș, domiciliat în com. Berevoiești, ., jud. Argeș, CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul C., împotriva sentinței penale nr. 3947 din data de 26.11.2013 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, ca nefondat .

În temeiul art. 192 alin. 2 Cpp obligă recurentul la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare statului din care suma de 100 lei reprezintă onorariu pentru fiecare apărător oficiu care se avansează din fondurile Ministerului Justiției .

Definitivă .

Pronunțată în ședință publică de la 17.01.2014.

Președinte, Judecător Judecător

M. E. M. G. C. V. D. S.

Grefier,

E.-S. Ț.

Red . judecător V.D.S. / Tehnored.TES

2 ex/28.01.2014

Jud. fond C.P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi urm. C.p.. Decizia nr. 17/2014. Tribunalul DOLJ