Schimbare măsura educativă a internării. Art.516 si art. 517 NCPP. Sentința nr. 684/2014. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 684/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 16-05-2014 în dosarul nr. 5363/63/2014*

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ

Sentința penală Nr. 684

Ședința publică de la 16 Mai 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: G. A.

Grefier: C. E. V.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul D., a fost reprezentat de procuror V. N.

Pe rol judecarea propunerii de liberare din centrul de detenție formulată de Comisia de liberare condiționată din cadrul Centrului de Detenție PMT C. cu privire la condamnatul S. C. C., deținut în Penitenciarul de Minori și Tineri C..

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petentul personal si asistat de av. oficiu M. S. V., care depune la dosarul cauzei delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr. 4674/22.04.2014, emisă de Baroul D..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Nemaifiind alte cereri, instanța constată cauza in stare de judecată si acordă cuvântul pe fond.

Av. M. S. V., pentru petentul condamnat, solicita admiterea propunerii de liberare din centrul de detenție formulată de Comisia de liberare condiționată din cadrul Centrului de Detenție PMT C., întrucât petentul condamnat a avut un comportament adecvat pe perioada executării pedepsei.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea propunerii în temeiul disp. art. 517 CPP rap la art 125 CP, având în vedere gravitatea și natura infracțiunii, apreciind că se impune continuarea executării pedepsei în Centrul de detenție.

Petentul condamnat S. C. C., având ultimul cuvânt, solicită admiterea cererii de liberare, întrucât, pe perioada executării pedepsei a avut un comportament bun și a participat la activitățile lucrative din cadrul centrului de detenție.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

La data de 05.03.2014, a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr. _ propunerea de liberare din centrul de detenție a persoanei private de libertate ( art. 516 și art. 517 NCPP) privind pe condamnatul S. C. C. deținut în Penitenciarul de Minori și Tineri C..

La dosar au fost atașate proces verbal nr. C3_ din 05.03.2014 si caracterizarea condamnatului.

Din actele atașate sesizării rezultă că persoana condamnată S. C. C. se află în executarea măsurii educative a internării . detenție pe o perioada de 6 ani aplicată prin sentința penală CD 2014 a Tribunalului D. emisă de Curtea de Apel Timișoara pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat (art. 175 Cp).

În baza sentinței penale CD/2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara s-a emis mandatul de executare a pedepsei nr. CD/12/CO/2014.

Prin sentința penală nr. 2083 din 25.03.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în temeiul art.50 Cpp rap la art. 517 alin. 2 Cpp, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei privind propunerea de liberare din centrul de detenție a persoanei private de libertate S. C. C., în prezent deținut în Penitenciarul de Minori și Tineri C., în favoarea Tribunalului D..

La data de 15.04.2014 s-a primit și înregistrat cauza pe rolul Tribunalului D. sub nr._ .

Analizând dispozițiile legale privind materia liberării, tribunalul retine ca, potrivit art. 125 alin. 4 C.p., poate fi liberată, după executarea a cel puțin jumătate din durata internării, persoana privată de libertate care a împlinit vârsta de 18 ani, și dacă, în cursul executării măsurii educative a internării într-un centru de detenție, a dovedit interes constat pentru însușirea cunoștințelor școlare și profesionale și a făcut progrese evidente în vederea reintegrării sociale.

Raportând aceste criterii legale la situația petentului si analizând actele aflate la dosarul cauzei, instanța apreciază că, deși petentul a executat fracțiunea de ½ din durata măsurii educative, aceasta împrejurare nu-i conferă un drept, ci doar o vocație la acordarea beneficiului liberării, oportunitatea acordării liberării fiind lăsată exclusiv la latitudinea instanței de judecata.

Executarea pedepsei a început la data de 03.03.2011 și urmează să expire în termen la data de 04.05.2016.

Pentru a putea fi liberat din centrul de detenție, condamnatul trebuie să execute 2/3 respectiv 1096 zile, și a executat de la data de 03.03.2011 până la data de 05.03.2014, un număr de 1099 zile închisoare, din care i se consideră executate ca urmare a muncii prestate 0 zile.

Conform procesului verbal din data de 05.03.2014 întocmit de Comisia de propuneri din cadrul centrului de detenție, petentul condamnat se află la prima analiză în comisia de liberare.

Din caracterizarea depusă la dosar de Penitenciarul de Minori și Tineri C. rezultă că tânărului i s-a schimbat situația juridică în data de 20.02.2014, fiind internat în centru de detenție, urmând a fi discutat în comisia de liberare.

Pe parcursul executării pedepsei a avut o conduită adecvată în raport cu normele mediului instituțional, fiind recompensat de 6 ori și nu a fost sancționat disciplinar. A obținut un câștig de 302 zile, are un comportament adecvat față de colegi și personalul unității.

Având în vedere gravitatea faptei săvârșite, faptul că așa cum reiese din caracterizarea depusă de penitenciar acesta are încă abilități scăzute de gestionare a situațiilor complicate de viață, instanța apreciază ca timpul executat de persoana privată de libertate din măsura internării nu este suficient pentru ca aceasta să fie responsabilizată cu privire la comportamentul său viitor, astfel încât să nu mai comită si alte fapte de natură penală.

Față de cele reținute anterior, tribunalul va respinge propunerea de liberare din centrul de detenție formulată de Comisia de liberare condiționată din cadrul Centrului de Detenție PMT C. cu privire la condamnatul S. C. C. ca nefondată.

În baza art.181 alin.2 din legea nr.254/2013 va fixa termen de reînnoire a cererii după data de 30.10.2014.

Cheltuielile judiciare în cuantum de 170 lei vor fi suportate de stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat oficiu, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge propunerea de liberare din centrul de detenție formulată de Comisia de liberare condiționată din cadrul Centrului de Detenție PMT C. cu privire la condamnatul S. C. C., fiul lui D. și M. – C., născut la data de 19.05.1984, în prezent deținut în Penitenciarul de Minori și Tineri C. în favoarea Tribunalului D. ca nefondată.

În baza art.181 alin.2 din legea nr.254/2013 fixează termen de reînnoire a cererii după data de 30.10.2014.

Cheltuielile judiciare în cuantum de 170 lei vor fi suportate de stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat oficiu, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Cu contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 16.05.2014.

PREȘEDINTE,

G. A.

GREFIER,

C. E. V.

Red. jud.G.A./

Tehnored C.E.V.

09 iunie 2014/5 ex.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._

Emisă la 10.06.2014

Operator de date cu caracter personal 4690

Către,

S. C. C.,

fiul lui D. și M. – C., născut la data de 19.05.1984,

în prezent deținut în Penitenciarul de Minori și Tineri C.

Potrivit dispozițiilor art. 407 alin.1 Cpp vă înaintăm alăturat sentința penală nr. 684 din data de 16.05.2014 pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._

Președinte,

SS G. A. Pentru conformitate,

Grefier,

C. E. V.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._

Emisă la 10.06.2014

Operator de date cu caracter personal 4690

Către,

Penitenciarul de Minori și Tineri C.

Potrivit dispozițiilor art. 407 alin.1 Cpp vă înaintăm alăturat sentința penală nr. 684 din data de 16.05.2014 pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._

Președinte,

SS G. A. Pentru conformitate,

Grefier,

C. E. V.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._

Emisă la 10.06.2014

Operator de date cu caracter personal 4690

Către,

P. de pe lângă Tribunalul D.

Potrivit dispozițiilor art. 407 alin.1 Cpp vă înaintăm alăturat sentința penală nr. 684 din data de 16.05.2014 pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._

Președinte,

SS G. A. Pentru conformitate,

Grefier,

C. E. V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Schimbare măsura educativă a internării. Art.516 si art. 517 NCPP. Sentința nr. 684/2014. Tribunalul DOLJ