Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 96/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 96/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 21-03-2014 în dosarul nr. 2381/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 96
Ședința publică de la 21 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. F.
Judecător M. N.
Grefier A. M. D.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul D.
a fost reprezentat prin procuror C. N.
Pe rol, judecarea apelului declarat de S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A, împotriva sentinței penale cu nr. 67/23.10.2013, pronunțată de Judecătoria Filiași în dosarul cu nr._, privind pe intimatul inculpat I. A., pe intimata parte vătămată L. L., pe intimatul P. I. C., și pe intimatul parte civilă S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C., având ca obiect vătămarea corporală din culpă (art. 184 C.p.) declinare de competenta de la Curtea de Apel C..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul inculpat I. A., avocat P. E. pentru intimata parte vătămată L. L., care lipsește, de asemenea, au intimatul P. I. C., intimatul parte civilă S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C. și apelantul asigurator S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, s-a constat cauza în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea apelului declarat de către asigurator și menținerea soluției instanței de fond ca legală și temeinică.
Avocat P. E. pentru intimata parte vătămată L. L., solicită respingerea apelului declarat de către asigurator și menținerea soluției instanței de fond ca legală și temeinică, cu obligarea apelantului asigurator la cheltuieli de judecată către intimata parte vătămată L. L..
Intimatul inculpat I. A., de asemenea, solicită respingerea apelului declarat de către asigurator și menținerea soluției instanței de fond ca legală și temeinică.
Dezbaterile fiind încheiate;
TRIBUNALUL
Asupra apelului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală cu nr. 67/23.10.2013, pronunțată de Judecătoria Filiași în dosarul cu nr._, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de părțile civile: L. L. – D., și P. I. – C., împotriva inculpatului I. A., și asiguratorului de răspundere civilă Societatea de asigurare S.C. Omniasig V. Insurance Group S.A. București, a obligat asigurătorul de răspundere civilă Societatea de Asigurare S.C. Omniasig V. Insurance Group S.A. București la plata către partea civilă L. L. – D. a sumei de 951,36 lei cu titlu de daune materiale și la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale.
A obligat asigurătorul de răspundere civilă Societatea de Asigurare S.C. Omniasig V. Insurance Group S.A. București la plata către partea civilă P. I. – C. a sumei de 102,2 lei cu titlu de daune materiale și la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale.
A admis acțiunea civilă formulată de partea civilă S. Clinic Județean de Urgență C., împotriva inculpatului I. A. și asiguratorului de răspundere civilă Societatea de Asigurare S.C. Omniasig V. Insurance Group S.A. București, a obligat asigurătorul de răspundere civilă Societatea de Asigurare S.C. Omniasig V. Insurance Group S.A. București la plata către partea civilă S. Clinic Județean de Urgență C. a sumei de 285,56 lei cu titlu de despăgubiri, sumă ce se va actualiza la data plății efective și care este compusă din: suma de 207,22 lei reprezentând contravaloarea asistenței medicale acordate părții vătămate/civile L. L. – D. și suma de 78,34 lei reprezentând contravaloarea asistenței medicale acordate părții vătămate/civile P. I. – C..
În temeiul dispozițiilor art. 193 alin. 1 din Codul de procedură penală, a obligat inculpatul I. A. să plătească părții civile L. L. – D. suma de 700 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariul avocațial, de asemenea, a obligat inculpatul I. A. la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
La termenul de judecată din data de 22 mai 2013 în dosarul penal nr._ al Judecătoriei Filiași, înainte de a se da citire actului de sesizare, partea vătămată L. L. – D. a declarat că înțelege să se constituie parte civilă în procesul penal potrivit dispozițiilor articolului 15 alin. 2 din Codul de procedură penală, cu suma de 20.000 lei, din care suma de 10.000 lei reprezintă daune materiale și suma de 10.000 lei reprezintă daune morale (declarație fila nr. 31 din dosar), iar numitul P. G., în calitate de procurator pentru partea vătămată P. I. – C., a declarat că, partea vătămată al cărei mandatar este înțelege să se constituie parte civilă în procesul penal potrivit dispozițiilor articolului 15 alin. 2 din Codul de procedură penală, cu suma de 20.000 lei, din care suma de 10.000 lei reprezintă daune materiale și suma de 10.000 lei reprezintă daune morale (declarație fila nr. 32 din dosar).
Prin încheierea de ședință din data de 22 mai 2013, instanța, constatând că inculpatul I. A. a depus la dosar polița de asigurare de răspundere civilă auto R.C.A. ./10/U4/CA, nr._ eliberată de asigurătorul S.C. OMNIASIG V. INSURANCE GROUP S.A. (fila nr. 33 din dosar) și având în vedere dispozițiile art. 54 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, referitoare la angajarea răspunderii juridice civile a societăților de asigurare în situația în care autovehiculele asigurate obligatoriu (prin efectul legii) sunt implicate în accidente de circulație în urma cărora sunt prejudiciate terțe persoane, a dispus introducerea în cauză, în calitate de asigurător auto, a Societății de Asigurare S.C. OMNIASIG V. INSURANCE GROUP S.A. și citarea acesteia; de asemenea, a dispus emiterea unei adrese către S. Clinic Județean de Urgență C. pentru a se comunica acestei instituții informațiile solicitate prin adresa numărul_/15.05.2013 (fila nr. 34 din dosar), în vederea constituirii ca parte civilă în procesul penal, iar în temeiul art. 320 indice 1 alin. 5 din Codul de procedură penală, având în vedere că, în cauză, pentru soluționarea acțiunii civile se impune administrarea de probe, a disjuns acțiunea civilă și a dispus formarea unui nou dosar în care au fost citate părțile, asigurătorul Societatea de Asigurare S.C. Omniasig V. Insurance Group S.A. București și S. Clinic Județean de Urgență C. și în care s-au efectuat fotocopii de pe înscrisurile necesare în soluționarea laturii civile a cauzei din dosarul penal numărul_ al Judecătoriei Filiași și din dosarul de cercetare penală numărul 784/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiași.
Partea civilă S. Clinic Județean de Urgență C. a depus la dosar, la data de 17.06.2013, la data de 18.06.2013, la data de 02.07.2013, precum și la data de 26.07.2013, prin serviciul poștal, cereri de constituire ca parte civilă în procesul penal: cu suma de 207,22 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare a părții vătămate L. L. – D., depunând și decontul de cheltuieli (filele: numărul 46 – numărul 49 și numărul 73 – numărul 74 din dosar) și cu suma de 78,34 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare a părții vătămate P. I. – C., depunând și decontul de cheltuieli (filele: numărul 76 – numărul 77 din dosar).
La termenul de judecată din data de 19 iunie 2013, partea civilă L. L. – D., prin avocatul său, a depus la dosar, în dovedirea despăgubirilor civile solicitate, următoarele înscrisuri: buletin de examinare IRM nr. 1027 emis la data de 01.09.2011 de SPAD IMAGING INTERNAȚIONAL – Centrul de Diagnostic Imagistic C.; biletele de trimitere nr. 1534/A2/16.08.2011 eliberat de I.M.L. C. – Laboratorul de Medicină Legală către U.P.U. – S. Clinic Județean de Urgență C., precum și către Secția de Ortopedie din cadrul Policlinicii nr. 1 C.; cererea părții vătămate înregistrată sub numărul 63/29.09.2011 și adresată Comandantului Poliției orașului Filiași, județul D.; certificatul medico – legal numărul 1534/A2/16.08.2011 eliberat la data de 02.09.2011 de Institutul de Medicină Legală C.; bonuri fiscale și chitanțe reprezentând: costul R.M.N. fără substanță de contrast; cost film, taxă I.M.L. C.; cost radiografie; consultație ortopedie și bonuri de benzină, precum și procura judiciară autentificată prin încheierea de autentificare nr. 755 din data de 25.05.2013 de B.N.P. D. F..
La data de 11.09.2013, prin C. Registratură al instanței, partea civilă P. I. – C. a depus la dosar în dovedirea pretențiilor sale, următoarele înscrisuri: rețetă medicală eliberată la data de 12.08.2011 de S. Clinic Județean de Urgență C.; chitanța nr. 3624/17.08.2011 reprezentând costul consultației de către specialistul ortoped; chitanța nr. 2633/16.08.2011 eliberată de Institutul de Medicină Legală C. reprezentând taxă certificat medico – legal; adeverința nr. 186/16.08.2011 eliberată de S.C. CLAU & WIK ELECONSTRUCT S.R.L. STREHAIA, JUDEȚUL M.; buletin de examinare I.R.M. nr. 1028 din data de 01.09.2011 eliberat de SPAD IMAGING INTERNAȚIONAL – Centrul de Diagnostic Imagistic C.; cererea părții vătămate înregistrată sub numărul 64/29.09.2011 și adresată Comandantului Poliției orașului Filiași, județul D.; biletele de trimitere numărul 1533/A2/16.08.2011 eliberat de I.M.L. C. – Laboratorul de Medicină Legală către Secția de Ortopedie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență C. și către U.P.U. – S. Clinic Județean de Urgență C.; bonuri fiscale reprezentând: costul R.M.N. fără substanță de contrast și cost film; certificatul medico – legal numărul 1533/A2/16.08.2011 eliberat la data de 02.09.2011 de Institutul de Medicină Legală C. și procura judiciară autentificată prin încheierea de autentificare nr. 216 din data de 20.02.2013 de B.N.P. D. F..
La data de 25.09.2013, după ședința de judecată, asigurătorul Societatea de Asigurare S.C. Omniasig V. Insurance Group S.A. București a depus la dosar note de ședință prin care a solicitat ca instanța să aprecieze asupra temeiniciei și îndreptățirii pretențiilor de despăgubire formulate de către părțile civile.
A arătat asigurătorul că, referitor la cererile părților civile: L. L. – D. ce solicită să fie despăgubită cu suma de 20.000 lei și P. I. – C. ce solicită să fie despăgubit cu suma de 20.000 lei, raportat la data încheierii contractului de asigurare, în speță, sunt incidente normele speciale R.C.A. aprobate prin Ordinul nr. 5/2010 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, respectiv dispozițiile art. 51 pct. 1) din Normele tehnice aprobate prin actul normativ menționat, cu privire la stabilirea despăgubirilor reprezentând daunele materiale, iar cu privire la daunele morale asigurătorul a arătat că, legiuitorul face precizarea că acestea se pot acorda în conformitate cu legislația și jurisprudența din România prin coroborare directă cu corecta aplicare a dispozițiilor: art. 52 și art. 72, ambele din Codul penal.
S-a mai arătat de către asigurător că, într-adevăr prevederile: art. 14 din Codul de procedură penală și art. 998 și următoarele din Codul Civil impun concluzia că, pentru o justă și integrală despăgubire a părții vătămate/civile, inculpatul poate fi obligat pe lângă acoperirea pagubei materiale și la plata unor daune morale, fără însă a fi vorba despre o prevedere imperativă a legii.
A mai învederat asigurătorul că, în privința cuantumului daunelor morale s-a căzut de acord în literatura de specialitate că trebuie să aibă efecte compensatorii, fără însă ca sumele acordate să se transforme în amenzi excesiv aplicate inculpatului ori în venituri nejustificate pentru părțile vătămate, situație în care ne-am afla în fața unui caz de îmbogățire fără just temei.
S-a mai arătat că, repararea integrală a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, însă sumele acordate cu acest titlu nu trebuie să reprezinte nici măsuri excesive pentru autorul pagubei și nici venituri nejustificate pentru persoana lezată, toate împrejurările concrete ale cauzei (fapta produsă fără intenție, motivarea neatenției), împreună cu celelalte elemente privitoare la persoanele implicate (vârsta, antecedente, starea fizică și psihică, gradul de reverberare a urmărilor faptei comise, sensibilitatea psiho – afectivă, conduita socială, etc.), constituind criterii eficiente în determinarea despăgubirilor bănești, fiind necesar ca cel ce pretinde daune morale să producă un minimum de argumente și indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale, ocrotite prin Constituție, i-au fost afectate prin fapta inculpatului și, pe cale de consecință, să se poată proceda la o evaluare a despăgubirilor ce urmează să compenseze prejudiciul.
A invocat asigurătorul Decizia nr. 3812/2000 din data de 05.12.2000 a Secției Civile a Curții Supreme de Justiție din care rezultă, în opinia asigurătorului că, motivarea soluției instanței cu privire la latura civilă a cauzei trebuie să cuprindă analiza elementelor de fapt, a probelor pe care se sprijină, referitor la fiecare categorie de cheltuieli pe care partea civilă pretinde că se datorează săvârșirii infracțiunii, precum și cu privire la daunele morale ce i se cuvin.
Asigurătorul a invocat și dispozițiile art. 1169 din Codul civil, arătând că, trebuie să fie dovedit și prejudiciul moral invocat de părțile civile, fiind justificată acordarea unor compensații materiale persoanelor care au suferit daune morale, compensații care se stabilesc prin apreciere, însă nu o apreciere de ordin general, ci avându-se în vedere criterii raportate la fiecare caz în parte.
Cu privire la cheltuielile de spitalizare, a arătat asigurătorul că, în situația în care părțile vătămate nu ar fi beneficiat de asistență și tratament gratuit în acord cu prevederile articolului 218 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, acestea ar fi obligate la plata cheltuielilor efectuate până la ieșirea din spital ori la semnarea unui angajament de plată în beneficiul unității de tratament.
Asigurătorul a precizat că, obligația sa este limitată la cheltuielile care nu sunt suportate din fondurile de asigurări sociale, urmând ca instanța să dispună obligarea inculpatului la aceste cheltuieli în baza art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006. A invocat asigurătorul decizia penală nr. 205/A/23.11.2010 a Tribunalului M. și a arătat că, inculpatul este ținut personal de obligația plății către unitățile spitalicești a cheltuielilor de spitalizare efectuate de acestea în favoarea părții vătămate.
În concluzie, a solicitat asigurătorul ca instanța de judecată să țină cont de toate prevederile aplicabile pentru corecta soluționare a cererii de pretenții din prezentul dosar și să reducă corespunzător pretențiile părților civile în sensul neacordării de despăgubiri materiale nedovedite, iar în privința celorlalte despăgubiri prilejuite de vătămarea corporală suferită să acorde numai acele sume care sunt probate cu documente justificative conform prevederilor legale.
În drept, asigurătorul a invocat prevederile: Ordinului nr. 5/2010 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor și Legii nr. 136/1995.
Aceste note de ședință au mai fost depuse de către asigurător la dosar și la data de 27.09.2013.
La termenul de judecată din data de 19 iunie 2013, instanța, apreciind pertinente, concludente și utile probele solicitate de părțile civile prin reprezentanți convenționali, a încuviințat pentru partea civilă P. I. – C. proba testimonială, iar pentru partea civilă L. L. – D. proba cu înscrisuri și proba testimonială.
La termenul de judecată din data de 25 septembrie 2013, instanța, în temeiul dispozițiilor art. 67 din Codul de procedură penală, a respins proba testimonială cu martorul O. E. solicitată de inculpat, ca fiind neconcludentă și inutilă în soluționarea cauzei.
Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 09 octombrie 2013, instanța, apreciind ca fiind neconcludentă și inutilă proba cu expertiza medico – legală având ca obiective:
a) să se stabilească afecțiunile pe care le-au suferit părțile civile/vătămate urmare a accidentului din data de 12.08.2011;
b) să se stabilească dacă există legătură de cauzalitate între afecțiunile pentru care părțile civile solicită daune și accidentul din 12.08.2011 și
c) să se stabilească dacă părțile civile se încadrează în vreun grad de invaliditate, probă solicitată, în scris, de asigurătorul Societatea de Asigurare S.C. Omniasig V. Insurance Group S.A., în temeiul dispozițiilor art. 67 din Codul de procedură penală, a respins această probă, întrucât aspectele relevate au fost clarificate în cadrul soluționării dosarul penal numărul_ al Judecătoriei Filiași privind latura penală a cauzei.
Partea vătămată constituită parte civilă în procesul penal P. I. – C. a depus la dosar, la termenul de judecată de la data de 09 octombrie 2013, concluzii scrise prin care a reiterat pretențiile sale civile și a precizat că, după accident nu a beneficiat din partea firmei unde era angajată de concediu medical și a rămas fără loc de muncă. A solicitat obligarea inculpatului la plata daunelor morale și materiale, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
Pe parcursul judecății, instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar de părțile civile și proba testimonială, fiind audiați în cauză martorii: S. C. (depoziție fila numărul 96 din dosar) și Dobru M. (depoziție fila numărul 97 din dosar).
Instanța a dispus atașarea, spre observare, a dosarelor: numărul_ al Judecătoriei Filiași și numărul 784/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiași.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 42 pronunțată la data de 29 mai 2013 de Judecătoria Filiași în dosarul nr._, instanța, fără a reține în favoarea inculpatului I. A. circumstanțele atenuante judiciare invocate de apărătorul ales al acestuia, în baza art. 184 alineatul 1 și alin. 3 din Codul penal, raportat la art. 320 indice 1 din Codul de procedură penală, a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă comisă împotriva părții vătămate constituită parte civilă în cursul procesului penal, P. I. – C.. În temeiul acelorași dispoziții legale, instanța a dispus condamnarea inculpatului I. A. la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă comisă împotriva părții vătămate constituită parte civilă în cursul procesului penal, L. L. – D., iar în baza art. 33 lit. b) din Codul penal și art. 34 alin. 1 lit. b) din Codul penal, a contopit pedepsele aplicate, inculpatul I. A. urmând să execute pedeapsa de 1 (un) an închisoare. În temeiul art. 71 din Codul penal, instanța a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a și lit. b) din Codul penal pe durata executării pedepsei închisorii; în baza art. 81 din Codul penal, instanța a suspendat condiționat executarea pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare de 3 (trei) ani, calculat potrivit art. 82 din Codul penal; în temeiul art. 359 din Codul de procedură penală, instanța a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 din Codul penal a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii; în temeiul art. 71 alin. 5 din Codul penal, instanța a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii; în temeiul art. 193 alin. 1 din Codul de procedură penală, instanța a obligat inculpatul la plata către partea vătămată constituită parte civilă în cursul procesului penal, P. I. – C., a sumei de 800 lei, reprezentând cheltuieli judiciare făcute de aceasta, iar în temeiul art. 191 alin. 1 din Codul de procedură penală, instanța a obligat inculpatul la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat, efectuate în cursul urmăririi penale și al judecății.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs inculpatul I. A..
Prin decizia penală numărul 764 pronunțată la data de 18 octombrie 2013 în dosarul numărul_, Tribunalul D. – Secția Penală a respins recursul formulat de acesta.
S-a reținut în sentința penală nr. 42 pronunțată la data de 29 mai 2013 de Judecătoria Filiași în dosarul nr._ că, în data de 12.08.2011, în jurul orei 19:45, după ce a alimentat cu carburant în stația PETROM din orașul Filiași, județul D., autoturismul marca "Daewoo Cielo", cu numărul de înmatriculare_, inculpatul I. A. a pătruns pe banda I a bulevardului Racoțeanu, pe sensul de mers dinspre orașul Strehaia către municipiul C., iar pe marcajul rutier cu semnificația "trecere pentru pietoni" din imediata apropiere a intersecției bulevardului Racoțeanu cu . în impact cu părțile vătămate: P. I. – C. și L. L. – D., aflate în traversare de la stânga către dreapta.
În urma accidentului, partea vătămată P. I. – C. a suferit vătămări corporale, respectiv leziuni traumatice, ce au necesitat pentru vindecare un număr de 35 – 40 zile de îngrijiri medicale, după cum rezultă din certificatul medico – legal numărul 1533/A.2/16.08.2011 eliberat părții vătămate P. I. – C. la data de 02.09.2011 de către Institutul de Medicină Legală C. (fila nr. 89 din dosar), iar partea vătămată L. L. – D. a suferit vătămări corporale, respectiv leziuni traumatice, ce au necesitat pentru vindecare un număr de 40 – 45 zile de îngrijiri medicale, după cum rezultă din certificatul medico – legal nr. 1534/A.2/16.08.2011 eliberat părții vătămate L. L. – D. la data de 02.09.2011 de către Institutul de Medicină Legală C. (fila nr. 70 din dosar).
Fapta inculpatului I. A. care, în data de 12.08.2011, în jurul orei 19:45, aflându-se la volanul autoturismului marca "Daewoo Cielo", cu numărul de înmatriculare_, pe care l-a condus pe D.E. 70, pe banda I a bulevardului Racoțeanu din orașul Filiași, județul D., pe sensul de mers dinspre orașul Strehaia către municipiul C., a cauzat, din culpă, vătămări ale integrității corporale părților vătămate: P. I. – C. și L. L. – D., aflate în traversare pe marcajul rutier cu semnificația "trecere pentru pietoni" din imediata apropiere a intersecției bulevardului Racoțeanu cu . au necesitat pentru vindecare: în cazul părții vătămate P. I. – C., îngrijiri medicale de 35 – 40 zile, iar în cazul părții vătămate L. L. – D., îngrijiri medicale de 40 – 45 zile și care faptă este urmarea nerespectării dispozițiilor legale și a măsurilor de prevedere privind circulația pe drumurile publice, s-a apreciat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, prevăzute de art. 184 alin. 1 și alin. 3 din Codul penal.
Situația de fapt stabilită de instanță a rezultat din probele administrate în cursul urmăririi penale coroborate cu recunoașterea săvârșirii faptelor, recunoaștere făcută de inculpatul I. A. în fața instanței. Astfel, instanța a constatat că, situația de fapt reținută prin rechizitoriu este corectă, fiind dovedită cu ajutorul mijloacelor de probă administrate în cauză.
Prin nerespectarea dispozițiilor: art. 35 alin. 1 și art. 48, ambele din O.U.G. numărul 195/2002 Republicată privind circulația pe drumurile publice și a prevederilor art. 135 lit. h) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația de drumurile publice, inculpatul I. A. a săvârșit infracțiunile de vătămare corporală din culpă, prevăzute de art. 184 alin. 1 și alin. 3 din Codul penal.
S-a reținut că potrivit art. 35 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 Republicată privind circulația pe drumurile publice, "(1) participanții la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluența și siguranța circulației, să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor și să nu aducă prejudicii proprietății publice ori private".
Conform art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002 Republicată privind circulația pe drumurile publice, "conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță".
S-a arătat că potrivit art. 135 lit. h) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația de drumurile publice, "conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere și în următoarele situații: h) pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului".
În conformitate cu prevederile art. 22 alin. 1 din Codul de procedură penală, hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia, ca atare, instanța a verificat existența și întinderea prejudiciului, legătura de cauzalitate dintre fapta inculpatului și prejudiciu.
Conform dispozițiilor art. 998 - 999 alin. 1 și alin. 2 din Codul civil, "orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara", iar "omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, ci și de acela ce a cauzat prin neglijența sau imprudența sa".
S-a precizat că răspunderea civilă delictuală și răspunderea penală pot acționa concomitent, se pot cumula, deoarece prima se bazează pe ideea reparării unui prejudiciu, în timp ce răspunderea penală se bazează pe ideea pedepsirii unei fapte socialmente periculoase.
Din analiza acestor prevederi legale instanța de fond a reținut că, pentru angajarea răspunderii civile delictuale, dispozițiile art. 998 – 999 din Codul civil se impune îndeplinirea cumulativă a patru condiții: existența unei fapte ilicite, producerea unui prejudiciu cert și care să nu fi fost reparat încă, existența legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs și vinovăția celui răspunzător de producerea prejudiciului, constând în intenția, neglijența sau imprudența celui care a acționat. Sarcina dovedirii acestora revine în condițiile art. 1169 din Codul civil celui care se pretinde prejudiciat, lipsa oricărei dintre cele patru condiții făcând imposibilă angajarea răspunderii civile delictuale.
În cauză s-au constituit părți civile: partea vătămată L. L. – D. cu suma de 20.000 lei, din care suma de 10.000 lei reprezintă daune materiale și suma de 10.000 lei reprezintă daune morale (declarație fila nr. 31 din dosar) și partea vătămată P. I. – C. cu suma de 20.000 lei, din care suma de 10.000 lei reprezintă daune materiale și suma de 10.000 lei reprezintă daune morale (declarație fila nr. 32 din dosar).
Instanța a reținut că, prin săvârșirea faptei s-a produs părților civile: L. L. – D. și P. I. – C. atât un prejudiciu material, cât și un prejudiciu moral, astfel că acestea sunt îndreptățite la despăgubiri.
Potrivit dispozițiilor art. 14 din Codul de procedură penală și prevederilor art. 998 – art. 999 din Codul civil de la 1864, în vigoare la data săvârșirii faptei ilicite, despăgubirile acordate trebuie să asigure întotdeauna o justă și integrală reparare a daunelor suferite de cei vătămați.
Astfel, instanța a considerat că în prezenta cauză părțile vătămate constituite părțile civile în procesul penal: L. L. – D. și P. I. – C., au făcut dovada condițiilor angajării răspunderii civile delictuale a inculpatului I. A..
Instanța a reținut că în cauză prejudiciul, care constă în producerea de leziuni traumatice pentru a căror vindecare partea vătămată constituită parte civilă în procesul penal P. I. – C. a necesitat un număr de 35 – 40 zile de îngrijiri medicale de la data producerii lor, iar partea vătămată constituită parte civilă în procesul penal L. L. – D. a necesitat un număr de 40 – 45 zile de îngrijiri medicale de la data producerii lor, este cert.
Referitor la evaluarea prejudiciului, în ceea ce o privește pe partea vătămată constituită parte civilă în procesul penal P. I. – C., paguba materială este în cuantum de 102,2 lei, astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar, respectiv: chitanța nr. 3624/17.08.2011 reprezentând costul consultației de către specialistul ortoped și chitanța nr. 2633/16.08.2011 eliberată de Institutul de Medicină Legală C. reprezentând taxă certificat medico – legal (filele: nr. 81 și nr. 81 bis din dosar).
În ceea ce o privește pe partea vătămată constituită parte civilă în procesul penal L. L. – D., s-a reținut că paguba materială este în cuantum de 951,36 lei, astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar, respectiv: bonuri fiscale și chitanțe reprezentând: costul R.M.N. fără substanță de contrast; cost film, taxă I.M.L. C.; cost radiografie; consultație ortopedie și bonuri de benzină (filele: nr. 56 și nr. 59 – nr. 66 din dosar).
S-a precizat că pentru repararea prejudiciului, una din condițiile de admisibilitate este ca acesta să fie cert, atât în privința existenței, cât și a posibilității de evaluare.
În speță, așa cum s-a arătat mai sus, existența prejudiciului este certă, iar în ceea ce privește evaluarea, s-a probat cu înscrisuri cuantumul acestuia pentru ambele părți civile, depoziția martorei Dobru M., audiată la solicitarea părții vătămate constituită parte civilă în procesul penal L. L. – D., confirmând faptul producerii unei mari pagube materiale în detrimentul victimei, dar neputând fi coroborată cu documentele justificative aflate la dosar sub aspectul întinderii daunelor materiale.
Pe de altă parte, părțile vătămate: L. L. – D. și P. I. – C. au suferit și un prejudiciu de natură morală, prin încălcarea dreptului subiectiv nepatrimonial (dreptul la integritate și inviolabilitate fizică), astfel încât despăgubirile civile pe care instanța urmează să le acorde acestora nu reprezintă o modalitate de repunere în situația anterioară săvârșirii faptei, ci o modalitate prin care se urmărește a se compensa echitabil valoarea de care părțile vătămate au fost private, în raport de modalitatea în care au resimțit impactul accidentului în viata lor obișnuită, ținând cont că orice durere fizică este resimțită cu ajutorul creierului, este corticalizată, astfel încât orice durere fizică presupune o suferință psihică, precum și de faptul că părțile vătămate au stat o perioadă de timp în spital, profund perturbate de acest eveniment în producerea căruia nu a avut nici o culpă.
S-a precizat că stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include însă o doză de aproximare, avându-se în vedere consecințele negative suferite de părțile vătămate constituite părți civile în procesul penal: L. L. – D. și P. I. – C., importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămărilor.
Referitor la prejudiciul moral cauzat părților civile: L. L. – D. și P. I. – C., instanța a reținut că dauna morală reprezintă rezultatul dăunător direct, de natură nepatrimonială, al unei fapte ilicite și culpabile, prin care se aduce o vătămare valorilor și drepturilor extrapatrimoniale ce sunt strâns legate de personalitatea umană, respectiv existența fizică a persoanei, integritatea corporală și sănătatea, sensibilitatea fizică și psihică sentimentele de afecțiune și de dragoste, cinstea, demnitatea și onoarea precum și alte valori similare.
În speță, s-a reținut referitor la suferințele încercate de părțile vătămate sunt certe, în ce privește existența, dar foarte greu de probat, în privința întinderii și intensității. Din depoziția martorei Dobru M., audiată la solicitarea părții vătămate constituită parte civilă în procesul penal L. L. – D., a reieșit că, aceasta din urmă a rămas cu sechele după accident, în aceeași situație presupunându-se a fi și partea vătămată P. I. – C., asupra căreia impactul a fost la fel de devastator, astfel cum rezultă din actele medicale depuse la dosar.
Conform dispozițiilor art. 14 alin. 5 din Codul de procedură penală, acțiunea civilă poate avea ca obiect și tragerea la răspundere civilă pentru repararea daunelor morale.
Cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare ci este apreciată de instanță în raport de consecințele negative suferite de cei implicați, de importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute, modul în care au fost afectate situația familială, socială și profesională.
În speță, urmare a faptei inculpatului I. A., partea vătămată P. I. – C., angajată în muncă în acea perioadă conform adeverinței nr. 186/16.08.2011 eliberată de S.C. CLAU & WIK ELECONSTRUCT S.R.L. STREHAIA, JUDEȚUL M. (fila numărul 82 din dosar) a întâmpinat anumite dificultăți la serviciu, fiind afectată astfel situația sa profesională.
Regulile de evaluare a prejudiciului moral trebuie să fie unele care să asigure o satisfacție morală pe baza unei aprecieri în echitate și nu una având exclusiv scop patrimonial; sumele de bani acordate cu titlu de daune morale trebuie să aibă efecte compensatorii; nu trebuie să constituie nici amenzi excesive pentru autorii daunelor și nici venituri nejustificate pentru victimele daunelor; aceste sume trebuie să poată fi calificate numai ca despăgubiri.
Pentru ca instanța să poată aplica aceste criterii apare însă necesar ca cel ce pretinde daunele morale să producă un minim de argumente și indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale i-au fost afectate și, pe cale de consecință, să se poată proceda la evaluarea despăgubirilor ce urmează să compenseze prejudiciul.
În raport de împrejurările și modalitatea producerii accidentului, exclusiv din culpa inculpatului I. A., de faptul că, totuși, infracțiunea săvârșită de inculpatul I. A. este din culpă, precum și având în vedere toate considerentele expuse mai sus, instanța apreciază că suma de 10.000 lei fiecare cu titlu de daune morale pentru părțile civile: L. L. – D. și P. I. – C., corespunde unei aprecieri rezonabile și echitabile de natură să ofere o anumită satisfacție compensatorie pentru prejudiciul moral suferit și nu să determine o îmbogățire fără just temei.
De precizat că, principala satisfacție compensatorie a părților civile este și ar trebui realizată prin hotărârea de condamnare a autorului accidentului și nu prin acordarea de despăgubiri civile într-un cuantum exagerat.
Având în vedere polița de asigurare de răspundere civilă auto R.C.A. ./10/U4/CA, nr._ eliberată de asigurătorul S.C. OMNIASIG V. INSURANCE GROUP S.A. (fila nr. 33 din dosar), din care rezultă că, la data comiterii faptei ilicite inculpatul era asigurat, la termenul de judecată din data de 22 mai 2013 în dosarul numărul_ al Judecătoriei Filiași, instanța, în temeiul dispozițiilor art. 16 din Codul de procedură penală și prevederilor art. 54 alin. 4 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, referitoare la angajarea răspunderii juridice civile a societăților de asigurare în situația în care autovehiculele asigurate obligatoriu (prin efectul legii) sunt implicate în accidente de circulație în urma cărora sunt prejudiciate terțe persoane, a dispus introducerea în cauză, în calitate de asigurător auto, a Societății de Asigurare S.C. Omniasig V. Insurance Group S.A. București și citarea acesteia.
Prin urmare, instanța de fond a obligat societatea de asigurări la plata despăgubirilor civile, a obligat societatea de asigurări și nu inculpatul în solidar cu asiguratorul de răspundere civilă, întrucât solidaritatea nu se prezumă, ci trebuie prevăzută expres, iar în raport de contractul de asigurare intervenit între inculpat și asiguratorul de răspundere civilă acesta din urmă acordă despăgubirile către terți, urmând a recupera în cazuri excepționale despăgubirile de la cel asigurat.
S-a reținut că prin contractul de asigurare riscul producerii evenimentului rutier este preluat de către asigurător până la concurența sumei maxime pentru care acesta răspunde. În acest sens sunt și dispozițiile Legii nr. 136/1995 care prevăd că, asigurătorul preia integral riscul producerii evenimentului rutier, păstrându-și dreptul de regres doar în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 58 din lege. Ori, în materie civilă răspunderea solidară nu poate fi presupusă, ea trebuie să rezulte, în mod expres, fie din dispozițiile legii, fie ale convenției părților, situații neincidente în cauză.
Față de cele expuse, a obligat doar asigurătorul de răspundere civilă S.C. Omniasig V. Insurance Group S.A. București la plata despăgubirilor materiale și daunelor morale în limitele stabilite de dispozițiile Legii nr. 136/1995 și Ordinului nr. 14/2011.
La stabilirea limitelor obligațiilor ce-i revin asigurătorului de răspundere civilă delictuală, instanța a avut în vedere dispozițiile Ordinului pentru punerea în aplicare a Normelor privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse terților prin accidente de autovehicule și autorizarea asigurătorilor pentru practicarea asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse terților prin accidente de autovehicule în conformitate cu care, "asigurătorii R.C.A. acordă, în baza primelor de asigurare plătite, despăgubiri pentru prejudiciile de care asigurații acestora răspund, în baza legii, față de terțe persoane păgubite prin accidente de autovehicule care au loc în limitele teritoriale ale contractului de asigurare, precum și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil, în limitele stabilite anual prin norme adoptate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor".
Prin urmare, instanța a admis în parte acțiunea civilă formulată de părțile civile: L. L. – D. și P. I. – C., prin procurator P. G., împotriva inculpatului I. A. și asiguratorului de răspundere civilă Societatea de Asigurare S.C. Omniasig V. Insurance Group S.A. București, prin Sucursala O. reprezentantă legal de director T. L. C. și va obliga asigurătorul de răspundere civilă Societatea de Asigurare S.C. Omniasig V. Insurance Group S.A. București la plata către partea civilă L. L. – D. a sumei de 951,36 lei cu titlu de daune materiale și la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale; de asemenea, instanța a obligat asigurătorul de răspundere civilă Societatea de Asigurare S.C. Omniasig V. Insurance Group S.A. București la plata către partea civilă P. I. – C. a sumei de 102,2 lei cu titlu de daune materiale și la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale.
Cu privire la acțiunea civilă formulată de partea civilă S. Clinic Județean de Urgență C., instanța a constat că potrivit art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată.
Conform probelor administrate, partea vătămată L. L. – D. a fost internată la secția "U.P.U." din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență C., unde i-au fost acordate îngrijiri medicale în specialitatea ortopedie (fila numărul 49 din dosar), iar partea vătămată P. I. – C. a fost, de asemenea, internată la secția "U.P.U." din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență C., unde i-au fost acordate îngrijiri medicale în specialitatea ortopedie (fila numărul 77 din dosar), situație în care sumele ocazionate de unitățile sanitare cu serviciile medicale acordate pacienților, victime ale accidentelor, trebuie recuperate.
Ca urmare a argumentelor mai sus expuse, instanța, în temeiul art. 313 alin. (1) din Legea numărul 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă S. Clinic Județean de Urgență C. împotriva inculpatului I. A. și asiguratorului de răspundere civilă Societatea de Asigurare S.C. Omniasig V. Insurance Group S.A. București, prin Sucursala O. reprezentantă legal de director T. L. C. și a obligat asigurătorul de răspundere civilă Societatea de Asigurare S.C. Omniasig V. Insurance Group S.A. București la plata către partea civilă S. Clinic Județean de Urgență C. a sumei de 285,56 lei cu titlu de despăgubiri, sumă ce se va actualiza la data plății efective și care este compusă: din suma de 207,22 lei reprezentând contravaloarea asistenței medicale acordate părții vătămate/civile L. L. – D., sumă dovedită prin înscrisul existent la fila numărul 49 din dosar, respectiv fișa de calcul cheltuieli – decont de cheltuieli și din suma de 78,34 lei reprezentând contravaloarea asistenței medicale acordate părții vătămate/civile P. I. – C., sumă dovedită prin înscrisul existent la fila numărul 77 din dosar, respectiv fișa de calcul cheltuieli – decont de cheltuieli.
Constatând culpa procesuală a inculpatului I. A., în temeiul dispozițiilor articolului 193 alin. 1 din Codul de procedură penală, instanța a obligat inculpatul I. A. să plătească părții civile L. L. – D. suma de 700 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariul avocațial, conform chitanței ., numărul_ din data de 08.05.2013 aflată la fila nr. 95 din dosar.
Instanța a obligat inculpatul I. A. la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel asigurătorul de răspundere civilă Societatea de Asigurare S.C. Omniasig V. Insurance Group S.A. București, solicitându-se diminuarea despăgubirilor morale acordate și obligarea inculpatului la plata despăgubirilor.
În motivarea apelului, asiguratorul a arătat că prejudiciul moral nu poate fi evaluat în bani, că daunele morale nu înlocuiesc cu valoare economică o altă valoare economică ci sunt destinate a alina sau atenua suferințele psihice, iar sumele acordare în speță părții civile nu trebuie să reprezinte o sancțiune aplicată asiguratorului și/sau inculpatului.
A mai arătat că cuantumul daunelor morale ar trebui raportat la cel acordat în cazul infracțiunilor săvârșite cu intenție, având în vedere că infracțiunea a fost săvârșită din culpă, iar dacă pentru infracțiunea comisă s-a aplicat o pedeapsă spre minim, și daunele morale trebuie acordate într-un cuantum apropiat de limita inferioară a sumelor extrase din practica judiciară.
În speță, partea vătămată s-a recuperat după accident, nu i-a fost pusă viața în primejdie și nu se încadrează în nici un grad de handicap, astfel că în raport de criteriile menționate anterior, se impune diminuarea daunelor materiale și morale acordate.
În privința obligării inculpatului la despăgubirii, asiguratorul a arătat că răspunderea sa este angajată în temeiul contractului de asigurare, conform ordinului RCA nr._/2006, iar potrivit deciziei nr. 1/2005 a ÎCCJ, s-a disjuns răspunderea asiguratorului de cea a inculpatului și a părții responsabile civilmente, raționamentul fiind că răspunderea asiguratorului este de răspundere contractuală și nu delictuală, iar în procesul penal, acțiunea civilă are ca temei răspunderea civilă delictuală.
S-a mai precizat că pentru daunele provocate, printr-un accident de circulație, răspunzător este inculpatul întrucât temeiul juridic al răspunderii sale îl reprezintă dispozițiile art. 998- 999 C civ vechi, referitor la răspunderea civilă delictuală, răspunderea asiguratorului fiind una contractuală, iar instanța penală nu este competentă să soluționeze acțiunea în răspundere contractuală ci doar să constate calitatea de asigurator.
Justificarea participării asiguratorului în procesul penal constă în recunoașterea posibilității acestuia de a face apărări în privința cuantumului daunelor materiale și morale acordate, pentru a evita riscul ca, inculpatul, cunoscând că acestea vor fi achitate de asigurator, să nu manifeste suficientă diligență în ceea ce privește soluționarea laturii civile sau chiar să fie de acord cu plata unor sume ce depășesc o despăgubire rezonabilă a părții civile.
S-a mai arătat că prin decizia 29/2009 a ÎCCJ, s-a respins recursul în interesul legii în care se susținea că asiguratorul are calitatea de parte responsabilă civilmente în procesul penal, ceea ce înseamnă că răspunderea sa este una contractuală și nu delictuală. De altfel, temeiul exercitării laturii civile, îl constituie săvârșirea infracțiunii de către inculpat și nu existența unui contract de asigurări.
S-a concluzionat că pentru aceste motive, daunele materiale și morale trebuie stabilite în sarcina inculpatului, urmând ca ulterior, în temeiul RCA și pe baza hotărârii judecătorești, ele să fie achitate de asigurator, cu respectarea limitelor legale.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că apelul este nefondat.
Astfel, în ceea ce privește motivul de apel vizând obligarea inculpatului la plata daunelor materiale si morale, instanța retine ca este legală și temeinică soluția si motivarea instanței de fond privind obligarea asiguratorului singur la plata despăgubirilor materiale si morale, si nu in solidar cu inculpatul, sau alături de acesta sau doar inculpatul.
Este de observat că norma legală aplicabila si care formează si temeiul juridic al motivelor de recurs este art.54 din Legea nr.136/1995, cu modificările ulterioare.
În alineatul 1 al art.54 din Legea nr.136/1995 se prevede că „despăgubirea se stabilește și se efectuează conform art. 43 și 49, iar în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă în limitele obligației acestuia, stabilită în prezentul capitol, cu citarea obligatorie a persoanei / persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienți forțați”.
Cu toate că în conținutul anterior al art.54 alin.1 din Legea nr.136/1995, avut în vedere la momentul adoptării deciziei în interesul legii nr.I/2005, se menționa că „despăgubirile se stabilesc, fără a se depăși limitele prevăzute de legislația în vigoare, pe baza convenției dintre asigurat, persoanele păgubite și asigurător, ori, în cazul în care nu s-a realizat înțelegerea, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă pronunțată în România”, iar în alineatul 4 al aceluiași articol se mai prevedea că „in cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, asigurații sunt obligați să se apere în proces”, în care scop „citarea în proces a asigurătorului este obligatorie”, față de conținutul de ansamblu al întregului act normativ se impune să se considere că prin cele două reglementări succesive sunt instituite aceleași principii de guvernare a relațiilor dintre asigurător și asigurat, precum și dintre aceștia și terțul păgubit sau răspunzător pentru paguba produsă prin accidente de autovehicule.
Menținerea aceluiași sens al reglementarilor succesive cuprinse in art 54 din legea 136/1995 impune a se considera ca obligația de despăgubire a asiguratorului este una singulara, iar nu in solidar sau alături de inculpat, întrucât nu este parte responsabila civilmente pentru a fi aplicabila regula solidarității răspunderii civile delictuale.
Se au in vedere considerente deciziei in interesul legii nr. I/2005 a ICCJ, prin care s-a statuat ca rezultă neîndoielnica voință a legiuitorului de a limita poziția procesuală a societății de asigurare la calitatea sa de "asigurător", care îi oferă suficiente posibilități de apărare atât în nume propriu, cât și prin subrogare în drepturile asiguratului.
Este de observat totodată că din nici o prevedere a legii 136/1995 nu rezultă că societatea de asigurare ar avea o altă calitate procesuală decât aceea de "asigurător", așa cum este ea denumită repetat în cuprinsul legii, după cum nici dispozițiile din Codul de procedură penală, coroborate cu cele ale Codului civil, nu impun să se considere că, în asemenea situații, societatea de asigurare ar avea calitatea de parte responsabilă civilmente.
Caracterul limitat, derivat din contract, al obligației asumate de societatea de asigurare exclude asimilarea poziției sale, determinată de aplicarea dispozițiilor art. 54 alin. 4, coroborate cu cele ale art. 57 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, cu modificările ulterioare, cu calitatea de parte responsabilă civilmente sau de garant, cât timp nici o prevedere legală nu permite o astfel de interpretare.
Pentru considerente expuse rezulta ca instanța de fond in mod legal a apreciat ca sunt aplicabile dispozitiile art 49 din legea 136/1995 cu modificările ulterioare, conform carora asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum și tramvaie și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil.
Acelasi spirit al reglementarii raspunderii asiguratorului, si nu a acestuia impreuna cu inculpatul, este reluat in dispozitiile art 54 din legea 136/1995, conform carora despăgubirea se stabilește și se efectuează conform art. 43 și 49, iar în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, stabilită în prezentul capitol, cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienți forțați. Citarea inculpatului, in calitate de persoana vinovata de producerea accidentului de circulatie se impune in scopul realizarii in conditii optime a scopului procesului penal, prev de art 3 Cpp, de aflare a adevarului, sub toate aspectele si justei si completei solutionari a cauzei, insa dispozitiile art 54 si 49 Cpp sunt clare - despagubirea se plateste de asigurat si nu de alti participanti la procesul penal, si drepturile persoanelor păgubite prin accidente se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă.
Tribunalul mai reține că nu este întemeiată nici critica apelantului referitoare la reducerea cuantumului daunelor morale și materiale acordate părților civile și Spitalului Clinic Județean de Urgență C..
În acest sens, cuantumul daunelor materiale de 951,36 lei acordate părții civile L. L. D., de 102,2 lei acordate părții civile Pârvuică I. C. și de 285,56 lei acordate părții civile S. Clinic Județean de Urgență C., au fost stabilite pe baza înscrisurilor existente la dosar, (chitanțe, bonuri fiscale, etc, ), astfel că nu se impune reducerea acestora.
Nici daunele morale acordate părților civile L. L. D. și Pârvuică I. C., de câte 10.000 lei pentru fiecare nu trebuie reduse deoarece nu reprezintă nici venituri nejustificate și nici sancțiuni aplicate asiguratorului, așa cum se susține în motivele de apel.
Dimpotrivă, în raport de modalitatea de producere a accidentului, de culpa exclusivă a inculpatului I. A., de numărul de zile de îngrijirii medicale, 35-40 și respectiv, 40-45, sumele acordate reprezintă o justă, echitabilă și integrală reparație a prejudiciului moral cauzat părților civile prin producerea accidentului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 421 pct 1 lit b NCpp,
Respinge apelul declarat de apelantul asigurator . GROUP SA, cu sediul în municipiul București, .. 23, sector 1, prin Sucursala O., cu sediul în municipiul Slatina, ., județul O., împotriva sentinței penale cu nr. 67/23.10.2013, pronunțată de Judecătoria Filiași în dosarul cu nr._ ca nefondat.
În baza art. 275 alin 2 Cpp.
Obligă apelantul la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 276 alin 6 Cpp
Obligă apelantul la plata sumei de 600 lei, cheltuieli judiciare către intimata parte vătămată L. L. D., domiciliată în orașul Filiași, ., ., județul D..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 21.03.2014
Președinte, Judecător
E. F. M. N.
Grefier,
A. M. D.
Redact FE
Tehnored A.D. 26 Martie 2014/2ex
Jud fond E. D. S.
| ← Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 442/2014.... → |
|---|
