Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 846/2014. Tribunalul DOLJ

Decizia nr. 846/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 27-08-2014 în dosarul nr. 26120/215/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

DECIZIA PENALĂ NR. 846

Ședința publică de la 27 august 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - L. L. U. –judecător

Grefier - C. J.

Ministerul Public –P. de pe lângă Tribunalul D.

a fost reprezentat prin procuror D. B.

Pe rol, judecarea cauzei penale având ca obiect contestația formulată de condamnatul G. A. din Penitenciarul C., împotriva sentinței penale 3751 din data de 08.07.2014 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, având ca obiect cerere de liberare condiționată, în conformitate cu art. 587 cod procedură penală.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns contestatorul condamnat personal și asistat de avocat din oficiu C. I. C. .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nemaifiind formulate alte cereri și constatând cauza în stare de judecată s-a acordat cuvântul asupra contestației de față.

Avocat din oficiu C. I. C. pentru contestator pune concluzii de admitere a contestației, solicitând rejudecarea cauzei și punerea în libertate condiționată a condamnatului, având în vedere că este bolnav, nu a înregistrat abateri disciplinare și a executat 11 luni de detenție .

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a contestației, menținerea hotărârii ca fiind legală și temeinică.

Având ultimul cuvânt,contestatorul condamnat solicită să fie pus în libertate întrucât este bolnav.

Dezbaterile fiind închise,

TRIBUNALUL

Asupra contestației formulate de condamnatul G. A. din Penitenciarul C., împotriva sentinței penale 3751 din data de 08.07.2014 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, constată următoarele:

Prin sentința penală menționată, instanța de fond, în baza art. 587 C.p.p, a respins cererea formulată de petentul G. A., cerere prin care condamnatul solicita liberarea condiționată.

A fixat termen de reînnoire a cererii după data de 07.07.2015.

În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. a obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 150 lei, din care 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în fapt și în drept următoarele:

La data de 01.07.2014 a înregistrat pe rol cererea formulată de către petentul condamnat G. A. având ca obiect cerere de liberare condiționată.

În cererea formulată, petentul condamnat a arătat că se află în executarea unui pedepse de 10 ani pentru săvârșirea infracțiunii de omor și că este bolnav, suferind de mai multe boli și nu este cunoscut cu antecedente penale. În continuarea cererii petentul condamnat arată că a executat până acum 11 luni din pedeapsă, perioadă în care nu are nici un raport disciplinar și, datorită problemelor medicale, nu aude și nu a putut participa la cursuri socio-educaționale.

În vederea soluționării cauzei, instanța a dispus emiterea unei adrese către Baroul D. în vederea desemnării unui apărător din oficiu care să asigure asistența judiciară obligatorie a petentului și a unei adrese către Penitenciarul C. în vederea comunicării dacă acesta a fost discutat în comisia de liberări condiționate și, în caz afirmativ să comunice în copie, procesul verbal și caracterizarea petentului întocmite de către Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate sau data la care acesta devine propozabil.

Prin adresa nr. N_/PCDJ/07.07.2014 Penitenciarul C. a comunicat faptul că petentul nu a fost analizat în comisia pentru liberarea condiționată întrucât nu a îndeplinit fracțiunea prevăzută de lege de 1/3 din pedeapsă, reprezentând 1217 zile, urmând a deveni propozabil în jurul datei de 20.11.2016.

Instanța de fond a reținut că petentul condamnat G. A. execută pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 203/2013 a Tribunalului O.. `

A reținut că pentru a fi liberat condiționat, petentul trebuie să execute 1/3 din pedeapsă, respectiv 1217 zile, iar petentul a început executarea pedepsei la data de 23.07.2013.

Instanța a mai reținut că pentru a fi acordată liberarea condiționată trebuie îndeplinite următoarele condiții prevăzute de art. 59 cod penal din 1969 (incidente în cauză, având în vedere faptul că sunt mai favorabile decât cele prevăzute de art. 100 din noul cod penal):

- executarea unei fracții din pedeapsă, care se va stabili în funcție de durata pedepsei, natura infracțiunii și forma de vinovăție; - condamnatul este stăruitor în munca și disciplinat; - dă dovezi temeinice de îndreptare; - antecedentele penale ale condamnatului.

Condiția fracției de pedeapsă pe care trebuie să o execute un condamnat pentru a dobândi vocația la liberarea condiționata, reprezintă o condiție de fond, esențiala și imperativă. Neîndeplinirea acestei condiții reprezintă un impediment absolut în analiza și soluționarea cererii de liberare condiționată sub aspectul îndeplinirii celorlalte condiții.

Condiția privind executarea unei părți din pedeapsă reprezintă o garanție că scopul preventiv al pedepsei și funcțiile de eliminare, exemplaritate, constrângere și reeducare au fost atinse, condamnatul s-a reeducat și nu mai este necesară executarea în întregime a pedepsei.

Partea din pedeapsă ce trebuie executată diferă în funcție de durata pedepsei aplicate și care este supusă executării, în funcție de forma de vinovăție cu care a fost săvârșită infracțiunea, după vârsta condamnatului și după cum a desfășurat activități lucrative.

Întrucât în cauza penală dedusă judecății nu a fost îndeplinită condiția esențială, imperativă constând în executarea unei fracții de pedeapsă, conform art. 59 Cp din 1969, instanța a reținut că există un impediment absolut în acordarea liberării condiționate, astfel încât examinarea celorlalte condiții nu se mai impune.

Față considerentele expuse în baza art. 587 alin. 2 C.p.p. a respins cererea formulată de petentul G. A. privind liberarea condiționată.

A fixat termen pentru reînnoirea cererii după data de 07.07.2015.

În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. a obligat condamnatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 150 lei, din care 100 lei reprezentând onorariu apărătorului din oficiu.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație petentul condamnat G. A. solicitând instanței de control a dispune liberarea condiționată având în vedere starea de sănătate, vârsta, perioada executată.

Verificând cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, Tribunalul apreciază contestația ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:

Instanța de control, analizând admisibilitatea cererii prin prisma dispozițiilor art. 59 din Codul penal din 1969, reține că în mod corect instanța de fond a respins cererea de liberare condiționată, constatând că nu poate fi acordată liberarea condiționată condamnatului G. A., întrucât nu a fost îndeplinită fracția de pedeapsă pe care trebuie să o execute un condamnat pentru a dobândi vocația la liberarea condiționată, iar neîndeplinirea acestei condiții reprezintă un impediment absolut în analiza și soluționarea cererii de liberare condiționată sub aspectul îndeplinirii celorlalte condiții. Toate aspectele prezentate de condamnat, singure, nu pot constitui temei pentru punerea în libertate condiționată a condamnatului.

Față de aceste considerente, se va respinge ca nefondată contestația formulată de condamnatul G. A., împotriva sentinței penale 3751 din 08 iulie 2014 a Judecătoriei C..

În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. va obliga contestatorul la 170 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei reprezintă onorariu avocatului desemnat din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 2451 alin. 7 pct. 1 lit.b C.p.p.

Respinge ca nefondată contestația formulată de condamnatul G. A. fiul lui C. și F., născut la 26.03.1939,

din Penitenciarul C., împotriva sentinței penale 3751 din 08 iulie 2014 a Judecătoriei C..

În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. Obligă contestatorul la 170 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei reprezintă onorariu avocatului desemnat din oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi 27 august 2014.

Judecător Grefier

L. L. U. C. J.

Red jud L.L.U.

Tehnored C.J.

2 ex/4.09.2014

Jud fond A.I.Z.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 846/2014. Tribunalul DOLJ