Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi urm. C.p.. Decizia nr. 37/2014. Tribunalul DOLJ

Decizia nr. 37/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 24-01-2014 în dosarul nr. 36788/215/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 37

Ședința publică de la 24 Ianuarie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE M. N.

Judecător E. F.

Judecător C. G. C.

Grefier A. M. D.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul D.

a fost reprezentat prin procuror C. N.

Pe rol, judecarea recursului declarat de recurentul condamnat C. M., împotriva sentinței penale cu nr. 3781/14.11.2013, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._, având ca obiect cerere de liberare condiționată (art.450 C.p.p., art.55 ind.1 și următoarele C.p.)

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul condamnat C. M., personal și asistat de avocat Terpovici M., în substituirea apărătorului din oficiu, avocat V. Iulică.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, s-a constat cauza în stare de judecată.

Avocat Terpovici M. pentru recurentul condamnat C. M., solicită admiterea recursului declarat, casarea sentinței penale atacate, și rejudecând, admiterea cererii de liberare condiționată, arătând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 59 Cp, respectiv, recurentul condamnat a executat fracția de pedeapsă prevăzută de lege și a avut un comportament corespunzător.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prev. de art. 59 Cp, raportat la 52 Cp și obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare către stat.

Recurentul condamnat C. M., solicită admiterea recursului declarat, arătând că a mers la muncă și nu a mai avut niciun raport de sancționare.

Dezbaterile fiind încheiate;

TRIBUNALUL

Asupra recursului penal de față, constată următoarele:

Prin sentința penală cu nr. 3781/14.11.2013, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._, s-a respins propunerea de liberare condiționată privind petentul condamnat C. M., în baza art. 450 alin. 2 C.p.p. Fixează termen pentru reînnoirea cererii după data de 15.03.2014. În baza art. 192 alin. 3 C.p.p., iar cheltuielile judiciare în cuantum de 150 lei,din care 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu, au rămas în sarcina statului.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Petentul condamnat C. M. se află în executarea unei pedepse de 3 ani închisoare, pedeapsă aplicată prin sentința penală cu nr. 59/2011 a Judecătoria Filiași, pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 Cp.

Din procesul verbal nr. V2_/06.11.2013 întocmit de Penitenciarul Pelendava C., care însoțește propunerea de liberare condiționată, se retine că, pentru a putea fi liberat condiționat,condamnatul trebuie sa execute fracția de 1/3 din pedeapsă, adică 365 zile închisoare si a executat până în prezent 371 zile închisoare, în care s-au inclus 28 zile ca urmare a muncii prestate.

Condamnatul se află la a prima analiză în Comisia de propuneri pentm punerea in libertate condiționată.

Analizând dispozițiile legale privind materia liberării condiționate, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 59 Cp., poate fi liberat condiționat condamnatul care a executat fracțiunea de pedeapsa prevăzută în mod obligatoriu de lege, este disciplinat, stăruitor in munca și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama si de antecedentele sale penale.

Din caracterizarea depusă la dosar rezultă că petentul-condamnat C. M., pe întreaga durată a executării pedepsei a manifestat interes față de demersul educațional,participând constant la programe religioase. A fost recompensat de două ori și nu a fost sancționat.

Raportând aceste criterii legale la situația petentului condamnat si analizând actele aflate la dosarul cauzei, instanța de fond a apreciat că, deși acesta a executat fracțiunea de pedeapsa stabilită in mod obligatoriu de lege,această împrejurare nu-i conferă un drept, ci doar o vocație la acordarea beneficiului liberării condiționate, oportunitatea acordării liberării condiționate fiind lăsată exclusiv la latitudinea instanței de judecata.

Având în vedere gravitatea faptei pentru care acesta a fost condamnat, perioada rămasă de executat,condamnatul fiind la prima analiză în comisie, instanța a apreciat că, în continuare, executarea pedepsei reprezintă soluția oportună si legală pentru ca persoana în cauza să se redreseze, să dobândească un ansamblu de valori morale și sociale necesare pentru evitarea, în momentul părăsirii locului de deținere a săvârșirii altor infracțiuni, raportat și la durata de pedeapsă rămasă de executat.

In temeiul art. 59 Cp, s-a apreciat că nu există suficiente și serioase indicii în sensul că pedeapsa închisorii aplicată condamnatului si executată până la acest moment și-a atins scopul înainte de a fi expirat durata stabilită prin hotărârea de condamnare, astfel încât subzistă necesitatea executării în continuare a pedepsei, fixându-se un termen la data de 15.03.2014,după expirarea căruia poate fi reiterată cererea de liberare condiționată, conduita condamnatului în această perioadă urmând a fi avută în vedere pentru a aprecia asupra atingerii scopului pedepsei închisorii astfel executate.

Față de cele reținute anterior, instanța a respins propunerea privind liberarea condiționată a condamnatului C. M. și a fixat termen de reînnoire a propunerii după data de 15.03.2014.

Cheltuielile judiciare avansate de către stat, în cuantum de 150 lei, din care 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu, au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs condamnatul C. M., arătând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 59 Cp, respectiv, recurentul condamnat a executat fracția de pedeapsă prevăzută de lege și a avut un comportament corespunzător.

Examinând sentința recurată, sub toate aspectele de fapt și de drept și în raport de actele și lucrările dosarului, conform art 385/6 C.pr.pen tribunalul constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 59 cod penal, liberarea condiționată se acordă de către instanța de judecată dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, respectiv executarea unei fracții din pedeapsă, ca o garanție că scopul și funcțiile acesteia au fost atinse, stăruința în muncă și disciplină a condamnatului, precum și dovezile temeinice de îndreptare.

Așa cum a reținut și instanța de fond, la analiza unei cereri de liberare condiționată, executarea fracției de pedeapsă prevăzută de lege este numai una din condițiile pentru admisibilitatea cererii, pe lângă aceasta fiind necesare și dovezi temeinice de îndreptare a condamnatului în timpul executării pedepsei, oportunitatea acordării liberării condiționate fiind lăsată exclusiv la latitudinea instanței de judecată.

Instanța de fond a avut în vedere că petentul-condamnat C. M., pe întreaga durată a executării pedepsei a manifestat interes față de demersul educațional, participând constant la programe religioase, a fost recompensat de două ori și nu a fost sancționat.

Se mai reține că instanța de fond a avut în vedere gravitatea infracțiunii săvârșite de către condamnat, apreciindu-se în mod just că timpul executat de condamnat din pedeapsa nu este suficient pentru ca acesta sa își însușească scopul preventiv si educativ al pedepsei, astfel încât în viitor să nu mai comită si alte fapte infracționale.

Tribunalul apreciază că instanța de fond în mod just a apreciat că nu există suficiente și serioase indicii în sensul că pedeapsa închisorii aplicată condamnatului și executată până la acest moment și-a atins scopul înainte de a fi expirat durata stabilită prin hotărârea de condamnare, precum și faptul că îndeplinirea condițiilor sus menționate nu creează un drept condamnatului ci o vocație lăsată la aprecierea instanței, astfel încât în mod corect s-a respins cererea de liberare condiționată și s-a fixat termen pentru reînnoirea acesteia după data de 15.03.2014.

Față de aceste considerente, în mod corect prima instanță a constatat că nu sunt îndeplinite toate condițiile impuse de art. 59 cod penal, astfel încât în baza dispozițiilor art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod pr. penală se va respinge ca nefondat recursul declarat de condamnat, urmând ca acesta să fie obligat la cheltuieli judiciare către stat potrivit dispozițiilor art. 192 alin. 2 C.p.p.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art. 385/15 pct. 1 lit. b C.p.p.

Respinge recursul formulat de către recurentul C. M., fiul lui S. și F., născut la 06.02.1949, împotriva sentinței penale cu nr. 3781/14.11.2013, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._, ca nefondat.

În baza art. 192 alin. 2 C.p.p.

Obligă recurentul la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 24.01.2014.

Președinte, Judecător Judecător

M. N. E. F. C. G. C.

Grefier,

A. M. D.

Redact CGC

Tehnored A.D13.02 2014/3ex

Jud fond F. M. G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi urm. C.p.. Decizia nr. 37/2014. Tribunalul DOLJ