Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr. 263/2014. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 263/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 26-02-2014 în dosarul nr. 1060/63/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR. 263

Ședința publică de la 26 Februarie 2014

Completul de judecată constituit din:

PREȘEDINTE: D. G. G.

Grefier: M. B.

Pe rol, soluționarea sesizării formulate de Comisia de Evaluare din cadrul Penitenciarului C., privind aplicarea legii penale mai favorabile, în privința condamnatului I. M., fiul lui G. și M., născut la data de 19.08.1972, în prezent deținut în Penitenciarul C..

Procedura legal îndeplinită, fără citarea persoanei condamnate.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța reține cauza spre soluționare.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei penale de față,

Prin sesizarea înregistrată pe rolul Tribunalului D. sub nr._, comisia de aplicare a legii penale mai favorabile constituită în Penitenciarul C. a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la condamnarea dispusă prin s.p. nr. 600/2005 a Tribunalului D..

S-a arătat, în acest sens, că prin sentința penală nr. 600/06.12.2005 a Tribunalului D., definitivă prin decizia penală nr. 2614/ 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație Justiție, inculpatul I. M. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 25 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și b Cp ca pedeapsă complementară.

În baza sentinței penale menționate s-a emis MEPI nr.696/08.05.2006 din de către Tribunalul D., executarea pedepsei începând la data de 17.11.2004.

Dispozițiile incidente din Noul Cod Penal sunt cele prev. de art. art. 188 alin. 1, art. 189 alin. 1 lit. a, d, h, art. 233 alin. 1 rap. la art. 234 alin. 1 lit. d.

S-a mai arătat că se impune reducerea pedepsei rezultante de 25 de ani la pedeapsa de 23 ani și 8 luni închisoare.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 23 din Legea nr. 255/2013 modificată prin OUG nr. 116/2013.

La dosarul cauzei s-au depus, în copie, a sentințelor penale menționate, însoțite de un MEPI nr. 696/2006 și fișa de evaluare a inculpatului.

Analizând actele dosarului și dispozițiile legale, instanța reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 600/06.12.2005 a Tribunalului D., definitivă prin decizia penală nr. 2614/ 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație Justiție, inculpatul I. M. a fost condamnat la pedeapsa de: pedeapsa de 20 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 174 alin. 1 Cp, art. 175 alin. 1 lit. a,i Cp și art. 176 lit. a și d Cp și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. ași b Cp și de pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b Cp.

S-a majorat pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 174, art. 175 alin. 1 lit. a, i și art. 176 lit.a și d Cp, de la 20 ani la 22 ani închisoare, cu menținerea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a și b cp, pe o durată de 5 ani.

În baza art. 34 Cp, s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 22 de ani închisoare, la care se adaugă un spor de 3 ani, urmând ca inculpatul să execute în total 25 ani închisoare.

În baza sentinței penale menționate s-a emis MEPI nr. 696/08.05.2006 de către Tribunalul D., executarea pedepsei începând la data de 17.11.2004.

Potrivit dispozițiile art. 6 alin. 1 C. pen., atunci când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.

Însă, în conformitate cu dispozițiile art. 4 din Legea nr. 187/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.

Pentru a analiza incidența dispozițiilor art. 4 sau art. 6 CP, instanța va înlătura sporul de 3 ani închisoare aplicat condamnatului I. M. prin sentința penală nr. 600/06.12.2005 a Tribunalului D. definitivă prin decizia penală nr. 2614/26.04.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și va descontopi pedeapsa rezultantă de 22 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a și b C.pen., aplicată condamnatului I. M. prin sentința penală nr. 600/06.12.2005 a Tribunalului D. definitivă prin decizia penală nr. 2614/26.04.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și repune în individualitatea lor pedepsele componente, după cum urmează: pedeapsa de 22 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a și b C.pen. aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav prevăzută de dispozițiile art. 174 – 175 alin. 1 lit. a,i din Codul penal din 1969 și art. 176 alin. 1 lit. a și d din Codul penal din 1969 și pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de dispozițiile art. 211 alin. 1 și alin. 2 lit. b din Codul penal din 1969.

Potrivit dispozițiilor art. 188-189 lit. a, d C.pen., omorul se pedepsește cu închisoarea de la 15 ani la 25 ani, iar pedeapsa aplicată în speță este de 22 ani, astfel că pentru această infracțiune nu se impune reducerea pedepsei aplicate, față de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 187/2012, această pedeapsă neintrând sub incidența instituției legii penale mai favorabile.

Potrivit art. 233 alin. 1 cod penal rap. la art. 234 alin. 1 lit. d c.pen., tâlhăria se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani, iar pedeapsa aplicată în speță de 5 ani se încadrează în aceste limite, astfel că nici pentru această infracțiune nu se impune reducerea pedepsei aplicate, față de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 187/2012, această pedeapsă neintrând sub incidența instituției legii penale mai favorabile.

Conform art. 39 alin. 1 lit. b cod penal actual, în caz de concurs de infracțiuni, se stabilește pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte și se aplică pedeapsa, după cum urmează: atunci când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.

Așadar, contopind cele 2 pedepse ce alcătuiesc pluralitatea de infracțiuni (concursul de infracțiuni) din prezenta cauză, prin prisma dispozițiilor art. 39 alin. 1 lit. b C.pen., respectiv, pedeapsa de 22 ani închisoare pentru art. 188 alin. 1 - art. 189 alin. 1 lit. a, d, h C.pen. cu pedeapsa de 5 ani închisoare pentru art. 233 alin. 1 C.pen. rap. la art. 234 lit. d C.pen., pedeapsa rezultantă va fi pedeapsa cea mai mare – aceea de 22 ani închisoare – la care se va adăuga conform dispozițiilor legale 1/3 din pedeapsa de 5 ani, astfel încât pedeapsa finală ce urmează a fi executată de condamnat ca rezultat al aplicării legii penale mai favorabile, va fi aceea de 23 ani și 8 luni închisoare.

Față de aceste considerente, în baza art. 23 din Legea 255/2013 modificată prin O.U.G. nr. 116/2013 rap. la art. 595 C.pr.pen. cu aplic. art. 6 C.pen., tribunalul va admite contestația la executare ca urmare a sesizării din oficiu privind pe condamnatul I. M., în prezent deținut în Penitenciarul C..

În baza art. 6 alin. 1 C.pen., va constata că nu se impune reducerea pedepsei de 22 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav prevăzută de dispozițiile art. 174 – 175 alin. 1 lit. a,i din Codul penal din 1969 și art. 176 alin. 1 lit. a și d din Codul penal din 1969 și că, nu se impune nici reducerea pedepsei de 5 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de dispozițiile art. 211 alin. 1 și alin. 2 lit. b din Codul penal din 1969.

În baza art. 38 alin. 1 C. pen. raportat la art. 39 alin. 1 lit. b C. pen. cu aplic. art. 6 C.pen. va contopi pedepsele de 22 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 66 alin. 1 lit. a, b și d C.pen. și 5 ani închisoare în pedeapsa cea mai grea aceea de 22 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 66 alin. 1 lit. a, b și d C.pen. fiind sporită cu 1 an și 8 luni închisoare, urmând ca să execute condamnatul I. M. pedeapsa rezultantă de 23 ani și 8 luni închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b și d C.pen..

În baza art. 6 C.pen. rap. la art. 65 C.pen. va interzice condamnatului I. M. drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b C. pen., ca pedeapsă accesorie și va deduce din pedeapsă aplicată durata executată de la data de 17.11.2004 la zi și menține starea de arest.

Va dispune anularea mandatului de executare a pedepsei nr. 696 din data de 08.05.2006 emis de Tribunalul D. în baza sentinței penale nr. 600/06.12.2005 a Tribunalului D. definitivă prin decizia penală nr. 2614/26.04.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii conform prezentei sentințe penale.

În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina sa.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 23 din Legea 255/2013 modificată prin O.U.G. nr. 116/2013 rap. la art. 595 C.pr.pen. cu aplic. art. 6 C.pen.

Admite contestația la executare ca urmare a sesizării din oficiu privind pe condamnatul I. M., în prezent deținut în Penitenciarul C..

Înlătură sporul de 3 ani închisoare aplicat condamnatului I. M. prin sentința penală nr. 600/06.12.2005 a Tribunalului D. definitivă prin decizia penală nr. 2614/26.04.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Descontopește pedeapsa rezultantă de 22 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a și b C.pen., aplicată condamnatului I. M. prin sentința penală nr. 600/06.12.2005 a Tribunalului D. definitivă prin decizia penală nr. 2614/26.04.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și repune în individualitatea lor pedepsele componente, după cum urmează: pedeapsa de 22 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a și b C.pen. aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav prevăzută de dispozițiile art. 174 – 175 alin. 1 lit. a,i din Codul penal din 1969 și art. 176 alin. 1 lit. a și d din Codul penal din 1969 și pedeapsa de 5 an închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de dispozițiile art. 211 alin. 1 și alin. 2 lit. b din Codul penal din 1969.

În baza art. 6 alin. 1 C.pen., constată că nu se impune reducerea pedepsei de 22 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav prevăzută de dispozițiile art. 174 – 175 alin. 1 lit. a,i din Codul penal din 1969 și art. 176 alin. 1 lit. a și d din Codul penal din 1969.

În baza art. 6 alin. 1 C.pen., constată că nu se impune reducerea pedepsei de 5 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de dispozițiile art. 211 alin. 1 și alin. 2 lit. b din Codul penal din 1969.

În baza art. 38 alin. 1 C. pen. raportat la art. 39 alin. 1 lit. b C. pen. cu

aplic. art. 6 C.pen.

Contopește pedepsele de 22 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 66 alin. 1 lit. a, b și d C.pen. și 5 ani închisoare în pedeapsa cea mai grea aceea de 22 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 66 alin. 1 lit. a, b și d C.pen. fiind sporită cu 1 an și 8 luni închisoare, urmând ca să execute condamnatul I. M. pedeapsa rezultantă de 23 ani și 8 luni închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b și d C.pen..

În baza art. 6 C.pen. rap. la art. 65 C.pen.

Interzice condamnatului I. M. drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b C. pen., ca pedeapsă accesorie.

Deduce din pedeapsă aplicată durata executată de la data de 17.11.2004 la zi și menține starea de arest.

Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei nr. 696 din data de 08.05.2006 emis de Tribunalul D. în baza sentinței penale nr. 600/06.12.2005 a Tribunalului D. definitivă prin decizia penală nr. 2614/26.04.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii conform prezentei sentințe penale.

În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen.

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina sa.

Executorie.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 26 Februarie 2014

Președinte, Grefier,

D. G. G. M. B.

Red. Jud. D.G.G.

Tehnored. M.B./21 Martie 2014/5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr. 263/2014. Tribunalul DOLJ