Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 72/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 72/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 02-04-2014 în dosarul nr. 2793/215/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 72
Ședința publică de la 02 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. T.
Grefier D. M.
Ministerul Public a fost reprezentat prin procuror C. F.
Din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul D.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe contestatorul condamnat M. Lecșa, împotriva sentinței penale nr.579 din data de 07 februarie 2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ , având ca obiect
contestația la executare (art.598 NCPP) art. 23 alin. 5 din Legea nr. 255/2013
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul condamnat M. Lecșa asistat de avocat din oficiu C. A. în substituire pentru avocat din oficiu C. I. în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr.3280/2014
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care.
Interpelat de către instanță contestatorul condamnat M. Lecșa, precizează că își mențiune contestația formulată.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe contestația formulată.
Avocat din oficiu C. A., pentru condamnatul M. Lecșa, solicită admiterea contestației, desființarea sentinței de fond și aplicarea legii mai favorabile, dacă instanța apreciază că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 598 Cpp.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestației formulate și menținerea hotărârii primei instanțe ca temeinică și legală, întrucât motivele invocate de petent nu se regăsesc în dispozițiile prev. de art. 598 Cpp.
Contestatorul condamnat M. Lecșa, având ultimul cuvânt, solicită admiterea contestației la executare formulată.
Dezbaterile fiind închise;
TRIBUNALUL
Asupra contestației de față constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 579 din data de 07 februarie 2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în baza art. 23 din Legea 255/2013 rap. la art. 595 C.p.p. s-a admis contestația la executare ca urmare a sesizării din oficiu a Comisiei de Evaluare din cadrul Penitenciarului C., privind pe condamnatul M. LECSA, fiul lui I. și Lămîia, născut la data de 29.04.1979 în ., cu domiciliul în ., județul D., CNP_.
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 1 an și 4 luni închisoare aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 3631/07.11.2013 a Judecătoriei C. definitivă prin decizia penală nr.93/23.01.2014 a Curții de Apel C. și repune în individualitatea lor pedepsele: pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare aplicată în baza art.321 alin.1 C.p. cu aplic. art.75 lit.a C.p. și art. 320 ind. 1 alin.7 C.p.p și pedeapsa de 3 luni închisoare aplicată în baza art. 2 alin. 1 pct. 1 din Legea 61/91 cu aplic. art. 320 ind. 1 alin.7 C.p.p.
S-a constatat că infracțiunea prev. de art. 2 alin. 1 pct.1 din Legea 61/91 a fost dezincriminată prin art.39 pct 1 din titlul II din Legea 187/2012.
S-a constatat că persoana condamnată, urmează a executa pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 3631/07.11.2013 a Judecătoriei C. definitivă prin decizia penală nr. 93/23.01.2014 a Curții de Apel C., pentru infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, care are corespondent și în Codul Penal, respectiv art. 371 alin.1 C.p., art.77 lit.a C.p.
S-a constatat că pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 3631/07.11.2013 a Judecătoriei C. definitivă prin decizia penală nr. 93/23.01.2014 a Curții de Apel C. nu depășește maximul prev. de legea nouă, astfel că nu se impune reducerea acesteia sub cuantumul stabilit prin sentința menționată.
S-a dedus perioada executată de la 26.09.2013 la zi și menține starea de detenție a condamnatului.
S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii 3958 din 24.01.2014 emis de Judecătoria C. și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, iar în baza art. 275 alin.3 C.p.p. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut:
Prin sesizarea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, comisia de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile în cazul persoanelor aflate în executarea pedepselor din cadrul Penitenciarului C. a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la condamnarea la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare, aplicată condamnatului M. Lecșa prin s.p. nr. 3631/07.11.2013 a Judecătoriei C., definitivă prin decizia penală nr. 93/2014 a Curții de Apel C..
S-a menționat că infracțiunea prev. de art. 2 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 a fost dezincriminată.
La dosarul cauzei s-au depus fișa de evaluare întocmită de comisie și în copie sentința penală nr. 3631/2013 a Judecătoriei C., MEPI nr. 3958/24.01.2014 emis de Judecătoria C..
Prin s.p. nr. 3631/07.11.2013 a Judecătoriei C., definitivă prin d.p. nr. 93/23.01.2014 a Curții de Apel C., în baza art. 321 alin. 1 C.p., cu aplic. art. 75 lit. a C.p., art. 320 ind. 1 alin. 7 C.p.p., a fost condamnat M. Lecșa, la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare.
În baza art. 2 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, cu apl. art. 320 ind. 1 alin. 7 C.p.p., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b C.p., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 1 an și 4 luni închisoare.
În temeiul 71 C.p., a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.p. pe durata executării pedepsei.
Instanța a reținut că, la data de 25.09.2013, în jurul orelor 16,00, M. Lecșa, împreună cu M. M., G. Grafian, M. M., M. I. și Bânculescu N. au provocat scandal public în timp ce se aflau pe DN 6B, pe raza comunei Goiești, jud. D., ocazie cu care, având asupra lor obiecte contondente, respectiv bâte din lemn, iar inculpatul G. Grafian și o sapă, s-au agresat fizic reciproc, și-au adresat cuvinte injurioase și amenințătoare și au aruncat cu pietre.
Instanța a constatat că art. 2 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 a fost abrogat prin Legea nr. 187/2012, iar forma actuală preluată de art. 372 NCP nu incriminează portul de armă decât în anumite condiții, respectiv la adunări publice, manifestări cultural-sportive, în locuri special amenajate și autorizate pentru distracție sau mijloace de transport în comun.
Prin urmare, în modalitatea săvârșită de condamnat, respectiv portul de armă pe stradă, fapta nu mai constituie infracțiune, fiind dezincriminată.
Având în vedere aceste considerente, instanța în baza art.23 din Legea 255/2013 rap. la art. 595 C.p.p. a admis contestația la executare ca urmare a sesizării din oficiu a Comisiei de Evaluare din cadrul Penitenciarului C., privind pe condamnatul M. Lecșa.
Împotriva acestei hotărâri, conform art.425/1 NCPP a declarat contestație condamnatul M. Lecșa, solicitând prin apărător în concluziile orale admiterea contestației și să i se reducă pedeapsa în executarea căreia se află.
Analizând contestația formulată, prin prima motivelor invocate, dar și prin raportare la actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că aceasta este nefondată, urmând a fi respinsă.
În mod just instanța de fond fiind sesizată din oficiu de Comisia de Evaluare constituită în cadrul penitenciarului C. pentru aplicarea legii penale mai favorabile a admis contestația la executare privindu-l pe condamnatul M. Lecșa și a făcut aplicarea disp. art. 4 din NCP.
Astfel, așa cum rezultă din referatul înaintat de comisie, deținutul M. Lecșa a fost condamnat pentru săvârșirea în concurs a infracțiunilor prev. de art. 321 alin. 1 cod penal anterior cu aplic. art. 75 lit. a cod penal și art. 320/1 alin. 7 cod penal și a infracțiunii prev. de art. 2 alin. 1 pct. 1 din Legea 61/1991 cu aplic. art. 320/1 Cpp la o pedeapsă rezultantă de 1 an și 4 luni închisoare.
În urma intrării în vigoare a noului cod penal prin legea de punere în aplicare – legea 187/2012 prin art. 39 pct. 1 a fost dezincriminată infracțiunea prev. de art. 2 pct. 1 din legea 61/1991.
În consecință, în mod corect instanța de fond a făcut aplicarea disp.art.4 din noul cod penal conform cărora legea penală nu se mai aplică faptelor săvârșite sub legea veche dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă iar în acest caz executarea pedepselor, a măsurilor educative și a măsurilor de siguranță și toate consecințele penale ale hotărârilor judecătorești privitoare la aceste fapte încetează prin . legii noi, precum și a dispozițiilor art.8 din Legea 187/2013 conform cărora dispozițiile art.4 din Noul cod penal se aplică în mod corespunzător și pedepselor aplicate pentru fapte încriminate prevăzute de acte normative sau în alte legi speciale.
Ca atare, se constată că instanța de fond în baza acestor prevederi legale a stabilit corect că infracțiunea prev. de art. 2 alin. 1 pct. 1 din legea 61/1991 a fost dezincriminată și nu se mai regăsește în nici o altă formă în noul cod penal și pe cale de consecință a procedat la descontopirea pedepsei rezultante de 1 an și 4 luni închisoare și a repus în individualitatea lor pedepsele aplicate pentru cele două fapte săvârșite de condamnatul M. Lecșa după care a constatat că acesta urmează să execute numai pedeapsa aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri.
Această faptă în noul cod penal este încriminată prin disp.art. 371 alin.1 Cod penal iar limitele de pedeapsă sunt cuprinse între 3 luni și 2 ani închisoare sau amendă, astfel încât și tribunalul constată că pedeapsa de 1 an și 4 aluni aplicată prin sentința de condamnare nu depășește maximul special prevăzut de legea nouă și nu se impune reducerea.
Față de toate aceste considerente, se constată că sentința instanței de fond este legală și temeinică aplicându-se corect prevederile legale privind legea penală mai favorabilă.
În consecință, în baza art.425/1 alin.7 pct.1 lit.b Cod pr.penală rap.la art.23 alin.5 din legea 255/2013, se va respinge contestația formulată de contestatorul M. Lecșa ca nefondată, iar în baza art. 275 alin 2 Cpp, va obliga contestatorul - condamnat la plata sumei de 170 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art.425/1 alin.7 pct.1 lit.b Cod pr.penală rap.la art.23 alin.5 din legea 255/2013.
Respinge contestația formulată de condamnatul M. Lecșa, fiul lui I. și Lămîia, născut la data de 29.04.1979 în ., cu domiciliul în comuna Goiești, ., jud.D., împotriva sentinței penale nr.579/07.02.2014 a Judecătoriei C., ca nefondată.
În baza art.275 alin.2 cod pr.penală, obligă condamnatul la 170 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 aprilie 2014
Președinte,
V. T.
Grefier,
D. M.
Red. V.T.
Tehnored/ D.M
Red.Jud. Fond S.C.M
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ
DOSAR Nr._
Emisă: 02.04.2014
C Ă T R E,
PENITENCIARUL C.
Vă facem cunoscut că prin decizia penală nr.72 din data de 02 aprilie 2014, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, s-a dispus:
"În baza art.425/1 alin.7 pct.1 lit.b Cod pr.penală rap.la art.23 alin.5 din legea 255/2013.
Respinge contestația formulată de condamnatul M. Lecșa, fiul lui I. și L., născut la data de 29.04.1979 în ., cu domiciliul în comuna Goiești, ., jud. D., CNP –_, împotriva sentinței penale nr.579/07.02.2014 a Judecătoriei C., ca nefondată.
În baza art.275 alin.2 cod pr.penală, obligă condamnatul la 170 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 aprilie 2014".
Președinte,
V. T. Grefier,
D. M.
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ
Dosar Nr._
Emisă: 08.04.2014
Operator de date cu caracter personal 4690
Către
P. de pe lângă Tribunalul D.
Potrivit dispozițiilor art.407 alin.1 Cpp vă înaităm alăturat copia deciziei penale nr. 72/02.04.2014, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._
Președinte,
SS V. T. Pentru conformitate,
Grefier,
D. M.
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ
Dosar Nr._
Emisă: 08.04.2014
Operator de date cu caracter personal 4690
Către
Penitenciarul C.
Potrivit dispozițiilor art.407 alin.1 Cpp vă înaităm alăturat copia deciziei penale nr. 72/02.04.2014, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._
Președinte,
SS V. T. Pentru conformitate,
Grefier,
D. M.
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ
Dosar Nr._
Emisă: 08.04.2014
Operator de date cu caracter personal 4690
Către,
M. Lecșa, fiul lui I. și Lămîia, ns. la 29.04.1979
Penitenciarul C.
Potrivit dispozițiilor art.407 alin.1 Cpp vă înaităm alăturat copia deciziei penale nr. 72/02.04.2014, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._
Președinte,
SS V. T. Pentru conformitate,
Grefier,
D. M.
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 318/2014.... | Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr.... → |
|---|








