Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 773/2014. Tribunalul DOLJ

Tribunalul DOLJ - Sentințe și decizii penale / 2014

Sentința nr. 773/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 02-06-2014 în dosarul nr. 2260/63/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR. 773

Ședința publică de la 02 iunie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE C. G. C. - judecător

Grefier R. I. T.

Pe rol, pronunțarea soluției privind contestația la executare formulată de petentul condamnat Mangîru V., în prezent deținut în Penitenciarul de Maximă Siguranță C., privind aplicarea legii penale mai favorabile.

Fără citarea persoanei condamnate.

Prezența părților și dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 12.05.2014, care face parte integrantă din hotărârea ce se va pronunța, când instanța având în vedere dispozițiile art. 391 alin. 1 NCPP a dispus ca deliberarea și pronunțarea să se facă la o dată ulterioară, respectiv 19.05.2014, iar prin încheierea din data de 19.05.2014 s-a amânat pronunțarea la data de 02.06.2014.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată la data de 17.02.2014 sub nr._, condamnatul Mangîru V., a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, în sensul reducerii pedepsei aplicată prin sentința penală nr. 125/29.06.2012 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului O..

Prin rezoluție, instanța a solicitat fișa de evaluare a condamnatului, mandatul de executare a pedepsei închisorii și copiile sentințelor penale de condamnare, care au fost înaintate de către penitenciar prin adresa nr. N_/PCDJ/20.02.2014.

Prin încheierea de ședință din data de 17.03.2014 s-a dispus emiterea unei adrese către Tribunalul O. pentru a înainta sentința penală nr. 125/2012 însoțită de un referat al Biroului Executări Penale din cadrul Tribunalului D. care să menționeze data și modalitatea rămânerii definitive a acesteia. Prin adresa emisă la data de 03.04.2014, Tribunalul O. a înaintat înscrisurile solicitate.

La termenul din data de 14.04.2014, tribunalul a reținut cauza spre soluționare, însă, constatând că exista o anumită împrejurare care trebuia lămurită și era necesară reluarea cercetării judecătorești, în baza art. 395 C.p.p. s-a repus cauza pe rol și s-a solicitat Judecătoriei Râmnicu-V. să înainteze copia sentinței penale nr. 213/08.04.2009 însoțită de un referat al Biroului Executări Penale din cadrul Tribunalului D. care să menționeze data și modalitatea rămânerii definitive a acesteia.

Prin adresa emisă la data de 28.04.2014, Judecătoria Râmnicu-V. a înaintat copia sentinței penale solicitată, care a fost înregistrată la Tribunalul D. la data de 07.05.2014.

Prin încheierea din data de 12.05.2014, tribunalul a dispus ca deliberarea și pronunțarea să aibă loc la o dată ulterioară, respectiv 19.05.2014, termen la care instanța, potrivit dispozițiilor art. 391 alin. 2 C.p.p. a amânat pronunțarea la data de 02.06.2014.

Analizând actele dosarului și dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 125/29.06.2012 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._ , în temeiul art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 41 alin.(2) din Codul penal a fost condamnat pe inculpatul MANGÎRU V., la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de aderarea sau sprijinirea unui grup infracțional organizat.

In baza art. 53 pct. 2 lit. a si art. 65 cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal pe o perioada de 2 ani.

In baza art. 86/5 Cod penal raportat la art. 85 Cod penal s-a anulat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei privind pedeapsa de 3 ani închisoare aplicata inculpatului prin sentinta penala nr. 213/08.04.2009 pronunțată de Judecătoria Rm. V. în dosarul nr._, definitiva prin decizia penală nr.174/A/28.10.2009 a Tribunalului V..

În temeiul art. 192 alin. 2 din C.p., a fost condamnat inculpatul Mangîru V., la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru infracțiunea de violare de domiciliu săvârșită în dauna părții vătămate T. D..

In baza art. 86/5 Cod penal raportat la art. 85 Cod penal s-a dispus anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei privind pedeapsa de 3 ani închisoare aplicata inculpatului prin sentința penala nr. 213/08.04.2009 pronunțată de Judecătoria Rm. V. în dosarul nr._, definitiva prin decizia penală nr.174/A/28.10.2009 a Tribunalului V..

În temeiul art. 194 alin.(1) din C.p. cu aplic. art. 41 alin.(2) din Codul penal, a fost condamnat inculpatul Mangîru V., la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj.

S-a constatat ca faptele deduse judecății sunt concurente cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penala nr. 213/08.04.2009 pronunțată de Judecătoria Rm. V. în dosarul nr._, definitiva prin decizia penală nr.174/A/28.10.2009 a Tribunalului V..

In baza art 36 alin 1 rap. la art. 33 lit.a si 34 lit. b C.p. s-au contopit pedepsele aplicate pentru faptele deduse judecatii cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentinta penala nr. 213/08.04.2009 pronunțată de Judecătoria Rm. V. în dosarul nr._, definitiva prin decizia penală nr.174/A/28.10.2009 a Tribunalului V., urmand ca inculpatul sa execute pedeapsa cea mai grea de 5 (cinci) ani inchisoare în regim de detenție.

În temeiul art. 35 alin. 3 Cod penal urmează ca inculpatul Mangîru V. să execute si pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor de a fi ales in autoritatile publice sau in functii elective publice si de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii statului pe o durata de 2 ani.

În baza art.71 Cod penal, pe durata executării pedepsei principale i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a și lit. b Cod penal.

În baza art. 88 Cod penal s-a dedus din pedeapsă perioada de reținerea și arestarea preventivă a inculpatului de la data de 12.10.2010 până la data de 30.01.2012.

Împotriva sentinței penale nr. 125/29.06.2012 pronunțată de Tribunalul O. au declarat apel DIICOT – Biroul Teritorial O., părțile civile T. F. și T. M. S. și inculpații, inclusiv inculpatul Mangîru V., la Curtea de Apel C., care prin decizia penală nr. 139/12.04.2013 a admis apelurile declarate de D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial O. și de părțile civile T. F. și T. M. S. împotriva sentinței penale nr. 125 din data de 29 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._ .

S-au respins ca nefondate apelurile declarate de inculpații A. A., E. C., S. I., R. A., S. N., Mangîru V., T. T. D., M. A., R. E. M. și S. M. C. și apelurile declarate de părțile civile T. G. și D. V..

S-a desființat în parte sentința, pe latură penală și civilă și rejudecând a descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată inculpatului Mangîru V. în pedepsele componente.

S-a înlăturat, în ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, mențiunea referitoare la aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen.

În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. a C.pen., a dispus condamnarea inculpatului Mangîru V. la pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen. pentru infracțiunea de aderare sau sprijinire a unui grup infracțional organizat.

În baza art. 194 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 37 lit. a C.pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru infracțiunea de șantaj în formă continuată.

În baza art. 33 lit. a - art. 34 lit. b C.pen., și art. 35 alin. 3 C.pen. s-au contopit pedepsele de mai sus cu pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea dreptrilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen., aplicată prin sentința apelată pentru infracțiunea de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. 2 C.pen. urmând ca inculpatul Mangîru V. să execute în final pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen.

În baza art. 86⁴ C.pen. rap. la art. 83 C.pen. s-a dispus revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 213/08.04.2009 a Judecătoriei Râmnicu V., definitivă prin decizia penală nr. 174/A/28.10.2009 a Tribunalului V., pedeapsă care va fi executată alături de pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare, inculpatul urmând să execute în total pedeapsa de 8 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen.

Împotriva deciziei nr. 139/12.04.2013 pronunțată de Curtea de Apel C., inculpatul Mangîru V. a formulat recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, care prin decizia penală nr. 3542/14.11.2013 l-a respins ca nefondat.

În baza sentinței penale nr. 125 din 29.06.2013 pronunțată de Tribunalul O. s-a emis MEPI nr. 342 din 15.11.2013 de către Tribunalul O., executarea pedepsei începând la data de 19.11.2013.

Principial, cu privire la sesizarea Comisiei de Evaluare din cadrul penitenciarului, instanța constată că, Curtea Constituțională a statuat în considerentele Deciziei nr. 1470/2011 că aplicarea legii penale mai favorabile este un adevărat principiu, ceea ce înseamnă că, în ipoteza unei situații tranzitorii, legea penală mai favorabilă se aplică în toate cazurile.

Așadar, principiul retroactivității legii penale mai favorabile este obligatoriu, ceea ce înseamnă că ori de câte ori organele judiciare sunt în prezenta unei legi noi mai favorabile trebuie să o aplice, chiar dacă nu există dispoziții privind modul de incidență al acestei legi. În lipsa unor norme de aplicare, organul judiciar va aplica legea nouă mai favorabilă în temeiul art. 15 alin. 2 din Constituție. Referitor la modul de soluționare a conflictelor de legi în timp în materie penală, regula generală este că se vor aplica întotdeauna normele penale mai blânde, iar jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dacă este mai favorabilă decât reglementarea internă se va aplica, însă, dacă este mai restrictivă, nu se va aplica, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. 2 din Constituție, potrivit cărora dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele internaționale privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, vor avea prioritate acestea din urmă ori de câte ori conțin dispoziții mai favorabile.

Pe de altă parte, regula aplicării legii penale mai favorabile vizează numai normele dreptului penal substanțial, iar nu și normele procesual penale. În acest sens, instanța reține dispozițiile art. 6 alin. 1 NCP care stipulează următoarele: când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.

Dispozițiile art. 6 NCP se corelează însă cu cele ale art. 595 NCPP, potrivit cărora când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsura educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsa mai ușoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanța ia masuri pentru aducerea la îndeplinire a dispozițiilor art. 4 și 6 NCP după caz.

În altă ordine de idei, aplicarea legii penale mai favorabile presupune o primă condiție de bază și anume o succesiune de legi penale care să prevadă o faptă ca infracțiune, dar cu deosebire în ceea ce privește condițiile de sancționare.

În doctrina penală s-au sistematizat criteriile de determinare a legii penale mai favorabile, după cum acestea se referă la condițiile de incriminare, condițiile de tragere la răspundere penală și condițiile referitoare la pedeapsă.

Criteriile menționate vor fi evaluate nu în general ci în mod concret, adică în raport cu toate instituțiile de drept penal incident în cauza respectivă: tentativă, participație penală, unitate și pluralitate de infracțiuni, stările și circumstanțele de agravare și de atenuare. Această evaluare trebuie să conducă instanța de judecată la identificarea legii mai favorabile în întregul ei, cu excluderea totală a celeilalte legi, neputând combina dispozițiile mai favorabile din legile care se succed spre a crea o a treia lege, deoarece legea este o creație a legiuitorului și nu a judecătorului.

Determinarea legii penale mai favorabile nu se limitează numai la examinarea condițiilor normelor de incriminare din legile penale succesive, și de asemenea are în vedere influența pe care și celelalte reglementări, care au o independență relativă în raport cu dispozițiile care privesc fapta săvârșită o au asupra situației juridice a condamnatului.

Tot astfel, alegerea legii mai favorabile poate fi influențată de reglementarea unității și pluralității de infracțiuni, de participația penală, de sistemul de individualizare a pedepselor și de alte instituții juridico penale, determinând alte concluzii decât cele care s-ar desprinde din absolutizarea unora dintre criteriile de determinare a legii mai favorabile enunțate.

În cazul concursului de infracțiuni dacă există legi succesive atât în privința stabilirii existenței fiecărei infracțiuni concurente, cât și legi succesive în privința tratamentului penal al concursului, nu se disociază evaluările–una privind infracțiunile concurente și alta privind tratamentul penal al concursului de infracțiuni–, ci legea mai favorabilă aplicabilă va fi cea care până la final, luând în calcul și tratamentul penal al concursului, este mai favorabilă.

Aceste soluții se desprind din concepția după care aplicarea legii penale mai favorabile se analizează nu numai în raport cu fiecare infracțiune, ci și în raport cu celelalte instituții incidente în stabilirea și aplicarea pedepsei (G. A. Coordonator – Explicații preliminare ale noului cod penal, Universul Juridic 2010).

Atât doctrina cât și practica judiciară fac deosebire între dispozițiile care se referă la condițiile de existență ale concursului și recidivei, și cele care se referă la tratamentul penal al concursului și recidivei. Dacă dispozițiile din prima categorie se aplică autonom în raport cu dispozițiile de incriminare, cele din a doua categorie se vor evalua global, împreună cu toate elementele, inclusiv încadrarea juridică a faptei, care influențează stabilirea pedepsei concrete pentru fapta săvârșită în stare de recidivă sau concurs (V. Dongoroz).

De aceea, instanța trebuie în aplicarea art. 6 NCp și 595 NCpp să compare pedeapsa aplicată cu maximul pedepsei pe care ar fi putut sa o primească condamnatul potrivit legii noi, deci nu numai pedeapsa prevăzută de lege pentru respectiva infracțiune, ci și toate cauzele de atenuare sau agravare incidente în situația respectivă, spre a se verifica și a se preveni ca persoana în cauză să nu execute un plus de pedeapsă care nu mai este prevăzut pe legea nouă.

Practica judiciara este și ea în sensul aplicării în concret a legii penale mai favorabile, luând in considerare legea în ansamblu cu toate instituțiile care au relevanță juridică asupra stabilirii și aplicării pedepsei.

Din perspectiva noțiunii de lege penală mai favorabilă, regăsită în jurisprudența obligatorie, prezintă relevanță similară și decizia de recurs în interesul legii nr. 8/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, referitoare la incidența cauzelor de nepedepsire sau reducere a pedepselor prevăzute de art. 10 din Legea nr. 241/2005 (lege în vigoare și ulterior datei de 1 februarie 2014). Astfel, in cuprinsul deciziei in interesul legii s-a decis că legea penală mai favorabilă este cea prin care se instituie principiul potrivit căruia în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă, adică în ansamblul ei, iar nu doar anumite dispoziții mai favorabile rezultate din combinarea prevederilor mai multor legi succesive.

Aplicarea combinată, în aceeași cauză, a dispozițiilor mai favorabile infractorului din două sau mai multe legi succesive ridică probleme de conformitate cu jurisprudența obligatorie a Curții Constituționale în aplicarea principiului consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituție. Caracterul axiomatic al acestui principiu constituțional și interpretarea ce trebuie dată conceptului de ”lege penală mai favorabilă” în acord cu exigentele constituționale au fost în mod expres consacrate în două decizii relativ recente ale Curții.

Curtea Constituționala a statuat prin decizia nr. 1483/2011: determinarea concretă a legii penale mai favorabile vizează aplicarea legii și nu a dispozițiilor mai blânde, neputându-se combina prevederi din vechea și din noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex terția, care, în pofida dispozițiilor art. 61 din Constituție, ar permite judecătorului să legifereze. Determinarea caracterului "mai favorabil" are în vedere o . elemente, cum ar fi: cuantumul sau conținutul pedepselor, condițiile de incriminare, cauzele care exclud sau înlătură responsabilitatea, influența circumstanțelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, tentativă, recidivă etc. Așa fiind, criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au în vedere atât condițiile de incriminare și de tragere la răspundere penală, cât și condițiile referitoare la pedeapsă.

De asemenea, prin Decizia nr. 1470/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.853 din 2 decembrie 2012, Curtea Constituțională a statuat că "determinarea caracterului «mai favorabil» are în vedere o . elemente, cum ar fi: cuantumul sau conținutul pedepselor, condițiile de incriminare, cauzele care exclud sau înlătură responsabilitatea, influența circumstanțelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, tentativă, recidivă etc. Așa fiind, criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au în vedere atât condițiile de incriminare și de tragere la răspundere penală, cât și condițiile referitoare la pedeapsă.

Prin decizia nr. 206/2013, Decizia Plenului Curții Constituționale nr.1 din 17 ianuarie 1995, privind obligativitatea deciziilor sale pronunțate în cadrul controlului de constituționalitate, s-a reținut că "puterea de lucru judecat ce însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină acesta". Curtea a mai statuat, prin Decizia nr. 1415/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.796 din 23 noiembrie 2009, că "atât considerentele, cât și dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii și se impun cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept. În consecință, atât Parlamentul, cât și Guvernul, respectiv autoritățile și instituțiile publice urmează, în aplicarea legii criticate, să respecte cele stabilite de Curtea Constituțională în considerentele și dispozitivul prezentei decizii." Același principiu al obligativității deciziilor pronunțate în cadrul controlului de constituționalitate inclusiv in ceea ce privește considerentele este expus in mod expres si in decizia Curții Constituționale nr. 3/2014.

Dispozițiile art. 10 si art. art. 15 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a Codului penal nu consacră instituții de drept penal autonome în materia pluralității de infracțiuni și nu legitimează procesul de interpretare a 5 alin. 1 din Codul penal în această accepțiune.

Stabilirea tratamentului sancționator al pluralității de infracțiuni conform legii noi, atunci când cel puțin una dintre infracțiuni a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru cealaltă a fost aplicată legea veche, mai favorabilă, constituie o expresie a principiului activității legii penale consacrat de art. 3 din Codul penal (iar nu o normă dată în aplicarea art. 5 alin. 1 C.pen). Cât timp una dintre infracțiunile componente ale pluralității a fost comisă sub legea nouă, înseamnă că întreaga pluralitate si-a desăvârșit configurația sub această lege, justificându-se, prin urmare, aplicarea legii noi atât infracțiunii comise pe perioada activității sale, cât si tuturor situațiilor cu relevantă juridică născute/finalizate în acest interval.

Așa cum rezultă din expunerea de motive a Legii nr. 187/2012, rațiunea introducerii art. 10 a fost exclusiv aceea a eliminării controverselor legate de tratamentul penal al pluralității de infracțiuni în situații tranzitorii, ce au însoțit . Codului penal din 1969, legiuitorul optând pentru soluția majoritară regăsită în practica acelei perioade.

Noțiunea de ”instituție de drept penal autonomă” nu se regăsește în vreuna dintre normele Codului penal în vigoare ori ale Legii nr. 187/2012 privind punerea în aplicare a acestui act normativ. Expunerea de motive ce însoțește ambele legi menționate nu operează nici măcar tangențial cu acest concept care, din punct de vedere al consacrării legale, se conturează mai degrabă ca o noțiune inedită, de sine stătătoare.

Desigur că, în exercitarea prerogativei constituționale consacrate de art. 61 alin. 2 din legea fundamentală, legiuitorul este îndreptățit să modifice normele legale ori să adopte altele noi, menite să faciliteze procesul de interpretare și aplicare a legii de către instanțele judecătorești.

În egală măsură, lui îi revine însă obligația de a asigura previzibilitatea legii, ceea ce presupune claritate si coerentă în reglementare, precum și o corelare atentă a textelor, astfel încât să se elimine, pe cât posibil, divergențele de interpretare și aplicare.

În situația în care pedeapsa pentru concursul de infracțiuni a fost aplicată printr-o hotărâre definitivă sub legea veche, iar apoi intră în vigoare NCP, verificarea incidenței legii penale mai favorabile presupune din nou o analiză în două etape: într-o primă etapă se analizează fiecare dintre pedepsele stabilite pentru infracțiunile concurente, verificându-se dacă acestea nu depășesc limita maximă prevăzută de legea nouă. Dacă este cazul, se va proceda la reducerea pedepselor care depășesc noul maxim special, potrivit art. 6 NCP. În a doua etapă se verifică dacă pedeapsa rezultantă nu depășește limita maximă la care se poate ajunge potrivit art. 39 NCP.

Instanța va proceda doar la aplicarea tratamentului sancționator prevăzut de legea nouă, iar reducerea rezultantei se va face numai în măsura în care ea depășește maximul la care se poate ajunge potrivit legii noi. Aceasta deoarece rațiunea dispozițiilor din art. 6 NCP nu este aceea de a-l aduce pe condamnat în aceeași situație în care s-ar fi aflat dacă succesiunea de legi ar fi intervenit în cursul procesului, ci doar de a garanta respectarea principiului legalității, înlăturând partea din pedeapsă care depășește maximul aplicabil sub legea nouă.

Potrivit Deciziei nr. 7/26.05.2014 a ÎCCJ – completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, pronunțată în cadrul dosarului nr._ /HP/P, s-a statuat cu caracter obligatoriu pentru viitor că, în aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei potrivit art. 6 NCP, în cazul infracțiunilor continuate, prin sintagma "maxim special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită" se înțelege maximul special prevăzut de lege pentru infracțiune, fără luarea în considerare a cauzei de majorare a pedepsei prevăzută pentru infracțiunea continuată.

Potrivit Deciziei nr. 8/26.05.2014 a ÎCCJ – completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, pronunțată în cadrul dosarului nr._ /HP/P, s-a statuat cu caracter obligatoriu pentru viitor că, în aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei potrivit art. 6 alin. 1 NCP, la maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită nu se vor lua în considerare circumstanțele agravante sau atenuante reținute condamnatului și care apar valorificate în pedeapsa concretă, atunci când se compară pedeapsa aplicată cu maximul special prevăzut de legea nouă.

De asemenea, potrivit Deciziei nr. 1/14.04.2014 a ÎCCJ – completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, pronunțată în cadrul dosarului nr._ /HP/P, s-a statuat cu caracter obligatoriu pentru viitor că în aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei înainte de . NCP, pentru ipoteza unui concurs de infracțiuni, într-o primă etapă se verifică incidența dispozițiilor art. 6 C.p. cu privire la pedepsele individuale, iar în a doua etapă se verifică dacă pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depășește maximul la care se poate ajunge în baza legii noi, conform art. 39 C.p.

Așadar, analizând dispozițiile legale și pe cele obligatorii ale ÎCCJ, tribunalul constată că pentru aplicarea dispozițiilor art. 6 Cod proc. pen., instanța urmează să analizeze, în ordinea menționată, următoarele aspecte:

- aplicarea legii penale mai favorabile în ceea ce privește limitele maxime de pedeapsă pentru fiecare infracțiune

- aplicarea legii penale mai favorabile în ceea ce privește tratamentul juridic sancționator privitor la concursul de infracțiuni

- aplicarea dispozițiilor privitoare la starea de recidivă postcondamnatorie și revocarea suspendării sub supraveghere, în ordinea prevăzută de art. 79 NCP și art. 43 alin. 2 NCP..

1. În ceea ce privește limitele de pedeapsă mai favorabile, instanța urmează să stabilească limitele maxime de pedeapsă prevăzute de legea nouă pentru infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat.

Astfel, instanța reține următoarele:

a) Infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 39/2003 este reglementată de dispozițiile art. 367 alin. 1 NCP, fiind sancționată în ambele reglementări cu pedeapsa închisorii, în actualul Cod penal limitele pedepsei fiind prevăzute de la 1 an la 5 ani închisoare.

Față de cele reținute, instanța constată că pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 37 lit. a din Codul penal din 1968 nu depășește maximul special prevăzut de legea nouă, care este de 5 ani închisoare.

b) Infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1968 este reglementată de dispozițiile art. 207 alin. 1 NCP, fiind sancționată în ambele reglementări cu pedeapsa închisorii, în actualul Cod penal limitele pedepsei fiind prevăzute de la 1 an la 5 ani închisoare.

Față de cele reținute, instanța constată că pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 194 alin. 1 din Codul penal din 1968 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. și art. 37 lit. a din Codul penal din 1968 nu depășește maximul special prevăzut de legea nouă, care este de 5 ani închisoare.

c) Infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 192 alin. 2 din Codul penal din 1968 este reglementată de dispozițiile art. 224 alin. 1 C.pen., fiind sancționată în ambele reglementări cu pedeapsa închisorii, în actualul Cod penal limitele pedepsei fiind prevăzute de la 3 luni la 2 ani închisoare.

Față de cele reținute, instanța constată că pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 192 alin. 2 din Codul penal din 1968 depășește maximul special prevăzut de legea nouă, care este de 2 ani închisoare.

Astfel, în baza art. 23 din Legea 255/2013 rap. la art. 595 NCPP instanța va admite în parte contestația la executare formulată de condamnatul Mangîru V. și, în baza art. 6 alin. 1 NCP va reduce pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 192 alin. 2 C.p. din 1968 la maximul special de 2 ani închisoare prevăzut de art. 224 alin. 1 NCP.

2. În ceea ce privește aplicarea legii penale mai favorabile referitoare la tratamentul juridic sancționator privitor la concursul de infracțiuni, recidiva postcondamnatorie și revocarea suspendării sub supraveghere, instanța urmează să compare pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului cu limita maximă la care se poate ajunge potrivit art. 39 alin. 1 lit. b C. pen., art. 96 alin. 4 NCP combinat cu art. 43 alin. 1 NCP, luându-se în calcul pedepsele reduse la maximul special prevăzut de legea nouă.

Astfel, în baza art. 38 alin. 1 NCP raportat la art. 39 alin. 1 lit. b NCP, dacă s-ar contopi cele două pedepse de 5 ani închisoare cu cea de 2 ani închisoare, și s-ar aplica pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare la care s-ar adăuga un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, care este 2 ani și 4 luni închisoare, condamnatul ar trebui să execute în final pedeapsa principală rezultantă de 7 ani și 4 luni închisoare.

Apoi, întrucât dacă pe parcursul termenului de supraveghere cel condamnat a săvârșit o nouă infracțiune, care a fost descoperită în termenul de supraveghere și pentru care s-a pronunțat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea și dispune executarea pedepsei, iar pedeapsa principală pentru noua infracțiune se stabilește și se execută, după caz, potrivit dispozițiilor de la recidivă (ca în speța de față) (art. 96 alin. 4 NCP), iar pedeapsa se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta (art. 43 alin. 1 NCP), dacă pedeapsa de 7 ani și 4 luni închisoare s-ar adăuga la pedeapsa anterioară neexecutată (respectiv3 ani închisoare dispusă prin s.p. nr. 213/8.04.2009 a Judecătoriei Râmnicu V.), ar rezulta o pedeapsă finală de 10 ani și 4 luni închisoare.

D. urmare, instanța constată că pedeapsa principală rezultantă de 8 ani închisoare aflată în curs de executare nu este mai mare decât pedeapsa principală rezultantă pe care ar fi primit-o condamnatul potrivit legii noi de 10 ani și 4 luni închisoare și, în consecință, constată că nu se impune aplicarea art. 6 NCP cu privire la aceasta.

Referitor la pedeapsa complementară rezultantă aplicată prin s.p. nr. 125/29.06.2012 a Tribunalului O., definitivă prin d.p. nr. 3542/14.11.2013 a ÎCCJ, instanța constată că:

- pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II –a și b C.p. din 1968 îi corespunde pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b NCP;

- potrivit art. 66 alin. 1 NCP maximul prevăzut de legea nouă este de 5 ani.

D. urmare, instanța va constata că nu se impune aplicarea art. 6 NCP cu privire la pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare pedeapsă principală și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și b C.p. din 1968 pe o perioadă de 3 ani, dispusă prin s.p. nr. 125/29.06.2012 a Tribunalului O., definitivă prin d.p. nr. 3542/14.11.2013 a ÎCCJ, aflate în curs de executare, întrucât nu depășesc maximul prevăzut de legea nouă

În concluzie, condamnatul va executa pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare pedeapsă principală (dispusă prin s.p. nr. 125/29.06.2012 a Tribunalului O., definitivă prin d.p. nr. 3542/14.11.2013 a ÎCCJ) și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și b C.p. din 1968 (dispusă prin s.p. nr. 125/29.06.2012 a Tribunalului O., definitivă prin d.p. nr. 3542/14.11.2013 a ÎCCJ) care se execută în conținutul și limitele prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b NCPP pe o perioadă de 3 ani.

Instanța va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale, va deduce din pedeapsa de 8 ani închisoare perioada executată de la 12.10.2010 la 30.01.2012 și 19.11.2013 la zi și va menține starea de arest în vederea executării pedepsei.

În consecință, instanța va dispune rectificarea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 342 din data de 15.11.2013 emis de Tribunalul O., după rămânerea definitivă a prezentei sentințe.

În baza art. 275 alin. 3 NCPP cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 23 din Legea 255/2013 rap. la art. 595 NCPP

Admite în parte contestația la executare formulată de condamnatul Mangîru V., zis „P.” - fiul lui T. și I., născut la data de 04.07.1969 în municipiul Slatina, județul O., cu domiciliul în Slatina, ., județul O., CNP_.

În baza art. 6 alin. 1 NCP reduce pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 192 alin. 2 C.p. din 1968 la maximul special de 2 ani închisoare prevăzut de art. 224 alin. 1 NCP.

Constată că nu se impune aplicarea art. 6 NCP cu privire la pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare pedeapsă principală și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și b C.p. din 1968 pe o perioadă de 3 ani, dispusă prin s.p. nr. 125/29.06.2012 a Tribunalului O., definitivă prin d.p. nr. 3542/14.11.2013 a ÎCCJ, aflate în curs de executare, întrucât nu depășesc maximul prevăzut de legea nouă.

Condamnatul execută pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare pedeapsă principală (dispusă prin s.p. nr. 125/29.06.2012 a Tribunalului O., definitivă prin d.p. nr. 3542/14.11.2013 a ÎCCJ) și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și b C.p. din 1968 (dispusă prin s.p. nr. 125/29.06.2012 a Tribunalului O., definitivă prin d.p. nr. 3542/14.11.2013 a ÎCCJ) care se execută în conținutul și limitele prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b NCPP pe o perioadă de 3 ani.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale.

Deduce din pedeapsa de 8 ani închisoare perioada executată de la 12.10.2010 la 30.01.2012 și 19.11.2013 la zi.

Menține starea de arest în vederea executării pedepsei.

Dispune rectificarea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 342 din data de 15.11.2013 emis de Tribunalul O., după rămânerea definitivă a prezentei sentințe.

În baza art. 275 alin. 3 NCPP cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 2.06.2014.

Președinte, Grefier,

C. G. C. R. I. T.

Red. Jud. C.G.C./17.06.2014

Tehnored.R.I.T. / 5 ex.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D. Operator de date cu caracter personal nr. 4690

SECȚIA PENALĂ

_ C. RomâniaE-mail :_

Telefon/Fax: 0251/418.612; 0251/_

Dosar nr._

Emisă la 17.06.2014

Către

Mangîru V., zis „P.” - fiul lui T. și I., născut la data de 04.07.1969, în prezent deținut în Penitenciarul C.

Potrivit dispozițiilor art. 407 alin. 1 N.C.p.p. vă înaintăm alăturat copia sentinței penale nr.773/02.06.2014 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ privind pe condamnatul Mangîru V., pentru a-i fi înmânat acestuia un exemplar.

Grefier – R. I. T.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D. Operator de date cu caracter personal nr. 4690

SECȚIA PENALĂ

_ C. RomâniaE-mail :_

Telefon/Fax: 0251/418.612; 0251/_

Dosar nr._

Emisă la 17.06.2014

Către

Penitenciarul C.

Grefier – R. I. T.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D. Operator de date cu caracter personal nr. 4690

SECȚIA PENALĂ

_ C. RomâniaE-mail :_

Telefon/Fax: 0251/418.612; 0251/_

Dosar nr._

Emisă la 17.06.2014

Către

Parchetul de pe lângă ÎCCJ – DIICOT- ST C.

Grefier – R. I. T.

← Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1...		Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 318/2014.... →

Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 773/2014. Tribunalul DOLJ

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 773/2014. Tribunalul DOLJ