Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 318/2014. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 318/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 05-03-2014 în dosarul nr. 1877/63/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 318

Ședința publică de la 05 Martie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE V. T.

Grefier D. M.

Pe rol soluționarea cererii formulate de condamnatul O. P. G. privind aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la condamnarea dispusă prin sentința penală nr. 192 din data de 20.05.2009 pronunțată de Tribunalul M., definitivă prin decizia penală nr. 3226 /2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Fără citarea persoanei condamnate.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța reține cauza spre soluționare.

TRIBUNALUL ,

Constată că la data de 0.02.2014, a fost înregistrată pe rolul Tribunalului D. sesizarea formulată de condamnatul O. P. G. pentru a dispune cu privire la aplicarea legii mai favorabile, conform art. 6 din Codul Penal, în vigoarea din 01.02.2014.

La solicitarea instanței s-a anexat fișa de evaluare a deținutului, copiile sentințelor penale și ale mandatelor de executare a pedepsei închisorii.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele :

Prin sentința penală nr. 192 din data de 20.05.2009 pronunțată de Tribunalul M., definitivă prin decizia penală nr. 3226 /2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție inculpatul O. P. G. a fost condamnat la pedeapsa de 15 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev.de art.64 alin.1 lit.a teza II și lit.b cod penal pentru săvârșirea infracțiunii de omor prev. de art. 174 alin.1 cod penal .

În baza sentinței penale s-a emis mandatul de executare nr 206/23.10.2009 executarea pedepsei începând 15.01.2009.

Potrivit art 6 NCP, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim .

Pe de altă parte, conform art. 4 din noul cod penal, pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre rămasă definitivă sub imperiul vechiului cod penal care nu depășește maximul special prevăzut de noul cod penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a noii legi "

În ceea ce-l privește pe petentul condamnat O. P. G., ca urmare a intrării în vigoare a noului cod penal, infracțiunea de omor prev.de art.174 alin.1 cod penal este incriminată în prezent prin disp. art. 188 alin.1 NCP, iar limitele de pedeapsă pentru această faptă se situează între sunt de la 10 și 20 de ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat.

Prin urmare se constată că pedeapsa de 15 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev.de art.64 alin.1 lit.a teza II și lit.b cod penal pentru săvârșirea infracțiunii de omor prev.de art.174 alin.1 cod penal aplicată condamnatului în baza vechii reglementări nu depășește maximul special prevăzut de legea nouă care este de 20 de ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor ca pedeapsă complementară

Comparându-se deci cele două pedepse –calculate atât potrivit vechii reglementări cât și prin trimitere la noul cod penal, instanța constată că legea penală mai favorabilă condamnatului o reprezintă codul penal din 1969 .

Față de toate aceste considerente, în baza disp. art 23 din Legea 255/2013 rap la art 595 NCPP contestația la executare urmează a fi respinsă .

În baza art. 275 alin 2 NCPP cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 23 din Legea 255/2013 rap la art 595 NCPP

Respinge contestația la executare formulată de condamnatul O. P. G., fiul lui P. și E., născut la data de 11.03.1975 în Drobeta Turnu Severin, jud.M., cu domiciliul în Drobeta Turnu Severin, ., ., ., CNP –_, în prezent în Penitenciarul C..

În baza art. 275 alin 2 NCPP

Cheltuielile judiciare rămân in sarcina statului.

Cu drept de contestație in termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțata in ședința publica de la 05 martie 2014

Președinte,

V. T. Grefier,

D. M.

Red.V.T.

Tehnored D.M. 13 Martie 2014 – 5 ex.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ

Dosar Nr._

Emisă: 13.03.2014

Operator de date cu caracter personal 4690

Către

P. de pe lângă Tribunalul D.

Potrivit dispozițiilor art.407 alin.1 Cpp vă înaităm alăturat copia sentinței penale nr.318/05.03.2014, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ .

Președinte,

SS V. T. Pentru conformitate,

Grefier,

D. M.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ

Dosar Nr._

Emisă: 13.03.2014

Operator de date cu caracter personal 4690

Către

Penitenciarul C.

Potrivit dispozițiilor art.407 alin.1 Cpp vă înaităm alăturat copia sentinței penale nr.318/05.03.2014, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ .

Președinte,

SS V. T. Pentru conformitate,

Grefier,

D. M.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ

Dosar Nr._

Emisă: 13.03.2014

Operator de date cu caracter personal 4690

Către,

O. P. G., fiul lui P. și E., ns.11.03.1975

Deținut în Penitenciarul C.

Potrivit dispozițiilor art.407 alin.1 Cpp vă înaităm alăturat copia sentinței penale nr.318/05.03.2014, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ .

Președinte,

SS V. T. Pentru conformitate,

Grefier,

D. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 318/2014. Tribunalul DOLJ