Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 421/2014. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 421/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 19-03-2014 în dosarul nr. 2263/63/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 421

Ședința publică de la 19 Martie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE V. T.

Grefier D. M.

Pe rol soluționarea cererii formulate de condamnatul M. F. F. privind aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la condamnarea dispusă prin sentințele penale nr. 139 din data de 14.02.2013 pronunțată de Judecătoria București și sentința penală nr. 396 din data de 02.08.2012 emisă de Judecători B..

Fără citarea persoanei condamnate.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța reține cauza spre soluționare.

TRIBUNALUL ,

Constată că la data de 17.02.2014, a fost înregistrată pe rolul Tribunalului D. sesizarea formulată de condamnatul M. F. F. pentru a dispune cu privire la aplicarea legii mai favorabile, conform art. 6 din Codul Penal, în vigoarea din 01.02.2014.

Sesizarea a fost însoțită de fișa de evaluare a deținutului, copiile sentințelor penale și ale mandatelor de executare a pedepsei închisorii

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că în cauza de față competența de soluționare aparține Judecătoriei C. pentru următoarele considerente:

Prin sentința penală nr. 139 din data de 14.02.2013 pronunțată de Judecătoria sector 6 București, inculpatul M. F. F. a fost pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.211 alin.1 și 2 lit.c, alin.2/1 lit.a,b cod penal la pedeapsa de 5 ani și 8 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.b,e cod penal a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani, pentru infracțiunea prev. de art.211 alin.1 și 2 lit.c alin.2/1 lit.b cod penal a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani și 8 luni și pentru infracțiunea prev.de art. 20 rap.la art. 174,175 lit.a Cod penal cu aplic.art.99 cod penal a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani.

În baza acestei sentințe s-a emis mandatul de executare nr. 376/15.04.2013.

Prin sentința penală nr. 396 din data de 02.08.2012 emisă de Judecători B. a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni pentru infracțiunea prev.de art. 264 Cod penal rap.la art.99 cod penal.

În baza acestei sentințe s-a emis mandatul de executare nr. 843/05.02.2013.

Conform art 595 alin 1 și 2 NCPP când după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare intervine o lege care nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară decât cea care se execută, instanța ia măsuri pentru aducerea la îndeplinirii a dis part 4 și art 6 NCP privind aplicarea legii penale mai favorabilă

Aplicarea legii penale mai favorabile se face din oficiu, la cererea procurorului sau a condamnatului de către instanța de executare ori de către instanța corespunzătoare în grad instanței de executare în a cărei circumscripție se află locul de detenție –cum este cazul în speță

Pe de altă parte prin disp. art 553 NCPP se definește noțiunea de instanță de executare - ca fiind prima instanță de judecată cu excepția hotărârilor pronunțate în primă instanță de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Cum în cauză, pedepsele în executarea cărora se află condamnatul au fost stabilite prin sentințele penale pronunțate de Judecătoria sector 6 București, respectiv de Judecătoria B. competentă să soluționeze cererea privind aplicarea prevederilor art 4/6 NCP este Judecătoria C. în a cărei circumscripție se află locul de detenție al condamnatului

În consecință în baza disp art 50 NCPP rap art 595 NCPP și art 23 din legea nr. 255/2013 se va declina competenta soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei C., jud D.

Cheltuielile judiciare conform art. 275 NCPP vor rămâne în sarcina statului

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art.50 NCPP rap.la art. 595 NCPP și art.23 din Legea 255/2013

Declină competența soluționării cererii de aplicare a legii penale mai favorabile formulată de petentul condamnat M. F. F., fiul lui F. și M., născut la data de 17.09.1992 în B., jud.O., cu domiciliul în B., ., jud.O., CNP –_, deținut în Penitenciarul C., în favoarea Judecătoriei C..

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 19 martie 2014

Președinte,

V. T. Grefier,

D. M.

Red.V.T.

Tehnored/D.M. 21 Martie 2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ

Dosar Nr._

Emisă: 24.03.2014

Operator de date cu caracter personal 4690

Către

P. de pe lângă Tribunalul D.

Potrivit dispozițiilor art.407 alin.1 Cpp vă înaităm alăturat copia sentinței penale nr. 421/19.03.2014, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr. 2263/2014.

Președinte,

SS V. T. Pentru conformitate,

Grefier,

D. M.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ

Dosar Nr._

Emisă: 24.03.2014

Operator de date cu caracter personal 4690

Către,

M. F. F., fiul lui F. și M., ns.la data de 17.09.1992

Deținut în Penitenciarul C.

Potrivit dispozițiilor art.407 alin.1 Cpp vă înaităm alăturat copia sentinței penale nr. 421/19.03.2014, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr. 2263/2014.

Președinte,

SS V. T. Pentru conformitate,

Grefier,

D. M.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ

Dosar Nr._

Emisă: 24.03.2014

Operator de date cu caracter personal 4690

Către,

Penitenciarul C.

Potrivit dispozițiilor art.407 alin.1 Cpp vă înaităm alăturat copia sentinței penale nr. 421/19.03.2014, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr. 2263/2014.

Președinte,

SS V. T. Pentru conformitate,

Grefier,

D. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 421/2014. Tribunalul DOLJ