Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 582/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 582/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 23-04-2014 în dosarul nr. 318/104/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 582
Ședința publică de la 23 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. Ș. I. N.
Grefier Dănuța D.
Pe rol soluționarea contestației la executare privind aplicarea legii penale mai favorabile, formulată de condamnatul M. C. B., fiul lui Ș. și D., născut la data de 15.05.1979, deținut în Penitenciarul de Maximă Siguranță C..
Fără citarea persoanei condamnate, fără participarea procurorului și fără participarea apărătorului, conform art 23 din legea 255/2013..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei penale deduse judecații, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului O. la data de 7.02.2014 sub nr._, condamnatul M. C. B. a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la pedeapsa aplicată prin sentința penală nr.56 din 16.05.2008 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr.1365 din 13.04.2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr._ .
Persoana condamnată a învederat faptul că se află în detenție în Penitenciarul de Maximă Siguranță C. (declarație fila 6 dosar).
Prin sentința penală nr. 71/21.02.2014, Tribunalul O. a dispus în baza art.50 alin.1 și 3 Cod de Procedură Penală, declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe contestatorul M. C. B., în prezent deținut în Penitenciarul de Maximă Siguranță C., în favoarea Tribunalului D..
Examinând cererea formulată de condamnatul M. C. B., Tribunalul constată că pe rolul instanței a fost înregistrată, la data de 05.02.2014, cererea formulată de condamnatul M. C. B., sub nr._, având ca obiect aplicarea legii mai favorabile, sesizare respinsă prin sentința penală nr. 438/21.03.2014.
Potrivit dispozițiilor art. 599 alin. 5 C.pr.pen., cererile ulterioare de contestație la executare sunt inadmisibile, dacă există identitate de persoană, de temei legal de motive și de apărări.
Astfel, constatând că, pe rolul instanței a mai fost soluționată o contestație la executare privind aceeași parte – condamnatul M. C. B., întemeiată pe același temei legal și pentru aceleași motive – aplicarea legii mai favorabile, tribunalul constată că cererea ce formează obiectul prezentului dosar este inadmisibilă.
Văzând și dispoz. art. 599 alin. 5 C.proc.pen., contestația la executare urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.
În baza art. 275, alin. 2 CPP, va obliga contestatorul M. C. B. la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 599 alin. 5 C.pr.pen.
Respinge contestația la executare formulată de condamnatul M. C. B., fiul lui Ș. și D., născut la 15 mai 1979 în Caracal, jud.O., cu domiciliul în ., ., CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul C., ca inadmisibilă.
Obligă contestatorul M. C. B. la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare statului.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 23 aprilie 2014.
Președinte,
V. Ș. I. NițăGrefier,
Dănuța D.
Red.Jud.V.Ș.I.N.
Tehnored. D.D. 25 Aprilie 2014
| ← Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie. Art.592 NCPP.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 369/2014.... → |
|---|








