Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 1039/2014. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 1039/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 27-08-2014 în dosarul nr. 10714/63/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

SENTINȚA PENALĂ Nr. 1039

Ședința publică de la 27.08.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: V. T.

Grefier: C. A. G.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul D. – a fost reprezentat prin procuror D. B.

Pe rol se află soluționarea contestației la executare formulată de persoana condamnată, G. C. C., în prezent deținut în Penitenciarul C..

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul condamnat G. C. C., personal, aflat în stare de deținere și asistat de apărător ales, avocat Ema S. în baza împuternicirii avocațiale . 0 nr._ pe care o depune la dosarul cauze.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

La interpelarea instanței, petentul condamnat G. C. C. învederează că a formulat contestație la executare, deoarece pedeapsa aplicată de către Tribunalul D. este mult prea mare.

Apărătorul ales al petentului condamnat, având cuvântul, solicită instanței admiterea contestației la executare apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită instanței resspingerea contestației, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.

Petentul condamnat G. C. C., având ultimul cuvânt, solicită admiterea contestației la executare, arătând că este bolnav.

TRIBUNALUL,

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._/215/2014 având ca obiect contestația la executare (art. 598 CPP) formulată de petentul condamnat G. C. C. s-a dispus în temeiul art.598 alin. 2 C.p.p. rap la art. art. 50 C.p.p. si la art. 36 C.p.p. declinarea competenței de soluționare a cererii avand ca obiect contestatie la executare, formulata de petentul condamnat G. C. C., fiul lui M. și E., născut la 05.11.1966, domiciliat in C., ., nr. 14,.. 1,ap.3, CNP_, in favoarea Tribunalului D..

Pentru a se pronunța astfel, Judecătoria C. a reținut următoarele:

La data de 16.06.2014 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._/215/2014, contestația la executarea pedepsei formulată de către petentul G. C. C., prin care acesta arata ca intelege sa formuleze contestație la executare împotriva hotărârii nr. 540 din 15.04.2014 a Curții de Apel C..

În vederea soluționării cauzei, instanța a dispus citarea petentului la locul de detenție și emiterea unei adrese către Barou pentru desemnarea unui apărător din oficiu, precum și către Penitenciar pentru a comunica copia mandatului de executare a pedepsei.

Prin adresa nr. N_/03.07.2014 Penitenciarul C. a înaintat Judecătoriei C. în copie documentele solicitate.

În ședința publică din 08.07.2014, instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C..

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma excepției invocate, instanța a constatat că excepția necompetenței materiale a Jud. C. este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Conform prevederilor art. 598 C.proc.pen., contestația contra executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

În cazurile prevăzute la lit. a), b) și d) contestația se face, după caz, la instanța prevăzută în alin. 1 sau 6 al art. 597 C.proc.pen., iar în cazul prevăzut la lit. c), la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută.

Contestația la executare este deci de competenta instanței de executare sau a instanței egala în grad cu instanța de executare, în a cărei raza se afla locul de deținere.

Competența reglementată în materia contestației la executare nu este una alternativa, în sensul posibilității de alegere pe care ar avea-o condamnatul de a sesiza fie instanța de executare, fie instanța egală în grad cu instanța de executare, în a cărei raza se afla locul de deținere.

Din înscrisurile comunicate prin adresa nr. N_/03.07.2014 a Penitenciarului C., reiese că petentul condamnat G. C. C. se afla in executarea unei pedepse de 4 ani inchisoare aplicata prin s.p. 559/04.12.2013 a Tribunalului D., definitiva prin d.p. 540/15.04.2014 a Curtii de Apel C., fiind emis mandatul mandatul nr. 656/2013 din 15.04.2014 de Tribunalul D..

De asemenea petentul condamnat mai executa o pedeapsa de 1 an inchisoare aplicata prin s.p. 473/12.11.2012 a Tribunalului D., definitiva prin d.p.2045/18.06.2014 a ICCJ, fiind emis mandatul de executare nr. 574/2012 din 19.06.2014.

Față de aceste aspecte, instanța a reținut că, în speță competentă să soluționeze cererea de contestație la executare este instanța de executare, în a cărei rază se afla si locul de deținere la data formulării cererii, respectiv Tribunalul D..

În consecință, având în vedere aceste considerente, instanța a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C., invocată din oficiu și în baza art. 598 C.p.p., rap. la art. 50 C.p.p. și la art. 36 Cpp a declinat competența de solutionare a cererii având ca obiect contestatie la executare formulată de petentul condamnat G. C. C., în prezent detinut în Penitenciarul C., în favoarea Tribunalului D..

În temeiul art. 275 alin.3 C.p.p. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Primind dosarul, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului D.- secția penală sub nr._ .

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul constată următoarele:

Petentul G. C. C. a fost condamnat prin sentința penală nr 559/2013 pronunțată de Tribunalul D. definitivă la 15.04 2014 a fost condamnat inculpatul G. Cisti C. la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev de art 6 alin 1 lit a, b g cpen ca pedeapsă complementară, pentru infractiunile de evaziune fiscală prev de art 9 alin 1 lit b, alin 2 din legea 241/2005, respectiv art 9 alin 1 lit f din aceeași lege

De asemenea G. C. a mai fost condamnat și prin sentința penală nr 473/21 nov 2012 pronunțată de Tribunalul D. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infractiunii de înșelăciune

Conform prevederilor art 598 cpr pen contestatia la executare împotriva unei sentințe penale se poate face în următoarele cazuri:

-atunci când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă

-când executare era îndreptată împotriva unei alte persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare

-când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută sau vreo împiedicare la executare

-când se invocă amnistia, prescripția, gratierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei

Petentul condamnat a invocat oral în fața instantei că a formulat prezenta contestatie deoarece pedepsele în executarea cărora se află sunt prea aspre, solicitând reducerea cuantumului acestora

Aceste aspecte invocate de petentul condamnat nu se încadrează însă în nici unul din cazurile la care face referire art 598 cpr pen

Pe cale de consecință, contestatia la executare formulată de petentul condamnat G. C. C. apare ca nefondată, urmând a fi respinsă ca atare, iar contestatorul va fi obligat la cheltuieli judiciare în favoarea statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 598 CPP respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatorul condamnat G. C. C., fiul lui M. și E., născut la data de 05.11.1966, CNP –_, în prezent deținut în Penitenciarul C..

În baza art. 275 alin. 2 CPP obligă contestatorul la 70 lei cheltuieli judiciare statului

Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 27.08.2014.

Președinte,Grefier,

V. TiuganCarmen A. G.

Red. V.T./08.09.2014

Tehnored. C.A.G/2exemp.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

Nr. dosar_

Emisă la 08.09.2014

Operator de date cu caracter personal 4690

Către

P. de pe lângă Tribunalul D.

Potrivit dispozițiilor art. 407 alin. 1 N.C.p.p. vă înaintăm alăturat copia sentinței penale nr. 1039/27.08.2014 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2014 privind pe condamnatul G. C. C., fiul lui M. și E., născut la data de 05.11.1966, în prezent deținut în Penitenciarul C..

Grefier – C. A. G.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

Nr. dosar_

Emisă la 08.09.2014

Operator de date cu caracter personal 4690

Către

Persoana privată de libertate, G. C. C., fiul lui M. și E., născut la data de 05.11.1966, în prezent deținut în Penitenciarul C.

Potrivit dispozițiilor art. 407 alin. 1 N.C.p.p. vă înaintăm alăturat copia sentinței penale nr. 1039/27.08.2014 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2014 privind pe condamnatul G. C. C., fiul lui M. și E., născut la data de 05.11.1966, în prezent deținut în Penitenciarul C., pentru a-i fi înmânat acestuia un exemplar.

Grefier – C. A. G.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

Nr. dosar_

Emisă la 08.09.2014

Operator de date cu caracter personal 4690

Către,

Penitenciarul C.

Potrivit dispozițiilor art. 407 alin. 1 N.C.p.p. vă înaintăm alăturat copia sentinței penale nr. 1039/27.08.2014 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2014 privind pe condamnatul G. C. C., fiul lui M. și E., născut la data de 05.11.1966, în prezent deținut în Penitenciarul C..

Grefier – C. A. G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 1039/2014. Tribunalul DOLJ