Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 276/2014. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 276/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 28-02-2014 în dosarul nr. 1750/63/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 276

Ședința publică de la 28 Februarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. C.

Grefier D. M.

Pe rol soluționarea cererii formulate de condamnata Fădurean( T.) I. privind aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la condamnarea dispusă prin sentința penală nr. 54 din data de 03.03.2010 pronunțată de Tribunalul M., definitivă prin decizia penală nr. 2965/01.09.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție

Fără citarea persoanei condamnate.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța reține cauza spre soluționare.

TRIBUNALUL ,

Constată că la data de 05.02.2014, a fost înregistrată pe rolul Tribunalului D. sesizarea formulată de condamnata Fădurean( T.) I. prin care a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, conform art. 6 din Codul Penal, în vigoarea din 01.02.2014, cu privire la pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 54 din data de 03.03.2010 pronunțată de Tribunalul M., definitivă prin decizia penală nr. 2965/01.09.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În vederea soluționării contestației a fost solicitată de la P.M.S.- C. fișa de evaluare a condamnatului, copiile sentințelor penale și ale mandatului de executare a pedepsei închisorii.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele :

Prin sentința penală nr. 54 din data de 03.03.2010 pronunțată de Tribunalul M., definitivă prin decizia penală nr. 2965/01.09.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție contestatoarea a fost condamnată la pedeapsa de 9 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art.64 lit.a teza II lit.b cod penal pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prev.de art.174 alin.1 ,175 alin.1 lit.c cod penal cu aplic. art. 64 lit.a și c cod penal.

În baza acestei sentințe s-a emis mandatul de executare nr.71/2010 a Tribunalului M..

Potrivit art. 6 alin. (1) C. pen., „când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.”

Însă, conform art. 4 din Legea nr. 187/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, „pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.”

În urma intrării în vigoare a noului cod penal infracțiunea de omor calificat prev de art. 174 alin.1, art 175 alin.1 lit. c cpenal se regăsește în disp. art . 188 alin. 1 rap.la art. 199 alin. 1, CP, limitele de pedeapsă pentru această infracțiune fiind de la 10 ani și 25 de ani închisoare.

Pedeapsa aplicată contestatoarei este de 9 ani închisoare, astfel că pentru această infracțiune nu se impune reducerea pedepsei aplicate, față de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 187/2012, această pedeapsă neintrând sub incidența instituției legii penale mai favorabile.

Nu se impune aplicarea legii penale mai favorabile, nici cu privire la pedeapsa complementară privind interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a, teza II, lit.b cod penal pe o perioadă de 3 ani întrucât exercițiul acestor drepturi are corespondent în noul cod penal la art. 66 alin. a,b pe o durată maximă de 5 ani.

În consecință, în baza art. 23 din legea 255/2013 rap la art 595 NCPP, contestația la executare urmează să fie respinsă.

În baza art. 275, alin. 3 CPP, cheltuielile judiciare avansate de către stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 23 din Legea 255/2013 rap la art 595 NCPP

Respinge contestația la executare formulată de condamnatul Fădurean( T.) I., fiica lui I. și E., născut la data de 11.05.1971 în localitatea Balta, jud. M., cu domiciliul în comuna Podeni, ., CNP –_, în prezent în Penitenciarul C..

În baza art 275 alin 2 NCPP

Cheltuielile judiciare rămân in sarcina statului.

Cu drept de contestație in termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 28 Februarie 2014

Președinte,

G. C. Grefier,

D. M.

Red.G.C.

Tehnored/D.M. 11 Martie 2014- 5 ex.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ

Dosar Nr._

Emisă: 11.03.2014

Operator de date cu caracter personal 4690

Către

P. de pe lângă Tribunalul D.

Potrivit dispozițiilor art.407 alin.1 Cpp vă înaităm alăturat copia sentinței penale nr. 276/28.02.2014, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._

Președinte,

SS G. C. Pentru conformitate,

Grefier,

D. M.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ

Dosar Nr._

Emisă: 11.03.2014

Operator de date cu caracter personal 4690

Către

Penitenciarul C.

Potrivit dispozițiilor art.407 alin.1 Cpp vă înaităm alăturat copia sentinței penale nr. 276/28.02.2014, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._

Președinte,

SS G. C. Pentru conformitate,

Grefier,

D. M.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ

Dosar Nr._

Emisă: 11.03.2014

Operator de date cu caracter personal 4690

Către,

Fădurean( T.) I., fiica lui I. și E., ns. la 11.05.1971

Deținută în Penitenciarul C.

Potrivit dispozițiilor art.407 alin.1 Cpp vă înaităm alăturat copia sentinței penale nr. 276/28.02.2014, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._

Președinte,

SS G. C. Pentru conformitate,

Grefier,

D. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 276/2014. Tribunalul DOLJ