Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 689/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 689/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 07-07-2014 în dosarul nr. 12395/215/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 689
Ședința publică de la 07 iulie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. G. C.
Grefier R.-I. T.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul D.
a fost reprezentat prin procuror C. R.
Pe rol, soluționarea contestației declarate de condamnatul S. D. C., împotriva sentinței penale nr. 2634/24.04.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._, având ca obiect liberare condiționată.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat P. G. E. în substituire pentru apărător desemnat din oficiu avocat C. C. cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr. 6494/2014 și delegație de substituire la dosar, lipsă fiind contestatorul condamnat S. D. C..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că Administrația Națională a Penitenciarelor și Penitenciarul C. au comunicat faptul că persoana condamnată a fost liberată condiționat la data de 17.06.2014, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, s-a constatat cauza în stare de judecată și s-a acordat cuvântul asupra contestației formulate.
Avocat P. G. E. pentru condamnatul S. D. C., solicită respingerea contestației ca rămasă fără obiect.
Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea contestației și rejudecând să se respingă cererea de liberare condiționată ca rămasă fără obiect.
Dezbaterile fiind încheiate;
TRIBUNALUL
Asupra contestației de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 2634/24.04.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._, s-a respins cererea de liberare condiționată formulată de condamnat și propunerea de liberare formulată de Comisia Penitenciarului C. și s-a fixat termen de reînnoire a cererii după data de 24.05.2014.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond, a reținut următoarele:
La data de 07.04.2014, a fost înregistrată sub nr._, cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul S. D. C..
Petentul a arătat că a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, din care a executat 15 luni și 12 zile prin arest preventiv, iar după data de 24.03.2014 și până în prezent a fost deținut în Penitenciarul C..
Petentul a precizat că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 100 C.p., are 32 ani, nu are antecedente penale, era încadrat în muncă înainte de condamnare.
La data de 17.04.2014, a fost înregistrată sub nr._/215/2014, propunerea de liberare condiționată formulată de Penitenciarul C. cu privire la condamnatul S. D. C..
În ședința publică din data de 24.04.2014, instanța a dispus conexarea dosarului nr._/215/2014 la dosarul nr._ .
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut că din procesul verbal nr. N45967/17.04.2014, întocmit de Penitenciar, se retine că, pentru a putea fi liberat condiționat, condamnatul trebuie sa execute fracția de 2/3 din pedeapsa aplicată, respectiv 487 zile închisoare si a executat până în prezent 493 zile închisoare.
Din caracterizarea întocmită de Penitenciar rezultă că petentul condamnat a avut o conduită adecvată, nu a fost sancționat disciplinar, nu a fost recompensat, a participat la cursuri educative.
Potrivit art. 59 C.pen. (dispoziții penale mai favorabile raportat la art. 100 și urm. NCP) poate fi liberat condiționat condamnatul care a executat o fracțiune de pedeapsa prevăzuta de lege, este stăruitor in munca, disciplinat, da dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama si de antecedentele sale penale.
Îndeplinirea acestor criterii de către condamnat nu creează pentru acesta un drept, ci doar o vocație, singura in măsura sa aprecieze oportunitatea liberării condiționate fiind instanța de judecata.
Instanța a retinut ca în speța de față nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru acordarea liberării condiționate. Astfel, deși petentul condamnat a executat fracțiunea de pedeapsa de 2/3, având în vedere gravitatea faptei săvârșite – constituirea unui grup infracțional al cărui scop a fost săvârșirea de infracțiuni prin intermediul sistemelor și rețelelor informatice sau de telecomunicații și de spălare a banilor – dar și dezinteresul pentru activitățile lucrative, instanța a apreciat că perioada executată până în prezent nu este suficientă pentru atingerea scopului pedepsei.
Pentru aceste motive, instanța a respins cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul S. D. C., și propunerea de liberare formulată de Comisia Penitenciarului C..
A fixat termen pentru reînnoirea cererii și propunerii după data de 24.05.2014 și a fost obligat condamnatul la plata sumei de 70 lei cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate de stat.
Onorariul av. oficiu în cuantum de 100 lei au rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei sentințe a declarat contestație condamnatul S. D. C., fără a o motiva.
Examinând sentința atacată, sub toate aspectele de fapt și de drept și în raport de actele și lucrările dosarului, tribunalul constată următoarele:
Potrivit notei telefonice întocmită la data de 24.06.2014, Penitenciarul Pelendava și Administrația Națională a Penitenciarelor au comunicat faptul că persoana condamnată S. D. C. a fost liberată condiționat la data de 17.06.2014 din Penitenciarul Pelendava, în baza sentinței penale nr. 3241/2014 pronunțată de Judecătoria C..
În consecință, în baza art. 425¹ alin. 7 pct. 2 lit. a C.p.p. tribunalul va admite contestația formulată de contestatorul-condamnat S. D. C.,împotriva sentinței penale nr. 2634/24.04.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._, va desființa în parte sentința penală nr. 2634/24.04.2014 a Judecătoriei C. și, rejudecând, va respinge cererea de liberare condiționată ca rămasă fără obiect.
De asemenea, tribunalul va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.
În baza art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat, inclusiv suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu ce va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției, vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 425¹ alin. 7 pct. 2 lit. a C.p.p. admite contestația formulată de contestatorul-condamnat S. D. C., fiul lui V. și E., născut la 20 Aprilie 1982, in prezent deținut in Penitenciarul Pelendava, împotriva sentinței penale nr. 2634/24.04.2014 a Judecătoriei C. în dosarul nr._ .
Desființează în parte sentința penală nr. 2634/24.04.2014 a Judecătoriei C. și, rejudecând, respinge cererea de liberare condiționată ca rămasă fără obiect.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.
În baza art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat, inclusiv suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu ce va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției, vor rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 7.07.2014.
Președinte, Grefier,
C. G. C. R.-I. T.
Red. Jud. C.G.C./25.07.2014
Tehnored R./5 ex
Jud fond. S. M.
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Nr. dosar_
Emisă la .07.2014
Operator de date cu caracter personal 4690
Către
S. D. C., domiciliat în ., ., ., .
Potrivit dispozițiilor art. 407 alin. 1 N.C.p.p. vă înaintăm alăturat copia deciziei penale nr. 689/07.07.2014 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ .
Grefier – R. I. T.
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Nr. dosar_
Emisă la .07.2014
Operator de date cu caracter personal 4690
Către
Penitenciarul C.
Potrivit dispozițiilor art. 407 alin. 1 N.C.p.p. vă înaintăm alăturat copia deciziei penale nr. 689/07.07.2014 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ privind pe condamnatul S. D. C., fiul lui V. și E., născut la 20 Aprilie 1982.
Grefier – R. I. T.
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Nr. dosar_
Emisă la .07.2014
Operator de date cu caracter personal 4690
Către
P. de pe lângă Tribunalul D.
Potrivit dispozițiilor art. 407 alin. 1 N.C.p.p. vă înaintăm alăturat copia deciziei penale nr. 689/07.07.2014 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ privind pe condamnatul S. D. C., fiul lui V. și E., născut la 20 Aprilie 1982.
Grefier – R. I. T.
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 278/2014.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 78/2014.... → |
|---|








