Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 1009/2014. Tribunalul DOLJ

Decizia nr. 1009/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 08-10-2014 în dosarul nr. 30473/215/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 1009

Ședința publică de la 08 Octombrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE V. Ș. I. N.

Grefier Dănuța D.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul D.

a fost reprezentat prin procuror C. R.

Pe rol, judecarea cauzei penale privind contestația formulată de condamnatul L. D. M. deținut în Penitenciarul de Minori și Tineri C., împotriva sentinței penale nr.3988 din 05.08.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, având ca obiect liberarea condiționată (art.587 NCPP)

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul condamnat L. D. M. asistat de avocat M. M. în substituirea avocat din oficiu V. M..

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Avocat M. M. în substituirea avocat din oficiu V. M. pentru contestatorul condamnat L. D. M., depune la dosar un memoriu.

Nemaifiind alte cereri de formulat, sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra dezbaterilor.

Avocat M. M. în substituirea avocat din oficiu V. M. pentru contestatorul condamnat L. D. M., solicită admiterea contestației, desființarea hotărârii atacate cu consecința liberării condiționate a condamnatului, având în vedere că a avut un comportament foarte bun, a fost recompensat. și a participat la activități educaționale desfășurate în cadrul penitenciarului .

Reprezentantul Parchetului solicită respingerea contestației și menținerea hotărârii instanței de fond ca legală și temeinică, a se avea în vedere caracterizarea depusă de penitenciar la dosar din care rezultă un comportament oscilant al condamnatului pe timpul detenției.

Contestatorul condamnat L. D. M. având ultimul cuvânt, solicită admiterea contestației.

Dezbaterile fiind închise;

TRIBUNALUL

Asupra contestației de față;

Constată că prin sentința penală nr. 3988 din 05.08.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în baza art. 517 alin. (2) C. proc. pen și art. 180 din Legea nr. 254/2013

S-a respins cererea de liberare din centru de detenție formulată de petentul L. D. M., (fiul lui M. B. și al lui G., născut la 21 Ianuarie 1995), deținut in Penitenciarul de Minori și Tineri C..

În baza art. 181 alin. (2) din Legea 254/2013 s-a fixat termen de reînnoire a cererii după data de 24.09.2014.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a obligat petentul la cheltuieli judiciare către stat în cuantum de 130 lei, din care suma de 100 de lei reprezintă onorariul avocatului din oficiu.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 01.08.2014 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ cererea formulată de condamnatul L. D. M. privind liberarea din executarea măsurii educative a internării în centru de detenție pe o durată de 4 ani și 6 luni dispusă prin sentința penală nr. 578/2014 a Judecătoriei C..

Petentul nu a motivat cererea formulată.

La dosarul cauzei au fost depuse proces-verbal nr. C3_ din data de 23.07.2014 al Comisiei de propuneri pentru punerea în libertate din cadrul Penitenciarului de Minori și Tineri C. și o caracterizare a petentului.

Din procesul verbal atașat la dosar rezultă că petentul condamnat L. D. M. execută măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o durată de 4 ani și 6 luni aplicată prin s.p. nr. 578/2014 a Judecătoriei C. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, a executat din această măsură educativă fracțiunea de 1/2, respectiv 822 zile, dar s-a stabilit un termen de reexaminare după data de 24.09.2014.

În caracterizarea depusă la dosar se precizează ca petentul a avut un comportament oscilant, a fost sancționat de două ori și a fost recompensat de 13 ori. A participat la activități educaționale desfășurate în cadrul secției de detenție.

Potrivit art. 125 alin. 4 C.p. în cazul în care pe durata internării minorul a dovedit interes constant pentru însușirea cunoștințelor școlare și profesionale și a făcut progrese evidente în vederea reintegrării sociale, după executarea a cel puțin jumătate din durata internării, instanța poate dispune: înlocuirea internării cu măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă egală cu durata internării neexecutate, dar nu mai mult de 6 luni, dacă persoana internată nu a împlinit vârsta de 18 ani sau liberarea din centrul de detenție, dacă persoana internată a împlinit vârsta de 18 ani.

Îndeplinirea acestor criterii de către petent nu creează pentru acesta un drept, ci doar o vocație, singura in măsura sa aprecieze oportunitatea liberării din centrul de detenție fiind instanța de judecata.

Instanța a reținut ca in speța de fata nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru acordarea liberării din centrul de detenție. Astfel, deși petentul a executat fracțiunea de 1/2 ținând cont de gravitatea faptei săvârșite (tâlhărie), precum și de faptul că pe durata executării măsurii educative comportamentul petentului a fost oscilant, fiind sancționat disciplinar de două ori, instanța a apreciat că durata de timp executată de petent nu este suficientă pentru realizarea scopurilor măsurii educative, astfel încât a respins cererea de liberare din centrul de detenție si a fixat termen pentru reînnoirea acesteia după data de 24.09.2014.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a obligat petentul la cheltuieli judiciare către stat în cuantum de 130 lei, din care onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 100 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Împotriva acestei sentințe a formulat contestație condamnatul L. D. M., fără a o motiva în scris, însă cu ocazia dezbaterilor a solicitat prin apărător, admiterea contestației, desființarea hotărârii atacate cu consecința liberării condiționate a condamnatului, având în vedere că a avut un comportament foarte bun, a fost recompensat. și a participat la activități educaționale desfășurate în cadrul penitenciarului.

Analizând contestația declarată de condamnatul L. D. M., prin prisma motivelor invocate, dar și prin raportare la actele și lucrările dosarului, constată că aceasta este nefondată și va fi respinsă, pentru următoarele considerente:

Potrivit art.125 alin.4 C.p. lit.b C.p., în cazul în care pe durata internării minorul a dovedit interes constant pentru însușirea cunoștințelor școlare și profesionale și a făcut progrese evidente în vederea reintegrării sociale, după executarea a cel puțin jumătatea din durata internării, instanța poate dispune liberarea din centru de detenție dacă persoana internată a împlinit vârsta de 18 ani.

În speță, condamnatul a executat fracția din măsura educativă prevăzută de lege, așa cum rezultă din procesul verbal din 23.07.2014 încheiat de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, și a împlinit vârsta de 18 ani, fiind născut la data de 21.01.1995.

În ceea ce privește condiția referitoare la însușirea cunoștințelor școlare și profesionale și progresele evidente în vederea reintegrării sociale, Tribunalul reține că această nu este îndeplinită în cauză. Astfel, din caracterizarea înaintată de Penitenciarul de Minori reiese că apelantul condamnat L. D. M. nu a înregistrat modificări semnificative față de evaluarea anterioară, are personalitate în curs de formare, carențe educaționale și instruire școlară insuficientă. De asemenea, condamnatul menține sfera nediferențiată de preocupări și interese.

Prin urmare, Tribunalul apreciază că timpul petrecut până în prezent în mediul privativ de libertate nu este suficient, persoana privată de libertate nemanifestând interes pentru însușirea cunoștințelor școlare și profesionale și nefăcând progrese semnificative în vederea reintegrării sociale, pentru evitarea in momentul parasirii locului de detinere a savarsirii altor infractiuni.

Față de aceste considerente, Tribunalul va respinge contestația declarată de contestatorul L. D. M., mpotriva sentinței penale nr. 3988/05.08.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, ca nefondată.

În baza art. 275 alin. 2 Cpp va obliga contestatorul - condamnat la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestația formulată de contestatorul L. D. M., fiul lui M. B. și G., născut la 21.01.1995 în oraș V., jud. teleorman, cu domiciliul în oraș T. M., ., jud.Teleorman, CNP_, deținut în Penitenciarul de Minori și Tineri C., ca nefondată.

În baza art. 275 alin 2 Cpp

Obligă contestatorul - condamnat la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 08 Octombrie 2014

Președinte,

V. Ș. I. N. Grefier,

Dănuța D.

Red.Jud. V.I.N

Tehnored. D.D. 13 Octombrie 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 1009/2014. Tribunalul DOLJ