Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 248/2014. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 248/2014 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 11-06-2014 în dosarul nr. 3033/95/2014
Dosar nr._
Cod operator: 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA PENALĂ
Sentința Nr. 248/2014
Ședința publică de la 11 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. P.
Grefier S. O. P.
Ministerul Public fiind reprezentat de procuror M. Părăușeanu din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj
Pe rol soluționarea contestației la executare formulată de contestatorul condamnat Greuruși L. G., deținut în Penitenciarul C., cu privire la pedeapsa de 12 ani închisoare aplicată în baza sentinței penale nr. 222/02 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._ rămasă definitivă prin decizia penală nr. 124 din 28.05.2009 a Curții de Apel C..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul condamnat Greuruși L. G., asistat de avocat din oficiu T. A. în substituire pentru avocat G. A. R., conform delegației de substituire din data de 11.06.2014.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Tribunalul a procedat la luarea unei declarații contestatorului condamant Greuruși L. G., declarația acestuia fiind consemnată, semnată după citire și atașată la dosarul cauzei.
Din oficiu tribunalul a pune în discuție excepția de necompetenței teritoriale în soluționarea cauzei.
Avocat T. A. pentru condamnatul Greuruși L. G. a solicitat admiterea excepției invocate și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului D..
Reprezentanta Ministerului Public a arătat că potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 598 C.pr.pen. competența soluționării contestației aparține Tribunalului D..
Condamnatul Greuruși L. G. a solicitat declinarea cauzei în favoarea Tribunalului D..
TRIBUNALUL
Asupra contestației de față;
Prin contestația înregistrată la Tribunalul Gorj sub nr._ condamnatul Greuruși L. G., deținut în Penitenciarul C. a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la pedeapsa de 12 ani închisoare aplicată în baza sentinței penale nr. 222/02 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._ rămasă definitivă prin decizia penală nr. 124 din 28.05.2009 a Curții de Apel C..
Din actele și lucrările dosarului rezultă următoarele:
Condamnatul Greuruși L. G. la data formulării contestației se afla în Penitenciarul de Maximă Siguranță C., unde se află și în prezent.
Prin contestația formulată condamnatul a solicitat reducerea pedepsei ce i-a fost aplicată prin sentința mai sus-amintită.
În cauză condamnatul aflându-se în executarea unei pedepse privative de libertate potrivit dispozițiilor art. 597 alin. 6 C.pr.pen. competența soluționării contestației aparține instanței în a cărei circumscripție se află locul de deținere.
Cum locul de deținere al condamnatului se află în circumscripția Tribunalului D., competența soluționării contestației aparține acestui tribunal.
Astfel fiind, în baza art. 50 C.pr.pen. urmează să se decline competența soluționării contestației în favoarea Tribunalului D. căreia urmează să i se trimită dosarul.
Cheltuielile judiciare vor fi avute în vedere la soluționarea cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Declină competența soluționării contestației la executare formulată de condamnatul Greuruși L. G., fiul lui C. și I., născut la 24.02.1986 în B., județul V., CNP_, deținut în Penitenciarul C., împotriva mandatului de executare a pedepsei de 12 ani închisoare emis în baza sentinței penale nr. 91/20.02.2014 a Tribunalului D., în favoarea Tribunalului D..
Cheltuielile judiciare în cuantum de 100 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu vor fi avute în vedere la soluționarea cauzei.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 11 iunie 2014 la Tribunalul Gorj.
Președinte,
D. P.
Grefier,
S. O. P.
Red. D.P.
Tehnored. S.O.P,
2 ex./13.06.2014
| ← Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 101/2014.... → |
|---|








