Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 139/2014. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 139/2014 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 22-04-2014 în dosarul nr. 1733/318/2014
Dosar nr._
Cod operator: 2442
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA PENALĂ
Decizia penală nr. 139/2014
Ședința publică din data de 22 Aprilie 2014
Completul compus din:
Judecător: R. I.
Grefier: E. C.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. C.,
din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj
Pe rol fiind soluționarea contestației formulate de condamnatul S. L. împotriva sentinței penale nr. 604 din 26.02.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul condamnat S. L., asistat de avocat B. S., în substituire pentru apărătorul desemnat din oficiu, avocat N. N..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, s-a luat o precizare contestatorului condamnat, consemnată și atașată la dosar, după care, nemaifiind alte cereri de formulat și, constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul:
Avocat B. S., pentru contestatorul condamnat, a solicitat admiterea contestației și reducerea pedepselor aplicate prin raportare la legea mai favorabilă, conform art. 6 C.pen.
Reprezentanta parchetului a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică, întrucât în mod corect s-a reținut că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 6 C.pen.
Contestatorul condamnat S. L., având cuvântul, a solicitat admiterea contestației cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 198 C.pen.
TRIBUNALUL
Asupra contestației de față:
Prin sentința penală nr. 604 din 26.02.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._, a fost respinsă contestația la executare formulată de petiționarul S. L., fiul lui I. și A., născut la 29.12.1990 în Petroșani, jud. Hunedoara, CNP_, deținut în Penitenciarul Tg-J. și a fost obligat petiționarul la 30 lei cheltuielile judiciare statului.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J. sub nr._ petiționarul condamnat S. L. a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la pedeapsa pe care o execută.
În urma efectuării de demersuri din oficiu, la dosar au fost depuse în copie mandatul de executare a pedepsei închisorii, sentința ce a stat la baza emiterii acesteia, precum și fișa de evaluare întocmită de către comisie.
Analizând înscrisurile dosarului, instanța de fond a reținut că prin sentința penală nr. 1226/20.06.2012 a Judecătoriei Tg-J., s-a stabilit o pedeapsă de 5 ani și 6 luni închisoare, rezultantă a contopirii a cinci pedepse, prin efectuarea regulilor referitoare la concurs pentru patru pedepse), respectiv recidivă, adică revocarea unei pedepse ce a fost inițial aplicată cu suspendarea sub supraveghere.
Potrivit art. 6 alin. (1) C.pen. „când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim”.
Procedând la analiza faptelor pentru care a fost aplicată pedeapsa potrivit fișei de evaluare, a reținut instanța că acestea sunt prevăzute ca infracțiuni în Codul penal în vigoare, respectiv de Legea nr. 39/2003, iar pedepsele aplicate pentru acestea nu sunt mai mari decât maximele legale prevăzute în prezent, astfel că nu-și găsește incidența art. 6 alin 1 C.pen.
Având în vedere că pedepsele aplicate și care sunt contestate sub aspectul cuantumului nu depășesc maximul legal prevăzut de Codul penal, instanța de fond, neconstatând vreo cauză de micșoare a pedepsei prevăzută de art. 598 alin. 1 lit. d C.pr.pen., a respins contestația la executare pentru aplicarea legii penale mai favorabile formulată de petiționarul condamnat.
Împotriva acestei sentințe a formulat contestație condamnatul S. L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, iar în motivele expuse oral în instanță, a solicitat admiterea contestației și reducerea pedepselor aplicate prin raportare la legea mai favorabilă, arătând că în mod greșit infracțiunea prevăzută de art. 198 C.pen. din 1969 a fost încadrată în dispozițiile art. 218 C.pen., în loc de art. 220 C.pen.
Examinând contestația promovată, din prisma dispozițiilor art. 4251 alin. 7 pct. 2 lit. a C.pr.pen., tribunalul constată că este fondată, din considerentele ce succed:
Astfel, în mod corect prima instanță a reținut că persoanei condamnate i s-a aplicat, printr-o hotărâre definitivă, o pedeapsă de 5 ani și 6 luni închisoare, rezultantă a contopirii a cinci pedepse, prin efectuarea regulilor referitoare la concurs pentru patru pedepse, respectiv recidivă, adică revocarea unei pedepse ce a fost inițial aplicată cu suspendarea sub supraveghere și că faptele pentru care a fost aplicată pedeapsa, potrivit fișei de evaluare, sunt prevăzute ca infracțiuni în Codul penal în vigoare, respectiv de Legea nr. 39/2003, iar pedepsele aplicate pentru acestea nu sunt mai mari decât maximele legale prevăzute în prezent, astfel că nu-și găsește incidența art. 6 alin 1 C.pen.
Însă, infracțiunea prevăzută de art. 8 raportat la art. 2 lit. b pct. 7 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 alin. 1 și 2 C.pen., pentru care inculpatul a fost condamnat la 2 ani și 6 luni închisoare prin sentința penală nr. 1226/20.06.2012 a Judecătoriei Tg-J., definitivă prin decizia penală nr. 2203/30.10.2012 a Curții de Apel C., a fost dezincriminată ca urmare a intrării în vigoare a Noului cod penal, unde nu se mai regăsește la data de 01.02.2014.
Astfel, potrivit art. 323 Codul penal din 1969, asocierea pentru săvârșirea de infracțiuni, era definită ca fiind fapta de a se asocia sau de a iniția constituirea unei asocieri în scopul săvârșirii uneia sau mai multor infracțiuni, altele decât cele arătate în art. 167, ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asocieri.
Reține instanța de control judiciar că, în privința grupărilor infracționale, Noul cod a renunțat la paralelismul existent între textele care incriminează acest gen de fapte (grup infracțional organizat, asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, complot, grupare teroristă) în favoarea instituirii unei incriminări cadru - constituirea unui grup infracțional organizat - cu posibilitatea menținerii ca incriminare distinctă a asociației teroriste, dat fiind specificul acesteia.
Potrivit art. 367 din Noul cod penal, constituirea unui grup infracțional organizat constă în inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup.
Într-adevăr, infracțiunea prevăzută de art. 323 Codul penal din 1969, nu se mai regăsește incriminată în Noul cod penal, iar potrivit art. 4 teza I C.pen., legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă.
Față de acestea, se reține că prezenta contestație este întemeiată în limitele anterior expuse, urmând să fie admisă și, în temeiul art. 4251 alin. 7 pct. 2 lit. a C.pr.pen., să fie desființată sentința atacată și, în rejudecare, să se procedeze la admiterea contestației la executare formulată împotriva sentinței penale nr. 604 din 26.02.2014, pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._, să fie descontopită pedeapsa rezultantă de 5 ani și 6 luni închisoare în pedepsele componente de: 2 ani și 6 luni ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 8 raportat la art. 2 lit. b pct. 7 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 alin. 1 și 2 cu aplicarea art. 37 lit. b și 75 lit. c C.pen. și art. 3201 alin. 7 C.pr.pen.; 2 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de falsificare de monede sau alte valori prevăzută și pedepsită de art. 282 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., 75 lit. a și c C.pen., 37 lit. a C.pen. și art. 3201 alin. 7 C.pr.pen.; 2 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de falsificare de monede sau alte valori prevăzută și pedepsită de art. 282 alin. 2 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., 75 lit. a și c C.pen., 37 lit. a C.pen. și art. 3201 alin. 7 C.pr.pen.; 1 an închisoare pentru infracțiunea de deținere de instrumente în vederea falsificării de valori prevăzută și pedepsită de art. 285 C.pen. cu aplicarea art. 37 lit. a C.pen. și art. 3201 alin. 7 C.pr.pen.; 2 ani și 8 luni închisoare, pedeapsă rezultantă stabilită prin sentința penală nr. 328/2009 a Tribunalului Gorj, compusă din: 2 ani și 4 luni închisoare pentru art. 198 alin. 1 C.pen. și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a și b C.pen.; 2 ani și 6 luni pentru art. 51 din Legea nr. 61/2003 cu aplicarea art. 41, 42, art. 74-76 C.pen. și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a și b C.pen.; 2 ani și 4 luni închisoare pentru art. 18 alin. 1 din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74-76 C.pen. și 2 luni spor; 4 luni spor, aplicat prin sentința penală nr. 1226/2012 a Judecătoriei Tg-J..
Conform art. 4 C.pen., se va constata că infracțiunea prevăzută de art. 8 raportat la art. 2 lit. b pct. 7 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 alin. 1 și 2 C.pen., pentru care inculpatul a fost condamnat la 2 ani și 6 luni închisoare prin sentința penală nr. 1226/20.06.2012 a Judecătoriei Tg-J., a fost dezincriminată.
În raport de prevederile art. 36 raportat la art. 33 lit. a, art. 34 lit. b și art. 35 C.pen. din 1969, se vor contopi pedepsele enumerate mai sus (mai puțin pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 8 raportat la art. 2 lit. b pct. 7 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 alin. 1 și 2 C.pen.) în pedeapsa cea mai grea, de 5 ani și 2 luni închisoare, la care va adăuga sporul de 4 luni închisoare, urmând ca persoana condamnată să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani și 6 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și b C.pen.
În speța dedusă judecății, dacă s-ar aplica legea nouă cu privire la concursul de infracțiuni reglementat de art. 38-39 C.pen., pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului este de 6 ani și 4 luni, fiind mai mică decât pedeapsa rezultantă aplicată potrivit vechilor dispoziții în materie.
Totodată, reținând că persoana condamnată a executat o perioadă din pedeapsa principală rezultantă, se va deduce perioada executată de la 01.02.2012 la zi și, în baza art. 599 alin. 4 C.pr.pen., se va dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 1408 din 31.10.2012 emis de Judecătoria Tg-J. și emiterea unui nou mandat de executare.
Văzând și dispozițiile art. 275 alin. 3 C.pr.pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite contestația declarată de condamnatul S. L. împotriva sentinței penale nr. 604 din 26.02.2014, pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ .
Desființează sentința penală nr. 604 din 26 februarie 2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J..
În baza art. 595 C.pr.pen. admite cererea formulată de persoana condamnată S. L., deținut în Penitenciarul Tg-J. în vederea executării pedepsei de 5 ani și 6 luni închisoare.
Descontopește pedeapsa rezultantă de 5 ani și 6 luni închisoare în pedepsele componente de: 2 ani și 6 luni ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 8 raportat la art. 2 lit. b pct. 7 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 alin. 1 și 2 cu aplicarea art. 37 lit. b și 75 lit. c C.pen. și art. 3201 alin. 7 C.pr.pen.; 2 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de falsificare de monede sau alte valori prevăzută și pedepsită de art. 282 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., 75 lit. a și c C.pen., 37 lit. a C.pen. și art. 3201 alin. 7 C.pr.pen.; 2 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de falsificare de monede sau alte valori prevăzută și pedepsită de art. 282 alin. 2 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., 75 lit. a și c C.pen., 37 lit. a C.pen. și art. 3201 alin. 7 C.pr.pen.; 1 an închisoare pentru infracțiunea de deținere de instrumente în vederea falsificării de valori prevăzută și pedepsită de art. 285 C.pen. cu aplicarea art. 37 lit. a C.pen. și art. 3201 alin. 7 C.pr.pen.; 2 ani și 8 luni închisoare, pedeapsă rezultantă stabilită prin sentința penală nr. 328/2009 a Tribunalului Gorj, compusă din: 2 ani și 4 luni închisoare pentru art. 198 alin. 1 C.pen. și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a și b C.pen.; 2 ani și 6 luni pentru art. 51 din Legea nr. 61/2003 cu aplicarea art. 41, 42, art. 74-76 C.pen. și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a și b C.pen.; 2 ani și 4 luni închisoare pentru art. 18 alin. 1 din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74-76 C.pen. și 2 luni spor; 4 luni spor, aplicat prin sentința penală nr. 1226/2012 a Judecătoriei Tg-J..
Constată că infracțiunea prevăzută de art. 8 raportat la art. 2 lit. b pct. 7 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 alin. 1 și 2 C.pen., pentru care inculpatul a fost condamnat la 2 ani și 6 luni închisoare prin sentința penală nr. 1226/20.06.2012 a Judecătoriei Tg-J., a fost dezincriminată, potrivit art. 4 C.pen.
În baza art. 36 raportat la art. 33 lit. a, art. 34 lit. b și art. 35 C.pen. din 1969, contopește pedepsele enumerate mai sus (mai puțin pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 8 raportat la art. 2 lit. b pct. 7 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 alin. 1 și 2 C.pen.) în pedeapsa cea mai grea, de 5 ani și 2 luni închisoare, la care adaugă sporul de 4 luni închisoare, urmând ca persoana condamnată să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani și 6 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și b C.pen.
Deduce perioada executată de la 01.02.2012 la zi.
În baza art. 599 alin. 4 C.pr.pen. anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1408 din 31.10.2012 emis de Judecătoria Tg-J. și dispune emiterea unui nou mandat de executare.
În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, din care 100 lei onorariu avocat din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 22.04.2014.
Judecător,
R. I.
Grefier,
E. C.
Red.R.I.
Tehnored. E.C.
Jud.fond M. M.
4 ex/28.04.2014
| ← Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 465/2014.... → |
|---|








