Cerere de reabilitare. Art.494 şi urm. C.p.p., art.134 şi urmă. C.p.. Sentința nr. 52/2014. Tribunalul GORJ

Sentința nr. 52/2014 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 12-02-2014 în dosarul nr. 9084/95/2013

Dosar nr._ Cod operator: 2442

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA PENALĂ

Sentința Nr. 52/2014

Ședința nepublică de la 12 Februarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. M. S.

Grefier L. E. O.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.

Pe rol fiind judecarea cauzei penal privind pe petentul V. C., având ca obiect cerere de reabilitare (art.4530 și următoarele C.pr.pen., art.166 și următoarele C.pen.).

La apelul nominal făcut în ședința publică, a lipsit petentul V. C., reprezentat de apărători aleși, avocații U. C. și N. M..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța în conformitate cu dispozițiile art. 533 noul Cod de procedură penală declară ședința nepublică.

În continuare, apărătorii aleși depun la dosarul cauzei chitanța sr. TS10 cu numărul_ emisă de Trezoreria mun. Tg-J. la data de 11.02.2014 privind preluarea sumei de 300 lei reprezentând venituri din cheltuieli judiciare și adeverința nr. 60/_ emisă de ., prin care atestă faptul că petentul este acționar unic în cadrul societății, și nemaifiind alte cereri de formulat, s-a constatat procesul în stare de judecată acordându-se cuvântul pe fond.

Apărătorii aleși ai petentului, având cuvântul, pe rând, au solicitat admiterea cererii și reabilitarea acestuia cu motivarea că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a se dispune reabilitarea.

Reprezentantul Ministerului Public a arătat că petentul întrunește condițiile pentru a fi reabilitat solicitând admiterea cererii raportat având în vedere că în cauză se impune aplicarea legii mai favorabile.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Tg-J. sub nr._/318/2013 petentul condamnat V. C., a solicitat să se dispună reabilitarea sa pentru pedeapsa de 2 închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2004.

În motivarea cererii, a arătat că a fost condamnat prin sentința penală nr. 174/2002 a Tribunalului C., la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri, faptă prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2004.

A precizat că de la data executării pedepsei și până în prezent nu a mai săvârșit nicio faptă penală, își câștigă existența prin mijloace oneste, are o bună comportare în societate, iar cheltuielile judiciare au fost achitate.

În drept, cererea a fost motivată pe dispozițiile art. 134 C.pen. și art. 494- 498 C.pr.pen.

În dovedirea cererii sale, petentul a depus la dosarul cauzei, în copie, certificat de cazier judiciar, certificatul de atestare fiscală pentru persoane fizice emis de Consiliul Local al Mun. Tg-J., Direcția Publică de Venituri și o . caracterizări.

Prin sentința penală nr. 2787 din 16 noiembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Tg-J. s-a declinat competența soluționării cererii de reabilitare în favoarea Tribunalului Gorj – Secția Penală.

În urma declinării competenței soluționării cererii cauza a fost înregistrată la Tribunalul Gorj – Secția penală sub nr._, cu termen de judecată acordat la data de 15.01.2014.

În vederea soluționării cauzei s-a atașat dosarul de fond nr. 1542/2001 al Tribunalului C., însoțit de referatul întocmit de C. Executări Penale, copia sentinței penale nr. 174/12.04.2002 pronunțată de această instanță, copia sentinței penale nr. 247/P/08.10.2002 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr. 705/P/2002, copia deciziei penale nr. 4870/30.10.2003 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, precum și copia deciziei penale nr. 329/13.12.2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 175/2004, adresa nr. 9312/02.01.2014 emisă de Agenția Județeană a Finanțelor Publice, cu referire la cheltuielile judiciare, precum și o nouă fișă de cazier judiciar a petentului condamnat V. C..

În referatul întocmit de C. Executări Penale din cadrul Tribunalului C. (fila 33) se menționează că prin sentința penală nr. 174 din 12.04.2002 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr. 1542/2001, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 4870/30.10.2003 pronunțată de Curtea Supremă de Justiției în dosarul nr. 5124/2002 inculpatul V. C. a fost condamnat la 5 ani închisoare în baza art. 26 raportat la art. 2 alin. 1 cu referire la art. 1 lit. d din Legea nr. 143/2000, emițându-se mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 287/2002.

Prin același referat s-a arătat că prin sentința penală nr. 358/19.10.2004, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 2504/2004 s-a dispus întrerupea executării pedepsei aplicate condamnatului pe o durată de 3 luni de la data rămânerii definitive a sentinței.

Prin decizia penală nr. 329/13.12.2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a admis recursul în anularea declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a casat decizia penală nr. 4870/30.10.2003 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului V. C. și s-a redus pedeapsa aplicată acestuia de la 5 ani la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 raportat la art. 2 alin. 1 cu referire la art. 1 din Legea nr. 143/2000, prin reținerea dispozițiilor art. 74 lit. a, c – art. 76 lit. c C.pen. și s-a dispus anularea m.e.p.i. și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.

S-a emis un nou mandat de executare a pedepsei închisorii nr. 287/2002 din 11.01.2005 privind executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicate condamnatului V. C. și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b C.pen., pedeapsă complementară.

Conform adresei nr._/02.03.2005 emisă de Penitenciarul Tg-J., executarea pedepsei a început la data de 18.03.2004 și expiră la 05.01.2006, scăzându-se 71 zile.

Petentul condamnat a fost pus în libertate condiționat la data de 17.05.2005 prin sentința penală nr. 2317/17.05.2005 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr. 6767/2005, din durata pedepsei rămânând neexecutate 233 zile.

În temeiul art. 168 C.pen., în vederea achitării în întregime a cheltuielilor de judecată la plata cărora a fost obligat petentul, tribunalul a dispus efectuarea adreselor către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj (fila 9).

Referitor la cheltuielile judiciare, prin adresa nr. 9312 din 23.01.2014 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj s-a precizat că nu au putut fi identificate date referitoare la obligațiile fiscale privind pe petent.

La termenul de judecată acordat în acest sens, petentul a depus în susținere cererii chitanța sr. TS10 cu numărul_ emisă de Trezoreria mun. Tg-J. la data de 11.02.2014 privind preluarea sumei de 300 lei reprezentând venituri din cheltuieli judiciare la care a fost obligat prin sentința de condamnare și adeverința nr. 60/_ emisă de ., prin care atestă faptul că petentul este acționar unic al societății comerciale menționate.

S-a depus la dosar un nou certificat de cazier judiciar privind pe condamnat.

Instanța, analizând cererea formulată de către petent în raport de probele cauzei, privite prin prisma dispozițiilor art. 166 și urm. C.pen. rap. la art. 530 C.pr.pen. și următ, constată că cererea este întemeiată deoarece sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute la art. 166 lit.a și art. 168 din NCP, care constituie legea penală mai favorabilă atât sub aspectul termenului necesar pentru a se costata reabilitarea, care este de 4 ani față de 5 ani, cât ar fi trebuit să treacă potrivit prevederilor Codului penal anterior (4 ani+1/2 din pedeapsa pronunțată), cât și al condițiilor reabilitării.

Astfel, petentul nu a săvârșit o altă infracțiune de la momentul la care a luat sfârșit executarea pedepsei principale, respectiv 05.01.2006 și a achitat cheltuielile de judecată.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. 3 C.pr.pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată și dispune reabilitarea judecătorească a petentului V. C., născut la data de 28.08.1977, în mun. Tg-J., județul Gorj, CNP_, cu domiciliul în mun. Tg-J., .. 114, județul

Gorj, cu privire la condamnarea aplicată prin sentința penală nr. 174/12.04.2002 a Tribunalului C..

Încetează decăderile, interdicțiile și incapacitățile ce rezultă din condamnare și dispune efectuarea cuvenitelor mențiuni în hotărârea judecătorească de condamnare.

Cheltuielile judecătorești rămân în sarcina statului.

Cu drept de contestație în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 12.02.2014, la Tribunalul Gorj.

Președinte,

L. M. S.

Grefier,

L.-E. O.

Red.L.M.S.

Tehnored L.E.O.

4 ex/19.02.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de reabilitare. Art.494 şi urm. C.p.p., art.134 şi urmă. C.p.. Sentința nr. 52/2014. Tribunalul GORJ