Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Decizia nr. 27/2014. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 27/2014 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 03-03-2014 în dosarul nr. 7473/318/2013
Dosar nr._
Cod operator: 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA PENALĂ
DECIZIE Nr. 27/2014
Ședința publică de la 03 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. S. N.
Judecător Ș. Ș.
Grefier I. D.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror M. T. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelantul inculpat-parte civilă C. P. împotriva sentinței penale nr. 3117 din 19.12.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelantul inculpat-parte civilă C. P., asistat de avocat D. C., apărător ales, lipsă fiind intimatul parte civilă-inculpat Albiță B., intimatul parte civilă S. Județean de Urgență Tg-J. și intimatul parte vătămată S. Județean de Ambulanță Tg-J..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri, s-a constatat apelul în stare de judecată acordându-se cuvântul.
Avocat D. Comsin pentru apelantul inculpat – parte civilă C. P. a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței iar în temeiul art.17 alin.2 rap.la art.16 lit.d din Codul de procedură penală să se dispună achitarea inculpatului, constând în existența unei cauze de neimputabilitate, respectiv starea de legitimă apărare în care s-a aflat acesta.
A mai arătat, că în mod greșit prima instanță a admis parțial acțiunea civilă, întrucât acestea au fost dovedite cu probele administrate, partea vătămată a fost internată o perioadă îndelungată și ulterior a fost îngrijit de către martora C. M., nemaiputând presta niciun fel de activități, deși acesta desfășura anterior agresiunii activități de depanator radio-tv, aspecte confirmate și de către martorele Ș. E. și N. M. A..
A mai precizat, că în mod greșit au fost cenzurate daunele morale, susținând că acestea au fost pe deplin justificate față de leziunile traumatice și suferințele fizice la care a fost supus.
Avocat L. L. pentru intimatul parte civilă-inculpat Albiță B. a arătat că cel care a inițiat acțiunile violente a fost inculpatul C. P., care se află în afara noțiunii de apărare legitimă, și, că în mod corect instanța de fond a apreciat că nu este întemeiată, nefiind întrunite condițiile cumulative, atât cu privire la atac cât și la rispostă.
În ceea ce privește despăgubirile civile solicitate de partea civilă C. P., acestea nu au fost probate, întrucât nu au fost pierderi de natură financiară urmare a leziunilor produse, acesta nefiind angajat, nu desfășura activități aducătoare de venituri pe care să nu le mai fi putut presta ulterior leziunilor, nu avea, nu are serviciu și nici nu este pensionar, solicitând respingerea apelului ca nefondat.
A depus la dosar concluzii scrise și chitanța nr.91 din 17.02.2014 reprezentând onorariu apărător.
Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea apelului ca nefondat, susținând că sentința apelată este temeinică și legală.
Intimatul inculpat-parte civilă C. P. a achiesat la concluziile apărătorului său, solicitând admiterea apelului.
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față.
Prin sentința penală nr. 2894 din 03.12.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._/318/2013, în baza art. 180 alin.2 C.penal, a fost condamnat inculpatul A. B., fiul lui D. și M., născut la data de 12.04.1948, în ., CNP:_, cu domiciliul în comuna Fărcășești, ., județul Gorj, la pedeapsa de șase luni închisoare.
În baza art.81 C.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe durata prevăzută de disp. art.82 C.pen.
S-a pus in vedere inculpatului disp. art. 83 C.p.
A fost aplicată inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie interzicerea drepturilor prev. de art. 64 al.1 lit. a teza a II- a și lit. b C.pen. pe durata prev. de art.71 C.p.
În baza art. 71 al. 5 C.pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.
În baza art. 180 alin.2 C.penal, a fost condamnat inculpatul C. P., fiul lui A. și M., născut la data de 04.05.1968, în municipiul Hunedoara, cu domiciliul în comuna Fărcășești, ., nr. 40, județul Gorj, CNP:_, la pedeapsa de trei luni închisoare.
În baza art.81 C.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe durata prevăzută de disp. art.82 C.pen.
S-a pus in vedere inculpatului disp. art. 83 C.p.
A fost aplicată inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie interzicerea drepturilor prev. de art. 64 al.1 lit. a teza a II- a și lit. b C.pen. pe durata prev. de art.71 C.p.
În baza art. 71 al. 5 C.pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale
Au fost admise în parte cererile părților civile privind daunele morale.
A fost obligat inculpatul A. B. la plata către partea civilă C. P. a sumei de 3500 lei, cu titlu de daune morale și inculpatul C. P. la plata către partea civilă A. B. a sumei de 1500 lei, cu titlu de daune morale.
A fost respinsă cererea părții civile C. P. privind despăgubirile materiale.
A fost admisă în parte cererea părții civile A. B., privind despăgubirile materiale.
A fost obligat inculpatul C. P. la plata sumei de 350 lei, cu titlu de despăgubiri către partea civilă A. B..
Au fost compensate obligațiile părților, urmând ca inculpatul A. B. să achite părții civile C. P., suma de 1650 lei.
Au fost compensate cheltuielile judiciare efectuate de părți, urmând ca inculpatul A. B. să achite părții civile C. P., suma de 680 lei cu acest titlu.
A fost admisă cererea părții civile S. Județean de Urgență Tg-J..
A fost obligat inculpatul A. B. la plata către partea civilă a sumei de 2530 lei, cu dobânda legală aferentă, până la data achitării efective, cu titlu de despăgubiri.
S-a luat act că S. Județean de Ambulanță Gorj, nu s-a constituit parte civilă în cauză.
A fost obligat fiecare inculpat la câte 600 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul nr.4323/P/2012 din 29.04.2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg- J., s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților A. B. și C. P., cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. și ped. de art. 180 alin. 2 C.penal.
În fapt, s-a reținut că, prin plângerea înregistrată la data de 05.07.2012, la Postul de Poliție Fărcășești, partea vătămată Albita B. a solicitat efectuarea de cercetări față de inculpatul C. P., sub aspectul săvârșirii infr. prev. și ped. de art. 180 alin. 2 Cod penal, constând în aceea că, în data de 04.07.2012, acesta din urmă i-a aplicat lovituri și a exercitat violențe în urma cărora a suferit leziuni a căror gravitate a fost apreciată la 7-8 zile de îngrijiri medicale.
Prin plângerea înregistrată la data de 26.07.2012, la Postul de Poliție Fărcășești, inculpatul – partea vătămată C. P. a solicitat efectuarea de cercetări față de partea vătămată inculpat Albita B. sub aspectul săvârșirii infr. prev. și ped. de art. 180 alin. 2 Cod penal, constând în aceea că, în data de 04.07.2012, acesta din urmă i-a aplicat lovituri și a exercitat violențe în urma a suferit leziuni a căror gravitate a fost apreciată la 17-19 zile de îngrijiri medicale.
În urma cercetărilor efectuate, s-a reținut că: în data de 04.07.2012, inculpații Albita B. și C. P. s-au întâlnit la magazinul din satul Valea cu A., . class="Style3" style="widows:2; orphans:2"> Pe fondul unei stări conflictuale mai vechi între inculpați a izbucnit un conflict verbal, în urma căruia, inculpatul C. P. a solicitat intervenția organelor de poliție, menționând faptul că a fost amenințat de către inculpatul Albita B..
După sosirea organelor de poliție, inculpatul C. P. a fost rugat să se deplaseze la domiciliul său, întrucât se află sub influența băuturilor alcoolice, iar cele învederate de acesta nu se confirmă.
În jurul orelor 19.00, inculpatul Albita B. s-a deplasat la un teren ce-1 deține în apropierea locuinței inculpatului C. P. pentru a cosi iarbă.
Datorită incidentului avut în cursul aceleiași zile, inculpatul C. P. a început să arunce cu pietre asupra inculpatului Albita B.. Acesta din urmă a fost lovit în zona umărului drept și a călcâiului stâng până în momentul în care inculpatul C. P. s-a oprit din acțiunile sale. Ulterior acestui moment, inculpații au purtat o discuție cu privire la evenimentele săvârșite în cursul aceleiași zile, iar pentru a consfinții împăcarea, inculpatul C. P. a insistat ca cei doi să consume împreună băuturi alcoolice, respectiv vin. La scurt timp, inculpatul C. P. a adus o sticlă conținând 2 1itri de vin și 3 pahare, iar împreună cu martorul Albita V., soția inculpatului Albita B. au ciocnit paharele de vin. Martorul Albita V. nu a dorit să mai consume băuturi alcoolice și a plecat din locul menționat spre domiciliul său. Cei doi inculpați au rămas pe drumul public, consumând vinul adus de inculpatul C. P., în apropierea porții de acces, în curtea locuinței inculpatului C. P., între cei doi a izbucnit un conflict verbal, ocazie cu care inculpatul C. P. 1-a luat în brațe pe inculpatul Albita B.. La solicitările acestuia din urmă de a fi lăsat pe sol,inculpatul C. P. 1-a trântit pe inculpatul Albita B. la pământ și a căzut peste acesta, cei doi începând să se lovească reciproc, iar C. P. l-a mușcat pe inculpatul Albita B. de mână, acesta din urmă lovindu-1 pe cel dintâi pentru a se elibera. În continuare, inculpații s-au agresat reciproc rostogolindu-se pe sol, iar după cea. 2-3 min, conflictul dintre aceștia a încetat, ambii suferind leziuni.
Elementele de fapt învederate mai sus au fost reținute prin coroborata declarațiilor martorilor F. E., M. I., Ș. I. G. și P. S., persoane care se aflau în apropierea localului menționat, iar în jurul orelor 16.00, au asistat la conflictul dintre cei doi inculpați.
Încă de la urmărirea penală, S. Județean de Urgență Tg-J., s-a constituit parte civilă, cu suma de 2532 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare, ocazionate de internarea și tratamentul acordat părții vătămate C. P., cu dobânda legală aferentă, până la data achitării efective.
Fiind ascultat în ședința publică din 20.06.2013, partea vătămată inculpat C. P., a precizat, că în seara zilei de 04.07.2012, în jurul orelor 24.00, fiind singur la domiciliu, a fost strigat la poartă de inculpatul A. B., care i-a cerut să se împace, în urma unui conflict avut în aceeași zi, iar pentru a consfinți împăcarea să consume împreună o cantitate de vin. A adăugat că a fost de acord cu propunerea, ulterior a adus un recipient conținând băutură alcoolică, iar când s-a apropriat de poartă, inculpatul A. l-a lovit cu o piatră în zona capului, iar după ce a căzut cu fața în jos în curte, acesta s-a apropriat și a continuat să-l agreseze, imobilizându-l .
Întrucât, agresorul încerca să-i acopere gura cu mâna pentru a nu mai respira, C. P. a precizat că l-a mușcat de un deget, însă a fost lovit cu capul de beton, în mod repetat pierzându-și conștiența până dimineața, când a apelat ambulanța, fiind apoi transportat la S. Tg-J.. Nu a putut explica proveniența petelor de sânge aflate în exteriorul împrejmuirii. S-a constituit parte civilă cu suma de 10.000 lei reprezentând daune morale și materiale.
În aceeași ședință publică, partea vătămată inculpat A. B., a precizat că în seara zilei de 04.07.2012, la inițiativa inculpatului C. P., a acceptat să consume împreună cu acesta o cantitate de vin, pentru a consfinți împăcarea în legătură cu un incident ce avusese loc în aceeași zi, adăugând că au stat în exteriorul împrejmuirii acestuia din urmă. A mai declarat că la un moment dat, inculpatul l-a prins de mâini, l-a ridicat, după care,a căzut lovindu-se de împrejmuire, timp în care C. P. încerca să-l ștranguleze, astfel încât a ripostat și s-au agresat reciproc, tăvălindu-se, iar apoi a fost mușcat de trei degete de la mâna dreaptă. S-a constituit parte civilă cu suma de 10.000 lei reprezentând daune morale și materiale.
Pentru deplina lămurire a stării de fapt, instanța a încuviințat ascultarea martorilor menționați în actul de sesizare a instanței, respectiv R. V., A. V., C. M., P. S., M. I., Ș. I. G., A. E., F. E..
La solicitarea părților civile, apreciind-o necesară și utilă justei soluționări a cauzei, instanța a încuviințat administrarea probei testimoniale, pentru dovedirea laturii civile, fiind ascultații martorii N. M. A., O. D. ( propuși de partea civilă C. P. ), respectiv Toporîște C. și N. I. ( propuși de partea civilă A. B.).
Analizând ansamblul probatoriu administrat, instanța a reținut starea de fapt expusă prin rechizitoriu și apreciind-o constată existența faptelor prev. și ped. de art.180 alin.2 C.pen., ce acestea au fost săvârșite cu vinovăție de inculpații A. B. și C. P., dovada fiind făcută cu următoarele mijloace de probă . plângerile și declarațiile părților vătămate, declarațiile martorilor R. V., A. V., C. M., P. S., M. I., Ș. I. G., A. E., F. E., certificatle medico-legale nr.759/2012 și nr.809/2012 ale SML Gorj, raport de constatare medico-legală nr. 1186/12.07.2012, procese verbale de confruntare, înscrisuri, coroborate cu declarațiile inculpaților.
Astfel, aceștia au recunoscut că în seara zilei de 04.07.2012, s-au agresat reciproc, aspecte ce se coroborează cu declarațiile martorilor A. V., A. E. și R. V. precum și concluziile înscrisurilor medico legale atașate la dosarul cauzei, respectiv C.M.L. 759/06.07.2012, R.M.L. 1186/12.07.2012 și C.M.L. 809/17.07.2012, instanța constatând că în seara zilei menționate, în jurul orelor 23.00, A. B. și C. P., s-au lovit reciproc ca urmare a stării conflictuale dintre aceștia, iar ca urmare a acțiunilor de violență exercitate în primă fază de inculpatul C. P., partea vătămată Albita B. a suferit leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu și de corp dur și mușcare și a căror gravitate a fost apreciată la 6-7 zile de îngrijiri medicale. De asemenea, partea vătămată C. P. a suferit leziuni ce s-au putut produce prin lovire cu corp dur, cădere și zgâriere, gravitatea acestora fiind apreciată la 17-19 zile de îngrijiri medicale și au necesitat internarea în S. Județean Tg-J. - Secția Neurologie în perioada 05.07-16.07.2012.
Din examinarea probatoriului administrat în cauză se reține că susținerea inculpatului C. P., potrivit căreia acesta se afla în curtea locuinței sale, în jurul orei 23.00, iar în interior au pătruns inculpatul A. B. și soția sa Albita V., persoane care i-au aplicat lovituri și au exercitat acte de violență ce au condus la leziunile constatare în certificatul medico-legal, nu are suport, fiind în contradicție cu situația ce rezultă din probe.
Astfel, atât martorul R. V., cât și inculpatul A. B. au confirmat faptul că incidentul avut în jurul orelor 23.00 s-a produs într-un loc public, respectiv în fața porții locuinței lui C. P.. Din aceleași mijloace de probă coroborate cu declarațiile martorilor Albita V. și Albita E. se reține că la conflict au participat numai inculpații, nefiind alte persoane implicate în acțiunile de violență ale acestora. Totodată, din declarația martorului C. M., persoană ce are o relație de concubinaj cu inculpatul C. P., se reține că în dimineața zilei de 05.07.2012 a ajuns la locuința comună și nu 1-a mai găsit pe inculpatul C. P., acesta fiind transportat la o unitate spitalicească pentru îngrijirea leziunilor suferite. Cu toate acestea, potrivit martorului menționat, a observat pete de sânge, în apropierea porții de acces în locuință, petele începând din stradă și continuând în curtea locuinței, aspect ce denotă locația în care conflictul dintre inculpați s-a desfășurat.
Analizând susținerile ambilor inculpați, care au recunoscut că s-au lovit reciproc, vizând comiterea faptei de lovire sau alte violențe, în legitimă apărare, instanța le apreciază neîntemeiate.
Prin prisma dispozițiilor art.44 alin.2 Cod penal, potrivit cărora pentru a se reține incidența legitimei apărări, cauză de înlăturare a răspunderii penale, este necesară întrunirea mai multor condiții cumulative, atât cu privire la atac, cât și cu privire la ripostă, se apreciază că acțiunea inculpatului C. P., nu întrunește condițiile necesare unei riposte întrucât acestea au constituit în primă fază o acțiune de atac, inculpatul fiind cel care a inițiat acțiunile violente asupra inculpatului Albita B.. Totodată, se apreciază că acțiunile inculpatului C. P., se află în afara noțiunii de apărare legitimă, întrucât prin acestea nu s-a urmărit înlăturarea unui atac,inculpatul continuând lovirea lui Albita B., ulterior acțiunilor de violență săvârșite de acesta din urmă. Mai mult, natura leziunilor suferite de inculpatul A. B. sunt contrare unei riposte ca urmare a unui atac, natura leziunilor și locația acestora, probând intenția inculpatului de a aduce atingere integrității corporale a părții vătămate A. B..
În ceea ce privește actele de agresiune săvârșite de acesta din urmă, instanța a reținut că, deși au fost ulterioare acțiunilor inculpatului C. P., nu întrunesc condițiile scopului și a proporționalității întrucât au depășit limitele unei riposte necesare pentru înlăturarea atacului, fiind motivate de dorința de lovire a părții vătămate C. P..
Din materialul probator administrat nu s-a putut reține existența unui exces justificat potrivit art. 44 alin.3 sau a unui exces scuzabil potrivit art. 73 lit. a Cod penal, nefiind îndeplinită condiția unei puternice tulburări datorate atacului, iar acțiunile de violență exercitate de inculpatul A. B. au reprezentat un atac, ulterior respingerii atacului declanșat de inculpatul C. P..
Fiind îndeplinite condițiile art.345 alin.2 C.pen., s-a dispus condamnarea ambilor inculpați, pentru săvârșirea infracțiunilor deduse judecății.
La individualizarea pedepsei ce s-a aplicat inculpatului A. B., instanța a ținut seama de existența sancțiunilor alternative, limitele prevăzute de lege, pericolul social concret ridicat, apreciat prin prisma modalității de comitere, multitudinea leziunilor create părții vătămate C. P., ce au necesitat și spitalizarea, numărul ridicat al zilelor de îngrijiri medicale, vârsta inculpatului, împrejurarea că a mai fost sancționat administrativ cu amendă tot pentru săvârșirea unei fapte de violență, atitudinea manifestată de acesta.
În raport de aceste criterii, s-a apreciat că scopul pedepsei nu se poate atinge decât prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea și fiind întrunite cerințele art.81 C.pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării.
La individualizarea pedepsei ce s-a aplicat inculpatului C. P., instanța ținând seama de existența sancțiunilor alternative, limitele prevăzute de lege, pericolul social concret, apreciat prin prisma modalității de comitere, natura leziunilor create părții vătămate A. B., numărul zilelor de îngrijiri medicale, vârsta inculpatului, împrejurarea că a mai fost condamnat în anul 1991, la pedeapsa închisorii ( însă nu este atrasă starea de recidivă), iar ulterior sancționat administrativ cu amendă, inclusiv pentru săvârșirea unei fapte de violență, atitudinea manifestată de acesta.
În raport de aceste criterii, s-a apreciat că scopul pedepsei nu se poate atinge decât prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea și fiind întrunite cerințele art.81 C.pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării.
Analizând cererile părților, privind acordarea daunelor morale, s-au constatat întemeiate în parte, față de gravitatea și multitudinea leziunilor produse, trauma și suferința fizică, disconfortul creat în urma spitalizării și în perioada următoare (pentru partea vătămată C. P.), apreciindu-se că în raport de numărul zilelor de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare fiecărei părți, sumele de 3500 lei (pentru partea civilă C. P.), respectiv 1500 lei ( pentru partea civilă A. B.) cu acest titlu, sunt suficiente și nu tind la o îmbogățire fără justă cauză.
Analizând cererea părții civile C. P., privind despăgubirile materiale, instanța a constatat că nu s-a probat, din declarațiile martorilor N. M. A. și O. D., reieșind că aceasta nu era angajată și nu desfășura alte activități aducătoare de venituri, pe care din cauza leziunilor produse, perioadei de spitalizare și de refacere, să nu le mai fi putut presta ulterior, cu consecința unor pierderi de natură financiară.
S-a constatat însă întemeiată în parte cererea părții civile A. B., privind acordarea despăgubirilor materiale, întrucât din declarațiile martorilor Toporîște C., N. I., a reieșit că în perioada ulterioară conflictului, au apelat la aceasta (așa cum au procedat și anii anteriori), pentru a presta cu ajutorul animalelor pe care le deține, lucrarea de prașilă pentru cultura de porumb, însă datorită faptului că acuza dureri la un membru inferior, în urma altercației, au fost refuzați. Ambii martori au precizat sumele pe care le plătiseră părții civile, pentru efectuarea aceleiași lucrări în alți ani, însumând 350 lei, ce reprezintă un beneficiu nerealizat și s-a acordat cu titlu de despăgubiri materiale.
Au fost compensate obligațiile stabilite în sarcina părților (cu titlu de daune morale și despăgubiri materiale), urmând ca inculpatul A. B., să achite părții civile C. P., diferența de 1650 lei.
În baza art. 193 C.pr.pen, părțile au fost obligate la plata cheltuielilor judiciare, potrivit înscrisurilor depuse la dosar (C. P. -738 lei iar A. B. – suma de 58 lei), ce se vor compensa, urmând ca urmând ca inculpatul A. B. să achite părții civile C. P., suma de 680 lei cu acest titlu.
Analizând cererea părții civile S. Județean Tg-J., privind acordarea despăgubirilor civile, instanța a constatat-o întemeiată, existând legătura de cauzalitate între fapta inculpatului A. B. și cheltuielile legate de internarea medicală și tratamentul acordat părții vătămate C. P., și în consecință a fost admisă în măsura cuantumului în care a fost dovedită (2530 lei, cu dobânda legală aferentă, până la data achitării efective).
S-a luat act că S. Județean de Ambulanță Gorj, nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În temeiul art.191 C.pr.pen., inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva hotărârii primei instanțe a declarat apel inculpatul C. P., pe care o critică atât sub aspectul laturii penale cât și al laturii civile, arătând în esență, că se impune achitarea sa întrucât există o cauză care înlătură caracterul penal al faptei și că în mod greșit prima instanță a admis parțial acțiunea civilă, deoarece acestea au fost dovedite cu probele administrate, fiind internat o perioadă îndelungată și ulterior îngrijit de către martora C. M., nemaiputând presta niciun fel de activități, deși desfășura anterior agresiunii activități de depanator radio-tv, aspecte confirmate și de către martorele Ș. E. și N. M. A..
A mai precizat, că în mod greșit au fost cenzurate daunele morale, susținând că acestea au fost pe deplin justificate față de leziunile traumatice și suferințele fizice la care a fost supus.
Apelul este nefondat.
Examinând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma motivelor de apel invocate și a dispozițiilor art. 417 alin. 2 C.pr.pen. se constată că este legală și temeinică.
Un prim aspect ce trebuie subliniat de către instanța de apel este acela că legea penală mai favorabilă în ansamblul ei în lumina art. 5 din Noul Cod penal, în temeiul căreia se impune judecarea inculpaților – părți vătămate este cea în vigoare la momentul săvârșirii faptelor, ci nu cea în vigoare la momentul judecării prezentului apel.
Este cert și necontestat de nimeni că între inculpații – părți vătămate A. B. și C. P. la data de 04.07.2012 a avut un conflict indus de neînțelegeri mărunte ce a degenerat, aceștia aplicându-și reciproc lovituri ce au necesitat 6-7 zile îngrijiri medicale și respectiv 17-19 zile îngrijiri medicale.
Susținerea inculpatului – parte vătămată C. P. că a fost în legitimă apărare atunci când a lovit partea vătămată – inculpat A. B. nu este primită de către tribunal, nefiind întrunite condițiile imperativ și cumulativ prevăzute de lege pentru a fi reținută această cauză care înlătură caracterul penal al faptei.
Mai exact, partea vătămată – inculpat C. P. nu a săvârșit fapta pentru a înlătura un atac material direct, imediat și injust, ci pur și simplu s-a angrenat în conflictul cu A. B., care de altfel este o persoană mai în vârstă decât el cu 20 de ani și prezumtiv mai puțin puternic.
Astfel, prima instanță în concordanță cu probele administrate în cauză a reținut în mod corect situația de fapt și vinovăția părților, a dat o încadrare juridică corespunzătoare faptei și a individualizat just pedeapsa cu respectarea tuturor criteriilor de individualizare prev. de art.71 C.pen.
Cât privește individualizarea pedepsei ce s-a aplicat inculpatului C. P., s-a ținut seama de existența sancțiunilor alternative, limitele prevăzute de lege, pericolul social concret, apreciate prin prisma modalității de comitere, natura leziunilor create părții vătămate A. B., numărul zilelor de îngrijiri medicale, vârsta inculpatului, împrejurarea că a mai fost condamnat în anul 1991, la pedeapsa închisorii (însă nu este atrasă starea de recidivă), iar ulterior sancționat administrativ cu amendă, atitudinea manifestată de acesta.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei tribunalul concluzionează că aceasta a fost în mod corect soluționată.
Se apreciază că daunele morale acordate, în raport de numărul zilelor de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea fiecărei părți și circumstanțele personale, sumele de 3500 lei (pentru partea civilă C. P.), respectiv 1500 lei (pentru partea civilă A. B.) cu acest titlu, sunt suficiente și nu tind la o îmbogățire fără justă cauză.
De asemenea, în mod pertinent cu raportare la actele și lucrările dosarului a fost soluționată cererea părților privind acordarea despăgubirilor materiale.
Sintetizând tribunalul și-a format convingerea că sentința penală nr. 3117/19.12.2013 a Judecătoriei Tg-J. este legală și temeinică fiind pronunțată după o temeinică și judicioasă cercetare judecătorească.
Prin urmare, tribunalul va dispune ca în temeiul art. 421 alin. 1 pct.1 lit. b C.pr.pen. să respingă apelul formulat de partea vătămată – inculpat C. P., ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art. 275 alin. 2 C.pr.pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelantul inculpat C. P. împotriva sentinței penale nr. 3117 din 19 decembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._, ca nefondat.
Obligă apelantul inculpat la 50 lei cheltuieli judiciare statului și la 400 lei cheltuieli judiciare către intimatul inculpat A. B..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 03.03.2014 la Tribunalul Gorj.
Președinte, Judecător,
A. S. N. Ș. Ș.
Grefier,
I. D.
Red. Ș.Ș.
Tehn. I.D.
Jud. fond C.E.M.
2 ex./14.03.2014
| ← Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 128/2014.... → |
|---|








