Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 325/2014. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 325/2014 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 25-07-2014 în dosarul nr. 8875/318/2014/a2
Dosar nr._
Cod operator: 2442
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA PENALĂ
DECIZIE Nr. 325/2014
Ședința publică de la 25 Iulie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. G.
Grefier L.-L. P.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. C.,
din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj;
Pe rol fiind judecarea contestației formulate de inculpatul D. C. împotriva încheierii nr. 32 din 22.07.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ 14.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul inculpat D. C. asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat O. D..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța a procedat la ascultarea contestatorului inculpat D. C., declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosar și, nemaifiind alte cereri de formulat s-a constatat contestația în stare de judecată și s-a acordat cuvântul:
Apărător desemnat din oficiu, avocat O. D. pentru contestatorul inculpat D. C. a solicitat admiterea contestației, anularea încheierii primei instanțe și, pe fond, punerea în libertate a inculpatului, întrucât a recunoscut fapta săvârșită, urmând să indice domiciliul unde va locui în cazul punerii acestuia în libertate.
Contestatorul inculpat indică locuința părintească la adresa din Tg-J., ., județul Gorj.
Apărător desemnat din oficiu, avocat O. D. a solicitat, în subsidiar, înlocuirea măsurii preventive a arestului cu măsura preventivă a arestului la domiciliu potrivit art. 202 lit. d C.pr.pen., arătând că minora nu se afla în întreținerea sa, inculpatul nu a mai săvârșit alte fapte penale și se află în stare de arest preventiv din data de 10 iunie 2014.
Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea contestației și menținerea încheierii instanței de fond prin care s-a menținut măsura arestului preventiv ca temeinică și legală, arătând că fapta inculpatului este foarte gravă, cu un pericol social ridicat și pedepsită de actualul cod penal cu închisoarea de la 2 ani la 7 ani și interzicerea unor drepturi, victima fiind fiica minoră a concubinei inculpatului și se afla în îngrijirea acestuia, fapta având o rezonanță deosebită în rândul comunității în care locuiește.
Contestatorul inculpat D. C. a solicitat să fie judecat în stare de libertate sau să i se înlocuiască măsura arestului preventiv cu măsura preventivă a controlului judiciar, precizând că își însușește concluziile apărătorului său.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față;
Prin încheierea nr. 32 din 22.07.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ 14, în baza 362 C.pr.pen. raportat la art.208 C.pr.pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului D. C., fiul lui natural și E., născut la data de 29.10.1964, în ., cu domiciliul în Tg-J., ., județul Gorj, cetățenia română, studii 10 clase, situația militară nesatisfăcută, fără ocupație, recidivist, CNP_, posesor al CI, ., nr._, dispusă prin încheierea nr.73/11.06.2014 a Judecătoriei Tg-J., rămasă definitivă prin încheierea nr.16/30.06.2014 a Tribunalului Gorj și menținută prin încheierea din camera preliminară nr.24 din 27.06.2014 în dosarul nr._ 14, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 220 alin. 1 și 3 C.p., cu aplicarea art. 35 alin.1 C.p. și art. 41 alin .1 C.p.
Pentru a pronunța această încheiere instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul nr.3053/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J., s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest a inculpatului D. C., pentru săvârșirea infracț. prev. și ped. de art. 220 alin.1 și 3 C.p, cu aplicare art. 35 alin. 1 C.p. și art. 41 alin. 1 C.p.
Prin actul de sesizare s-a reținut,că prin plângerea adresată organelor de poliție, înregistrată la P. de pe lângă Judecătoria Tg-J., sub numărul 3053/P/2014, persoana vătămată V. I. C., în vârstă de 15 ani, cu încuviințarea mamei sale V. Anișoara, a sesizat faptul că începând cu anul 2013 și până în prezent a întreținut raporturi sexuale orale consimțite cu concubinul mamei sale, inculpatul D. C..
Din materialul probator administrat în cauză a rezultat că inculpatul D. C. și numita V. Anișoara trăiesc în concubinaj de aproximativ 8 ani, locuind împreună într-un imobil din municipiul Tg-J., ..
Din conviețuirea celor doi a rezultat un minor, în vârstă de 3 ani, iar cu aceștia mai locuiește si numita V. C. I., în vârstă de 15 ani, rezultată dintr-o altă relație a numitei V. Anișoara.
La începutul anului 2013, în luna mai, în timp ce se afla la domiciliu împreună cu fiica sa vitregă V. I. C., în vârstă de 14 ani la acea dată, inculpatul i-a cerut să întrețină relații sexuale.
Inițial minora l-a refuzat, dar ulterior, întrucât D. C. a insistat si i-a promis că o să-i dea mai mulți bani de cheltuială, aceasta a cedat insistențelor și a fost de acord să întrețină relații sexuale orale cu inculpatul.
Anterior, D. C. îi adusese la cunoștință persoanei vătămate că are probleme cu erecția și nu poate întreține relații sexuale normale. Cei doi au întreținut relații sexuale orale câteva minute, după care inculpatul a rugat-o pe numita V. C. I. să-l masturbeze pentru ca acesta să poată ejacula.
După acest moment inculpatul și persoana vătămată au continuat să întrețină relații sexuale orale de mai multe ori la diferite interval de timp, fie când mama persoanei vătămate lipsea de acasă, fie noaptea când aceasta dormea.
De remarcat că inculpatul, concubina sa, persoana vătămată și fiul lor minor, dormeau în aceeași cameră, dar folosind paturi diferite, minora dormind singură într-un pat.
In cursul lunii august 2013, întrucât martorul L. A. auzise zvonuri prin comunitate că sora sa V. C. I., are o relație cu inculpatul D. C., a întrebat-o pe aceasta dacă este adevărat, împrejurare în care minora a negat inițial, dar după insistențele fratelui său a recunoscut că a întreținut relații sexuale normale și orale.
Persoana vătămată i-a relatat acestuia, precum și celorlalte rude, că a fost constrânsă să întrețină raporturi sexuale, întrucât îi era rușine de reacția comunității, dacă se afla că a întreținut relații sexuale orale consimțite cu tatăl său vitreg.
În cursul aceleiași luni, fiind întrebat de concubină, inculpatul D. C. a recunoscut că a întreținut anterior relații sexuale orale cu minora V. C. I..
Relațiile sexuale orale au continuat și în cursul anului 2014 până în data de 10.06.2014, când numita V. I. C. a anunțat organele de poliție. Persoana vătămată a declarat că tatăl său vitreg era gelos când ieșea cu băieți în oraș și îi controla des telefonul. De cele mai multe ori, actele sexuale se consumau noaptea, în timp ce numita V. Anișoara dormea.
Întrucât în noaptea de 07/08.06.2014 persoana vătămată a lipsit de la domiciliu, în momentul când a revenit acasă a fost lovită de inculpat, acesta având suspiciuni că a fost în oraș și s-a distrat cu un băiat. Numita V. I. C. a susținut că ultima dată, relațiile sexuale orale s-au consumat în noaptea de 09/10.06.2014.
Din materialul probator administrat la dosarul cauzei a rezultat că în perioada în care inculpatul a întreținut acte sexuale orale consimțite cu minora, acesta i-a oferit diferite sume de bani și produse de îmbrăcăminte.
Minora V. I. C. a fost examinată de psihologii din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului-Gorj stabilindu-se că prezintă o dezvoltare psihointelectuală ușor întârziată, cu psihotonus negativ, având nevoia de stimulare permanentă și suport. De asemenea, s-a concluzionat că minora prezintă tulburări de comportament specifice etapei adolescentine pe fondul transformărilor psihofizice specifice, precum și indicatorii specifici abuzului sexual.
În încheierea raportului de evaluare psihologică a persoanei vătămate s-a recomandat integrarea minorei într-un program de consiliere psihologică în vederea optimizării capacităților și abilităților personale, consult la medicul neuropsihiatru, consolidarea abilităților de autocontrol a trăirilor emoționale, stimularea relaționării pozitive cu membrii familiei, dar și supravegherea și susținerea în anumite acțiuni, atragerea acesteia spre activitatea socială și înțelegerea tensiunilor și conflictelor la nivel afectiv, care distorsionează și îngreunează comunicarea verbală de transmitere a mesajelor, cât și non verbală, de exprimare a emoțiilor, sentimentelor și trăirilor în cadrul familiei.
Fapta săvârșită de inculpat prezintă un grad ridicat de pericol social, aspect ce a fost avut în vedere și de instanța de judecată, care prin încheierea de ședință nr. 73/11.06.2014 a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J., dispunând arestarea preventivă a lui D. C. pe o perioadă de 30 de zile.
Pericolul social al faptei comise rezultă și din faptul că inculpatul a întreținut în mod repetat acte sexuale orale consimțite cu minora V. I. C., în vârstă de 14 ani, cunoscând vârsta acesteia si folosindu-se de influenta pe care o avea asupra ei, întrucât locuiau împreună, ca urmare a relațiilor de concubinaj existente între el și mama minorei.
De asemenea, inculpatul a profitat de faptul că poate corupe minora prin oferirea unor sume de bani sau a unor recompense de mai mare sau mai mică însemnătate, precum cumpărarea hainelor pe care aceasta și le dorea. Câștigând încrederea minorei, inculpatului i-a fost foarte ușor ulterior să o determine să acționeze în sensul dorit de acesta.
S-a apreciat că inculpatul trăiește în deplin dispreț față de regulile de conduită socială și implicit a legalității, anterior acesta fiind condamnat de mai multe ori la pedepse privative de libertate pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt calificat și tâlhărie, astfel că și fapta pe care am descris-o mai sus a fost săvârșită în stare de recidivă.
In jurisprudența CEDO s-a reținut că gravitatea infracțiunii poate determina autoritățile să dispună arestarea pentru ca în acest fel să poată împiedica săvârșirea de noi infracțiuni, dacă circumstanțele cauzei, în special antecedentele și persoana acuzatului fac ca riscul săvârșirii unor noi fapte să fie plauzibil, iar măsura arestării adecvată.
Prin încheierea nr.73/11.06.2014 a Judecătoriei Tg-J., s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului D. C. pentru o perioadă de 30 de zile începând cu data 11.06.2014 și până la data de 10.07.2017, încheiere rămasă definitivă prin încheierea nr.16/30.06.2014 a Tribunalului Gorj.
Cauza a fost înregistrată la Judecătoria Tg-J., la data de 25.06.2014, sub nr._ 14, fiind repartizată aleatoriu completului cu indicativul C03 Penal.
Prin încheierea nr.24/27.06.2014 pronunțată în camera preliminară, a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului, iar prin încheierea din data de 22.07.2014, s-a dispus începerea judecății cauzei.
Examinând cauza prin prisma disp. art. 362 C.p.p, a constatat instanța, că măsura arestării preventive este legală și temeinică și a menținut această măsură, pentru considerentele ce urmează.
Temeiul avut în vedere pentru dispunerea măsurii arestării preventive față de inculpat a fost acela prev. de art. 223 alin. (2) C. proc. pen.- existența suspiciunii rezonabile că a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare, iar pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acestora, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia s-a apreciat că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Astfel, pe de o parte, se constată că indiciile ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, iar din probatoriul administrat în cursul urmării penale există presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit fapta pentru care s-a dispus trimiterea in judecată, prev. de art. de art. 220 alin.1 și 3 C.p., cu aplicarea art. 35 alin. 1 și art. 41 alin. 1 C.p.
Starea de fapt conturată la urmărirea penală dovedește perseverența infracțională a inculpatului, acesta fiind condamnat anterior, pentru mai multe infracțiuni, împrejurare ce fundamentează aprecierea că privarea sa de libertate, este necesară în continuare pentru înlăturarea unei stări de pericol, vizând ordinea publică, în condițiile în care, autorul este predispus la comiterea altor fapte de natură penală.
La aprecierea stării potențiale de pericol, în ipoteza lăsării în libertate a inculpatului, instanța de fond a avut în vedere și gravitatea ridicată a faptei, pentru care a fost cercetat.
Privarea de libertate a inculpatului este necesară pentru bunul mers al cercetării judecătorești, în condițiile în care autorul, în cazul lăsării în libertate, locuind în același imobil cu minora, s-ar crea riscul să o influențeze cu privire la declarațiile pe care le va da în cursul procesului penal ori să se răzbune pe ea.
Totodată, inculpatul ar putea influența martorii, respectiv pe concubina sa, împreună cu care locuia, precum și pe rudele apropiate ale acesteia.
Scopul măsurilor preventive - între care se regăsește și măsura arestării preventive-potrivit dispozițiilor art. 202 alin. 1 N.C.p.p constă în asigurarea desfășurării în bune condiții a procesului penal și împiedicarea sustragerii suspectului sau inculpatului de la urmărire penală sau de la judecată, ori prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.
În practica constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului s-a reținut că, în circumstanțe excepționale prin gravitatea lor deosebită și prin reacția publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice detenția înainte de proces cel puțin pentru un timp.
Durata arestării preventive până în acest moment, are un caracter rezonabil și în nici un caz nu se poate susține că o dată cu trecerea timpului și gradul de pericol social s-a atenuat, iar impresia negativă creată opiniei publice s-a stins. D. o măsură restrictivă de libertate nu ar fi suficientă pentru atingerea scopului procesului penal, conform art.202 alin.1 C.pr.pen., întrucât ar crea inculpatului libertatea de mișcare suficienta pentru eventuala continuare a activității infracționale.
S-a constatat astfel, ca fiind îndeplinit atât caracterul necesar al măsurii privative de libertate, cât și caracterul insuficient al altor măsuri preventive neprivative de libertate.
Totodată, s-a constatat că menținerea duratei arestării preventive este premisa efectuării cu celeritate a actelor procesuale în cursul judecății.
În consecință, apreciind că sunt existente și în prezent motivele avute în vedere și concretizate în temeiurile prev. de art. 223 C.proc.pen., în baza art.362 C.pr.pen., raportat la art. 208 C.pr.pen., a fost menținută măsura arestării preventive dispusă prin încheierea nr.73/11.06.2014 a Judecătoriei Tg-J., rămasă definitivă prin încheierea nr.16/30.06.2014 a Tribunalului Gorj și menținută prin încheierea din camera preliminară nr.24 din 27.06.2014 în dosarul nr._ 14.
Împotriva acestei încheieri a formulat contestație inculpatul D. C., solicitând oral, personal și prin apărătorul său, admiterea contestației, anularea încheierii primei instanțe și, pe fond, punerea sa în libertate, întrucât a recunoscut fapta săvârșită, minora nu se afla în întreținerea sa, nu a mai săvârșit alte fapte penale și se află în stare de arest preventiv din data de 10 iunie 2014.
De asemenea, a solicitat, în subsidiar, înlocuirea măsurii preventive a arestului cu măsura preventivă a arestului la domiciliu potrivit art. 202 lit. d C.pr.pen. sau cu măsura preventivă a controlului judiciar.
Tribunalul, examinând contestațiile în raport de motivele invocate, precum și sub toate aspectele, constată că acestea este nefondată, iar încheierea instanței de fond este legală și temeinică, pentru considerentele de fapt și de drept ce urmează.
În analiza propriului examen, instanța superioară reține că în cauză există probe suficiente din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit fapta pentru care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată în stare de arest a inculpatului D. C., pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 220 alin.1 și 3 C.p, cu aplicare art. 35 alin. 1 C.p. și art. 41 alin. 1 C.p.
Presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis infracțiunea pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii între 2 și 7 ani, reiese din declarația inculpatului, declarația persoanei vătămate, declarațiile martorilor, fotografii judiciare și raportul de evaluare psihologică a minorei întocmit de DGASPC Gorj, precum și din celelalte acte întocmite de organele de urmărire penală.
Pericolul concret pentru ordinea publică se desprinde din gravitatea faptei comise și din modul în care a acționat inculpatul, care a desfășurat o activitate plănuită, atât pentru ducerea la bun sfârșit a activității infracționale, cât și pentru a se asigura că nu va fi descoperit ca autor al faptei.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a acceptat în cauza Letellier contra Franței că, în circumstanțe excepționale, prin gravitatea lor deosebită și prin reacția publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice detenția înainte de proces, cel puțin pentru un timp.
Așadar, în situația de față, se impune o astfel de reacție a autorităților pentru împiedicarea comiterii unor asemenea fapte, în condițiile în care infracțiunile contra patrimoniului cunosc o amploare deosebită, și pentru a întări încrederea oamenilor în capacitatea justiției de a lua măsurile necesare pentru crearea unui echilibru firesc și a unei stări de securitate socială.
Apreciază tribunalul că privarea de libertate a inculpatului este necesară și din rațiuni de securizare a ordinii publice, date fiind evaluarea gravității faptelor și ecoul acestora în comunitate.
Față de modalitatea în care se presupune că s-au comis faptele, de gravitatea infracțiunii pentru care este judecat inculpatul, de natura relațiilor sociale încălcate și de circumstanțele reale și personale existente, de activitatea infracțională desfășurată se impune concluzia că lăsarea inculpatului în libertate generează o stare de insecuritate socială, prezentând un pericol concret pentru ordinea publică.
Toate acestea demonstrează că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 348 C.pr.pen. rap. la art. 207 alin. 4 și 6 C.pr.pen. dar și cele prevăzute de art. 5 paragraf 1 lit. c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului în sensul existenței unor motive verosimile de a bănui că inculpatul a comis această infracțiune, iar privarea sa de libertate este necesară în continuare pentru buna desfășurare a procesului penal și înlăturarea unei stării de pericol pentru ordinea publică.
Datorită riscurilor potențiale mai sus amintite, pe care le-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului, riscuri care totodată ar impieta și asupra bunei desfășurări a procesului, tribunalul apreciază că doar detenția preventivă este încă singura măsură aptă să asigure realizarea scopului prevăzut de art. 202 alin. 1 C.pr.pen., fiind insuficiente garanțiile ce se presupune că ar trebui să le asigure obligațiile impuse în cazul unei măsuri restrictive sau neprivative de libertate.
Este adevărat că măsura arestării preventive este o măsură de excepție, însă în speță sunt întrunite toate cerințele legale care să justifice menținerea ei în continuare, mai ales că durata acesteia nu a depășit un termen rezonabil și este singura măsură preventivă necesară pentru înlăturarea stării de pericol generat de inculpați pentru ordinea publică.
Pentru aceleași considerente tribunalul apreciază că nu se impune nici înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar.
În consecință, tribunalul, potrivit art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b C.pr.pen., va respinge contestația ca nefondată.
Văzând și dispozițiile art. 275 alin. 2 C.pr.pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația ca nefondată, formulată de contestatorul inculpat D. C., fiul lui natural și E., născut la data de 29.10.1964, în ., cu domiciliul în Tg-J., ., județul Gorj, cetățenia română, studii 10 clase, situația militară nesatisfăcută, fără ocupație, recidivist, CNP_, împotriva încheierii nr. 32 din 22.07.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ 14.
Obligă contestatorul inculpat la 130 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Gorj.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 25.07.2014 la Tribunalul Gorj.
Președinte,
G. G.
Grefier,
L.-L. P.
Red. Ghe. G.
Tehnored. L.L.P.
Jud. fond C.E.M.
2 ex./25 Iulie 2014
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 279/2014.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 273/2014.... → |
|---|
