Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Sentința nr. 392/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 392/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 07-05-2014 în dosarul nr. 1244/93/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV- SECȚIA PENALĂ
operator de date cu caracter personal nr._
dosar nr._
SENTINȚA PENALĂ nr. 392/F
Ședința publică din data de 07.05.2014
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE – N. A. - judecător
GREFIER – C. V.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov a fost reprezentat de procuror G. F..
Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect cererea de contopire a pedepselor formulata de condamnatul G. F..
Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care
Se constată că dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 24.04.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Tribunalul a stabilit termen pentru pronunțare data de 07.05.2014.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 4 București la data de 12.12.2013 sub nr._/4/2013, condamnatul G. F. a solicitat contopirea pedepselor de 2 ani și de 1 an și 6 luni închisoare pe care trebuie să le execute.
Nu a fost indicat temeiul de drept al cererii.
Din oficiu, instanța a solicitat informații Penitenciarului București- Jilava cu privire la perioada executată și a atașat copia mandatelor de executare a pedepsei închisorii emise pe numele condamnatului și a sentințelor penale în baza cărora acestea au fost emise.
Prin Sentința penală nr.45 din data de 13.01.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București-Secția Penală a fost admisă excepția necompetenței materiale a instanței și, în temeiul art. 50 raportat la art. 47 C.pr.pen. cu referire la art. 585 alin.2 C.pr.pen., a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București care, la rândul său, prin sentința penală nr. 440/ 26.02.2014, admițând excepția necompetenței teritoriale, și- a declinat competența în favoarea Tribunalului Ilfov.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 02.04.2014 sub nr. de dosar_ .
La dosarul cauzei s-au depus, o copie a MEPÎ nr.1545/26.09.2011 emis de Tribunalul București-Secția a II-a Penală și nr.1261/13.11.2013 emis de Tribunalul București-Secția I Penală.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
I. Prin sentința penală nr. 631/09.09.2011 a Tribunalului București, Secția a II- a Penală, definitivă prin neapelare la 26.09.2011, G. F. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu prev. de art. 4 alin.1 și 2 din Legea 143/2000, fapta fiind comisă în data de 09.10.2010.
S-a făcut aplicarea art. 71- 64 lit. a teza a II-a și b C. pen. din 1969 și s-a dedus arestul preventiv de la 04.02.2011 până la 11.02.2011.
În baza sentinței penale menționate, Tribunalul Bucuresti-Sectia a II-a Penala a emis MEPÎ nr. 1545 din 26.09.2011 a cărui executare a început la data de 10.09.2013.
II. Prin sentința penală nr. 620/ 25.07.2011 a Tribunalului București, Secția I Penală, definitivă la 12.11.2013 prin decizia penală nr. 3499/ 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție inculpatul G. F. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni pentru comiterea infracțiunii de deținere droguri de mare risc pentru consum propriu prev. și ped. de art. 4 alin. 2 din Legea 143/2000, fapta fiind săvârșită la data de 18.09.2007; i s-a mai aplicat, ca pedeapsă accesorie, interzicerea repturilor prev. de art. 64 lit. a și b C. pen. din 1969.
În baza acestei hotărâri, Tribunalului București, Secția I Penală a emis MEPÎ nr. 1261 din 13.11.2013 a cărui executare este în așteptare.
Raportat la starea de fapt anterior expusă, Tribunalul constată că petentul G. F. a săvârșit infracțiunile pentru care a fost condamnat prin sentințele penale penale nr. 631/ 09.09.2011 a Tribunalului București, Secția II Penală, definitivă prin neapelare la 26.09.2011 și nr. 620/ 25.07.2011 a Tribunalului București, Secția I Penală, definitivă la 12.11.2013 prin decizia penală nr. 3499/ 2013 a Înaltei Curți de Casația și Justiție înainte de a fi fost condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, astfel că acestea se află în concurs real omogen prev. de art. 33 lit. a C. pen. din 1969.
În ce privește legea penală aplicabilă, vor fi reținute prev. art. 6 C. pen. prin raportare la faptul că tratamentul sancționator mai blând al concursului de infracțiuni în cazul de față este cel prevăzut de dispozițiile C. pen. din 1969, astfel că urmează a se face aplicarea acestor norme, sens în care, va înlătura provizoriu revocarea liberării condiționate a restului de pedeapsă de 481 zile închisoare rămas de executat din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată de Tribunalul București prin sentința penală nr. 1182/ 2004 dispusă de Tribunalul București, Secția I Penală prin sentința penală nr. 620/ 25.07.2011 definitivă la 12.11.2013 și va repune în individualitatea sa pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 4 alin. 2 din Legea 143/ 2000 cu aplicarea art. 37 lit. a C. pen. din 1968, art. 74 alin. 1 lit. c și alin. 2, art. 76 alin. 1 lit. d, art. 80 alin. 2 C. pen. din 1969.
În temeiul art. 36 alin. 2, art. 33 lit. a și art. 34 alin. 1 lit. b C. pen. din 1969 va contopi pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare anterior menționată cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată de Tribunalul București, Secția II Penală prin sentința penală nr. 631/ 09.09.2011 definitivă la 26.09.2011 pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 4 alin. 1 și 2 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit.b C. pen. din 1969, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare.
În baza art. 61 alin. 1 C. pen. din 1969 va revoca beneficiul liberării condiționate a restului de pedeapsă de 481 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1182/2004 a Tribunalului București și va contopi acest rest de pedeapsă cu pedeapsa anterior stabilită, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare pe care, dată fiind perseverența infracțională a condamnatului în comiterea aceluiași gen de infracțiuni, o va spori cu 4 luni închisoare, urmând ca, în final, condamnatul să execute 2 ani și 4 luni închisoare cu executare în regim de detenție.
În temeiul art. 71 C.pen. din 1969, va aplica petentului- condamnat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen.din 1969.
În baza art. 36 alin. 3 C. pen. din 1969 va deduce din pedeapsa rezultantă aplicată perioada executată de la 04.02.2011 până la 11.02.2011 și din 10.09.2013 la zi, va anula mandatele de executare a pedepsei închisorii nr. 1545/ 26.09.2011 emis de Tribunalul București, Secția II Penală și nr. 1261/ 13.11.2013 emis de Tribunalul București, Secția I Penală și va dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei aplicată prin prezenta hotărâre.
În temeiul art. 275 alin. 3 C. pr. pen. cheltuielile judiciare stabilite prin apreciere la 700 lei vor rămâne în sarcina statului, iar în baza art. 272 alin. 1 C. pr. pen. va dispune plata sumei de 100 lei reprezentând onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 585 alin. 1 lit. a C. pr. pen. admite cererea de contopire a pedepselor formulată de condamnatul G. F., deținut în Penitenciarul Jilava, fiul lui M. și R., născut la data de 07.01.1982 în București, identificat cu CNP_.
Constată că infracțiunile pentru care petentul a fost condamnat prin sentințele penale nr. 631/ 09.09.2011 a Tribunalului București, Secția II Penală, definitivă prin neapelare la 26.09.2011 și nr. 620/ 25.07.2011 a Tribunalului București, Secția I Penală, definitivă la 12.11.2013 prin decizia penală nr. 3499/ 2013 a Înaltei Curți de Casația și Justiție sunt concurente.
Înlătură provizoriu revocarea liberării condiționate a restului de pedeapsă de 481 zile închisoare rămas de executat din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată de Tribunalul București prin sentința penală nr. 1182/ 2004 dispusă de Tribunalul București, Secția I Penală prin sentința penală nr. 620/ 25.07.2011 definitivă la 12.11.2013 și repune în individualitatea sa pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 4 alin. 2 din Legea 143/ 2000 cu aplicarea art. 37 lit. a C. pen. din 1968, art. 74 alin. 1 lit. c și alin. 2, art. 76 alin. 1 lit. d, art. 80 alin. 2 C. pen. din 1968.
În temeiul art. 6 C. pen., art. 36 alin. 2, art. 33 lit. a și art. 34 alin. 1 lit. b C. pen. din 1968 contopește pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare anterior menționată cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată de Tribunalul București, Secția II Penală prin sentința penală nr. 631/ 09.09.2011 definitivă la 26.09.2011 pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 4 alin. 1 și 2 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit.b C. pen. din 1968, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare.
În temeiul art. 61 alin. 1 C. pen. din 1968 revocă beneficiul liberării condiționate a restului de pedeapsă de 481 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1182/2004 a Tribunalului București și contopește acest rest de pedeapsă cu pedeapsa anterior stabilită, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare pe care o sporește cu 4 luni închisoare, urmând ca, în final, condamnatul să execute 2 ani și 4 luni închisoare cu executare în regim de detenție.
În baza art. 12 alin. 1 din Legea 187/2012 rap. la art. 71 C.pen. din 1968, aplică petentului- condamnat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen.din 1968.
În baza art. 36 alin. 3 C. pen. din 1968 deduce din pedeapsa rezultantă aplicată perioada executată de la 04.02.2011 până la 11.02.2011 și din 10.09.2013 la zi.
Anulează mandatele de executare a pedepsei închisorii nr. 1545/ 26.09.2011 emis de Tribunalul București, Secția II Penală și nr. 1261/ 13.11.2013 emis de Tribunalul București, Secția I Penală și dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei aplicată prin prezenta hotărâre.
În temeiul art. 275 alin. 3 C. pr. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
În temeiul art. 272 alin. 1 C. pr. pen. dispune plata sumei de 100 lei reprezentând onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, din fondurile Ministerului Justiției.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.05.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
N. A. C. V.
Red.Tehn.Jud.NA
| ← Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr.... | Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr.... → |
|---|








