Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 687/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 687/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 24-10-2014 în dosarul nr. 2086/93/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV - SECȚIA PENALĂ
Sentința penală nr. 687
Ședința publică de la data de 24.10.2014
Tribunalul constituit din :
PREȘEDINTE – R. M. R.
GREFIER – N. M.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov a fost reprezentat de către procuror G. F..
Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect contestație la executare (art. 598 NCpp), privind pe petentul S. P..
Dezbaterile si sustinerile participanților au avut loc în sedinta publica de la data de 09.10.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data, când Tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de azi, 24.10.2014, când,
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată inițial la data de 26.03.2014, sub nr._, pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București, petentul condamnat S. P. a formulat contestație la executare cu privire la pedeapsa de 3 ani închisoare, în executarea căreia se află, solicitând deducerea din pedeapsă a unor perioade executate în Spania, respectiv de la data de 06.06.2012 la data de 07.07.2012 și de la data de 06.09.2013 la data de 17.09.2013.
Prin sentința penală nr. 1731/2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, dată în dosarul nr._, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii petentului S. P. în favoarea Tribunalului Ilfov.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 20.06.2014, sub nr._ .
La dosarul prezentei cauze cauzei s-a atașat dosarul nr._ al Judecătoriei Sectorului 4 București, la care se află atașată sentința penală nr. 503/2009 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului G., MEPI nr. 539/2010 emis în dosarul mai sus menționat, cazierul judiciar al pertentului, precum și fișa de evaluare emisă de Penitenciarul București-Jilava.
De asemenea, petentul S. P. a depus la dosar, în fotocopie, cele două Mandate europene de arestare și predare, traduse din limba spaniolă în limba română .
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Conform art. 598 alin.1 lit.d) Cpp, se poate face contestație la executare, printre alte motive, și atunci când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei . Printre posibilele incidente ce se pot ivi în cursul executării unei pedepse este și situația în care, la momentul emiterii mandatului de executare a pedepsei închisorii, condamnatul se află în stare de libertate și, mai mult, la momentul la care este reținut în vederea executării pedepsei, condamnatul se află în afara României. În această ultimă situație, evident că în mandatul de executare a pedepsei închisorii nu se află menționată perioada în care condamnatul a fost în stare de detenție în străinătate, de la momentul reținerii sale (în străinătate) și până la momentul predării sale către autoritățile române de executare. Pe de altă parte, conform art. 72 alin.1 Cod penal, timpul reținerii și al arestării preventive se scade din durata pedepsei închisorii pronunțate. Scăderea se face și atunci când condamnatul a fost urmărit sau judecat, în același timp ori în mod separat, pentru mai multe infracțiuni concurente, chiar dacă a fost condamnat pentru o altă faptă decît cea care a determinat dispunerea măsurii preventive.
De asemenea, conform art. 73 Cod penal, în cazul infracțiunilor săvârșite în condițiile art. 8, 8 sau 10, partea din pedeapsă, precum și reținerea și arestarea preventivă executate în afara teritoriului țării se scad din durata pedepsei aplicate pentru aceeași infracțiune de instanțele române.
Or, prezenta instanță constată că textele legale mai sus enunțate sunt aplicabile petentului condamnat S. P. . Și aceasta deoarece în perioada de la 22.06.2009 la 26.06.2009 inclusiv acesta a fost reținut și apoi arestat preventiv în cauza în care ulterior a fost condamnat, astfel cum rezultă din înscrisul de la fila 3 la dosarul Judecătoriei sector 4 Bucuresti . Apoi, de la data de 08.06.2012 si până la data de 05.07.2012 petentul condamnat a fost reținut de către autoritățile spaniole (fila 20 la dosarul Tribunalului Ilfov ) , în vederea predarii autorităților române în vederea executării pedepsei principale de 3 ani de închisoare aplicate petentului – condamnat prin sent. pen. nr.503 din 2009 pronunțată de către Tribunalul G., astfel cum rezultă din înscrisul de la fila 3 la dosarul Judecătoriei Sector 4 Bucuresti . Întrucât predarea nu s-a realizat, la data de 05.07.2012 autoritătile spaniole au dispus eliberarea petentului (fila 20 la dosarul Tribunalului Ilfov ).
Apoi, la data de 05.09.2013 petentul condamnat a fost reținut din nou de către autoritățile spaniole (fila 23 la dosarul Tribunalului Ilfov ) și apoi predat autorităților române în vederea executării aceleiasi pedepse principale de 3 ani de închisoare aplicate petentului – condamnat prin sent. pen. nr.503 din 2009 pronunțată de către Tribunalul G., astfel cum rezultă din înscrisul de la fila 3 la dosarul Judecătoriei Sector 4 Bucuresti .
În consecință, față de situația de fapt mai sus prezentată, în temeiul art. 597 Cod procedura penala raportat la art. 598 alin.1 lit. d) Cod procedura penala, cu referire la art.72 alin.1 și la art. 73 Cod penal, prezenta instanță va admite doar în parte contestația la executare formulată de către petentul condamnat S. P. (si aceasta deoarece petentul a cerut deducerea unor perioade mai mari decât cele ce rezultă din probele mai sus prezentate) și, în temeiul art.72 alin.1 și la art. 73 Cod penal, va deduce din cuantumul pedepsei principale de 3 ani de închisoare aplicate petentului – condamnat prin sent. pen. nr.503 / 25.11.2009 pronunțată de către Tribunalul G. – Secția penală, durata reținerii, arestarii preventive sau deținerii acestuia, în România sau în străinătate, inclusiv în altă cauză, de la 22.06.2009 la 26.06.2009 inclusiv, de la 08.06.2012 la 05.07.2012 inclusiv, precum și de la 05.09.2013 la zi.
În temeiul art.555 alin.1 Cod procedură penală se va dispune ca, la momentul rămânerii definitive a prezentei sentințe, să se anuleze mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.539 din 09.06.2010, emis de către Tribunalul G. – Secția penală, și să se emită un nou mandat de executare a pedepsei principale de 3 ani de închisoare aplicate petentului – condamnat prin sent. pen. nr.503 / 25.11.2009 pronunțată de către Tribunalul G. – Secția penală, de către Tribunalul Ilfov, în conformitate și cu prezenta sentință.
In temeiul 275 alin. 3 Cod procedura penala, cheltuielile judiciare avansate de stat vor ramâne in sarcina statului . În baza art. 274 alin.1 Cod procedura penala onorariul aparatorului din oficiu care a asistat pe contestator în prezenta cauză, în cuantum de 100 de lei, se va avansa și va fi plătit din fondul Ministerului Justiției în favoarea Baroului Ilfov.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În temeiul art. 597 Cod procedură penală raportat la art. 598 alin.1 lit. d) Cod procedură penală, cu referire la art.72 alin.1 și la art. 73 Cod penal, admite în parte contestația la executare formulată de către petentul condamnat S. P. - fiul lui D. și F., născut la data de 13.02.1990, CNP_, deținut în Penitenciarul București-Jilava.
În temeiul art.72 alin.1 și art. 73 Cod penal, deduce din cuantumul pedepsei principale de 3 ani de închisoare aplicate petentului – condamnat prin sentinta penală nr.503 / 25.11.2009 pronunțată de către Tribunalul G. – Secția penală, durata reținerii, arestarii preventive sau deținerii acestuia, în România sau în străinătate, inclusiv în altă cauză, de la 22.06.2009 la 26.06.2009 inclusiv, de la 08.06.2012 la 05.07.2012 inclusiv, precum și de la 05.09.2013 la zi.
În temeiul art.555 alin.1 Cod procedură penală, dispune ca, la momentul rămânerii definitive a prezentei sentințe, să se anuleze mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.539 din 09.06.2010, emis de către Tribunalul G. – Secția penală, și să se emită un nou mandat de executare a pedepsei principale de 3 ani de închisoare aplicate petentului – condamnat prin sentinta penală nr.503 / 25.11.2009 pronunțată de către Tribunalul G. – Secția penală, de către Tribunalul Ilfov, în conformitate și cu prezenta sentință .
În temeiul 275 alin. 3 Cod procedura penala, cheltuielile judiciare avansate de stat ramân in sarcina statului .
În temeiul art. 274 alin.1 Cod procedură penală onorariul aparatorului din oficiu care a asistat pe contestator în prezenta cauză, în cuantum de 100 de lei, se avansează și va fi plătit din fondul Ministerului Justiției în favoarea Baroului Ilfov.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.10.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
R. M. R. N. M.
- Red: jud. R.M.R.- 10.12.2014 - 2 ex.
-Tehnored: jud. R.M.R. și grf. N.M. –
Tribunalul Ilfov
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 451/2014.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 432/2014.... → |
|---|








