Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 177/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 177/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 19-06-2014 în dosarul nr. 8046/4/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV- SECȚIA PENALĂ
operator de date cu caracter personal nr._
dosar nr. 8046/ 4/ 2014
DECIZIA PENALA nr.177/C
Ședința publică din data de 19.06.2014
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE – N. A. - judecător
GREFIER – C. V.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov a fost reprezentat de procuror N. M..
Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect contestatia formulata de condamnatul V. M. L. împotriva sentinței penale nr. 1299 din data de 14.04.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul penal nr._ / 2014.
Potrivit art. 369 alin. 1 C. pr. pen., ședința de judecată a fost înregistrată cu mijloace tehnice audio.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns condamnatul V. M. L., personal, aflat în stare de detenție și asistat de apărător desemnat din oficiu D. Doinița, care depune la dosar delegația avocatiala nr._/2014.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:
Tribunalul solicita partilor sa precizeze daca au cereri prealabile de formulat sau exceptii de invocat.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau exceptii de invocat, tribunalul constată contestația în stare de judecată și acorda cuvantul in dezbaterea acesteia.
Av. D. Doinița, având cuvântul în apărarea condamnatului V. M. L., solicita admiterea contestatiei formulate și rejudecând să se admită cererea de liberare condiționată, având în vedere că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru liberare condiționată.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicita respingerea contestatiei ca nefondată apreciind ca sentinta penala nr. 1299 din data de 14.04.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul penal nr._ / 2014, contestată, este legala si temeinică, având în vedere că condamnatul a avut un comportament oscilant pe perioada detenției fiind sancționat disciplinar și este cunoscut cu antecedente penale.
Condamnatul V. M. L., având personal cuvântul, învedereaza ca nu a ieșit la muncă întrucât este bolnav, a primit o amânare de 3 luni și are un copil minor.
S-au declarat dezbaterile inchise, dupa care:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra contestatiei penale de față, constată următoarele:
Prin sentinta penala nr. 1299 din data de 14.04.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul penal nr._ / 2014, s-au dispus următoarele:
S-a respins ca nefondată cererea de liberare condiționată formulată de petentul condamnat V. M. L. .
S-a fixat termen de reiterare a cererii la data de 13.06.2014.
A fost obligat petentul condamnat la plata sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
S-a mai dispus ca onorariul apărătorului din oficiu care a asigurat asistența juridică a petentului condamnat să fie virat din fondul MJ către Baroul București.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Sector 4 București reținut următoarele:
La data de 18.03.2014, a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus contestația formulată de petentul condamnat V. M. L. împotriva propunerii de amânare a comisiei de liberare condiționată.
Prin procesul-verbal nr. 10/13.03.2014 întocmit de Comisia de propuneri s-a reținut că executarea pedepsei de privative de libertate de 2 ani închisoare la care a fost condamnat petentul a început la data de 19.01.2013 și urmează să expire la data de 11.11.2014; transformată în zile pedeapsa este egală cu 730 zile.
Pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate, condamnatul trebuie să execute fracția de 2/3 din pedeapsă, respectiv 486 zile de închisoare.
Comisia a constatat sub acest aspect că deținutul a executat de la 19.01.2013 până la 13.03.2014, 419 zile, a executat arest preventiv 68 zile, în total 487 zile.
S-a mai reținut că deținutul este la prima analiză, apreciindu-se că petentul a avut un comportament necorespunzător, nu a dat dovezi temeinicie de îndreptare și are multiple antecedente penale, motiv pentru care s-a dispus amânarea.
A fost atașată la dosarul cauzei caracterizarea condamnatului și procesul-verbal întocmit de Comisia de propuneri.
Instanța urmează a face aplicarea art. 5 NC.p. cu privire la legea penală mai favorabilă, urmând a analiza condițiile impuse de lege pentru acordarea beneficiului liberării condiționate conform legislației anterioare iar nu conform noilor reglementări penale și procesual penale intrate în vigoare la data de 01.02.2014. Analizând condițiile impuse de cele două legi penale succesive pentru acordarea beneficiului liberării condiționate instanța constată că legea penală mai favorabilă este cea a Codului Penal din anul 1969, această lege cuprinzând dispoziții mai permisive atât cu privire la cerințele imperative pentru acordarea liberării condiționate cât și cu privire la modul de supraveghere al petentului după ce acesta ar fi fost liberat condiționat.
Analizând actele dosarului, precum și prevederile legale în vigoare în materia liberării condiționate, instanța a considerat că este nefondată cererea petentului urmând a o respinge ca atare pentru următoarele considerente:
Din pedeapsa egală cu 730 zile închisoare în executarea căreia se află, petentul a executat în total 487 zile; executarea pedepsei urmează să expire la data de 11.11.2014. Astfel, instanța a constatat ca persoana deținuta a executat fracția de 2/3 din pedeapsa pentru a deveni propozabil in vederea liberării condiționate, deci condiția legala relativa la timpul din pedeapsa ce trebuie executat este îndeplinita. Deși petentul condamnat a executat fracția de pedeapsa stabilita in mod obligatoriu de lege, aceasta împrejurare nu-i conferă un drept, ci doar o vocație la acordarea beneficiului liberării condiționate, oportunitatea acordării liberării condiționate fiind lăsata exclusiv la latitudinea instanței de judecata.
Instanța a avut in vedere si disp. art. vechiul 59 vechiul C.p. potrivit cu care poate fi liberat condiționat condamnatul care a executat fracția de pedeapsa prevăzuta in mod obligatoriu de lege, este disciplinat, stăruitor in munca si da dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama si de antecedentele sale penale.
În ce privește comportamentul pe perioada detenției, instanța a retinut ca acesta a fost unul necorespunzător iar timpul petrecut în detenție este nu suficient pentru reeducare. Deținutul, aflat la prima analiza a comisiei a fost sancționat disciplinar o dată și nerecompensat o dată.
F. de acestea, participarea la activitățile de desfășurate la nivelul secției de deținere, nu reprezintă, in concepția instanței, dovezi temeinice de îndreptare.
Instanța a mai reținut, pe de altă parte, că antecedenta penala reprezintă o împrejurare de care nu se poate face abstracție atunci când unui condamnat i se acorda liberarea condiționata. Astfel, având în vedere condamnările anterior suferite de petent pentru infracțiunile săvârșite, instanța a apreciat că nu este oportună liberarea condiționată a numitului V. M. L.. Termenul pentru care petentul a fost amânat de Comisia de liberări condiționate este necesar cel puțin pentru a atrage atenția petentului asupra ordinii de drept și normelor de conviețuire socială, dar și asupra obligativității respectării acestor valori.
Circumstanțele particulare ale deținutului astfel cum au fost reținute denotă faptul că acesta nu întrunește condițiile pentru a fi liberat condiționat și, mai mult decât atât, această măsură nu este în prezent nici oportună. Instanța a constatat ca timpul pe care l-a executat condamnatul din pedeapsa aplicată nu este suficient pentru ca acesta sa își însușească scopul preventiv si educativ al pedepsei prevăzut de art. 52 vechiul C.p., astfel încât in viitor sa nu mai comită si alte fapte prevăzute de legea penala si sa fie redat societății, impunându-se ca acesta să-și intensifice eforturile în ceea ce privește formarea unei atitudini de respect față de valorile sociale și ordinea de drept.
Prin urmare, instanța a apreciat că la acest moment nu se impune liberarea condiționată a petentului condamnat V. M. L. și, față de cele reținute mai sus, în temeiul art. 450 alin. 2 vechiul C.p.p. rap. la art. 5 C.p., cererea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Având în vedere aceste considerente, instanța de fond a statuat în sensul celor mai sus menționate.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestatie în termen legal, contestatorul condamnat V. M. L., aceasta fiind înregistrata pe rolul Tribunalului Ilfov - Secția Penală sub nr._ din data de 13.06.2014.
Contestația nu a fost motivată în scris, motivele care au stat la baza cererii fiind dezvoltate oral în fața instanței, la termenul de judecată.
Din examinarea comparativă a dispozițiilor art. 100-101 C. pen. și art. 59- 60 C. pen. din 1969 privitoare la liberarea condiționată, rezultă că au fost înăsprite condițiile de acordare a liberării condiționate condamnaților la pedeapsa închisorii pentru toate tipurile de infracțiuni deoarece, deși fracțiunile de pedeapsă au rămas neschimbate (cu excepția infracțiunilor săvârșite din culpă, a infracțiunilor săvârșite de condamnați cu vârsta de peste 60 de ani pentru care fracția de pedeapsă s-a majorat), au fost introduse noi cerințe pe care condamnații trebuie să le îndeplinească.
Incidența noilor dispoziții legale în materie, în raport cu faptele și cu persoanele, este guvernată de prevederile art. 15 alin. 2 din Constituție care, consfințind regula că legea dispune numai pe viitor, admit ca unică excepție legea penală mai favorabilă. Aceste reguli referitoare la succesiunea legilor penale privesc atât legea în ansamblul său, cât și fiecare dintre normele și instituțiile sale în parte, cum este și cazul liberării condiționate.
Situația tranzitorie în succesiunea legilor penale se ivește dacă, de la data săvârșirii infracțiunii, când ia naștere raportul juridic penal de conflict, și până la încetarea sau stingerea acestui raport prin executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate, iar uneori până la înlăturarea consecințelor condamnării prin reabilitare, au intervenit una sau mai multe legi penale. În cazul instituției liberării condiționate, situația tranzitorie se creează, de asemenea, de la data săvârșirii infracțiunii și durează până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei detențiunii pe viață sau a închisorii. Intervenția, în acest interval, a unei legi penale care modifică instituția liberării condiționate, cum este cazul Legii 286/2009, face ca determinarea legii penale aplicabile să se efectueze potrivit prev. art. 15 alin. 2 din Constituție și ale art. 6 C. pen., independent de data la care sentința de condamnare a rămas definitivă. Prin urmare, legea aplicabilă este totdeauna legea cea mai favorabilă, în același sens statuând Curtea Constituțională prin decizia nr. 214/ 16.06.1997 și ÎCCJ prin Decizia nr. XXV/ 2007 de recurs în interesul legii.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor indicate de contestatorul condamnat și sub toate aspectele de fapt și de drept prin prisma acestor reglementări, respectiv în condițiile prevăzute de art. 4251 alin. 4 C.pr.pen. rap. la art. 416 C.pr.pen. și art.418 C.pr.pen., tribunalul apreciază că hotărârea atacată este temeinică și legală.
Astfel, din probatoriul existent la dosar se constată că V. M. L. a fost condamnat de Judecătoria Z., prin sentința penală nr. 30/2012, la 2 ani (730 de zile) închisoare, pentru furt calificat prev. și ped. de art. 209 C. pen. din 1969; de asemenea, se constată că, cel în cauză, a executat fracția minimă obligatorie, până la momentul soluționării cererii de liberare condiționată având executate 487 zile de închisoare.
Din caracterizarea și procesul verbal nr. 10/ 13.03.2014 întocmite de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate rezultă că petentul condamnat a fost repartizat pentru executarea pedepsei în regim semideschis, că acesta are antecedente penale, fiind condamnat anterior de două ori pentru savarsirea unor infractiuni contra persoanei, că a avut un comportament necorespunzător, că a participat la activități de educație și asistență psihosocială desfășurate la nivelul secției de deținere, că nu a desfășurat activități productive din motive medicale, a fost sancționat disciplinar o dată pentru distrugere bunuri și nu a fost recompensat pe perioada detenției.
Sub aspectul profilului psihologic, s-a indentificat o personalitate structurată atitudinal pe normele și valorile grupului de proveniență, prezintă atitudini și valori de tip proinfracțional manifestate în repetarea conduitelor antisociale; la data evaluării psihologice era stabil din punct de vedere psihosomatic; adaptare situațională la viața carcerală, sferă restrânsă de perocupări, interesat de menținerea unui nivel optim.
În ceea ce priveste antecedentele penale, desi nu constituie un impediment la acordarea liberării condiționate, este unanim acceptat ca nici nu se poate face abstracție de existența acestora.
Este relevantă din acest punct de vedere măsura în care antecedentele penale reflecta o potentialitate criminogena, neputând fi ignorate atunci când se fac aprecieri cu privire la existența premiselor că persoana condamnată să se îndrepte, nici gravitatea infracțiunilor savirsite în trecut, nici natura omogena sau eterogena a acestor infractiuni, nici intervalul de timp scurs între savarsirea lor, nici condițiile în care ele au fost comise.
Or, față de imprejurarea ca petentul V. M. L. este cunoscut cu antecedente penale, aspect care denotă perseverență infracțională și nerealizarea scopului pedepsei, se poate constata existența și persistența unor modalitati antisociale ce impun în continuare privarea de libertate a condamnatului- contestator.
În consecință, din analiza dispozițiilor legale relative la instituția liberării condiționate rezultă că aceasta nu se aplică automat, după executarea fracțiunii de pedeapsă prevăzută de lege, ci numai în situația în care din probatoriul administrat rezultă convingerea, ținând seama de conduita condamnatului în timpul executării pedepsei și de antecedentele sale penale, că îndreptarea și reeducarea acestuia sunt posibile și fără executarea în penitenciar a restului de pedeapsă. În atari împrejurări, Tribunalul constata, ca nu exista dovezi temeinice de indreptare apreciind că, raportat la cele anterior expuse, în mod legal si temeinic prima instanță a respins propunerea de liberare condiționată a condamnatului, apreciind că timpul pe care l-a petrecut în penitenciar în executarea pedepsei nu este suficient pentru ca acesta să își însușească în totalitate scopul preventiv și educativ al pedepsei, prevăzut de art. 100 C. pen.
Nu exista premisele ca timpul executat din pedeapsă să fi fost suficient pentru reeducarea acestuia și că acesta și-a format o atitudine corectă față de valorile sociale, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială, scopul preventiv și educativ al pedepsei fiind atins, însă funcțiile de exemplaritate și eliminare temporară ale pedepsei nu sunt îndeplinite, astfel încât în viitor să se încadreze într-o viață normală, părăsind câmpul infracțional, ținând seama și de faptul că acesta este cunoscut cu antecedente penale.
Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b rap la art. 587 alin. 3 C. pr. pen.., Tribunalul urmeaza să respingă ca nefondată contestația formulată de condamnatul V. M. L. pe care în baza art. 275 alin. 2 C. pr. pen., îl va obliga la plata sumei de 300,00 lei- cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 lei, reprezentând onorariu cuvenit apărătorului din oficiu, va fi suportată anticipat din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b rap la art. 587 alin. 3 C. pr. pen. respinge ca nefondată contestația formulată de condamnatul V. M. L., fiul lui N. și I., născut la data de 15.01.1969 împotriva sentinței penale nr. 1299 din data de 14.04.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul penal nr._ / 2014.
În baza art. 275 alin. 2 C. pr. pen. obligă contestatorul la plata sumei de 300,00 lei- cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 lei, reprezentând onorariu cuvenit apărătorului din oficiu, va fi suportată anticipat din fondurile Ministerului Justiției.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.06.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
N. A. C. V.
Red. și tehnored. jud. N.A./.2014/2 ex.
Jud. Sector 4 Bucuresti / jud. A.I.
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 753/2014.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 93/2014.... → |
|---|








