Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr. 430/2014. Tribunalul ILFOV

Sentința nr. 430/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 15-05-2014 în dosarul nr. 1292/93/2014

DOSAR NR._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV - SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR.430/F

Ședința publică din data de 15.05.2014

Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE –P. R.

GREFIER – D. I.

Pe rol soluționarea cererii avand ca obiect intervenirea unei legi penale noi (art.595 NCPP), formulata de petentul – condamnat I. M..

Judecata a avut loc la data de 10.04.2014, cand, Tribunalul, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat succesiv pronuntarea pentru datele de 17.04.2014, 24.04.2014, 30.04.2014, 08.05.2014 si respectiv astazi, cand, in aceeasi compunere, a hotarat urmatoarele:

TRIBUNALUL,

Deliberand asupra cauzei penale de fata, constata urmatoarele:

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Ilfov – Sectia Penala la data de 08.04.2014 sub nr._, petentul – condamnat I. M. a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la condamnarea dispusă prin sentința penală nr. 1024/13.11.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală în dosarul nr._/3/2008 rămasă definitivă prin decizia nr. 1020/16.03.2011 pronunțată de I.C.C.J.

In drept, au fost invocate disp. art. 595 C.p.p. rap. la art. 6 C.p.

La dosarul cauzei s-au depus o copie a mandatului de executare a pedepsei inchisorii si fisa de evaluare intocmita de comisia din cadrul Penitenciarului Jilava.

Analizând actele dosarului și dispozițiile legale, Tribunalul reține următoarele:

Din actele dosarului rezultă că la data de 19.02.2014 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov sub nr._ sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013 din cadrul Penitenciarul Jilava, cu privire la condamnarea dispusă prin sentința penală nr. 302/04.07.2012 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 26.07.2012.

Prin sentința penală nr. 302/04.07.2012 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, în baza art. 449 alin. 1 lit. a Cod procedură penală s-a admis cererea formulată de petentul condamnat I. M.. S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 13 ani închisoare aplicată inculpatului I. M. prin sentința penală nr. 1024/F din 13.11.2009 a Tribunalului București - Secția I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 1020 din 16.03.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. S-a înlăturat sporul de pedeapsă de 3 ani închisoare. S-au repus în individualitatea lor pedepsele de 10 ani închisoare, 6 ani închisoare și 10 ani închisoare. S-au contopit aceste pedepse cu pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 649 din 28.09.2010 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală, definitivă prin decizia penală nr. 348 din 10.02.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare la care adaugă sporul de pedeapsă de 3 ani închisoare aplicat prin decizia penală nr. 1020 din 16.03.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, inculpatul executând în final pedeapsa rezultantă de 13 (treisprezece) ani închisoare. S-au anulat mandatele de executare a pedepsei închisorii nr. 1203 din 17.03.2011 emis de Tribunalul București – Secția I Penală și nr. 1091 din 13.02.2012 emis de Tribunalul București - Secția a II-a Penală și s-a dispus emiterea unui nou mandat pentru pedeapsa rezultantă.

Prin sentința penală nr. 264 din data de 02.04.2014 pronunțată in dosarul nr._, în baza art. 23 din Legea 255/2013 raportat la art. 595 din noul Cod de procedură penală (în vigoare de la 01.02.2014), s-a admis în parte contestația la executare ca urmare a sesizării formulate de „Comisia de evaluare a incidenței legii penale mai favorabile” de la Penitenciarul București Jilava privind pe condamnatul I. M., în prezent aflat în executarea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 325/2012 a Tribunalului G..

În baza art. 6 al. 6 NCP (în vigoare de la 01.02.2014) s-a redus durata pedepsei complementare aplicate, de la o durată de 8 ani la o durată de 5 ani.

S-a menținut restul sentinței penale nr. 302/2012 a Tribunalului G. și s-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 325/2012 a Tribunalului G. și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.

Prezenta cerere are acelasi obiect, privește acelasi condamnat si este intemeiata pe aceleasi motive de fapt si de drept, împrejurare ce atrage inadmisibilitatea acesteia. Aceasta, întrucât inadmisibilitatea, ca sancțiune procedurală, intervine în cazul în care părțile exercită drepturi procesuale epuizate deja prin alte căi procesuale similare.

D. urmare, Tribunalul va respinge ca inadmisibilă cererea privind aplicarea legii penale mai favorabile formulată de contestatorul I. M..

Văzând și disp. art. 275 alin.2 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Respinge ca inadmisibilă cererea privind aplicarea legii penale mai favorabile formulată de contestatorul I. M. (fiul lui I. si A., nascut la data de 14.08.1963, CNP:_, deținut in Penitenciar Jilava).

În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă contestatorul la plata sumei de 50 de lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat (în contul RO16TREZ4225032XXX001018 deschis la Trezoreria B. cod fiscal_).

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 15.05.2014.

PREȘEDINTE: GREFIER:

P. R. D. I.

Pentru grefier aflat în C.O.

Semnează grefier șef

V. M.

Red.si tehnored.jud.P.R. /27.06.2014/ 2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr. 430/2014. Tribunalul ILFOV