Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Sentința nr. 116/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 116/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 25-02-2014 în dosarul nr. 181/93/2014
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV- SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR. 116
Ședința publică de la data de 25.02.2014
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE – R. M. R.
GREFIER – A. M.
Pe rol soluționarea sesizării din oficiu a Comisiei de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile, constituită în baza HG nr. 836/2013 în cadrul Penitenciarului Jilava, privind pe condamnatul S. C., în prezent aflat în executarea M.E.P.I cu nr. 2013 / 28.05.2013 a Tribunalului București, Secția a II – a penală.
Cauza a fost luată spre analiză în sedinta publica de la data de 21.02.2014, când Tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 24.02.2014 si apoi pentru data de azi, 25.02.2014 când, după deliberare, a hotărât următoarele următoarele:
TRIBUNALUL,
Analizând actele dosarului de față, constată:
Prin sesizarea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 22.01.2014 sub nr._, Comisia de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile, constituită în baza HG nr. 836/2013 în cadrul Penitenciarului Jilava a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la condamnarea dispusă prin sentința penală nr. 1680 din data de 13.12.2005, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a Penală, definitivă prin decizia nr. 1795/27.05.2013 pronunțată de ICCJ, în privința condamnatului S. C..
Comisia de evaluare a incidenței legii penale mai favorabile, a apreciat că față de condamnatul S. C. sunt incidente dispozițiile prev. de art.6 NCP, în sensul reducerii pedepsei principale de la 10 ani închisoare, la 5 ani și 6 luni închisoare, conform fișei de evaluare întocmită de Comisia de evaluare a incidenței legii penale mai favorabile din cadrul Penitenciarului București-Jilava (fila 3 d.i.).
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 6 NCP și art. 23 din Legea nr. 255/2013 modificată prin OUG nr. 116/2013.
La dosarul cauzei s-au depus copii ale M.E.P.I cu nr. 2013 / 28.05.2013 a Tribunalului București, Secția a II – a penală, sentința penală nr. 1680 din data de 13.12.2005, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a Penală, definitivă prin decizia nr. 1795/27.05.2013 pronunțată de ICCJ, fișa de cazier judiciar, precum și fișa de evaluare întocmită de comisie, in original.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța urmează a admite sesizarea formulată, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 6 alin. 1 NCP, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
În cauză, persoana condamnată se află în executarea unei pedepse de 10 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 al. 1,2,3 și 5 C.p. cu aplicarea art. 41 alin.2 C.pen. si cu aplicarea art. 19 din legea 682/2002.
Ca urmare a intrării în vigoare la data de 01.02.2014 a noului Cod penal, limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea de înșelăciune s-au redus, pedeapsa prevăzută de art. 244 alin.1 și 2 NCP fiind închisoarea de la 1 la 5 ani .
Astfel fiind, pedeapsa aplicată sub legea veche depășește maximul special din noua normă de incriminare și va fi redusă. În concret, în baza art. 6 al. 1 din NCP instanța va reduce durata pedepsei principale aplicate de la o durată de 10 ani la o durată de 5 ani și 6 luni de închisoare. În acest sens, Tribunalul are în vedere că noul maxim special prev. de art. 244 alin.1 și 2 NCP, de 5 ani, trebuie înjumătățit conform art. 19 din legea 682/2002 (care preia aceeasi cauză obligatorie de înjumătățire a limitelor de pedeapsă si după 01.02.2014...), iar apoi trebuie să se adauge 3 ani conform art. 36 alin.1 din NCP, care preia prevederea (nu si regimul sancționator din art. 41 alin.2 din vechiul Cod penal), fiind vorba de o cauză de agravare la care instanța trebuie să se raporteze în evaluarea maximului de pedeapsă legal aplicabil în speță .
Din această pedeapsă principal de 5 ani si 6 luni de închisoare instanta va deduce durata deja executată de cître condamnat, de la 03.07.2003 la 26.02.2008 și de la 29.05.2013 la zi.
Având în vedere disp. art. 65 NCP privind pedepsele accesorii, instanța va menține, pe lângă pedeapsa principală, pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b NCP.
De asemenea, conform art. 65 din vechiul Cod penal, instanta va mentine pedeapsa complementară prev. de art. 64 lit. a teza a II-a si lit. b, din vechiul Cod penal, pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale reduse la 5 ani si 6 luni de închisoare, acesta fiind maximul (legal) de durată al pedeapselor complementare si în noul Cod penal, în vigoare de la 01.02.2014 .
Se va dispune anularea M.E.P.I. nr. 2013 / 28.05.2013 a Tribunalului București, Secția a II – a penală și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii reduse la 5 ani si 6 luni de închisoare, mentinându-se restul prevederilor M.E.P.I. nr. 2013 / 28.05.2013 a Tribunalului București, Secția a II – a penală care nu sunt contrarii prezentei sentinte.
În baza art. 275 alin. 3 NCPP cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
În baza art.23 din Legea 255/2013 raportat la art. 595 din noul Cod de procedură penală, în vigoare de la 01.02.2014, admite contestația la executare ca urmare a sesizării formulate de „Comisia de evaluare a incidenței legii penale mai favorabile” de la Penitenciarul București Jilava privind pe condamnatul S. C., fiul lui V. și M., născut la data de 28.06.1962 în ., CNP_, în prezent aflat în executarea M.E.P.I cu nr. 2013 / 28.05.2013 a Tribunalului București, Secția a II – a penală.
În baza art. 6 al. 1 din noul Cod penal, în vigoare de la 01.02.2014, reduce durata pedepsei principale aplicate de la o durată de 10 ani la o durată de 5 ani și 6 luni de închisoare.
Deduce, din pedeapsa principală de 5 ani și 6 luni de închisoare, durata deja executată, de la 03.07.2003 la 26.02.2008 și de la 29.05.2013 la zi.
Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 2013 / 28.05.2013 a Tribunalului București, Secția a II – a penală și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.
În baza art. 275 alin. 3 din noul Cod de procedură penală, în vigoare de la 01.02.2014, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.02.2014.
PREȘEDINTE GREFIER,
R. M. R. A. M.
-Red. si tehnored.- jud. R.M.R.- 26.03.2014 - 2 ex.
| ← Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... | Înlocuirea măsurii preventive. Art. 139 C.p.p.. Decizia nr.... → |
|---|








