Acţiune în constatare. Decizia nr. 208/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 208/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-01-2015 în dosarul nr. 3399/3/2012
Dosar nr._ (Număr în format vechi 6558/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 208/2015
Ședința publică de la 19 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. A. C.
Judecător D. G. E.
Judecător E. D. B.
Grefier I. R. M.
Pe rol, judecarea recursului formulat de recurenta M. L. împotriva sentinței civile nr.3963 din data de 02.04.2014 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata S.C. G. E. COMPANY S.R.L., cauza având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că, la data de 16.01.2015, a fost înregistrată la dosar cererea de suspendare a judecății recursului, în temeiul art.36 din Legea nr.85/2006, formulată de intimata S.C. G. E. COMPANY S.R.L..
Cu privire la cererea de suspendare a judecății recursului formulată de intimata . SRL, prin lichidator ASID Insolv SPRL, Curtea o respinge, ca neîntemeiată, în raport de obiectul cauzei, acțiune în constatare, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art.75 din Legea nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență.
Având în vedere că părțile au lipsit la termenul de astăzi, dar s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă prin cererea formulată de intimata, prin lichidator, Curtea constată cauza în pronunțare și o reține în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, sub nr._, reclamanta M. L. a chemat in judecata pe parata S.C. G. E. COMPANY S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei sa emită decizie de încetare a contractului de munca începând cu data înaintării acțiunii in instanța, sa îi plătească contravaloarea salariilor neîncasate pentru perioada septembrie 2011 - ianuarie 2012 si, cu titlu de despăgubiri, o suma egala cu salariile neobținute pana la data plații lor efective; sa achite la bugetele asigurărilor sociale de stat cotele legale aferente salariului său cu titlu de contribuție pentru asigurările sociale (pensii), asigurări de sănătate, șomaj pentru toate lunile in care se va dovedi in timpul procesului ca nu s-au făcut viramentele legale, indiferent daca ele au fost declarate sau nu; sa îi plătească daune pentru faptul ca din cauza neeliberării documentelor de încetare a contractului de munca, este in imposibilitate sa se înscrie la șomaj, sa se angajeze altundeva, daune al căror cuantum ii va preciza ulterior întrucât la momentul actual nu poate anticipa care este valoarea prejudiciului pe care i l-a creat firma S.C. G. E. COMPANY S.R.L..
La data de 09.10.2013 reclamanta M. L. a formulat precizare la acțiunea introductivă de instanță în conformitate cu dispozițiile art. 132 alin. 2 C.pr.civ. (în vigoare încă la data introducerii prezentei acțiuni) solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată pârâta după cum urmează: să emită decizie de încetare a contractului său individual de muncă începând cu data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii ce se va pronunța în prezenta cauză; să-i plătească salariile neîncasate pe perioada septembrie-octombrie 2011 precum și contravaloarea drepturilor de concediu neîncasate pe anul 2011, ca și a tuturor drepturilor salariate aferente până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii ce va fi pronunțată, la aceste drepturi urmând să se aplice și indicele de inflație și dobânda legală aferentă de la momentul datorării fiecărei sume până la data plății lor efective integrale,să achite la bugetele asigurărilor sociale de stat, cotele legale aferente salariului sau cu titlu de contribuție pentru asigurările sociale (pensii), asigurări de sănătate, șomaj, pentru perioadele în care se va dovedi din probele administrate că acestea nu au fost efectuate, urmând ca pârâta să facă și dovada declarării plății tuturor acestor sume la fisc, să plătească daune pentru faptul că prin neeliberarea documentelor de încetare a raporturilor de muncă este în imposibilitate în egală măsură de a-și face înscrierea la șomaj, de a se angaja la un alt loc de muncă cu contract de muncă, cuantumul acestora urmând să-l precizeze ulterior, după efectuarea raportului de expertiză, care va stabili suma tuturor salariilor datorate pe perioada pretinsă și anume septembrie 2011, până la data efectuării raportului de expertiză; această plată urmând a fi efectuată în mod corespunzător până la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii ce va fi pronunțată, respectiv până la data plății efective; să oblige pârâta și la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr.3963/02.04.2014, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la emiterea deciziei de încetare a contractului de munca ca lipsită de obiect; a obligat parata sa achite reclamantei drepturile salariale aferente perioadei 01.09.2011-9.10.2011, având in vedere un salariul de baza lunar brut de 1536 lei, precum si a contravalorii a 24 zile CO neefectuat aferent anului 2011; a obligat parata sa achite către bugetul de stat al asigurărilor sociale in numele si pentru reclamanta contribuțiile de asigurări sociale pentru perioada 01.11.2008-9.10.2011; a obligat parata sa achite către bugetele speciale ale statului in numele si pentru reclamanta contribuțiile de sănătate pentru perioada noiembrie-decembrie 2008, respectiv 01.09._11, precum si contribuțiile de șomaj pentru perioada 01.09._11; a respins în rest, acțiunea formulată de reclamanta M. L., în contradictoriu cu pârâta S.C. G. E. COMPANY S.R.L., ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Reclamanta a fost angajatul paratei in baza contractului individual de munca nr.1863/3.11.2008, in funcția de secretara, iar angajatorul s-a obligat sa-i plătească un salariu de baza lunar brut de 1073 lei.
Raporturile juridice de munca dintre părți au încetat la data de 10.10.2011, in temeiul art.65 alin.1 din Codul muncii, ca urmare a desființării postului ocupat din cauza dificultăților economice si a reorganizării societății.
S-a reținut ca reclamanta nu a contestat aceasta decizie de concediere, astfel ca raporturile de munca dintre părți au încetat la data indicata in decizie, respectiv 10.10.2011, motiv pentru care capătul de cerere privind obligarea paratei la emiterea deciziei de încetare a contractului de munca este lipsita de obiect si a fost respinsa ca atare.
In ceea ce cererea având ca obiect plata drepturilor salariale aferente perioadei 1 septembrie – 9 octombrie 2011, instanța de fond a constatat ca a fost investita cu pretenții reprezentând diferențe datorate de parata cu acest titlu si a admis-o pentru următoarele considerente:
Dispozițiile art.154 alin.1 si art. 156 Codul muncii stabilesc ca salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat in baza contractului individual de munca si se plătește înaintea oricăror obligații bănești ale angajatorului. Pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani.
Conform art. 163 alin.1 Codul muncii plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plata, precum si prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit. Statele de plată, precum și celelalte documente justificative se păstrează și se arhivează de către angajator în aceleași condiții și termene ca în cazul actelor contabile, conform legii.
In temeiul art.141 din Codul muncii, concediul de odihnă se efectuează în fiecare an. Prin excepție de la prevederile alin. (1), efectuarea concediului în anul următor este permisă numai în cazurile expres prevăzute de lege sau în cazurile prevăzute în contractul colectiv de muncă aplicabil. Angajatorul este obligat să acorde concediu, până la sfârșitul anului următor, tuturor salariaților care într-un an calendaristic nu au efectuat integral concediul de odihnă la care aveau dreptul. Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă.
Contractul de munca ale reclamantei a încetat, așa cum rezulta din decizia nr.3/10.10.2011.
Din înscrisurile depuse la dosar si recunoașterea paratei la interogatoriu s-a reținut ca reclamantei nu i s-a acordat concediul de odihna si nu i s-a compensat in bani concediul de odihnă neefectuat, la data încetării contractului de munca cu parata. De asemenea, parata nu a făcut dovada achitării drepturilor salariale cuvenite fostei sale angajata, prin prezentarea statelor de plata semnate de aceștia, deși sarcina probei in cadrul litigiilor de munca revine angajatorului, potrivit art. 287 din Codul muncii.
Având in vedere cele expuse mai sus, instanța de fond a admis acțiunea reclamantei si a obligat parata la plata drepturilor salariale cuvenite aferente perioadei 1.09.2011-9.10.2011, având in vedere un salariu de baza lunar brut de 1536 lei, precum si la plata contravalorii a 24 zile de concediu de odihna neefectuate, aferente anului 2011.
Întrucât nu s-a făcut dovada ca reclamanta a prestat munca pentru parata ulterior datei de 9.10.2011 a fost respinsă ca neîntemeiata cererea privind acordarea drepturilor salariale ulterior acestui moment.
Plata cu întârziere a drepturilor salariale conferă salariatului dreptul la acordarea de daune–interese (art. 161 alin. 4 din Codul muncii ) și, având în vedere dispozițiile art.295 alin.(1) din Codul muncii, care permit aplicarea în completare a dispozițiilor din legislația civilă, rezultă că, în privința daunelor–interese datorate de angajator salariatului pentru întârzierea plății salariatului sau pentru neplata acestuia sunt aplicabile dispozițiile art. 1073 din Codul civil, referitoare la executarea întocmai a obligației de către creditor, Tribunalul, la solicitarea reclamantei, a dispus actualizarea sumelor reprezentând drepturi salariale cu rata inflației la data plății efective.
In ceea ce privește capătul trei de cerere, instanța de fond a reținut dispozițiile art. art.40 alin.2 lit.f din Codul muncii, potrivit cărora una dintre principalele obligații ale angajatorului este să plătească toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, precum și să rețină și să vireze contribuțiile și impozitele datorate de salariați, în condițiile legii. In aceste condiții, văzând si dispozițiile art.287 si 288 din Codul muncii, instanța de fond a admis aceste pretenții.
In ceea ce priveste pretentiile reclamantei pentru plata daunelor morale, instanța de fond a reținut prevederile art.269 din Codul muncii, potrivit cărora angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Pentru angajarea răspunderii patrimoniale a angajatorului față de salariat trebuie îndeplinite cumulativ condițiile răspunderii civile contractuale; existența contractului individual de muncă, fapta ilicită a angajatorului, prejudiciul și legătura de cauzalitate dintre prejudiciul și faptă, precum și vinovăția.
În cauză nu sunt întrunite cumulativ aceste condiții, nefiind făcută dovada prejudiciului și a legăturii de cauzalitate cu fapta angajatorului constând în neeliberarea documentelor de incetare a contractului de munca, întrucât reclamanta nu a făcut dovezi din care sa reiasă ca prin neeliberarea respectivelor înscrisuri a suferit un prejudiciu in patrimoniul sau, prejudiciu cauzat de fapta ilicita a societății parate. Prin plata diferentelor de drepturi salariale reclamanta va beneficia de toate drepturile de care a fost lipsita in mod nelegal. Avand in vedere aceste motive, instanța de fond a respins ca neintemeiata cererea privind acordarea daunelor morale.
În termen legal, împotriva acestei sentințe a declarat recurs motrivat recurenta M. L., in temeiul art. 304 alin. 9 si art. 3041 din Codul de procedură civilă, solicitând modificarea în parte a hotărârii atacate si admiterea inclusiv a capetelor de cerere respinse de instanța de fond, respectiv obligarea angajatorului S.C. G. E. Company S.R.L. sa emită decizia de încetare a contractului individual de munca, in conformitate cu prevederile legale si să achite despăgubirea echivalentă cu însumarea tuturor drepturilor salariale aferente pana la data rămânerii definitive si irevocabile a hotărârii ce va fi pronunțata in dosarul nr._, la aceste drepturi urmând a fi aplicate atât indicele de inflație, cat si dobânda legală calculată de la data datorării despăgubirii pana la data plații efective, cu obligarea angajatorului la achitarea cotelor legale aferente asigurărilor de sănătate, integral pentru toate perioadele in care nu si-a îndeplinit aceste obligații, pentru următoarele motive:
Recurenta a avut calitatea de angajat la societatea intimata, S.C. G. E. Company S.R.L., intre părți încheindu-se contractul individual de munca înregistrat la ITM sub nr. 1863, din data de 03.11.2008, prestarea muncii începând efectiv la data de 01.11.2008.
La societatea angajatoare aceasta a deținut funcția de secretara, in fapt derulându-și activitatea pana la data de 14.10.2011, data de la care, i s-a comunicat ca și celorlalți angajați, ca activitatea societății s-a încheiat.
Ulterior, recurenta a solicitat înscrisurile legale, necesare definitivării situației sale la organele abilitate ale statului, înscrisuri ce nu i-au fost emise niciodată. Cu aceasta ocazie, prin demersurile întreprinse recurenta a aflat ca nu-i fuseseră achitate contribuțiile sociale si, de asemenea, ca nu figurează cu plățile la zi nici la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București.
Deși a înaintat o adresa in acest sens la angajator, aceasta nu a fost ridicata de la unitatea poștala, refuzându-se astfel remiterea înscrisurilor obligatorii, necesare acordării ajutorului de șomaj si a reîncadrării in munca la un alt angajator.
Având in vedere imposibilitatea rezolvării pe cale amiabila a situației sale, recurenta s-a văzut obligată să introducă cererea de chemare in judecata, formându-se astfel dosarul supus analizei.
In timpul litigiului desfășurat in fata Tribunalului București, la termenul din data de 11.12.2012, angajatorul a depus anumite precizări si a anexat printre alte înscrisuri nerelevante si decizia de încetare activitate nr. 03/10.10.2011, act juridic care a fost încuviințat, administrat si apreciat de instanța de fond, înscris care a denaturat total starea de fapt cat si starea de drept a relației de munca, a recurentei, motiv pentru care a formulat recurs.
Principalul aspect al recursului înaintat îl constituie nulitatea absoluta a Deciziei nr. 03/10.10.2011. Considerentul pentru care a fost respins capătul de cerere prin care recurenta a solicitat emiterea unei decizii de încetare a contractului individual de munca si achitarea tuturor drepturilor salariale aferente, la aceste drepturi urmând a fi aplicabile atât indicele de inflație, cat si dobânda legala calculata de la data datorării despăgubirii pana la data plații efective, l-a constituit faptul ca instanța de fond a reținut următoarele: "Raporturile juridice de munca dintre părți au încetat la data de 10.10.2011, in temeiul art. 65 alin. 1 din Codul muncii, ca urmare a desființării postului ocupat datorita dificultăților economice si a reorganizării societății. Se retine ca reclamanta nu a contestat aceasta decizie de concediere, astfel ca raporturile de munca dintre părți au încetat la data indicata in decizie, respectiv 10.10.2011, motiv pentru care capătul de cerere privind obligarea paratei la emiterea deciziei de încetare a contractului de munca este lipsita de obiect si va fi respinsa ca atare."
Consideră recurenta ca aceasta reținere a situației juridice a încălcat grav legislația in vigoare, aducându-i prejudicii pe care nu le poate stopa nici in momentul de față, corespunzător înscrisului depus in timpul litigiului, acesta fiind in mod evident nul absolut.
Art. 65 si următoarele din Codul muncii reglementează situația încetării contractului individual de muncă, pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, iar reglementările imperative ale art. 76 si 77 din Codul muncii statuează condițiile de fond si de forma ale deciziei de încetarea a raportului de munca, prevăzute sub sancțiunea nulității absolute dispuse in art. 78 din Codul muncii.
Este lesne de observat ca Decizia nr. 3/10.10.2014 nu i-a fost comunicată niciodată, concedierea dispusa, in acord cu prevederile art. 78 si art. 80 din Codul muncii, fiind nelegala si producându-i grave prejudicii.
In conformitate cu reglementările in vigoare referitoare la sarcina probei, angajatorul nu a făcut dovada comunicării deciziei si nici nu poate face o astfel de dovada.
Recurenta s-a deplasat la Inspectoratul Teritorial de Munca al Municipiului București pentru a solicita detalii cu privire la situația sa juridica, răspunsul fiind elocvent: „nici in acest moment nu s-a operat încetarea contractului individual de munca in REVISAL”, angajatorul încălcând grav prevederile H.G. nr. 500/2011.
Având in vedere aceste aspecte, recurenta nu ar fi putut contesta Decizia de concediere când nu a fost emisa, nu a fost comunicata, nu a fost înregistrata la organele abilitate.
Legiuitorul, pentru a putea fi compensate prejudiciile aduse angajaților de către angajatori pentru concedieri nelegale, a statuat in art. 80 alin. (1) din Codul muncii faptul ca angajatorul va fi obligat de instanța de judecata la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul. Menționează recurenta pe termen lung: neacordarea șomajului, diminuarea punctului de pensie, neacordarea serviciilor obligatorii de sănătate.
In conformitate cu prevederile legale angajatorul are obligația de a achita cotele aferente asigurărilor de sănătate pentru fiecare angajat, in contul Casei de Asigurări de Sănătate. Instanța de fond, pronunțându-se asupra acestui aspect al cererii de chemare in judecata, dispune obligarea angajatorului in a achita in numele si pentru recurentă a contribuțiilor datorate la CASMB pentru perioada noiembrie - decembrie 2008, respectiv 01.09._11, precum si contribuțiile de șomaj pentru perioada 01.09._11.
Din adresa nr._ T, emisa de CASMB in data de 22.11.2011, se retine fără putința de tăgada faptul că nu exista declarații de sănătate depuse/descărcate/validate pentru perioadele noiembrie - decembrie 2008, septembrie - noiembrie 2009, respectiv martie - iunie 2011.
Având in vedere acest aspect, consideră recurenta a fi necesara modificarea sentinței civile atacate si obligarea angajatorului la achitarea cotelor obligatorii de sănătate pana la acoperirea integrala a perioadei menționate de către Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București.
Opinează recurenta ca instanța de recurs va analiza situația de fapt si de drept in total acord cu cele expuse de aceasta, pentru a constata ca la baza sentinței atacate a stat un înscris nul absolut, va modifica in parte sentința atacata si va obliga angajatorul la emiterea si înregistrarea in REVISAL a încetării contractului individual de munca, cu acordarea despăgubirilor constând in cuantumul tuturor drepturilor salariale aferente pana la data rămânerii definitive si irevocabile a hotărârii ce va fi pronunțata in dosarul procesual nr._, la aceste drepturi urmând a fi aplicate atât indicele de inflație, cat si dobânda legala calculata de la data datorării despăgubirii pana la data plații efective. De asemenea, solicita recurenta si admiterea recursului in ceea ce privește obligarea intimatei la achitarea cotelor obligatorii datorate la CASMB.
Cercetând recursul declarat, prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că acesta este fondat, pentru următoarele argumente:
Primul motiv de recurs nu poate fi primit. Într-adevăr, raporturile de munca dintre părți au încetat la 10.10.2011, în baza art.65 alin.1 din Codul muncii, ca urmare a desființării postului ocupat din cauza dificultăților economice si a reorganizării societății, fiind emisă decizia nr. 3/10.10.2011 (fila 61 dosar fond). Recurenta nu a contestat până acum aceasta decizie de concediere pe cale principală (și nici nu poate realiza acest lucru pe calea prezentului recurs, pentru că nu poate fi schimbat prin această modalitate obiectul acțiunii inițiale), astfel că este logic că raporturile de munca dintre părți au încetat la data consemnată în decizie, 10.10.2011. Prin urmare, obligarea pârâtei intimate la emiterea deciziei de încetare a contractului de munca este o cerere care nu are obiect și care nu poate atrage achitarea unei despăgubiri echivalente cu însumarea tuturor drepturilor salariale aferente pana la data rămânerii definitive si irevocabile a prezentei hotărâri, așa cum s-a solicitat prin recurs.
Însă, al doilea capăt al cererii de recurs este întemeiat, în ceea ce privește obligarea pârâtei la achitarea contribuției de asigurări sociale de sănătate aferente perioadelor septembrie - noiembrie 2009 și martie - iunie 2011, referitor la drepturile salariale cuvenite recurentei reclamante pentru aceste perioade.
Astfel, din dispozițiile de plată atașate la filele 116-126 dosar fond, reiese că, pentru aceste perioade, recurenta reclamantă a primit salarii de la angajatoarea intimată, ceea ce atrage obligația subsidiară de achitare a contribuției de asigurări sociale de sănătate aferente. Această prezumție de plată a salariilor și de neplată a contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate se coroborează cu atitudinea intimatei, care, prin precizările depuse la fila 59 dosar fond, a recunoscut că aceste contribuții ”s-au achitat în măsura posibilităților financiare ale societății, însă nu mai avem documentele necesare pentru a dovedi achitarea lor (…)”. Totodată, în concluziile de la fond, consilierul juridic al intimatei și-a asumat obligația de plată a unor sume cu astfel de destinație.
Totuși, pentru perioada noiembrie - decembrie 2008 nu există nici măcar un început de dovadă în acest sens, nefiind atașate dispozițiile de plată aferente, pentru a putea fi coroborate cu alte probe sau deduse unele prezumții simple din acest fapt.
Potrivit celor expuse, recursul declarat este fondat și va fi admis în aplicarea art.312 alin.1-3 raportat la art.304 pct.9 din Codul procedură civilă în redactarea sub imperiul căreia a fost pornit procesul. Va fi obligată pârâta să achite contribuția de asigurări sociale de sănătate aferente perioadelor septembrie - noiembrie 2009 și martie - iunie 2011 în privința drepturilor salariale cuvenite reclamantei pentru aceste perioade.
Se va menține în rest sentința.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta M. L. împotriva sentinței civile nr.3963/02.04.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata . S.R.L., prin lichidator ASID Insolv SPRL.
Modifică în parte sentința atacată, în sensul că:
Obligă pârâta să achite contribuția de asigurări sociale de sănătate aferente perioadelor septembrie - noiembrie 2009 și martie - iunie 2011 în privința drepturilor salariale cuvenite reclamantei pentru aceste perioade.
Menține în rest sentința.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 ianuarie 2015.
Președinte, D. A. C. | Judecător, D. G. E. | Judecător, E. D. B. |
Grefier, I. R. M. |
Red: DAC
Dact: Z.G./2ex/07.02.2015
Jud.fond. I.A. A.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 434/2015. Curtea de Apel... | Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 996/2015.... → |
|---|
