Obligaţie de a face. Decizia nr. 434/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 434/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-02-2015 în dosarul nr. 2464/3/2014
Dosar nr._ (7274/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr. 434
Ședința publică din data de 05 februarie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – L. C. DOBRANIȘTE
JUDECĂTOR - E. L. U.
JUDECĂTOR - P. A.
GREFIER - F. V.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI „CFR CĂLĂTORI” SA împotriva sentinței civile nr. 4021 din data de 02 aprilie 2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant U. S. LIBERE FEROVIARE MIȘCARE - COMERCIAL BUCUREȘTI (USLFMC București), reprezentând pe reclamantul-membru de sindicat M. I. L., în cauza având ca obiect - drepturi bănești, disjunsă din dosarul nr._/3/2012.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimata-reclamantă USLFMC București a depus la dosar întâmpinare prin serviciul registratură al acestei secții, la data de 11 decembrie 2014, precum și faptul că atât recurenta-pârâtă S. Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” SA – Sucursala de Transport Feroviar de Călători București cât și intimata-reclamantă USLFMC București au solicitat soluționarea cauzei în lipsă conform art. 242 Cod procedură civilă.
Având în vedere că s-a solicitat judecarea conform art. 242 alineatul ultim Cod procedură civilă, Curtea reține pricina în pronunțare.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr. 4021 din data de 02 aprilie 2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul U. S. LIBERE FEROVIARE MIȘCARE - COMERCIAL BUCUREȘTI (USLFMC București), reprezentând pe reclamantul-membru de sindicat M. I. L..
În consecință, s-a dispus obligarea pârâtei S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI „CFR CĂLĂTORI” SA la calcularea și plata diferențelor dintre drepturile salariale stabilite în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei prevăzut de art. 41 alin. 3 lit. a din CCMUNR Transporturi valabil pe anii 2008-2010 și drepturile salariale efectiv achitate în perioada 01.10._10, sume actualizate cu rata inflației de la data scadenței și până la data introducerii acțiunii și cu dobânda legală de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective.
Au fost respinse celelalte pretenții deduse judecății.
Pârâta a declarat recurs, criticând sentința suscitată sub următoarele aspecte, în esență:
1. În mod greșit instanța a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune
Potrivit art. 268 alin. 1 lit. e din Codul Muncii "cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la nașterea dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia".
Din conținutul cererii de chemare în judecată rezultă că drepturile bănești solicitate de către reclamant își au izvorul în Contractul Colectiv de Muncă și se raportează la Anexă nr. l din Contractul Colectiv de Muncă și anume la salariile de bază brute corespunzătoare claselor de salarizare.
Drepturile bănești solicitate sunt calculate ținând cont de coeficientul de ierarhizare indicat în tabelul din anexa mai sus precizată, raportat la salariul minim de 700 lei brut garantat în plată potrivit dispozițiilor legale, sumele solicitate de către reclamant fiind pentru perioada 01.10._10.
Deci, obiectul acțiunii nu constă în plata unor drepturi salariale, ci în obligarea pârâtei la respectarea unei clauze din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de Unitate; ca atare, în cauză este vorba despre un conflict de drepturi, care se prescrie, în raport de prevederile art.268 alin. 1 lit. e din Codul muncii, în termen de 6 luni.
Drepturile bănești solicitate nu fac parte din salariu întrucât salariul de bază și cu sporurile aferente sunt trecute în Contractul Individual de Muncă; pe de altă parte; reclamantul nu a fost încadrat la salariul minim brut pe țară.
Așa cum reiese din înscrisurile de la dosarul în cauză, salariile negociate și acordate reclamantului în perioada 2009 - 2011 sunt peste nivelul salariului minim brut de 700 lei și acestea au fost acordate în funcție de pregătirea profesională, funcția ocupată, de sporurile privind condițiile periculoase pentru timpul lucrat în timpul nopții, pentru munca prestată în zilele nelucrătoare și sărbătorile legale.
2. Contractul valabil încheiat este legea părților contractante - art.236 alin.4 Codul muncii (în vigoare în anii 2009 - 2011), art.7 alin.2 din Legea nr.130/1996.
Potrivit dispozițiilor art. 7 alin. 2 din Legea nr.130/1996, salariul negociat fiind menționat și în contractul individual de muncă al reclamantului, la data nașterii raporturilor juridice C.C.M. Unic la nivel de R. Transporturi,nu poate produce efecte atâta timp cât la nivel de unitate există încheiat în mod valabil Contract Colectiv de Muncă.
Ca atare, părțile s-au înțeles de comun acord ca, pentru anii 2009 și 2010, să stabilească un alt salariu minim la nivelul societății precum și alți coeficienți de ierarhizare, decât cei prevăzuți în C.C.M. Unic la Nivel de R. Transporturi; prin urmare, instanța de judecată este ținută să analizeze cererea reclamantului prin prisma principiului forței obligatorii a convențiilor care reprezintă un motiv de ordine publică.
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate aplicabil pentru anii 2009 - 2010 a fost încheiat cu respectarea contractului de muncă încheiat la nivel superior, respectiv C.C.M. Unic la Nivel de G. de Unități Feroviare pe 2006/2008, a cărui valabilitate a fost prelungită prin act adițional până în anul 2010, astfel încât prevederile din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi nu sunt aplicabile, în speță fiind incidente cele la nivel de unitate și grup de unități feroviare.
Pentru anii 2009 - 2010, prin actul adițional nr.370/20.06.2008 la Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități Feroviare 2008 - 2010 la art.4 se prevede prelungirea valabilității acestui contract pe o perioadă de 48 de luni, stabilindu-se salariile de bază brute corespunzătoare claselor de salarizare valabile de la 01.07._12.
Salariile de bază lunare stabilite prin contractul individual de muncă al reclamantului se încadrează atât în prevederile C.C.M. încheiat la nivel de unitate cât și în prevederile Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de G. de Unități Feroviare.
Mai mult, prin Contractul Colectiv de Muncă la nivel de S.N.T.F.C. "C.F.R. Călători" S.A. și C.C.M. Unic la Nivel de G. de Unități Feroviare, sunt prevăzute clase și coeficienți de ierarhizare specifici activității feroviare și mai mult, clasa 1 de salarizare nu poate fi asimilată cu salariul minim de 700 lei prevăzut de Contract Colectiv de Muncă pe ramura transporturi, deoarece în acest contract colectiv nu sunt prevăzute clase de salarizare, ci numai coeficienți de ierarhizare pentru diverse categorii profesionale.
Prin urmare cererea reclamantului de plată a acestor drepturi bănești prin raportare la nivelul salariului minim de 700 lei prevăzut de C.C.M. Unic la Nivel de G. de Unități Feroviare nu are temei legal.
Având în vedere prevederile contractuale invocate mai sus și aplicabile în perioada în care reclamantul solicită diferența de salarii, susține să se constate că drepturile cuvenite acestora în temeiul contractului colectiv de muncă la nivel de unitate și celui individual de muncă au fost plătite în mod corespunzător, societatea onorându-și obligațiile asumate întocmai și la timp.
Clauzele contractelor colective de muncă încheiate la nivel inferior care conțin drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin C.C.M. încheiate la nivel superior sunt lovite de nulitate, însă nulitatea va fi constatată de instanță competentă la cererea părții interesate - art.24 alin. 1-4 coroborat cu art. 8 alin. 2-3 din Legea nr.130/1996, texte aplicabile în perioada 2009 -2010 de valabilitate a C.C.M. la nivel de unitate.
În perioada de valabilitate a Contractului Colectiv de Muncă la nivel de S.N.T.F.C. "C.F.R. Călători" S.A. și C.C.M. Unic la Nivel de G. de Unități Feroviare reclamantul, singur sau prin intermediul organizațiilor sindicale, avea posibilitatea legală să solicite instanței competente constatarea nulității acestor clauze, în condițiile în care constata că clauzele prevăzute în art. 7 și anexa 1 din C.C.M. la nivel de S.N.T.F.C. "C.F.R. Călători" S.A. conțin drepturi la nivel inferior față de drepturile prevăzute în C.C.M. la nivel de ramură transporturi.
În acest context și în condițiile în care instanța de judecată constata nulitatea acestor clauze, ele puteau fi renegociate, iar pană la renegocierea puteau fi înlocuite cu clauzele mai favorabile existente în contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Cererile de constatare a nulității unor clauze ale contractelor colective de muncă se pot formula pe toată durata existenței contractului colectiv de muncă - art. 268 alin. 1 lit. d din Codul muncii.
Reclamantul solicită diferența de drepturi salariale, diferența rezultată dintre salariul de bază minim brut negociat în cuantum de 700 lei, prevăzut de dispozițiile art. 41 din C.C.M. la Nivel de R. Transporturi valabil pentru anii 2008 - 2010 și sumele efectiv primite în conformitate cu prevederile art. 7 și Anexei 1 din C.C.M. la nivel de S.N.T.F.C. "C.F.R. Călători" S.A.
Conform prevederilor legale în vigoare la data existenței contractelor colective de muncă, înlocuirea unor clauze ale acestora cu clauze mai favorabile existente în contractul de muncă încheiat la nivel superior se poate face numai în urma sesizării instanței de judecată cu o cerere în constatarea nulității clauzelor respective.
Instanța de judecată nu a fost învestită cu o cerere de constatare a nulității unor clauze ale contractului colectiv de muncă la nivel de S.N.T.F.C. „C.F.R. Călători" S.A.
Chiar dacă instanța de judecată ar clarifica cererea reclamantului ca fiind o cerere de constatare a nulității unor clauze ale C.C.M la Nivel de S.N.T.F.C. „C.F.R. Călători" S.A., o astfel de cerere ar fi tardiv introdusă prin raportare la prevederile art. 268 alin. 1 lit. d din Codul Muncii.
Prin întâmpinarea formulată în cauză s-a solicitat respingerea recursului.
Nu s-au propus noi dovezi, solicitându-se judecarea pricinii în lipsa părților conform art. 242 alineatul ultim Cod Procedură Civilă.
Curtea, văzând prevederile art. 312 alineatul 1 teza a II-a Cod Procedură Civilă și apreciind că în raport de pretențiile deduse judecății, de probatoriul administrat și de normele juridice relevante, soluția primei instanțe este legală și temeinică, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Criticile exprimate în cadrul primului motiv de recurs nu pot fi primite, Tribunalul procedând corect atunci când a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Cererea de chemare în judecată a fost introdusă la data de 26.10.2012. Prin intermediul ei s-a solicitat plata unor drepturi salariale, respectiv diferențele dintre drepturile stabilite în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei prevăzut de art. 41 alin. 3 lit. a din CCMUNR Transporturi valabil pe anii 2008-2010 și drepturile salariale efectiv achitate.
Or, potrivit art. 171 alin. 1 din Codul Muncii (varianta în vigoare la data formulării acțiunii), „dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate”.
Drepturile salariale pretinse vizează o perioadă de timp începând cu luna octombrie 2009. Acestea se plătesc în cursul lunii imediat următoare (noiembrie 2009), ceea ce înseamnă că ele devin datorate începând cu luna noiembrie 2009. Cum cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului proces a fost promovată în cursul lunii octombrie 2012, nu poate fi considerată că ar fi fost depusă după expirarea termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 171 alin. 1 din Codul Muncii, termen calculat de la momentul la care respectivele drepturi erau datorate.
Vor fi înlăturate și criticile formulate în cuprinsul celui de-al doilea motiv de recurs.
Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi valabil pe anii 2008-2010 a fost înregistrat sub nr. 722/24.01.2008 și a fost publicat in Monitorul Oficial nr. 3 din 11.02.2008. Din conținutul său reiese că părțile contractante sunt reprezentanții patronilor din activitățile de transporturi si conexe, constituiți conform prevederilor Legii nr. 356/10.07.2001 a patronatelor, respectiv Confederația Naționala a Patronatului R. - C.N.P.R, U. Naționala a Transportatorilor Rutieri din România - U.N.T.R.R. si reprezentanții salariaților din activitățile de transporturi si conexe, constituiți conform prevederilor Legii nr. 54/2003, cu modificările ulterioare, cu privire la sindicate, nominalizate in acest contract colectiv de munca.
În mod evident, dat fiind obiectul său de activitate, recurenta este un agent economic care prestează servicii în ramura economică a transporturilor, fiind specializată în transport pe calea ferată (feroviar). Ca atare, prevederile CCMUNRT din anii 2008-2010 aveau incidență și în cazul pârâtei-recurente.
Prin Contractul Colectiv de Muncă valabil la nivel de unitate nu au fost preluate dispozițiile art. 41 alin. 3 lit. a din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi valabil în perioada 2008-2010, clauză ce stabilea un salariu de bază minim brut negociat în cuantum de 700 lei.
Aceste prevederi contractuale nu au fost aplicate de către recurenta-pârâtă, situație în care la nivelul acestei unități nu au fost respectate clauzele amintite din CCM Unic la Nivel de R. Transporturi cu privire la cuantumul salariului de bază minim brut.
Potrivit art. 238 din Codul Muncii, varianta în vigoare anterior adoptării Legii nr. 40/2011:
„(1) Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
(2) Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.
(3) La încheierea contractului colectiv de muncă prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal.”
În același sens sunt și dispozițiile art. 132 din Legea nr. 62/2011, ce au următorul conținut:
„(1) Clauzele contractelor colective de muncă pot stabili drepturi și obligații numai în limitele și în condițiile prevăzute de lege.
(2) La încheierea contractelor colective de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile angajaților au un caracter minimal.
(3) Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil încheiat la nivel superior.
(4) Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la niveluri inferioare celor stabilite prin contractele colective de muncă aplicabile.”
Art. 133 alin. 1 din aceeași lege prevede:
„Clauzele contractelor colective de muncă produc efecte după cum urmează:
a) pentru toți angajații din unitate, în cazul contractelor colective de muncă încheiate la acest nivel;
b) pentru toți angajații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă;
c) pentru toți angajații încadrați în unitățile din sectorul de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă și care fac parte din organizațiile patronale semnatare ale contractului.”
Același înțeles îl aveau și prevederile art. 239 din Codul Muncii, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 40/2011.
Interpretarea gramaticală, logică și sistematică a acestor texte legale și aplicarea lor la situația de fapt din speță, conduc la concluzia că prevederile art. 41 din CCMUNR Transporturi pe anii 2008-2010 trebuiau preluate în contractele colective de muncă valabile la nivelul pârâtei-recurente și, de asemenea, trebuiau transpuse în mod corespunzător și în conținutul clauzelor contractelor individuale de muncă ale salariaților recurentei.
De asemenea, art. 243 din Codul Muncii în forma de dinaintea intrării în vigoare a Legii nr. 40/2011 (în prezent art. 148 din Legea nr. 62/2011) arăta că „executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți”, iar „neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta”. În condițiile în care prevederile CCM la nivel de ramură transporturi trebuiau să producă efecte și pentru salariații pârâtei-recurente, aceasta din urmă avea obligația de a aplica în mod corespunzător la nivel de unitate dispozițiile art. 41 din acest CCM.
Aceasta și pentru că în conformitate cu art. 40 alineatul 2 lit. c) din Codul Muncii, angajatorul are obligația „să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă”.
Mai mult, art. 57 alineatul 4 din Legea nr. 53/2003 din materia nulității contractului individual de muncă, prevede în mod foarte clar că „în situația în care o clauză este afectată de nulitate, întrucât stabilește drepturi sau obligații pentru salariați, care contravin unor norme legale imperative sau contractelor colective de muncă aplicabile, aceasta este înlocuită de drept cu dispozițiile legale sau convenționale aplicabile, salariatul având dreptul la despăgubiri.”
Potrivit art. 168 din Codul Muncii:
„(1) Plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit.
(2) Statele de plată, precum și celelalte documente justificative se păstrează și se arhivează de către angajator în aceleași condiții și termene ca în cazul actelor contabile, conform legii.”
Iar art. 166 alineatul ultim din același cod prevede:
„Întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.”
Totodată, trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 272 din Codul Muncii, în conformitate cu care „sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.”
În raport de toate cele ce preced, este evident că recurenta-pârâtă avea obligația de a dovedi că a plătit drepturile salariale cuvenite autorului acțiunii prin raportare la nivelul salariului de bază minim brut de 700 lei, conform art. 41 din CCM valabil la nivel de ramură transporturi.
Această dovadă trebuia făcută prin depunerea statelor de plată sau altor documentelor justificative din care să reiasă în mod cert că intimatului-reclamant i s-au achitat drepturile salariale stabilite conform celor mai sus arătate. Or, recurenta-pârâtă nu a depus la dosar astfel de înscrisuri.
Așa fiind, sentința atacată apare ca fiind legală și temeinică, situație în care recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de către recurenta-pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI „CFR CĂLĂTORI” SA împotriva sentinței civile nr. 4021 din data de 02 aprilie 2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant U. S. LIBERE FEROVIARE MIȘCARE - COMERCIAL BUCUREȘTI (USLFMC București), reprezentând pe reclamantul-membru de sindicat M. I. L..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 05.02.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
L. C. Dobraniște E. L. U. P. A.
GREFIER,
F. V.
Tehnored.C.D./2 ex./2 ex./11.02.2015
Jud.fond:D. M.
| ← Conflict de muncă. Decizia nr. 2341/2015. Curtea de Apel... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 208/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
