Acţiune în constatare. Decizia nr. 3884/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

În plus, în argumentarea soluției de respingere a excepției lipsei calității procesuale a cestei pârâte, tribunalul a mai reținut că pretențiile deduse judecății de către reclamantul în speță vizează perioada anterioară anului 2001, chiar anterioară anului 1990 când reclamantul lucra la Întreprinderea Regională de Electricitate București în perioada 1967-1970, în funcțiile de electrician exploatare, electrician stații și electrician șef stație apoi la Întreprinderea Rețele Electrice București ( IREB).

Prin art. 1 alin.(l) din HG nr. 1342/2001 s-a stabilit că se înființează opt societăți comerciale prin reorganizarea Societății Comerciale de Distribuție si Furnizare a Energiei Electrice "E." - S.A., (denumită in continuare "E." - S.A.) dar toate ca filiale ale acestei societăți.

Aceste societăți nou înființate sunt: . si Furnizare a Energiei Electrice "E. M." - S.A., . si Furnizare a Energiei Electrice "E. Dobrogea" - S.A., . si Furnizare a Energiei Electrice "E. Muntenia Nord" S.A., . si Furnizare a Energiei Electrice "E. Oltenia" - S.A., . si Furnizare a Energiei Electrice "E. Banat" - S.A., . si Furnizare a Energiei Electrice "E. Transilvania Nord" - S.A., filiala a "E." - S.A., . si Furnizare a Energiei Electrice "E. Transilvania Sud" S.A., și . si Furnizare a Energiei Electrice "E. Muntenia Sud" S.A..

Ca urmare, nu a fost vorba de o reorganizare a "E." - S.A. în sensul unei divizări a acestei societăți în acord cu prevederile art.40 și 41 din Decretul nr.31/1954, din care să rezulte noi persoane juridice care să dobândească calitatea de succesoare ale societății divizate și, în consecință să preia drepturile și obligațiile sale în această calitate.

Prin efectul HG nr. 1342/2001 au fost înființate filiale ale "E." - S.A., persoane juridice distincte astfel cum prevede Legea nr. 31/1990, al căror unic acționar a devenit "E." - S.A. conform art.2 din actul normativ indicat.

În consecință, între "E." - S.A. și filialele sale înființate prin HG nr. 1342/2001 nu a operat o transmisiune a unor părți din patrimoniul celei dintâi, aceste societăți nefiind succesoare ale "E." - S.A. în sensul art.47 și art.48 din Decretul nr. 31/1954.

Este adevărat că potrivit art.45 din HG nr. 1342/2001 s-a stabilit că societățile comerciale înființate potrivit art. 1 vor prelua toate drepturile și vor fi ținute de toate obligațiile "E." - S.A. și se substituie în drepturile și obligațiile decurgând din raporturile juridice ale acesteia cu terții, inclusiv în litigiile în curs.

Dar, această prevedere legală se referea la raporturile juridice cu terții, din K-perspectiva activității economice a "E." - S.A., filialele preluând activitatea sa și drepturile și obligațiile rezultând din raporturile juridice stabilite cu partenerii comerciali, acest tip de reorganizare fiind atipic în raport cu prevederile Decretului nr.31/1954 și, în consecință, limitat la efectele stabilite prin actul normativ cu caracter special, neputând fi asimilate efectele reorganizării realizate prin HG nr. 1342/2001 cu efectele de principiu, general instituite pentru reorganizarea persoanei juridice în sensul Decretului nr.31/1954.

Ca urmare, nu se poate considera că filialele înființate au preluat obligațiile născute până la data de 01.04.2001 în raporturile de muncă cu angajații "E." -S.A..

Din calitatea de angajator a "E." - S.A. rezultă obligația de a recunoaște încadrarea activității reclamanților în anumite condiții de muncă precum și atestarea acestei încadrări.

Spre deosebire de situația juridică generată de HG nr. 1342/2001, prin HG nr. 627/2000, Societatea Comerciala de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice "E." - S.A., s-a înființat prin divizarea Companiei Naționale de Electricitate -S.A. care s-a desființat (art.l lit.d), fiind vorba deci de o divizare în sensul art.40 și 41 din Decretul nr.31/1954, caz în care a operat succesiunea în drepturi și obligații a "E." - S.A. în raport de Compania Națională de Electricitate - S.A..

La rândul său, Compania Națională de Electricitate - S.A. s-a înființat în baza art. l din HG nr. 365/1998 prin reorganizarea Regiei Autonome de Electricitate "Renel", care s-a desființat, fiind vorba tot de o divizare în sensul art.40 și 41 din Decretul nr.31/1954, cu efectele prevăzute de art.47 și art.48 din Decretul nr.31/1954.

Tot în art. 1 din HG nr. 1342/2001, la alineatul 2, s-a stabilit că "E." -S.A. va avea 8 sucursale de întreținere si servicii energetice, fără personalitate juridica. Acestea constituie conform Legii nr. 31/1990 dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societății comerciale care le constituie.

Ca urmare, susținerile pârâtei că înscrisurile necesare verificării condițiilor de muncă anterior anului 2001 în cazul reclamantului, erau deținute de alte societăți rezultate din reorganizare, nu subzistă.

Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că, rezultă din carnetul de muncă al reclamantului depus la dosarul cauzei, că pentru perioada solicitată a se încadra în grupa I de muncă, reclamantul a îndeplinit succesiv funcțiile de electrician exploatare, electrician stații și electrician șef stație, electrician secund, electrician exploatare stații, electrician cat. 3, 4, 5. și electrician exploatare stații categoria 5, ultimele două funcții la Secția înaltă tensiune, în perioada 1975-1977.

În analiza materialului probator solicitat de către reclamant, tribunalul a încuviințat proba cu înscrisuri și expertiza tehnică de specialitate - raportul depus la filele 152-161 la dosarul cauzei.

Expertul a reținut în lucrarea sa de expertiză că realizarea sarcinilor de muncă de către reclamant s-a desfășurat permanent în condiții de suprasolicitare psihică și prin responsabilitate sporită privind funcționarea instalațiilor în FOC CONTINUU, fiind direct implicat în activitatea privind siguranța în funcționarea instalațiilor electrice și a Sistemului Energetic Național care prezintă același grad de dificultate ca și siguranța circulației feroviare. Condițiile de muncă și implicit riscurile la care se expun lucrătorii având meserii similare ( electrician LC de la poziția 123 Anexa 1 la Ordinul 50/1990) sunt la rândul lor similare din punct de vedere al efectului asupra stării de sănătate și capacității de muncă.

Prin raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză, s-a concluzionat de către expert că activitatea de electrician exploatare rețele și stații IT desfășurată de reclamant se încadrează în grupa a I-a, în procent de 100% întrucât, „în activitatea lui, a fost supus unui cumul de factori de risc datorați echipamentelor de muncă ( risc electric, mecanic, termic, chimic), mediului de muncă (temperaturi ridicate/scăzute, curenți de aer, umiditate, intemperii, iluminat insuficient) dar și factori de risc legați de sarcina de muncă care determină suprasolicitarea fizică și psihică ( executarea de lucrări în scurt timp, luarea unor decizii în scurt timp, în condițiile desfășurării activității sub incidența decretelor 400/1981 și 208/1985”.

Expertul tehnic a identificat la nivelul . cazurilor de îmbolnăviri cardio-vasculare, a bolilor sistemului osteo-articular și a cazurilor de diabet zaharat, boli ce ar incrimina drept cauză condițiile de muncă.

Toate aceste se coroborează pe deplin cu probatoriul administrat în cauză, reclamantul lucrând cu instalații de înaltă tensiune, sub câmp electromagnetic foarte puternic, existând permanent risc de electrocutare și deces. Datorită specificului și riscurilor deosebite pe care le implica atribuțiile reclamantului, cunoștințele teoretice și practice ale reclamantului trebuind să fie „mai deosebite și permanent actualizate, inclusiv prin participarea dumnealui la cursuri de perfecționare datorită specificului și riscurilor acestei activități deosebite”, expertul judiciar considerând că reclamantul este pe deplin îndreptățit să i se recunoască grupa I de muncă, mai ales că activitatea acestuia implica răspundere și riscuri mult mai mare, fiind mai grea din punct de vedere tehnic decât cele prestate de alți electricieni a căror activitate a fost încadrată în grupa I de muncă prin hotărâri judecătorești.

Instanța, analizând actele de la dosar depuse de reclamant, coroborate cu concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară, a dispus, în baza prevederilor din Anexa nr.1 a Ordinului 50/1990, obligarea pârâtei . acorde reclamantului din prezenta cauză, grupa I de muncă, pentru perioada 18.03.1969 (data intrării în vigoare a prevederile Ordinului nr. 50/1990) și 21.11.1977.

Instanța a avut în vedere și faptul că, deși a lucrat după 1977 ca electrician la alte unității care aveau un obiect de activitate în afara sferei de distribuției energie electrică, aceste unități au încadrat activitatea profesională a reclamantului în grupa II de muncă, beneficiul de grupă superioară fiind valorificat la pensia reclamantului, situație care îndreptățește cu atât mai mult reclamantul la încadrarea muncii prestate la unitățile din care a luat naștere pârâta . grupă superioară de muncă, grupa I, în majoritatea perioadei în speță reclamantul prestând activitate în stații de înaltă tensiune.

„Studiu privind încadrarea locurilor de muncă în locuri de muncă cu condiții deosebite pentru unele meserii din cadrul . în apărare de pârâta . căruia numai pentru 3 dintre meseriile de la . sunt respectate limitele prevăzute de NGPM-1996, nu prezintă relevanță în prezenta cauză, întrucât „locuri de muncă în condiții deosebite” (locurile de muncă unde gradul de expunere la factorii de risc profesional sau la condițiile specifice unor categorii de servicii publice, pe toată durata timpului normal de muncă, poate conduce în timp la îmbolnăviri profesionale, la comportamente riscante în activitate, cu consecințe asupra securității și sănătății în muncă a asiguraților), „locuri de muncă în condiții speciale” (locurile de muncă unde gradul de expunere la factorii de risc profesional sau la condițiile specifice unor categorii de servicii publice, pe durata a cel puțin 50% din timpul normal de muncă, poate conduce în timp la îmbolnăviri profesionale, la comportamente riscante în activitate, cu consecințe grave asupra securității și sănătății în muncă a asiguraților); ”locuri de muncă în alte condiții” (locurile de muncă și activități din domeniul apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale care implică pericol permanent de vătămare corporală gravă, invaliditate, mutilare, suprimare a vieții ori de pierdere a libertății - captivitate, terorism, răpiri, luări ca ostatici ori alte asemenea situații - și pentru care nu se pot lua măsuri de prevenire sau de protecție); muncă prestată în grupa I de muncă sau muncă prestată în grupa II de muncă sunt locuri de muncă diferite, fiecare cu condiții specifice de exercitare, astfel că Studiul fiind realizat pentru locuri de muncă în condiții deosebite nu pentru grupa I sau II de muncă, cum s-a solicitat în prezenta cauză.

Potrivit art. 34 alin 5 din Codul Muncii: ”La solicitarea salariatului sau a unui fost salariat angajatorul este obligat să elibereze un document care să ateste activitatea desfășurată de acesta, durata activității, salariul, vechimea în muncă, în meserie și în specialitate.”

Totodată art.40 alin.2 lit. h din același act normativ prevede: ”Angajatorului îi revin, în principal, următoarele obligații: să elibereze, la cerere, toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului;”.

Prin urmare, instanța a obligat pârâta . să îi elibereze reclamantului o adeverință care să reiasă că perioada de mai sus constituie perioadă de vechime în muncă realizată în grupa I de muncă.

Cum potrivit Legii nr. 3/1977 în baza căreia s-a deschis dreptul la pensie al reclamantului, dar și actelor normative ulterioare în domeniul pensiilor publice, pensia integrală pentru munca depusă și limită de vârstă se determină în procente din retribuția tarifară, diferențiate pe tranșe de retribuții și grupe de muncă, acordându-se și un spor proporțional cu timpul efectiv lucrat în grupele I și II de muncă sau majorarea punctajului pentru fiecare an de spor acordat pentru vechimea realizată în activitatea desfășurată în grupa I de muncă (prevederile art. 169 din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice în vigoare în prezent), instanța a obligat pârâta C. Județeană de Pensii Ialomița să procedeze la recalcularea drepturilor de pensie ale reclamantului prin valorificarea perioadei de vechime în muncă realizată în grupa I de muncă, perioadă cuprinsă în intervalul de timp 18.03._77.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal și motivat, pârâtele C. Județeană de Pensii Ialomița și S.C. E. S.A., criticând soluția pentru nelegalitate.

În motivarea apelului formulat, întemeiat în drept pe dispozițiile art.466 din Codul de procedură civilă, apelanta C. Județeană de Pensii Ialomița a susținut în conformitate cu prevederile art.12 din Ordinul nr.50/1990 "Încadrarea în grupele I și II de muncă privind perioadă anterioară datei de 18.03.1969 se face cu respectarea prevederilor Instrucțiunilor nr. 1040/1967 de aplicare a Legii nr.27/1966 prin care au fost preluate tabelele 1 și 2, anexe la Regulamentul de aplicare a Decretului nr. 292/1959, care cuprind meseriile și funcțiile prevăzute în grupele I și II de muncă.

Conform prevederilor Ordinului 50/1990 "Beneficiază de încadrarea în grupele I și II de muncă, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații,precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2.

Așadar se poate constata că meseria de electrician nu este prevăzută în Anexa nr. 2, din Ordinul 50/1990.

De asemenea, pentru a se putea calcula pensia pe baza perioadelor lucrate în condiții deosebite, este necesar conform notei de fundamentare a Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Amenajării Teritoriului, care a stat la baza emiterii H.G 1223/1990 activitățile ce sunt încadrate în grupa a II-a de muncă presupun un efort fizic mare în condiții de lucru în aer liber, sub influența permanentă a intemperiilor și temperaturilor mediului ambiant, etc., activități la care salariații au fost supuși unor solicitări fizice și nervoase deosebite.

La acordarea grupei I și a II-a consiliile de administrație împreună cu sindicatele sunt obligate să respecte cu strictețe metodologia prevăzută în Ordinul nr. 50/1990 și H.G. nr. 1223/1990, nominalizând numai persoanele care au lucrat în condiții deosebite.

Conform prevederilor pct.8 din ordinul mai sus amintit, perioada de timp în care o persoană a avut sarcina să lucreze integral sau o parte din programul de muncă în astfel de locuri se stabilea de către conducerea unității sau prin prevederile legale care reglementau atribuțiile de serviciu fiecărei persoane în raport cu funcția îndeplinită.

Rezultă așadar că încărcarea-activităților sau a locurilor de muncă în grupe superioare de muncă trebuia să se efectueze în momentul apariției fiecărui act normativ care reglementa aceasta, iar nominalizarea persoanelor să poată fi probată cu documente verificabile, existente în cadrul unităților angajatoare.

După această dată nu mai există baza legală pentru încadrarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite în grupe superioare de muncă, iar eliberarea adeverințelor privind atestarea faptului că în anumite perioade anterioare datei de 1.04.2001 o persoană a desfășurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupele I sau II de muncă se face numai dacă nominalizarea persoanei s-a făcut anterior datei de 01.04.2001 și numai pe baza documentelor întocmite la acea vreme.

În acest sens s-a pronunțat Curtea de Apel București prin Decizia nr. 13/2015 în dosarul nr._, reclamant V. L..

În esență, Curtea de Apel a reținut că prin încadrarea meseriei reclamantului în grupa de muncă se încalcă dispozițiile pct.6 din Ordinul 50/1990, dispoziții care prevăd expres că nominalizarea persoanelor se face de conducerile unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se cont de condițiile deosebite concrete de muncă în care își desfășoară activitatea persoanele respective(nivelul noxelor, condiții nefavorabile de microclimat, etc.)

De asemenea, Curtea a reținut că nu sunt îndeplinite dispozițiile prevăzute în mod expres de actele normative, respectiv de dispozițiile la punctul 5 din Ordinul nr.50/1990 care prevăd expres faptul că existența condițiilor deosebite la locurile de muncă cu noxe trebuie să rezulte din determinările de noxe sau laboratoarele de specialitate proprii ale unității respective,confirmate de către Inspectorii Teritoriali de Muncă pentru Protecția Muncii

Având în vedere precizările menționate mai sus, solicită respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.

În motivarea apelului formulat, întemeiat în drept pe dispozițiile art.466 din Codul de procedură civilă, apelanta S.C. E. S.A. a susținut că instanța de fond a soluționat o cerere de chemare în judecată ce a avut ca obiect un drept patrimonial prescris întrucât nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege.

În motivarea excepției prescripției dreptului material la acțiune s-a învederat că acțiunea introductivă are un caracter patrimonial întrucât scopul formulării cererii este de a se obține un beneficiu patrimonial reprezentat de majorarea punctajului de pensie în perioada din litigiu.

Natura juridică a acțiunii și stabilirea caracterului patrimonial sau nepatrimonial al unei acțiunii au fost stabilite de către instanță supremă prin Decizia nr. 32/2008in sensul că: "Un drept are caracter personal, fără conținut economic și, prin urmare, este neevaluabil în bani, doar atunci când este strâns legat de persoană, servind la individualizarea acesteia în cadrul societății sau al familiei: dreptul la viață, la sănătate și integritate fizică și morală, la libertate, la onoare, cinste, reputație, dreptul la nume și la domiciliul etc." .

Prin urmare, dreptul a cărui valorificare se urmărește de către reclamant prin acțiunea pendinte, având efecte directe patrimoniale, nu poate fi integrat drepturilor personale nepatrimoniale menționate anterior, scopul formulării acțiunii fiind acela de a beneficia de aceste drepturi bănește, iar acordarea grupei de muncă fiind indisolubil legată de acordarea drepturilor pecuniare corelative.

În conformitate cu dispozițiile art.1 din Decretul nr. 167/1958 dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege.

Mai solicită să se constate faptul că instanța de fond a fost investită cu soluționarea unei cereri care nu este o acțiune în constatare cu obiect nepatrimonial deoarece aceasta are caracterul unei acțiuni în realizarea unui drept patrimonial, prescriptibil potrivit art. 1 din 1958 privitor la prescripția extinctivă;

Reclamantul prin cererea de chemare în judecată a solicitat încadrarea în grupa I de muncă a activității desfășurate în perioada 18.03._77, pentru valorificarea perioadei de vechime în munca realizată în grupa 1, prin recalcularea drepturilor de pensie, în scopul de a beneficia, în temeiul art. 55 din Legea nr. 263/2010, de reducerea stagiului de cotizare, precum și de majorarea cu 50% a punctajelor realizate pentru perioadele lucrate în grupa I de muncă, majorare prevăzută în art. 169 din același act normativ, respectiv pentru a beneficia de condiții mai avantajoase de pensionare în sensul majorării punctajului mediu anual de pensie și a cuantumului acesteia;

Scopul formulării acțiunii de către reclamant a fost acela de a beneficia de aceste drepturi bănești, acordarea grupei fiind indisolubil legată de acordarea drepturilor pecuniare corelative și prin urmare acțiunea pendinte este o acțiune patrimonială, pe calea acesteia tinzându-se a se proteja un drept subiectiv patrimonial, fapt pentru care, dreptul de a fi încadrat reclamantul din prezența cauza în grupa I de muncă are un caracter patrimonial și este prescriptibil în termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 268 alin 2 din Codul Muncii, cu referire la art. 3 din Decretul 167/1958. În speță art. 15 alin 2 din Ordinul nr. 50/1990 prevede ca unitățile au obligația să analizeze și să precizeze, în termen de 30 de zile de la data aprobării ordinului, pe baza documentelor existente în unitate, situația încadrării personalului în grupele I/II de muncă, începând cu data de 18.03.1969, dovedirea perioadelor de activitate desfășurate în locurile de muncă și activitățile ce se încadrează în grupa I/II de muncă, în vederea pensionarii, făcându-se conform alin 1, pe baza înregistrării acestora în carnetele de muncă.

În conformitate cu dispozițiile art. 4 din Decretul nr.92/1976 privind carnetul de muncă, acesta "este un act personal al titularului și nu poate fi cedat sau înstrăinat. Carnetul, se păstrează de unitate atât timp cât titularul este încadrat în muncă, acesta având dreptul să verifice exactitatea tuturor datelor înscrise în carnet" .

Carnetul de muncă fiind act personal al reclamantului, acesta în conformitate cu dispozițiile legale, a avut dreptul de a verifica oricând mențiunile făcute de către angajator, fapt pentru care, pentru perioada lucrată până la data 21.11.1977 când a fost încetat Contractul Individual de Muncă cu Întreprinderea de Rețele București - Secția de Înaltă Tensiune, se prezumă ca reclamantul a cunoscut că nu a fost încadrat în grupa I de muncă, acesta necontestând măsura în termenul de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 268 alin 2 din Codul muncii.

Precizează faptul că, spre deosebire de dreptul comun, în legislația muncii, care are un caracter special și derogator, sunt stabilite termene scurte de exercitare a termenelor de sesizare și de soluționare a diferitelor conflicte de muncă sau drepturi, imprescriptibilitatea fiind contrară principiilor generale care guvernează jurisdicția muncii tocmai în scopul clarificării urgente a situațiilor conflictuale dintre salariat și angajator.

Rațiunea instituirii termenelor pentru" promovarea "acțiunilor în cazul raporturilor de muncă este restabilirea în termen rezonabil a drepturilor încălcate și stabilirea raporturilor juridice.

Având în vedere faptul că, excepția prescrierii dreptului la acțiune este o excepție de fond, absolută și peremptorie, solicită admiterea apelului, în sensul admiterii excepției și respingerii cererii de chemare în judecată, ca fiind prescrisă.

Consideră că sentința civilă încalcă dispozițiile art. 425 (1) litera c) din Codul de procedura civilă și solicită să se constate faptul că instanță de fond a analizat, în considerentele sentinței, excepția lipsei calității procesuale pasive a Societății Elecrica S.A. dar în dispozitivul sentinței, nu se regăsește soluția pronunțată cu privire la această excepție.

De asemenea, consideră că în mod greșit instanța de fond a reținut în considerentele sentinței atacate că urmează a respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a Societății E. S.A. și în consecință a pronunțat o sentință civilă în contradictoriu cu o persoană juridică fără calitate procesuală pasivă în cauză;

Astfel, sistemul Energetic Național a suferit mai multe reorganizări succesive, iar Întreprinderea de Rețele Electrice a fost înființată prin Decretul nr. 334/1977 pentru modificarea Decretului nr. 649/1969 privind organizarea și funcționarea Ministerului Energiei Electrice, devenit Legea nr. 44/1969 cu modificările ulterioare și înființarea unor centrale în subordinea Ministerului Energiei Electrice.

Prin H.G.nr.1199/1990 a fost înființată Regia Autonomă de Electricitate (RENEL) care este o fostă companie de stat, ce a luat locul "Departamentului Energiei Electrice și Termice" (DEET) - fost "Ministerul Energiei Electrice" (MEE) Înainte de 1990. În urma reorganizării fostei IRE reclamanta a devenit salariata acestei Regii ce deținea toate activitățile În domeniul curentului electric în România: producție, transport, distribuție. Instanță de fond a apreciat greșit dispozițiile H.G. 627/2000, prin care a fost desființată CONEL, și respectiv succesoare în drept a acestei companii.

Precizează faptul că prin H.G. 627/2000 au fost înființate următoarele societăți:

- S.C. Termoelectrica S.A. care avea ca obiect principal de activitate producerea de energie electrică și termică în termocentrale;

- S.C. Hidroelectrica S.A. care are ca obiect producerea de energie electrică în hidrocentrale;

- S.C. Electrică S.A. care avea ca obiect de activitate distribuția și furnizarea de energie electrică în rețele de medie și joasă tensiune;

- CN TRANSELECTRICA S.A. care are ca obiect transportul energiei electrice în rețele de înaltă tensiune.

Așa cum rezultă din mențiunea făcută la pct.15 din carnetul de muncă al reclamantului, acesta și-a desfășurat activitatea la Secția Înaltă Tensiune, or, prin H.G. 627/2000, rețelele de înaltă tensiune au fost preluate de către C.N. Transelectrica S.A.

Precizează faptul că, în conformitate cu dispozițiile art. 36 din H.G. 627/2000 Compania Națională de Electricitate Transelectrica S.A. înființată prin același act normativ cu Societatea Electrică S.A, s-a substituit în drepturile și obligațiile fostei CONEL inclusiv în litigiile în curs.

Se apreciază că sentința civilă atacată încalcă dispozițiile art. 173 din Codul muncii, republicat, care prevăd faptul că "(1) Salariații beneficiază de protecția drepturilor lor în cazul în care se produce un transfer al întreprinderii, al unității sau al unor părți ale acesteia către un alt angajator, potrivit legii; (2) Drepturile și obligațiile cedentului, care decurg dintr-un contract său raport de muncă existent la data transferului, vor fi transferate integral cesionarului. "

În contextul celor de mai sus prezentate, calitatea procesuală pasivă trebuie să fie stabilită în raport de societățile la care reclamantul figura ca angajat, în perioada pentru care se solicita constatarea activității desfășurate de către reclamant în grupa I de muncă, precum și de compania națională care a preluat activele și pasivele acestora după desființarea lor.

Având în vedere cele menționate mai sus, solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a societății pârâte și în consecință, respingerea acțiunii formulată de către reclamant, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă în cauză.

Mai arată că instanță de fond nu s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată, deși aceasta excepția a fost invocată prin întâmpinare, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 397 din Codul de procedura civilă.

Prin acțiunea promovată reclamantul a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să constate faptul că activitatea pe care au desfășurat-o în perioada 1982-2002, se încadrează în grupa 1, precum și obligarea societății apelante de a emite o adeverință cu mențiunile cuprinse în dispozitivul hotărârii judecătorești.

Cererea reclamantului este inadmisibilă, prin acțiunea promovată tinzându-se să se obțină o situație juridică nouă, nu doar o simplă constatare a unei stări de fapt existentă în perioada când reclamantul era salariat la fostele IRE/FRET din cadrul fostului Minister al Energiei Electrice din perioada comunistă.

Condițiile potrivit cărora un loc de muncă se încadrează în grupa I de muncă sunt bine reglementate de actele normative corespunzătoare, fapt pentru care solicitarea reclamantului de a se constata de către instanță faptul că, din anul 1967 și până în anul 1977 a efectuat activități care se încadrează în grupa I de muncă este inadmisibilă.

Așa cum rezultă și din cererea de chemare în judecată, reclamantul nu a învederat instanței că și-ar fi desfășurat activitatea la Societatea E. S.A. cu sediul în București .. 9, sectorul 1, societate înființată în baza H.G. 627/2000 care a preluat prin protocol rețelele de joasă și medie tensiune și că ar fi încheiat cu reprezentantul societății noastre, în calitate de angajator, contracte individuale de muncă, fapt pentru care solicitarea reclamantului că instanță să constate că după 40 de ani, activitățile desfășurate la entitățile din sistemul energetic se încadrează în grupa I de muncă, locuri de muncă ce au fost preluate de către Compania Națională de Transport a Energiei Electrice Transelectrica S.A., în conformitate cu dispozițiile H.G. 627/2000, care s-a substituit în drepturile și obligațiile CONEL, este inadmisibilă.

Art. 35 din Codul de proc. civ. derogă de la dreptul comun în materie, care consacră acțiunea în realizare, prevăzând că partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței unui drept, acțiune care însă nu poate fi primită, dacă partea poate cere realizarea dreptului.

Ca atare, textul citat instituie caracterul subsidiar al acțiunii în constatare, finalitatea urmărită de legiuitor fiind aceea că, în măsura în care este posibil, atunci când s-a încălcat un drept, restabilirea ordinii de drept să fie făcută pe calea acțiunii în realizare.

Având în vedere faptul că reclamantul a investit instanța de judecată cu acțiune în constatarea unui drept, solicitând recunoașterea dreptului legal dobândit, respectiv recunoașterea vechimii în grupa I de muncă și eliberarea unei adeverințe în acest sens, o astfel de cerere este inadmisibila, raportat la considerentele expuse mai sus.

Față de cele învederate, apelanta solicită admiterea excepției inadmisibilității acțiunii și rejudecând fondul, admiterea apelului, schimbarea sentinței atacate și în consecință respingerea acțiunii formulate de către reclamanți, ca inadmisibilă.

Totodată, apelanta susține că instanță de fond a pronunțat o sentință civilă care încalcă dispozițiile art.6 din Ordinul nr. 50/1990;

Conform dispozițiilor art. 6 din Ordinul nr. 50/1990, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică și nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).

Prin acordarea Grupei I de muncă de către instanța de judecată au fost încălcate dispozițiile art. 5 din Ordinul nr.50/1990, care prevăd următoarele: "existența condițiilor deosebite la locul de muncă și noxele trebuie să rezulte din determinările de noxe, efectuate de către organele MINISTERULUI SĂNĂTĂȚII sau de laboratoarele de specialitate proprii ale unităților. Aceste determinări trebuie confirmate de către inspectorii de stat teritorial pentru protecția muncii care, la data efectuării analizei, constată că s-au aplicat toate măsurile posibile de nominalizare a condițiilor și că toate instalațiile de protecție a muncii funcționau normal", or locurile de muncă nu mai există în prezent pentru a fi expertizate.

În temeiul pct. 6 din Ord. 50/1990, personalul în activitate beneficiază de încadrarea în grupa I de muncă în vederea pensionarii dacă lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele I și II.

Prin urmare, dreptul reclamantului de a beneficia de încadrarea în grupa I de muncă a luat naștere la momentul prestării muncii în activitățile sau locurile de muncă menționate în anexele 1 și 2 la Ord. 50/1990, rolul unității angajatoare fiind doar de a nominaliza persoanele care beneficiază de aceasta încadrare.

Conform art. 4 din Ord. 50/1990 "Încadrarea în grupele I sau II de muncă, se va face în situația în care, cu toate măsurile luate de unitate pentru nominalizarea condițiilor de muncă, nivelul noxelor existente la locurile (activitățile, meseriile, funcțiile) prevăzute în aceste grupe, depășește nivelul maxim admis prevăzut în Normele republicane de protecție a muncii".

Toate aceste prevederi trebuie interpretate coroborat cu prevederile art. 8 din Ordinul nr. 50/1990, ce instituie dreptul exclusiv al angajatorului și al sindicatului de a nominaliza, în condițiile legii, salariații care își desfășoară activitatea în locurile de muncă în condiții deosebite, întrucât doar acești a cunosc condițiile concrete în care își desfășoară activitatea salariații.

Or, reclamantul din prezenta cauză nu a fost nominalizat de către conducerea unității și sindicat, în vederea încadrării în grupa I de muncă, conform cerințelor impuse de pct. 6 din Ord.50/1990.

Așa cum se observă din dispozițiile Ordinului, acesta instituie principiul legalității grupelor de muncă, în sensul că activitățile, locurile de muncă și categoriile profesionale sunt stabilite numai prin acte normative, ele trebuind să fie cuprinse expres în norme specifice domeniului.

În concluzie, potrivit Ordinului nr. 50/1990, pentru a beneficia de încadrarea în grupa I de muncă, personalul în activitate (muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlorii tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal) trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

Să fi lucrat efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2 la Ordinul nr. 50/1990 sau să își fi desfășurat activitatea în aceleași condiții cu personalul beneficiar încadrat în grupa I de muncă, în situația personalului muncitor din construcții-montaj sau din alte activități, care realizează lucrări de extinderi, modernizări sau reparații ale capacități lor de producție;

Nivelul noxelor (determinate către de către organele MINISTERULUI SĂNĂTĂȚII sau de laboratoarele de specialitate proprii ale unităților și confirmate de către inspectorii de stat teritoriali pentru protecția muncii) existente la locurile prevăzute în aceste grupe să depășească nivelul maxim admis prevăzut în Normele republicane de protecție a muncii, cu toate măsurile luate de unitate pentru normalizarea condițiilor de muncă;

Să fi fost nominalizat de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).

În mod greșit instanța de fond, la pronunțarea hotărârii atacate, a avut în vedere concluziile expertului potrivit căruia activitatea reclamantului s-ar încadra în grupa I de muncă întrucât activitatea desfășurată de către acesta este similară cu art. 123 din Ordinul nr. 50/1990.

O asemenea justificare nu poate fi primită, dat fiind faptul că punctul 123 nu există în actul normativ invocat, ultima poziție fiind punctul 81.

Așa-zisul punct 123 din Anexa 1 la Ordinul 50/1990 nu a intrat niciodată în vigoare, fiind în realitate preluat dintr-un ordin al Ministerului Transporturilor, care producea efecte doar pentru angajații sistemului de transporturi feroviare, astfel încât respectiva reglementare nu poate fi aplicată decât persoanelor cărora le-a fost destinată.

În Anexele nr. 1 și 2 la Ordinul nr. 50/1990 au fost enumerate în mod expres și limitativ locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă, enumerare care nu permite nicio asimilare între diversele locuri de muncă.

Potrivit art. 84 din Constituția din 1965, instrucțiunile și ordinele emise de miniștrii și conducătorii celorlalte organe centrale ale administrației de stat, pe bază și în vederea executării legilor și hotărârilor Consiliului de Miniștri se publicau în Buletinul Oficial al RSR. Condiția de publicare a actelor normative a fost menținută și în Constituțiile următoare ale României. Neîndeplinirea condiției de publicare a unui act normativ în Monitorul Oficial nu poate avea altă consecință decât aceea a necunoașterii legii într-un anumit sens, precum și inopozabilității față de subiecții de drept, într-un alt sens.

Prin urmare, pentru a produce efecte juridice, prin coroborarea art. 3 cu anexele completate din Ordinul nr. 50/1990 și în privința altor categorii, era necesară publicarea formei consolidate, în consecință republicarea Ordinului 50/1990.

În lipsa acestei republicări, singura variantă a Ordinului 50/1990, care poate produce efecte, fiind opozabila subiecților de drept, inclusiv reclamantului din cauza dedusa judecății, este varianta publicată în Monitorul Oficial.

În acest context, o eventuală extindere a sferei de aplicare a ordinului și la alte categorii de beneficiari ar reprezenta o adăugare la lege, ceea ce este inadmisibil, întrucât instanța este chemată să aplice legea, iar nu să o creeze!

De asemenea, consideră că sentința atacată încalcă dispozițiile art. 158 din Legea nr. 263/2003.

Art. 158 alin. 2 din Legea nr. 263/2003, prevede expres faptul că, adeverințele care atestă încadrarea persoanelor în grupa I/II de muncă sunt valorificate numai în situația în care au fost emise conform legii, pe baza documentelor verificabile întocmite anterior datei de 01 aprilie 2001.

Potrivit art. 126 alin. 1 din HG nr. 257/2011, adeverințele prin care se atestă faptul că în anumite perioade, anterioare datei de 01 aprilie 2001, persoanele și-au desfășurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupa I/II de muncă se întocmesc potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 14, numai pe baza documentelor verificabile aflate în evidență angajatorilor sau ale deținătorilor legali de arhivă.

Deci, o obligație a angajatorului sau deținătorului de arhivă de a elibera o asemenea adeverința în temeiul acestui act normativ există doar dacă are la baza documente verificabile aflate în arhiva angajatorului, întocmite anterior anului 2001.

Totodată, potrivit art. 1 din Ordinul nr. 590/2008, cererile prin care persoanele interesate solicită eliberarea adeverințelor prin care se atestă faptul că în anumite perioade, anterioare datei de 01 aprilie 2001, și-au desfășurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupa I/II de muncă se depun la angajatori sau la deținătorii arhivelor acestora, după caz.

Or, în speță arhiva de personal a reclamantului se găsește la C.N. Transelectrica S.A., companie înființată prin același act normativ ca și Societatea Electrică S.A., respectiv H.G. 627/2000 și care a preluat rețelele de înaltă tensiune.

Față de aceste considerente, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și schimbarea hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de către reclamant ca neîntemeiată.

De asemenea, susține că a depus, cu titlu de practică, o . hotărâri judecătorești prin care instanțele au respins acțiuni similare.

Analizând apelurile declarate prin prisma motivelor de apel formulate, în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea, reține următoarele:

Cu privire la apelul declarat de apelanta pârâtă . constată că prima instanța a făcut o greșita aplicare a legii, dispozițiile legale aplicate in mod greșit fiind cele referitoare la excepția lipsei calității procesuale pasive a paratei.

Obiectul cererii de chemare in judecata îl constituie constatarea faptului că reclamantul a desfășurat activitate încadrată în grupa I de munca în perioada 18.03.1969 – 21.11.1977, scopul urmărit fiind valorificarea acestei perioade in vederea stabilirii drepturilor de pensie.

Constatarea încadrării reclamantului în grupa superioară de muncă și eliberarea documentelor necesare în vederea stabilirii drepturilor de pensie se putea face doar în contradictoriu cu fostul angajator sau cu deținătorul arhivelor de personal, deoarece presupunea consultarea documentelor referitoare la activitatea desfășurată de foștii salariați în perioada de referință.

În acest sens trebuie avute în vedere dispozițiile referitoare la modul de dovedire a stagiilor de cotizare încadrate, potrivit legislației anterioare datei de 1.04.2001, în grupa I sau a II-a de muncă. Astfel, potrivit art.123 alin 2 din HG nr.257/2011, dovedirea acestor stagii de cotizare se face cu carnetul de muncă, completat potrivit prevederilor Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, și/sau cu adeverințe eliberate, potrivit legii, de angajatorul la care a lucrat persoana respectivă sau, după caz, de instituția care a preluat arhivele acestuia. Modelul adeverinței este prezentat în anexa nr. 12. HG nr.257/2011 reprezintă un act normativ ulterior, cu caracter special.

Angajatorii sau orice alți deținători de arhive sunt direct răspunzători de legalitatea, exactitatea și corectitudinea datelor, elementelor și informațiilor înscrise în adeverințele pe are le întocmesc și le eliberează.

Curtea reține că prin deținător de arhivă se înțelege persoana juridică în a cărei păstrare se află documente în baza cărora se poate întocmi și elibera adeverința în baza căreia poate fi valorificat stagiul de cotizare realizat în grupele superioare de muncă.

În consecință, singurele persoane cărora legea le recunoaște legitimare procesuala pasiva, care pot fi obligate in raportul juridic dedus judecații, sunt angajatorii sau deținătorii de arhive care au documentele necesare referitoare la activitatea desfășurată de salariați, în baza cărora se poate stabili încadrarea acestora.

Sub acest aspect trebuie reținut și că prin Ordinul comun emis de Ministerul Muncii si Ocrotirii Sociale, Ministerul Sănătății si Comisia Naționala pentru Protecția Muncii nr.50/05.03.1990 au fost precizate locurile de munca, activitățile si categoriile de personal care lucrează în condiții deosebite, ce se încadrează în grupele I si II de munca în vederea pensionării, act ce a fost completat ulterior.

In anexele nr.1 și 2 ale Ordinului comun nr. 50/05.03.1990 sunt prevăzute locurile de munca, activitățile si categoriile profesionale care se încadrează în grupa I de munca, respectiv, activitățile si categoriile profesionale care se încadrează în grupa II de munca.

Prin Ordinul nr.125 din 05.05.1990, cu aplicare de la 01.03.1990, au fost precizate de către aceiași emitenți locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupa I și a II a de muncă în vederea pensionării, pentru perioada lucrată după 01.03.1990.

În baza acestor ordine angajatorii au procedat la încadrarea personalului propriu în grupele de muncă pentru perioadele lucrate în grupe de muncă după data de 18.03.1969 până la zi, proporțional cu timpul efectiv lucrat în grupele de muncă, pe baza documentelor existente în unitate și a prevederilor ordinului în discuție referitoare la încadrarea unor locuri de muncă, activități sau categorii de personal pe grupe de muncă.

Încadrarea efectivă se putea face numai pe baza acordului dintre unitate și sindicat, pe baza condițiilor deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea personalul, fiind exemplificate nivelul noxelor existente, condițiile nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare, etc. În plus, pentru încadrarea în grupa I este necesar ca personalul să lucreze în locurile de muncă corespunzătoare cel puțin 50% din timpul efectiv lucrat, iar pentru încadrarea în grupa a II-a de muncă cel puțin 70% din programul de lucru (art.7 din ordin).

În aceste condiții, doar persoana care deține arhivele de personal referitoare la activitatea desfășurată de foștii salariați poate avea calitate procesuală pasivă în acțiunea în constatare a perioadelor lucrate în grupele superioare de muncă.

In speța de fata, se constată că în perioada 18.03.1969 – 21.11.1977 reclamantul intimat a fost salariat al Întreprinderii Rețele Electrice București, Secția Linii și Stații, respectiv Secția Înaltă Tensiune, raporturile de muncă încetând la data de 21.11.1977 conform art.135 Codul muncii.

Apelanta . fost înființată ulterior încetării raporturilor de muncă ale reclamantului intimat cu IREB, prin HG nr. 627/2000, astfel încât nu a avut calitatea de fost angajator al reclamantului. De asemenea, în cauză nu s-a făcut nici dovada că aceasta deține arhivele privitoare la activitatea desfășurata de reclamant în grupa I de munca, motiv pentru care în mod greșit prima instanță a constatat în contradictoriu cu societatea apelantă încadrarea reclamantului în grupa superioară de muncă, tot în mod greșit obligând-o și la eliberarea adeverinței solicitate.

Așa cum și mai sus s-a arătat și cum rezultă din carnetul de muncă depus la dosarul de fond, în perioada dedusă judecății intimatul-reclamant a fost angajat al fostei Întreprinderi Rețele Electrice București.

Ulterior datei încetării raporturilor de muncă ale reclamantului intimat, aceea de 21.11.1977, activitatea acestei fostei întreprinderi de stat a fost preluată de Exploatarea Rețelelor Exterioare de înalta Tensiune București (EREIT B.), entitate cu personalitate juridică, înființată prin Decretul Consiliului de Stat nr. 379/1983, poziția 42 din Anexa I, în baza căruia fosta întreprindere s-a desființat, iar noua entitate a preluat activul și pasivul, indicatorii de plan economico-financiari și contractele economice încheiate, dar și personal muncitor,conform normativelor de personal prevăzute în anexele nr. 8 și 9.

În 1990, se înființează Regia autonomă de electricitate "Renel", in baza HG nr. 1199/1990, activitatea fostei EREIT București fiind preluată de Filiala de Rețele Electrice București, dar și personalul aferent.

În baza art.1 din HG nr. 365/1998, se înființează Compania Națională de Electricitate - S.A., Societatea Națională "Nuclearelectrica" - S.A și Regia Autonomă pentru Activități Nucleare, prin reorganizarea Regiei Autonome de Electricitate "Renel", care se desființează. Noile entități au preluat toate drepturile și toate obligațiile Regiei Autonome de Electricitate "Renel.

În anul 2000, are loc o nouă reorganizare în baza HG nr. 627/2000, prin divizarea Companiei Naționale de Electricitate - S.A. care se desființează, fiind înființate următoarele societăți comerciale: Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A., denumită în continuare "Transelectrica" - S.A.; Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice și Termice "Termoelectrica" - S.A, denumită în continuare "Termoelectrica" - S.A.; Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice "Hidroelectrica" - S.A., denumită în continuare "Hidroelectrica" - S.A.; Societatea Comercială de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice "E." - S.A.,, denumită în continuare "E." - S.A. Noile societăți au preluat activul și pasivul Companiei Naționale de Electricitate - S.A. și ale filialelor sale, așa cum se arată expres în art.2. potrivit art.43 din HG nr. 627/2000, personalul angajat la fosta Companie Națională de Electricitate - S.A. și la filialele sale, care se desființează, se redistribuie la societățile comerciale înființate potrivit art. 1 și se consideră transferat. În temeiul acestui act normativ, rețelele de înaltă tensiune au fost preluate de CN Transelectrica SA. Transelectrica SA, societatea care a preluat personalul fostei Întreprinderi Rețele Electrice București, reprezententa o societatea diferită de pârâta apelantă . neavând niciodată calitatea de angajator sau deținător al arhivelor de personal pentru intimatul reclamant, așa cum și anterior s-a arătat.

În concluzie, raportat la probatoriul administrat, Curtea constată că reclamantul nu a fost niciodată salariatul apelantei-pârâte S.C. E. S.A., societate înființată în anul 2000 prin H.G. nr. 627/2000 (ulterior încetării raporturilor sale de muncă), iar această societatea nu deține nici arhiva de personal, pentru a justifica legitimarea procesuală în cauză, fiind întemeiate criticile apelantei sub aspectul greșite soluționări a excepției lipsei calității procesuale pasive. Invocarea de către prima instanță a prevederilor HG nr. 1342/2001 prin care au fost înființate filiale ale "E." - S.A., respectiv interpretarea dată de aceasta prevederilor art.45 din HG nr. 1342/2001 nu sunt de natură a justifica în cauză calitatea procesuală pasivă a . de cele anterior expuse, având în vedere data încetării raporturilor de muncă ale reclamantului intimat și actele normative la care mai sus s-a făcut referire, cu consecințele decurgând din acestea referitor la transmisiunea patrimoniului fostului IREB, inclusiv sub aspectul arhivei de personal.

Prin urmare, cum în litigiul de față reclamantul intimat nu a justificat calitatea procesuală pasivă a pârâtei . îi revenea această obligație, Curtea constată fondate criticile apelantei sub aspectul calității procesuale pasive, notând încă o dată că din probatoriul administrat și actele normative la care mai sus s-a făcut referire rezultând că apelanta nu are nici calitatea de angajator al reclamantului și nici pe aceea de deținător al arhivele de personal al fostului IREB pe baza cărora s-ar putea constata încadrarea în muncă a intimatului reclamant.

Curtea, față de soluția la care a ajuns în privința excepției invocate, constată că nu se mai impune analiza celorlalte motive de apel, care privesc excepția prescripției dreptului material la acțiunea și excepția inadmisibilității, dată fiind ordinea de soluționare a excepțiilor, excepția lipsei calității procesuale pasive fiind necesar a fi analizată cu prioritate. Totodată, nu se mai impune analiza nici a motivelor ce țin de fondul cauzei, ce nu mai poate fi antamat după admiterea excepției dirimante a lipsei calității procesuale pasive.

Având în vedere soluția ce va fi pronunțată cu privire la capătul de cerere având ca obiect constatarea încadrării în grupa I de muncă a activității desfășurată de către reclamant, Curtea constată neîntemeiate pretențiile reclamantului privind obligarea pârâtei C. Județeană de Pensii Ialomița la recalcularea pensiei, motiv pentru care va admite apelul formulat de aceasta și va respinge în rest acțiunea, ca neîntemeiată.

Pentru aceste considerente, în temeiul art.480 alin.2 din Codul de procedură civilă, Curtea va admite apelurile, va schimba sentința apelată în sensul că va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ., în consecință, va respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu aceasta ca fiind făcută împotriva unei persoane fără calitate procesuală, respingând acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Pensii Ialomița, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelurile declarate de apelanta pârâtă C. Județeană de Pensii Ialomița, având CF_, cu sediul în Slobozia, ., județul Ialomița și de apelanta pârâtă S.C. E. S.A., cu sediul în București, .. 9, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 957 din data de 17.06.2015 pronunțată de Tribunalul Ialomița Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant G. D., având CNP_, cu domiciliul în Slobozia, . U 3, ., județul Ialomița.

Schimbă sentința apelată, în sensul că:

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ., în consecință, respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu aceasta, ca fiind făcută împotriva unei persoane fără calitate procesuală.

Respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Pensii Ialomița, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 22.10.2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

T. D. A. C. A. I.

GREFIER

M. D. A.

Red.: T.D.A./22.11.2015

Dact.: N.V.

4 ex./30.10.2015

Jud. fond: D. R.