Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 5076/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5076/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-12-2015 în dosarul nr. 5076/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi_ )
DECIZIE Nr. 5076/2015
Ședința publică de la 15 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. D. Ș.
Judecător A. F.
Grefier Ș. T.
Pe rol soluționarea apelului formulat de reclamantul S. L. CADRELOR DIDACTICE G., în numele și pentru membri de sindicat M. M., C. F., TICHINEAȚĂ A., TIRCĂ E., P. S., M. E. ȘI R. F., împotriva sentinței civile nr. 154/07.04.2015, pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții ȘCOALA G. NR. 1 FRĂTEȘTI, C. L. AL COMUNEI FRĂTEȘTI, INSTITUȚIA P. COMUNEI FRĂTEȘTI PRIN PRIMAR, având ca obiect: drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că apelantul a solicitat prin cererea de apel judecata în lipsă, după care:
Curtea, față de lipsa părților la strigarea cauzei, în raport de prevederile art. 104 pct. 13 din ROIIJ, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, în ordinea listei.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la cea de-a doua strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.
Curtea, având în vedere că în cauză s-a solicitat judecata în lipsă potrivit prevederilor art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată în raport de prevederile art. 392 Cod procedură civilă și în temeiul art. 394 Cod procedură civilă o reține în pronunțare.
CURTEA,
Asupra apelului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.154/LM/AS/07.04.2015, pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă, în dosarul nr._ /2015, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul S. L. Cadrelor Didactice G., în numele și pentru membrii săi, M. M., C. F., Tichineață A., Tircă E., P. S., M. E. și R. F., în contradictoriu cu pârâții Școala G. nr.1 Frățești, C. L. al Comunei Frățești și Primarul - Instituția P. Comunei Frățești.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal și motivat, reclamantul S. L. Cadrelor Didactice G..
În motivarea apelului, apelantul a susținut că membrii de sindicat reclamanți sunt angajați ai unității școlare pârâte, neavând calitatea de personal didactic.
Reclamații sunt personalul administrativ sau nedidactic al căror salariu de bază este calculat potrivit OG 10/2008, aprobată cu modificări și completări, prin Legea nr.177/2008, și care a fost abrogată prin art.48 alin.1 pct.12 din Legea nr.330/2009.
Din dispozițiile legale menționate în acțiune rezultă faptul că salariul de baza stabilit prin actele normative în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice și salariul de bază potrivit încadrării (la care se face referire în articolul 2 din hotărârile de Guvern pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țara garantat în plata) sunt identice.
Potrivit dispozițiilor legale, membrii de sindicat-personal nedidactic - erau salarizați, în luna decembrie 2009, în conformitate cu dispozițiile anexei nr.V/2b din O.G. nr.10/2008 (la 01.04.2008 și la 01.10.2008) - alte funcții comune din sectorul bugetar - Salarii de bază pentru personalul din activitatea de secretariat-administrativ, gospodărire, întreținere-reparații și de deservire) - Funcții de execuție pe trepte profesionale.
Deși O.G. nr.10/2008 a fost abrogată de la 01.01.2010, prin Legea nr.330/2009, totuși, în raport de dispozițiile art.30 alin.5 din Legea nr.330/2009, dar și de cele ale art.5 alin.1 din O.U.G. nr.1/2010, în anul 2010 personalul nedidactic aflat în funcție la 31 decembrie 2009 și-a păstrat salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009. Cu alte cuvinte, salariul de bază potrivit încadrării, la 1 ianuarie 2010, era cel prevăzut de anexa nr.V/2b la O.G. nr.10/2008.
De asemenea, începând cu 1 ianuarie 2011, conform art.1 alin.1 din Legea nr.285/2010, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, majorare care s-a aplicat tot la salariile de bază prevăzute în anexa nr.V/2b la O.G. nr.10/2008.
Totodată, majorările salariale acordate în anul 2012 s-au calculat tot în raport de salariile de bază prevăzute de anexa nr.V/2b la O.G. nr.10/2008 (art.1 din O.U.G. nr.19/2012), situația fiind identică pentru anul 2013 (art.1 din OUG nr.84/2012), dar și pentru 2014 (art.1 din O.U.G. nr.103/2013).
Din anexa nr.V/2b la O.G. nr.10/2008 rezultă că salariile de bază ale personalului nedidactic încadrat pe funcțiile de portar, paznic, îngrijitor, bufetier II, muncitor necalificat erau stabilite între limite minime și maxime, respectiv, 641 lei (minim) și 675 lei (maxim), deci sub nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, care la data de 01.01.2011 era de 670 de lei.
De asemenea, pentru celelalte categorii de salariați personal nedidactic, de la data de 01.01.2012 - când salariul minim brut pe țară garantat în plată a devenit 700 de lei - salariile de bază potrivit încadrării erau sub nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată, acestea fiind stabilite tot prin anexa nr.V/2b) la O.G. nr.15/2008.
Faptul că salariile de bază ale membrilor de sindicat au fost stabilite sub nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată a rezultat și din adeverința eliberată de unitatea de învățământ pârâtă, dar și din statele de plată a salariilor.
Potrivit adeverințelor eliberate de unitatea școlară pârâtă, a rezultat că există diferențe de salarizare între salariul de bază și drepturile salariale calculate în baza hotărârilor de guvern și cele efectiv acordate.
În ceea ce privește sporul de vechime s-a arătat că sporul de vechime în muncă a fost calculat până la data de 01.01.2010, conform art.7 alin.1 din H.G. nr.281/1993, cu modificările și completările ulterioare:
De asemenea, art.22 din O.G. nr.10/2008 stipula: „1) Pentru acordarea sporului de vechime în muncă, angajatorul va lua în considerare integral și perioadele lucrate anterior în alte domenii de activitate decât cele bugetare.
Atât Contractul Colectiv de munca Unic la Nivel de Sector de Activitate Învățământ Preuniversitar (C.C.M.U.N.S.A.I.P.), înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale (actualmente Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice) sub nr._/02.11.2012, cât și Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura Învățământ (C.C.M.U.N.R.I.), înregistrat sub nr._.11.2007 (aplicabil până la data de 02.11.2012) prevăd - la art.36 alin.1 lit.a - acordarea sporului de vechime.
Învederează că, în teza finală a literei a) a art.36 alin.1 din C.C.M.U.N.S.A.I.P., ca și în art.36 alin.1 lit.a din C.C.M.U.N.R.I., se prevede expres că "sporul corespunzător vechimii în muncă, calculat conform prevederilor de mai sus, se plătește începând cu data de 1 a lunii următoare celei în care s-a împlinit vechimea".
Obligativitatea dispozițiilor contractelor colective de munca este de netăgăduit, în conformitate cu prevederile art.11 și art.30 din Legea nr.130/1996 (în vigoare până la data de 13.05.2011), cele ale art.133 alin.1 lit.c din Legea nr.62/2011, republicata, cu modificările și completările ulterioare, dar și în raport de dispozițiile art.229 alin.5 din Legea nr.53/2003 privind Codul muncii, republicata, cu modificările și completările ulterioare, conform căruia „contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților.
Solicită a se avea în vedere și prevederile art.41 alin.2 și 5 din Constituția României; legea fundamentală - la art.41 alin.5 - garantează nu numai dreptul la negocieri colective, ci și caracterul obligatoriu al convențiilor colective, iar art.41 alin.2 din Constituție, consacră dreptul tuturor salariaților la măsuri de protecție socială (ce privesc securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al femeilor și al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale, formarea profesională etc.).
Mai mult, conform Codului muncii, art.160 "salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri". De asemenea, art.162 alin.3 din Codul Muncii prevede ca „Sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integrai sau În majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative".
În acest caz legea o reprezintă actele normative în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, hotărârile de guvern prin care s-a stabilit nivelul salariului de bază minim brut garantat în plată și contractul colectiv de muncă aplicabil. Tot Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, prevede, în art.40 alin.2 lit.c, obligația angajatorului se acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă".
Așa cum reiese și din adeverința eliberată de unitatea de învățământ pârâtă, nici sporul de vechime nu a fost corect calculat.
Chiar dacă procentul din salariul de bază corespunzător sporului de vechime în muncă este cel prevăzut de lege, acest spor nu este corect calculat, fiind aplicat la un salariul de bază calculat greșit, așa cum a demonstrat, mai sus.
Referitor la dobânda legală a arătat că potrivit art.161 alin.4 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii (actualmente art.166 alin.(4) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare) "întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului", iar conform potrivit art.156 (actualmente art.161), "salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor".
În consecință, apreciază că, și în privința daunelor - interese datorate de unitate salariaților pentru neplata drepturilor salariale sunt aplicabile dispozițiile legislației civile, respectiv cele ale Codului civil, și anume: art.1088 din Codul civil, promulgat la 4 decembrie 1864, dar și Noul cod civil (NCC), adoptat prin Legea nr.287/2009, cu modificările și completările ulterioare stipulează expres la art.1530, art.1531 și art.1535.
Legal citați, intimații nu au formulat întâmpinare la cererea de apel.
În etapa procesuală a apelului nu au fost administrate probe noi.
Analizând apelul declarat, potrivit dispozițiilor art.477 Codul de procedură civilă, în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Conform prevederilor art. 164 din Codul muncii, republicat, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, corespunzător programului normal de muncă, se stabilește prin hotărâre a Guvernului, după consultarea sindicatelor și a patronatelor, angajatorul neputând negocia și stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut orar pe țară. De asemenea, angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară.
Potrivit art. 1 din H. G. nr. 1193/ 2010, începând cu data de 1 ianuarie 2011, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 670 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 170 de ore în medie pe lună în anul 2011 reprezentând 3,94 lei/oră, iar potrivit art. 1 din H.G. nr. 1225/2011, începând cu data de 1 ianuarie 2012 salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 700 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 169,333 ore în medie pe lună în anul 2012, reprezentând 4,13 lei/oră.
Conform art. 1 din H. G. nr. 23/2013, începând cu data de 1 februarie 2013, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 750 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună în anul 2013, reprezentând 4,44 lei/oră.
In continuare, pentru perioada de referință s-au stabilit prin Hotărâri de Guvern salarii minime garantate in plată pe țară in cuantum de 800 lei, incepând cu data de 01 01 2013, respectiv de 850 lei, incepând cu data de 01 01 2014.
Reclamanții din prezenta cauză, personal nedidactic, au fost salarizați în luna decembrie 2009 potrivit OG nr.10/2008- Anexa nr. V /2b abrogată la 01.01.2010, păstrându-se același cuantum al salariului și în anul 2010.
Începând cu anul 2011 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%,majorare aplicată tot la salariile stabilite conf. Anexei nr. V /2b din OG. nr.10/2008, aceeași situație fiind și pentru anii 2012-2015.
Din anexa nr. V/2b la O.G. nr. 10/2008 rezultă că salariile de bază ale personalului nedidactic încadrat pe funcțiile de portar, paznic, îngrijitor, bufetier II, muncitor necalificat erau stabilite între limite minime și maxime, respectiv, 641 lei (minim) și 657 lei (maxim).
La aceste salarii de bază stabilite prin act normativ se adăugau sporurile prevăzute de lege/contractul colectiv de muncă, rezultând salariul brut al fiecărui angajat.
Din probele administrate in fața instanței de fond rezultă că apelanții –reclamanți au primit în intervalul ce face obiectul acțiunii de față-2012-2015 salarii brute care depășesc salariile de bază minime brute pe țară garantat în plată, conform actelor normative mai sus menționate., fie aveau salarii mai mici dar care se justifică prin faptul că erau angajați cu fracțiune de normă . Or, după cum chiar actele normative mai sus menționate prevăd, salariile de bază minime garantate in plată privesc situația angajaților cu normă întreagă pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună . Prin urmare un angajat cu program parțial( de exepmplu de 4 ore pe zi, 5 zile pe săptămână ) nu poate fi salarizat prin raportare la salariul de bază minim garantat în plată pentru angajații cu program complet de 8 ore în medie pe zi, 5 zile lucrătoare in săptămână.
Rezultă că, prin plata unui salariu brut in cuantum mai mare decât salariul brut minim garantat in plată pe țară de actele normative mai sus menționate, dispozițiile legale au fost respectate.
Curtea observă că scopul legiuitorului la emiterea Hotărârilor anuale de Guvern care stabilesc un nivel minim al salariului de bază brut la nivel național a urmărit ca niciunui salariat, indiferent de locul, felul sau calitatea angajatorului _ instituție publică, regie autonomă sau societate comercială _ să nu îi fie plătit, spre exemplu în anii de referință 2012- 2015, un salariu brut mai mic de 670 ron, 700 ron și 750 de lei.
Însă, nicio dispoziție din hotărârile de guvern nu se face vorbire despre vreo obligația a angajatorului, care plătește salarii în cuantumul stabilit prin lege, de a mări anual salariile tuturor salariaților cu valoarea salariului minim brut, prevederile art.1 și 2 din respectivele hotărâri referindu-se exclusiv la cei care aveau, la datele de 1.02.2011, 1.01.2012 și 1.02.2013, 01 01 2014 etc. un nivel al salariului brut mai mic de 670, 700, 750, 800 ron brut și cărora, începând cu datele mai sus amintite, urma să le crească valoarea salariului brut, exclusiv cu diferența dintre valoarea efectiva a salariului lor brut și valoarea stabilită ca fiind minimă la nivel de național pentru salariul brut de către Guvernul României.
Apelantul nu aduce niciun argument legal din textul celor trei hotărâri de guvern, de natură a fundamenta această pretenție de creștere a salariului minim brut aflat în plată, în condițiile în care fiecare dintre reclamanți avea un salariu brut mai mare decât cel minim garantat în plat. Prin respectivele hotărâri de guvern nu s-a urmărit creșterea tuturor salariilor, indiferent de sectorul de activitate, public sau privat, ci creșterea valorii salariului minim, valoare sub care niciun angajator nu putea stabili un salariu minim brut, indiferent de modalitatea de calcul, adică, în alți termeni, o măsură de protecție socială constând exclusiv în creșterea salariilor celor care aveau pe statul de plată un salariu minim brut, indiferent de modalitatea prin care a fost stabilit, mai mic decât cel garantat în plată la nivel național.
Or niciunul dintre reclamanți nu se încadra în această situație, în intervalul de referință 2012-2015.
Potrivit dispozițiilor art.164 alin. 2 și 3 din Codul muncii republicat rezultă doar o interdicția pentru angajator, respectiv acesta nu poate negocia și stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de baza minim brut orar pe țară, angajatorul fiind obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară. Prin urmare, ceea ce interzice Codul muncii este plata unui salariu minim brut sub salariul minim brut garantat în plată la nivel național din rațiuni evidente de protecție socială, dar nicidecum nu obligă angajatorul să pornească în stabilirea tuturor salariilor pentru care se aplică un algoritm de calcul ce presupune înmulțirea unei valori constante cu anumiți coeficienți de la nivelul salariului minim brut garantat în plată, cât timp rezultatul înmulțirii valorii constante cu diferiții coeficienți conduc către o valoare a salariului brut, pentru fiecare dintre reclamanți, mai mare decât valoarea salariului minim brut garantat în plată.
Apelanții confundă noțiunea de salariu de bază cu salariul de bază minim brut pe țară, apreciind că la calculul salariului lor brut trebuie să se pornească de la o bază reprezentată de salariul de bază minim brut pe țară, la care să se adauge sporuri . Or, Curtea constată că nu există nicio prevedere legală sau contractuală care să dispună ca, la stabilirea drepturilor salariale, angajatorii să folosească, ca valoare de referință, salariul minim brut pe țară garantat în plată.
Se constată astfel că este neîntemeiat capătul principal de cerere, având ca obiect plata de diferențe salariale și, pe cale de consecință sunt neîntemeiate si cererile de calcul a sporului de vechime prin raportate la salariile majorate, respectiv plata de dobânzi si actualizări pentru diferențele salariale care fac obiectul acțiunii.
Pentru considerentele arătate, Curtea, în baza art.480 Codul de procedură civilă, va respinge, ca nefondat, apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamantul S. L. CADRELOR DIDACTICE G.,cu sediul în G., .. 5, Jud. G., având cod fiscal_, în numele și pentru membri de sindicat M. M., C. F., TICHINEAȚĂ A., TIRCĂ E., P. S., M. E. ȘI R. F., împotriva sentinței civile nr. 154/07.04.2015, pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții ȘCOALA G. NR. 1 FRĂTEȘTI, cu sediul în ., C. L. AL COMUNEI FRĂTEȘTI, cu sediul în . INSTITUȚIA P. COMUNEI FRĂTEȘTI PRIN PRIMAR, cu sediul în ., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Decembrie 2015.
Președinte, A. D. Ș. | Judecător, A. F. | |
Grefier, Ș. T. |
Red. A.D.Ș./05 ianuarie 2016
Ș.T./C.A./ 18 Decembrie 2015/6ex.
Jud. fond: F. R.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
